ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 409/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.12.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 11520/23.11.2017, prin care i-a fost respinsă la plată suma de 1.012,38 RON.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 3799 din 26 septembrie 2018, Curtea a admis acțiunea, a anulat în parte Decizia nr. 11520/23.11.2017 emisă de pârât în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.012,38 RON, cu titlu de despăgubiri.

A menținut restul dispozițiilor deciziei.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii formulate de reclamant.

A susținut recurentul că a analizat și a soluționat cererea de plată a petentului în sensul admiterii în parte a acesteia ținând seama de condițiile de asigurare stabilite prin contractul de asigurare auto obligatorie în baza căruia au fost solicitate despăgubirile, contractul de asigurare necuprinzând condiții de tarifare, ci condiții de asigurare.

Prima instanță, admițând cererea de chemare în judecată, a considerat în mod eronat faptul că, raportat la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 și ale art. 37 și art. 51 alin. (1), (4) și (5) din Norma ASF nr. 23/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților trebuie să achite integral contravaloarea reparațiilor auto așa cum sunt arătate prin devizul întocmit de unitatea service reparatoare unde reclamantul și-a reparat mașina, prin comparație cu cel practicat de unitățile service de reprezentanță ale mărcii autoturismului avariat.

De asemenea, motivarea instanței, în sensul că asigurătorul a procedat la virarea sumei totale de 6.015 RON este eronată, din niciun document existent la dosar nereieșind că asigurătorul B.-în faliment a efectuat o asemenea plată.

A mai susținut recurentul că nu preia ope legis obligațiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi și obligații al unui asigurător în faliment, în cauză Societatea B. S.A.. Nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul față de care se deschide procedura de faliment și nu preia riscul executării contractelor de asigurare.

FGA, în baza art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/2015, nu preia de la asigurătorul în faliment o creanță certă, lichidă și exigibilă. Astfel, FGA nu trebuie să se limiteze la plata sumelor ce reies din documentele depuse de petenți, fără să aibă posibilitatea de a cenzura și de a analiza distinct fiecare dosar în parte. Ținând cont că despăgubirea are doar un caracter reparator, iar nu de îmbogățire fără justă cauză, FGA nu este ținut de prețurile practicate de anumite unități service reparatoare.

Având în vedere scopul pentru care a fost constituit, Fondul de Garantare a Asiguraților este obligat să acționeze ca un profesionist, fiind în cunoștință de cauză în ceea ce privește riscurile diminuării nejustificate a resurselor sale financiare prin acordarea fără o analiză completă, temeinică și pertinentă a cererilor depuse de petenți.

FGA nu poate să plătească "pur și simplu" despăgubiri la prețurile practicate de unitățile de specialitate dacă se observă o diferență nejustificată între calculul despăgubirii întocmit de FGA și calculul efectuat de unitatea reparatoare care a întocmit devizul de reparație și factura fiscală.

FGA nu plătește în baza unei răspunderi contractuale, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare, astfel că nu i se pot impune tarife și prețuri practicate de diferite unități reparatoare.

Despăgubire ce se poate plăti creditorului de asigurare nu poate depăși cuantumul despăgubirilor calculate conform prevederilor legale incidente, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator, nefiind menită a aduce o îmbogățire fără justă cauză asiguratului.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că motivele invocate de recurentă vizează temeinicia sentinței civile recurate, și nu nelegalitatea acesteia, în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, apreciind că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014, pentru că reparațiile avariilor s-au efectuat după aprobarea cuantumului despăgubirilor de către asigurător.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

4.1. Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant A. pentru neîncadrarea susținerilor recurentului în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este nefondată, alegațiile recurentului putând fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, după cum se va arăta în continuare.

4.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu este fondat. Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele pârâtului, nu face aplicabil motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii.

De altfel, se constată că recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a invocat formal acest motiv de casare, neprecizând incidența niciuneia dintre ipotezele prevăzute de articol, prin argumentele aduse de recurent pe această cale invocându-se, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dar ipoteza că hotărârea recurată ar fi nemotivată nu poate fi reținută.

4.3. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat, din perspectiva aplicării greșite a normelor de drept material incidente, impunându-se rejudecarea acțiunii și reanalizarea pricinii.

Constată Înalta Curte că, prin Decizia nr. 11520/23.11.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea de plată formulată de petentul A. cu privire la suma de 5.002,62 RON, și a respins cererea de plată cu privire la suma de 1.012,38 RON.

Suma respinsă la plată a fost compusă din 229,8 RON, indexare materiale vopsitorie 117%, și din 784,40 RON, diferență tarif oră manoperă facturată (100 RON), față de tarif ora reprezentanță (60 RON).

4.3.1. Prima instanță a admis acțiunea, apreciind, în esență, că dispozițiile art. 51 alin. (4) și (5) din Norma ASF nr. 23/2014 nu ar fi aplicabile, pentru că s-ar referi la situația în care persoana păgubită solicită plata despăgubirilor înainte de efectuarea reparațiilor, însă în cauză chiar asigurătorul ar fi procedat la virarea sumei totale de 6.015 RON în contul unității specializate.

