ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 40/2020

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 04.06.2019 pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x/2019 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Juridice a învestit instanța cu acțiune având ca obiect suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/1/17.04.2019 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Juridice.

În motivare reclamantul arată că debitul pentru care s-a dispus angajarea răspunderii solidare este stabilit prin Decizia de impunere xnr. 105/30.03.2018, atacată în cadrul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov.

Prin sentința civilă nr. 71/2019 din 13 iunie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Juridice și, în consecință:

A suspendat executarea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/1/17.04.2019 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Juridice, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că temeiul de drept invocat de organul fiscal este art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, condiții care nu sunt întrunite în speță, iar decizia nu este motivată sub aspectul îndeplinirii cerințelor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015 în sensul existenței relei credințe.

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finațelor Publice Brașov, criticând-o pentru nelegalitate .

Criticile recursului vizează cazul prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A susținut recurenta că prin soluția pronunțată, instanța de fond a încălcat disp. art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamantul nu a făcut dovada niciunui caz bine justificat și nici a pagubei iminente pe care acesta ar suferi-o în situația în care actul administrativ contestat ar fi menținut, instanța de fond dispunând suspendarea acestuia.

A criticat recurenta hotărârea instanței de fond având în vedere că instanța a apreciat drept admisibilă cererea de suspendare a reclamantului pe considerentul că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că au fost invocate împrejurări ce țin de fondul cauzei care susțin netemeinicia emiterii deciziei de angajare a răspunderii, care sunt de natură să creeze în mod evident o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar punerea în executare a acestuia ar crea reclamantului un prejudiciu material previzibil.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanța trebuia să constate faptul că pentru actul administrativ fiscal s-a îndeplinit procedura de emitere astfel cum este reglementată potrivit OPANAF nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispozițile art. 27 și art. 28 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În pofida faptului că demersul procesual al reclamantului, precum și soluția instanței de fond s-au fundamentat pe faptul nedovedirii relei credințe a acestuia în procedura insolvabilității societății, instanța nu a procedat la o verificare a aparenței legalității acestor aspecte.

Conform extrasului ONRC, rezultă că reclamantul are calitatea de asociat și administrator al societății B. S.R.L. de la data de 12.04.2016 și până la momentul formulării prezentului recurs.

Debitorul insolvabil B. S.R.L. figura la data emiterii deciziei a cărei suspendare o solicită reclamantul, cu obligații fiscale în cuantum total de 18.586.908 RON.

Având în vedere nivelul creanțelor fiscale restante înregitrate de debitorul insolvabil, organul fiscal a procedat la aplicarea măsurilor de executare silită prev. de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, emițând în acest sens titluri executorii, somații de plată și adrese de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești, fără a se materializa în stingerea creanțelor fiscale înregistrate.

A fost verificată situația patrimonială a debitului persoanei juridice sub aspectul cuantificării valorii însumate a bunurilor și veniturilor deținute prin solicitarea și consultarea datelor înscrise în situațiile financiar-contabile anuale și/sau trimestriale, precum și din ultima balanță contabilă încheiată de societatea debitoare, fapt din care rezultă că societatea a depus ultimul bilanț contabil pentru anul 2017 potrivit căruia societatea figura cu active imobilizate în sumă de 9.471 RON, active circulante în sumă de 244.046 RON, din care stocuri în sumă de 0 RON, creanțe în sumă de 163.957 RON și casă și conturi la bănci în sumă de 80.089 RON.

În urma măsurilor de executare silită întreprinse de AJFP Brașov, nu au fost recuperate obligațiile fiscale datorate bugetului general consolidat al statului de către S.C. B. S.R.L., motiv pentru care a fost declarată starea de insolvabilitate nr. 366256/5.11.2018, comunicată la data de 16.11.2018.

Deși a înregistrat venituri substanțiale și disponibilități bănești, recalmanta prin administrator și/sau asociat, cu rea credință, nu a achitat datoriile către bugetul consolidat al statului. Mai mult decât atât, faptele pentru care s-a demarat procedura de angajare a răspunderii solidare privesc și comportamentul asociatului/administratorului caracterizat prin pasivitate. Neachitarea la scadență a creanțelor datorate bugetului general consolidat al statului au dus la acumularea constantă a acestora, iar neplata la timp a atras după sine calcularea de dobânzi și penalități, ceea ce a condus în final la declararea stării de insolvență a societății.

Mai mult, administratorul debitoarei avea posibilitatea să ceară insolvența societății în temeiul Legii nr. 85/2006.

