ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3921/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 10.10.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat anularea parțială a deciziei nr. 9252/25.09.2017 și admiterea integrală a cererii de plată a despăgubirilor.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 1056 din data de 08.03.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat, parțial, decizia nr. 9252/25.09.2017, respectiv în ceea ce privește soluția de la pct. 3 din dispozitivul acestei decizii, a obligat pârâtul să plătească reclamantei A. suma de 25.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale urmare decesului nepotului său, H. și a respins în rest acțiunea ca nefondată.

Cererile de recurs. Împotriva sentinței nr. 1056 din data de 08.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs atât reclamanții A., D., B., C., E., F. și G., cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanții au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în procesul de evaluare a daunelor morale (art. 50. Alin. 2 lit. d) din Norma ASF 23/2014, art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 și art. 16 din Norma ASF 16/2015), precum și faptul că, fără o argumentație clară, s-a considerat, în principiu, că Fondul de Garantare a Asiguraților când a dispus evaluarea cuantumului daunelor morale, în mod corect s-a raportat la concluziile cuprinse în Ghidul elaborat de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, care face parte din procedura internă de evaluare a daunelor. Conform dispozițiilor art. 50 alin. (2) lit. d) din Ordinul ASF 23/2014, în caz de deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, însă instanța de fond nu a avut în vedere aceste dispoziții. Instanța de fond nu face o apreciere proprie prin prisma textelor de lege invocate, ci se mulțumește să constate doar că, evaluarea făcută de pârâtă, prin raportare exclusive la concluziile Ghidului, este în principiu obiectivă și are în vedere dispozițiile mai sus enunțate deși aceasta era datoare să verifice faptul că, inclusiv procedura lor internă nu a fost respectată în evaluarea daunelor morale. În procedura internă, și anume "Procedura de Soluționare Amiabilă a Pretențiilor Pecuniare (morale și materiale) izvorând din Cazuri de Vătămări Corporale și Deces", aflată la dosarul cauzei, în capitolul 7: "Descrierea proceduri de lucru" pct. e - Stabilirea cuantumului despăgubirii se face după cum urmează: Suma cu titlu de despăgubiri pentru daune morale în cazul vătămării corporale sau a decesului este calculată conform Anexei 1 (aceasta se regăsește la dosar fond) din cadrul acestei proceduri. Anexa 1 este reprezentată de tabelul FPVS privind costul pe zi de îngrijiri medicale, actualizat cu indicele de creștere a salariului mediu net pe economie conform Institutului național de Statistică, la nivelul luni octombrie. În aceste condiții, cuantumul daunelor morale ar fi trebuit să fie, comparativ cu cel din Ghid, crescut cu un procent de cel puțin 37%. Pe de o parte, pârâtul nu a respectat nici măcar propria procedura internă, ci a preluat sumele din Ghid dispunând plata despăgubirilor doar în raport de acestea, fără a proceda la o actualizare sau la o evaluare pe speță, iar pe de altă parte, instanța de fond a reținut în motivare faptul că, procedura internă folosită de către pârât este validată de către asigurătorul I. S.A., fără a exista vreo dovadă la dosar în acest sens. Referitor la faptul că singurul criteriu avut în vedere de pârâtă la determinarea daunelor morale și menținut de către instanță de fond ca și criteriu obiectiv a fost "Ghidul pentru soluționarea daunelor morale în România pe cale amiabilă", elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S), recurenții-reclamanți arată că acesta este un înscris sub semnătură privată, care nu are valoarea unei norme legale, iar prin acordarea daunelor doar în baza acestui Ghid se ignoră dispozițiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naționale și convenționale în această materie care impun repararea integrală a prejudiciului moral. Or, în anul 2018, se dorește a se avea în vedere concluziile Ghidului, care fac referire la anii 2009-2010, fără a se proceda la o analiză comparativă și a jurisprudenței din anii 2011-2017, care a suferit modificări majore. Ghidul a fost realizat în colaborare de către CSA, UNSAR și FPVS, iar autorii ghidului propun un sistem de punctaj pentru calculul despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate, sistem care are în vedere inclusiv salariul mediu net pentru anul 2010. Precizăm faptul că, nivelul câștigului salarial mediu net lunar pentru anul 2010 în România era de 1407 RON/lună. În anul 2017, câștigului salarial mediu net lunar în România a fost de 2464 RON conform Institutului Național de Statistică, context în care, solicitarea