ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 415/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 05.04.2019, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Mehedinți, anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 85/C/04.01.2019 și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare pentru perioada de după 09.04.2015 care să prevadă reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățită și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 533 din 4 octombrie 2019, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova în privința capătului de cerere având ca obiect plata diferențelor salariale solicitate, astfel cum au fost invocate prin întâmpinare.

A respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuale pasivă.

A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Mehedinți.

A anulat parțial Ordinul nr. 85/C/04.01.2019 emis de pârâtul Ministerul Justiției, în partea ce privește elementele componente ale venitului total brut al reclamanților ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege.

A obligat pârâtul să emită pentru reclamanți ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării îndemnizației cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015 la zi, în raport de valoare de referință sectorială de 440,16 RON, ulterior majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

A obligat pârâtul Tribunalul Mehedinți la plata către reclamanți a drepturilor salariale rezultate din emiterea de către pârâtul Ministerul Justiției a ordinului de încadrare salarială conform hotărârii instanței și venitul efectiv plătit, începând cu 09.04.2015 la zi, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate, respingerea cererii de anulare a Ordinului nr. 85/C/04.01.2019 și înlăturarea obligației sale de a emite noi ordine de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,16 RON, ulterior majorată cu 10%.

A precizat recurentul că a emis Ordinul nr. 4988/C/2019 din 29.11.2019 prin care, în temeiul art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și ale art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ținând seama de hotărâri judecătorești definitive, a fost acordată valoarea de referință sectorială de 484,18 RON.

Astfel, având în vedere că a emis ordinul ale cărui prevederi vor fi aduse la îndeplinire de curțile de apel și de tribunale, se impune respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect pentru perioada ulterioară acestui ordin, 30.11.2019, și în continuare.

A apreciat recurentul că instanța de fond în mod eronat a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport cu art. 2500 și art. 2517 C. civ. acțiunea, formulată la 05.04.2019, fiind prescrisă pentru perioada anterioară datei de 05.04.2016.

Pe fondul cererii, a susținut recurentul că, fără temei legal, instanța a admis acțiunea reclamanților și a obligat Ministerul Justiției la emiterea unor ordine de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu 15.04.2016 și în continuare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,16 RON și ulterior majorată cu 10% prin luarea în considerare a unei hotărâri civile, sentința nr. 829 din 12 iulie 2018 a Tribunalului Mureș din Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare.

O.G. nr. 13/2008 invocată ca temei de drept a prevăzut creșteri diferite ale valorii de referință sectorială, după cum era vorba de personal salarizat în baza O.U.G. nr. 27/2006 sau de personal salarizat conform O.G. nr. 8/2007.

Astfel, creșterea valorii de referință sectorială de 8,5% solicitată de reclamanți a fost prevăzută prin O.G. nr. 13/2008 doar pentru categoria personalului auxiliar, care a obținut hotărârea judecătorească favorabilă invocată în acțiune, reclamanții fiind judecători.

În ceea ce privește Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, este contrară opiniei reclamanților și reține nivelul maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz.

Ținând seama de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, care prevede valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru 09.04.2015-30.11.2015, de 463,5 RON pentru 01.12.2015-31.12.2017.

În realitate, reclamanții solicită aplicarea unor creșteri salariale prevăzute pentru alte categorii profesionale, respectiv procentele acordate de O.G. nr. 13/2008 pentru grefieri, pretențiile reclamanților neavând temei.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimații-reclamanți, judecători în cadrul Judecătoriei Strehaia, au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor ordine de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

În ceea ce privește excepția prescripției, invocată de recurentul-pârât Ministerul Justiției în fața instanței de fond și reiterată prin cererea de recurs, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentul-pârât.

În mod corect prima instanță a reținut că actul administrativ atacat, Ordinul nr. 85/C/04.01.2019, acoperă o perioadă mai lungă decât cea a ultimilor 3 ani anteriori datei emiterii sale, iar pârâtul a recunoscut dreptul a cărui acțiune s-ar fi prescris, astfel că, potrivit art. 2537 C. civ., prescripția a fost întreruptă.

Referitor la lipsa de obiect a acțiunii pentru data anterioară datei de 05.04.2016, în raport cu emiterea Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019, apreciază instanța de control judiciar că, în ceea ce privește plata drepturilor, la art. 3 lit. b) din ordin, se menționează faptul că aceasta se va realiza pentru intervalul 01.12.2016-30.11.2019 după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Pe de altă parte, acest ordin a fost emis în cursul judecății, astfel că obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond. De fapt, emiterea acestui ordin, după soluționarea cauzei în primă instanță, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei achiesări la dispozițiile din sentință referitoare la emiterea ordinului de salarizare.

În ceea ce privește criticile recurentului-pârât vizând fondul acțiunii, acestea, în esență, vizează aspectul că intimații-reclamanți nu puteau solicita creșterea valorii de referință sectorială pentru că hotărârea judecătorească invocată ar privi o altă categorie de personal.

Constată Înalta Curte că prima instanță și-a fundamentat soluția de admitere a acțiunii pe dispozițiile Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014, care reglementează situația salarizării personalului bugetar ce beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Curtea a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (5

1

) din Lege, care statuează că personalul aflat în situația menționată va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prevederile din legile de salarizare anuale a personalului bugetar reglementează dreptul beneficiarilor de a fi salarizați la nivelul salariului maxim acordat pentru activitate desfășurată în aceleași condiții, or, în condițiile în care reclamanții au făcut dovada că personalul din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" a beneficiat de hotărâri judecătorești prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare, de 484,18 RON, față de 463,5 RON, raportat la care sunt calculate drepturile acestora în prezent, aceste rețineri sunt fondate.

Într-adevăr, dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, menționează expres acest principiu, în art. 1 alin. (5

1

), dar și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, privind salarizarea pe anul 2014, face referire la nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare. Această sintagmă este definită în art. 5 alin. (1

1

)

din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, potrivit căruia, prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Este de observat că legiuitorul a avut în vedere, la adoptarea Legii nr. 71/2015, că au existat situații de aplicare neuniformă a legii de salarizare și interpretări eronate și că aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 cu modificările aduse prin Legea nr. 71/2015 se impun pentru eliminarea diferențele salariale între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime.

Instanța de contencios constituțional a statuat, în Decizia nr. 794/2016, că "hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală."

Curtea Constituțională a concluzionat că "întrucât hotărârile judecătorești invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate se referă la majorarea indemnizațiilor de încadrare, vizând, de fapt, și întreaga Familie ocupațională a "Justiției", aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate."

Se impune, de asemenea, a se reține că prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unei chestiuni de drept, admițându-se sesizarea Curții de Apel București, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membrii ai personalului auxiliar indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Prin urmare, elementul de calcul al indemnizației de bază, valoarea de referință sectorială, este unic la nivel național pentru familia ocupațională Justiție, fiind necesară egalizarea drepturilor salariale prin luarea în considerare a acelorași componente ale indemnizației.

Judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari.".

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 533 din 4 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2021.