Rezultă că în perioada exercitării mandatului de administrator (reclamantul A.) și asociat, cu rea credință, reprezentanții societății nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

În ceea ce privește condițiile de fond ale atragerii răspunderii solidare a asociatului și administratorului în legătură cu creanțele bugetare restante ale societății B. S.R.L., acestea privesc întrunirea condițiilor angajării răspunderii solidare a asociaților/administratorilor, reglementată de art. 25 alin. (1) lit. b), c), d) din Codul de procedură fiscală.

Aceasta deoarece potrivit art. 66 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 cererea de deschidere a procedurii poate fi formulată doar de către persoanele care reprezintă societatea, legea neprevăzând în mod expres că cererea debitorului persoană juridică trebuie să fie rezultatul hotărârii acțiunii generale a asociaților, acționarilor, membrilor, în funcție de statutul debitorului.

În ceea ce privește condiția de paguba iminentă, considerentele instanței de fond sunt doar unele teoretice, fără legătură cu probele administrate în cauză. Motivele invocate de reclamant sunt simple afirmații nefiind de natură să dovedească existența pagubei iminente.

Instanța de fond nu a motivat în ce mod i-ar fi încălcat dreptul vătămat, interesul legitim vătămat, cazul bine justificat și prejudiciul iminent ca și cerințe legale pe care le presupune o cerere întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește starea de fapt și de drept, este evident că nu ne aflăm în situația de a fi îndeplinită această condiție . În cauză nu s-a făcut dovada existenței acestor condiții, nefăcându-se dovada existenței pagubei iminente.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul formulat de pârâtă raportat la hotărârea instanței de fond și la probele administrate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat având în vedere următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl constituie suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/1/17.04.2019 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Juridice.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

În cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, în cadrul cererii de suspendare instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actelor administrative, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anularea actelor administrative.

a). Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Prin urmare, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului, sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să existe o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a actului.

Instanța de fond în pronunțarea soluției de admitere a cererii de suspendare a actului administrativ emis de pârâtă a reținut că aparența de nelegalitate invocată de reclamantă vizează împrejurarea că actul administrativ atacat nu indică elementele în baza cărora organul fiscal a concluzionat asupra existenței elementului relei - credințe.

Astfel, instanța de fond a constatat că, în raport de conținutul actelor contestate și de motivele invocate de reclamantă este îndeplinită în speță atât condiția cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât și condiția prevenirii unei pagube iminente.

Instanța de fond a mai reținut că, răspunderea solidară a reclamantului a fost angajată în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală .

Analiza bunei - credințe sau a relei - credințe a administratorului societății în neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. b) și d) din Codul de procedură fiscală cu consecința antrenării răspunderii solidare a acestuia reprezintă o noțiune distinctă de analiza întrunirii în persoana administratorului a celorlalte condiții prevăzute de textele de lege menționate.

Reaua - credință a administratorului nu poate fi nici prezumată raportat la faptul că acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii de insolvență a societății sau raportat la faptul că societatea are datorii scadente la bugetul de stat. Aceasta întrucât, pe de o parte, reaua - credință nu se prezumă, ci trebuie dovedită, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală stabilesc în mod cumulativ două condiții pentru angajarea răspunderii solidare, respectiv: neîndeplinirea de către administrator a obligației de declarare și achitare la scadență a obligațiilor fiscale, precum și, în mod distinct, condiția relei - credințe a administratorului,.

Astfel, în aprecierea primei instanțe, reclamantul nu a îndeplinit aceste două condiții prev. de dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală, ceea ce face ca în sarcina acestuia să nu se poată reține condiția relei-credințe.

Înalta Curte constată că instanța de fond nu a reținut suficiente argumente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta "administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale".

Singurul considerent pe care instanța de fond înțelege să-l aducă în susținerea soluției de suspendare a actului administrativ, este nedovedirea relei-credințe a reclamantului în neachitarea creanțelor bugetare stabilite în sarcina sa, (împrejurare ce a generat insolvabilitatea societății), considerent care, de fapt nu este fundamentat în fapt, fiind invocate chestiuni pur teoretice nefăcându-se referire la situația de fapt și/sau la specificitatea cauzei prezente.

Or, din tot probatoriul administrat la dosarul cauzei, rezultă exact contrariul constatărilor instanței de fond .