acordării daunelor în baza acestui Ghid ar fi trebuit făcută având în vederea și creșterea salariului mediu net pe economie. De remarcat este că, din anul 2010 până în prezent, salariul mediu net a înregistrat o creștere de aproximativ 75%, fapt ce ar fi trebuit să genereze și o indexare a cuantumului despăgubirilor calculate ca și medie de către FPVS în mod corespunzător. Pentru anul 2017 în reglementarea actuală prevăzută de Legea nr. 132/2017, se poate observa o majorare substanțială a limitelor de despăgubire pentru vătămări corporale și decese, acestea fiind stabilite la "un nivel de 6.070.000 Euro echivalent în RON la cursul al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României". Cu privire la situația de fapt dedusă judecății, se arată că reclamanții din prezența cauză au fost pur și simplu traumatizați după pierderile suferite, iar pentru fiecare dintre reclamanți vestea morții total neașteptate a rudelor, în prima zi a anului a fost percepută foarte greu și acceptată cu foarte mare dificultate. Atunci când se va aprecia asupra cuantumului daunelor morale solicitate de către reclamanții din prezența cauză, trebuie avută în vedere, în principal, trauma suferită de către membrii acestei familii care și-au pierdut o ființă dragă și nu numai. Prin decesul victimelor în tragicul eveniment rutier, reclamanților le-a fost cauzat un prejudiciu moral sever, reprezentat de lipsirea acestora pentru totdeauna de afecțiunea și sprijinul moral a celui ce le-a fost soț, respectiv tată, fiu, nepot. Reclamanta, A., a solicitat daune morale atât ca urmare a decesului fiului său, J., cât și ca urmare a decesului nepotului său, H.. Aceasta a fost pur și simplu sfâșiată de durere în momentul în care a aflat că fiul lor a decedat, întregul lor univers fiind spulberat. Reclamanta a fost traumatizată sufletește pentru toată viața. Un părinte nu poate fi în niciun fel pregătit pentru un asemenea groaznic eveniment, iar durerea reclamantei este de neimaginat aceasta fiind nevoită să își înmormânteze fiul. Nu se poate exprima în cuvinte durerea acestei mame, care ajunsă la bătrânețe nu își dorea nimic altceva decât să se bucure de copii și nepoți. Aceasta era o mamă fericită, băiatul sau era tatăl a două fetițe minunate, iar fiica sa, F. mamă a unui băiat și o fată. Nu își dorea nimic altceva decât să își crească nepoții și să își ducă bătrânețea liniștită. Nimic nu avea să prevadă acest tragic sfârșit al fiului său. Legătura dintre părinte și copil a fost întreruptă crud, mama fiind nevoită să-și înmormânteze copilul și mai mult decât atât să fie parte la durerea nepoților, a căror suferință se va strădui să o aline. Reclamantele, B. și C., au solicitat daune morale ca urmare a decesului tatălui lor, J.. Între cele două fete și tată există o puternică legătură, legătură ce a fost curmata brusc de acest nefericit eveniment. Reclamantele au pierdut ființa cea mai dragă, tatăl, în cel mai cumplit mod - un tragic accident auto. Șocul a fost unul foarte puternic resimțit pentru cele două surori, deoarece în același tragic accident și-au pierdut și mama, rămânând orfane de ambii părinți. Trauma celor două reclamante este mai mult decât evidentă, acestea necesitând și ajutor de specialitate pentru a putea face față acestei situații greu de imaginat. Din raportul de evaluare psihologică, întocmit de către psiholog K., reiese faptul că minora C., în vârstă de 12 ani, "evidențiază vise urâte, simptome vegetative (tremur) caracteristice stării de anxietate, imagine de sine scăzută, regresie - simptome ale sindromului posttraumatic". "Minora C. este afectată din punct de vedere afectiv-emoțional. De asemenea, se remarcă o regresie comportamentală, dificultăți de concentrare, iritabilitate, agitație, uneori sentimentul de izolare, nesiguranță, ar putea fi simptome ale sindromului de stres posttraumatic". Reclamantele, F. și D., au solicitat daune morale ca urmare a decesului fratelui lor, J.. Adulți cu o viață împlinită, durerea fraților este diferită de a celorlalte părți. Frații aveau o legătură de afectivitate puternică greu de explicat persoanelor singure la părinți. Un sentiment de regret și eșec în legătură cu dorința de a își proteja fratele îi va urmări tot restul vieții lor. Acest tragic eveniment a lăsat urme adânci în sufletul reclamantelor, acestea fund nevoite să își înmormânteze fratele. De asemenea, reclamanții E. și F., au solicitat daune morale și ca urmare a decesului fiului lor, H.. Un părinte nu poate fi în niciun fel pregătit pentru un asemenea eveniment groaznic, iar durerea reclamanților este de neimaginat, aceștia fiind nevoiți să își înmormânteze copilul, decedat la vârsta tinereții. Legătura dintre părinți și fiu a fost curmată brusc într-un moment în care fiul începuse deja sa își răsplătească părinții pentru educație și creștere prin ajutor și