De asemenea, a mai reținut instanța că reparațiile au fost efectuate într-o unitate service specializată, existând devize de calculație, iar existența unui tarif de manoperă mai mare, practicat de service-ul unde reclamantul a reparat mașina, prin comparație cu cel practicat de unitățile service de reprezentanță nu conduce la concluzia îmbogățirii fără justă cauză a reclamantului.

4.3.2. Înalta Curte reține că, potrivit art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, astfel cum era în vigoare la data formulării cererii de plată (29.11.2016),

"Art. 51. - (1) Despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA.

(2) Prin valoare rămasă se înțelege valoarea acelor părți din vehicul rămase neavariate, demontabile și valorificabile, cuprinsă între 0,1% și cel mult 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului. În cazul unei daune totale, dacă persoana păgubită face dovada radierii din circulație a vehiculului avariat și a valorificării integrale a acestuia către o societate specializată în dezmembrarea și reciclarea vehiculelor, valoarea rămasă este cea menționată în documentele fiscale justificative eliberate de societatea respectivă, fără a putea depăși 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului.

(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

(4) În cazul în care pentru reparațiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, cuantumul pagubei se stabilește luând în calcul prețurile practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale.

(5) Prețurile practicate de unitățile de specialitate utilizate în stabilirea cuantumului pagubei nu pot fi mai mari decât prețurile practicate de către unitățile de specialitate autorizate de către producătorii de vehicule, respectiv reprezentanții din România ai acestora.

(6) Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și de reparație la vehicule.

(7) Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate.

(...)."

Prin Decizia ASF nr. 1498/27.07.2016, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 586, din data de 02.08.2016 s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare, stabilirea stării de insolvență, declanșarea procedurii de faliment și retragerea autorizației de funcționare a societății B. S.A., asigurătorul intimatului-reclamant.

În cauză, avizarea dosarului de daună a fost efectuată la data de 01.06.2016, la data de 02.06.2016 întocmindu-se Nota de evaluare a avariilor de către S.C. B. S.A. pentru suma de 3.352 RON.

Calculația finală a fost emisă de S.C. C. S.R.L. la data de 22.11.2016, stabilindu-se costul de reparație cu TVA la suma de 6.015,00 RON. Cererea de plată a fost formulată de reclamant la data de 29.11.2016.

Or, la data respectivă, asigurătorul intimatului-reclamant, B. S.A., nu mai putea efectua plata, de vreme ce prin Decizia ASF nr. 1498/2016 îi fusese retrasă autorizația de funcționare. De altfel, obiectul prezentului dosar îl reprezintă tocmai plata despăgubirilor efectuate pentru reparațiile efectuate la autovehiculul intimatului-reclamant.

4.3.3. Deci, în mod eronat prima instanță a reținut că asigurătorul ar fi stabilit, ar fi aprobat despăgubirea în cuantumul solicitat și ar fi virat în contul unității specializate suma de 6.015 RON, fără obiecții, și că, astfel, nu ar fi incidente dispozițiile art. 51 alin. (4) și (5) din Norma ASF nr. 23/2014.

Cererea de plată fiind formulată după efectuarea reparațiilor de unitatea service reparatoare, Fondul de Garantare a Asiguraților avea obligația să procedeze la soluționarea cererii în baza documentelor justificate, ținând, însă, seama de legislația în vigoare.

Contrar aprecierilor instanței de fond, în cauză este pe deplin aplicabil alin. (5) al art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, astfel cum era în vigoare la data formulării cererii de plată, 29.11.2016, care plafona prețul manoperei la prețul practicat de către unitățile de specialitate autorizate de către producătorii de vehicule, respectiv reprezentanții din România ai acestora.

Nu se poate reține că alin. (5) ar fi fost aplicabil doar în cazul prevăzut la alin. (4) al articolului menționat (când pentru reparațiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor), de vreme ce a fost redactat ca un alineat separat iar noțiunea de "unitate de specialitate" este menționată și în alin. (3), (6), (7) și (8).

Astfel, recurentul-pârât corect a stabilit prin decizia contestată faptul că prețul manoperei (100 RON/ora) nu putea fi mai mare decât prețul manoperei tarifate de reprezentanță (60 de RON/ora), apreciind nejustificată suma de 784,40 RON.

4.3.4. În ceea ce privește suma de 229,98 RON, indexare materiale vopsitorie 117%, Înalta Curte constată că, din actele dosarului, nu reiese necesitatea pentru unitatea service a efectuării acestei indexări și temeiul concret al acestei operațiuni.

Astfel, în prețul lucrării efectuate nu trebuie incluse elemente a căror justificare nu reiese din niciun document relevant, document din care să rezulte motivul pentru care prețul unui material este necesar a fi indexat de prestatorul de servicii cu 117%.

Prin urmare, respingerea parțială a cererii de plată formulate de reclamantul A. de către Fondul de Garantare al Asiguraților prin decizia contestată este legală, impunându-se respingerea acțiunii reclamantului și menținerea acesteia.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului, va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant A..

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 3799 din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2021.