Înalta Curte constată că debitorul insolvabil B. S.R.L., la data emiterii decizie a cărei suspendare s-a solicitat, figura cu obligații fiscale în cuantum total de 18.586.908 RON, fiind constatate următoarele categorii de creanțe, cu scadențe în data de 20.03.2019, și 05.09.2019, după cum urmează: impozit venit salarii 2.341 Ron, impozit profit 16.480 Ron, impozit venit microîntreprinderi 9 Ron, CAS asigurări 3.564 Ron, sănătate asigurări 1.803 Ron, contribuție asiguratorie muncă 173 Ron, taxa acces jocuri noroc 18.058 Ron, impozit venit jocuri noroc 16.381.336 Ron, penalități nedeclarate 2.163.144 Ron.

Ca urmare a acestor creanțe bugetare, organul fiscal a procedat la aplicarea măsurilor de executare silită instituite de Legea nr. .207/2015 prin emiterea de titluri executorii, somații de plată, adrese de înființare a popririi, fără însă a se materializa în stingerea creanțelor fiscale înregistrate.

Reaua-credință a reclamantului a fost apreciată prin raportare la faptul că evoluția nivelului obligațiilor fiscale și vechimea acestora, demonstrează că administratorul și asociatul societății a acționat în interes propriu dispunând continuarea unei activități care produce prejudicii pentru bugetul de stat, nesolicitând deschiderea procedurii insolvenței, acțiuni/inacțiuni care de altfel au condus la stabilirea stării de insolvabilitate a societății.

De asemenea, faptele pentru care s-a demarat procedura de angajare a răspunderii solidare privesc comportamentul asociatului/administratorului caracterizat prin pasivitate, neachitarea la scadență a creanțelor datorate bugetului general consolidat al statului au dus la acumularea constantă a acestora, iar neplata la timp a atras calcularea de dobânzi și penalități, conducând în final la declararea stării de insolvabilitate a societății.

Contrar celor reținute de prima instanță, decizia a cărei suspendare se solicită este motivată și în privința relei - credințe a reclamantului, aceasta fiind dovedită de împrejurarea că reclamantul nu a cerut acordarea facilităților legale în vederea stingerii obligațiilor la bugetul consolidat al statului, deși a înregistrat venituri, stocuri și creanțe care conduceau la obținerea de resurse în scopul arătat anterior și nici nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței.

Astfel, Înalta Curte constată că nu există suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantului, emisă de recurenta-pârâtă, prin raportare la unicul considerent reținut de instanța de fond, anume lipsa relei-credințe a reclamantului.

Prin urmare, în analizarea condiției prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, asupra actului administrativ a cărui suspendare se solicită, rezultă că nu există indicii vădite care să conducă la aparența unei nelegalități a acestuia.

b).De asemenea, instanța de control judiciar constată că nici cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În privința celei de a doua condiții, referitoare la existența unei pagube iminente, instanța de fond a reținut că într-adevăr, punerea în executare a dispozițiilor actului de creanță fiscală atacat îi creează reclamantului un prejudiciu material previzibil, în condițiile în care se are în vedere recuperarea sumei totale de 18.579.037 RON.

În sensul celor de mai sus prima instanță a reținut că măsura stabilită în sarcina reclamantului -intimat constă în stabilirea unor creanțe fiscale de o valoare considerabilă, respectiv 18.579.037 RON, a cărei executare ar crea o afectare previzibilă gravă a patrimoniului reclamantului, care, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei are calitatea de debitor în derularea unui contract de credit pentru achiziționarea unei locuințe, respectiv credit pentru nevoi personale.

Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt astfel cum a fost constatată de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ nu este de natură a crea pagube care pot avea consecințe grave în patrimoniul reclamantului.

Contrar considerentelor instanței de fond, Înalta Curte reține că simpla executare a unui act administrativ fiscal nu produce prin ea însăși o pagubă, fiind necesar ca iminența producerii acesteia să fie dovedită de către partea adversă.

Argumentarea instanței în sensul că prin executarea actului administrativ s-ar ajunge la imposibilitatea achitării unui credit pentru achiziționarea unei locuințe, nu este de natură a atrage iminența unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat.

Într-adevăr din înscrisurile depuse la dosarul instanței de fond este depus un contract de credit care se află în derulare din anul 2011 cu scadență în anul 2032prin programul prima casă, reclamantul A., având calitate de beneficiar, iar C. având calitate de finanțator, însă această împrejurare nu atrage de plano îndeplinirea condiției prev. de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 privind paguba iminentă.

În concluzie, în speță, nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiții necesare pentru admiterea unei cereri de suspendare a unui act administrativ, ce se desprind din prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 în mod greșit a reținut prima instanță că este întemeiată cererea reclamantului, motiv pentru care în mod greșit, a fost admisă solicitarea de suspendare a executării actului contestat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va casa sentința atacată și în rejudecare va respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței civile nr. 71/2019 din 13 iunie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și în rejudecare respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.