ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1379/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1379/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 04 martie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat în contradictoriu cu intimații Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova și Ministerul Justiției, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 14/8/C/24.05.2017, Anexa 13 privind Tribunalul Mehedinți și emiterea unor noi ordine de salarizare de către intimatul Ministrul Justiției, pentru fiecare din cei susmenționați prin care să se stabilească alte drepturi salariale (indemnizație de încadrare brută lunară, spor de condiții de muncă grele vătămătoare sau periculoase, cuantum al sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrare confidențialității) prin utilizarea unei valori de referință sectoriale (VRS) in cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv 445.50 RON, începând cu 01.12.2015. având in vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobata prin Legea nr. 71/2015;
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1129 din data de 12 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Craiova și a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Craiova pentru lipsa calității procesuale pasive.
A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată.
Pe fond, a admis în parte acțiuunea și a anulat, în parte, ordinul de salarizare nr. 1478/C/24.05.2017, Anexa nr. 13 privind Tribunalul Mehedinți în privința reclamanților și în consecință: a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită pentru reclamanți ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizația de încadrare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 și de 405 RON majorată cu 10%, începând cu 01.12.2015.
Totodată, a dispus obligarea pârâților la plata diferențelor rezultate în urma emiterii noilor ordine, începând cu 09.04.2015 până la data de 01.10.2016, actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data scadenței fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinței civile nr-1129 din data de 12 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin concluziile scrise înregistrate la dosarul instanței de recurs la data de 4 februarie 2021, recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că, ministrul justiției, ținând seama de OMJ nr. 2066/C/2018, a emis OMJ nr. 85/C/2019 prin care au fost recalculate drepturile salariale pentru perioada 09.04.2015 - 30.06.2018.
Soluția instanței de recurs
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.
Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.
Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 04 februarie 2021, recurentul-pârât Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamanților, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015. Ținând seama de OMJ nr. 2066/C/2018, a emis OMJ nr. 86/C/2019 prin care au fost recalculate drepturile salariale pentru perioada 09.04.2015 - 30.06.2018.
În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurentul -pârât, ulterior promovării căii de atac, și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților. Prin urmare, interesul de a acționa al pârâților nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 1129 din 12 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 martie 2021.