recunoștința la o vârstă la care bărbații ating maxima maturitate fizică și emoțională. Reclamanta, F., a necesitat ajutorul unui psiholog, aceasta fiind profund marcată de pierderea fiului, dar și de pierderea fratelui. Din raportul de evaluare psihologică reiese faptul că dna F. "prezintă încărcătura simptomatică specifica stresului posttraumatic: anxietate, stare de vid afectiv, prag scăzut de toleranță, raptus afectiv-emoțional, irascibilitate, fatigabilitate". Reclamanta F. după tragedia produsă în sânul acestei familii a luat asupra sa creșterea și educarea celor două minore, fiicele fratelui său și pentru a nu le destabiliza și mai mult din punct de vedere emoțional aceasta s-a mutat împreună cu ele și mama sa în casa copiilor. Din acel moment nu le-a mai lăsat niciodată singure și și-a înăbușit propria durere, durerea pierderii propriului copil, durerea pierderii fratelui, încercând să fie puternică pentru ele și mama sa care ajunsese la disperare. Pentru aspectele învederate și criticile formulate, solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei admiterea în totalitate a contestației formulate de reclamanți și obligarea pârâtei la plata daunelor morale, astfel cum acestea au fost solicitate. Prin motivele de recurs formulate, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților critică sentința primei instanțe doar în ce privește admiterea în parte a contestației în sensul anularii parțiale a Deciziei FGA nr. 9252/25.09.2017 și a obligării la plata sumei de 25.000 RON către reclamanta A., cu titlu de despăgubiri morale urmare a decesului nepotului sau H.. Instanța de fond a înlăturat apărările pârâtului în ce privește inadmisibilitatea petitului de obligare directă a FGA la plata despăgubirilor solicitate, soluție nelegală raportat la prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004. Cererea formulată de A. în calitate de bunică a fost respinsă prin raportare la dispozițiile art. 1390 și 1391 din C. civ., din cuprinsul cărora reiese că pot fi acordate despăgubiri rudelor victimei dacă se face dovada unui prejudiciu moral, nesubzistând o prezumție care să confere un drept cert la despăgubire doar în baza legăturii de rudenie, cu atât mai puțin în cazul rudelor de gradul 2. Pe de altă parte, conform procedurii FGA de soluționare a pretențiilor izvorând din vătămări corporale sau decese, nu există posibilitatea acordării unor despăgubiri bănești victimelor decedate, în lipsa posibilității de administrare a unui probatoriu care să releve eventuala legătură de afecțiune și intensitatea acesteia. În principal, apreciază că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1390 și 1391 C. civ., implicit a anulat în parte Decizia FGA nr. 142/2016- act administrativ cu caracter normativ, deși aceasta nu a fost contestată și, în subsidiar, în măsura în care instanța de fond ar fi constatat că trebuie acordate daune morale reclamantei L., soluția corectă pentru a nu-și asuma competențe ce au fost atribuite de legiuitor în sarcina Comisiei Speciale din cadrul FGA, ar fi fost anularea în parte a deciziilor contestate și obligarea FGA la emiterea unei noi decizii cu caracter normativ prin care să aibă în vedere completarea Procedurii adoptate prin Decizia FGA nr. 142/2016 în ce privește sumele acordate bunicilor pentru decesul nepoților, respectiv emiterea unei decizii cu caracter individual prin care să fie analizată cererea formulată de A. raportat la considerentele instanței și declarațiile martorului M., respectiv să fie stabilită o sumă cu titlu de daune morale. Chiar dacă dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ consacră caracterul de plină jurisdicție pentru instanța de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situației ar prezenta caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească. Or, în speță, această situație nu se regăsește, întrucât FGA nu a analizat fondul dreptului pretins de reclamantă, rezumându-se la a emite decizia de respingere prin prisma împrejurării ca Procedura internă nu prevede posibilitatea acordării de sume cu titlu de daune morale bunicilor pentru decesul nepoților, fiind invocate dispozițiile art. 1390-1391 C. civ. A proceda altfel și a obliga direct FGA la plata sumei pretinse implică imixtiunea instanței de judecată în competența proprie a FGA, negându-ne posibilitatea de a evalua pe fond cererea de plată, marjele acordării unor astfel de sume trebuind convenite inclusiv cu lichidatorul judiciar al I., căci ulterior efectuării plații, FGA se înscrie la masa credală a asigurătorului în faliment, cerere ce urmează a fi respinsă întrucât si lichidatorul folosește aceeași modalitate de cuantificare a daunelor morale ca și FGA. Pe de altă parte, instanța de fond face aplicarea art. 1391 alin. (2) C. civ., fără a arăta însă de ce nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 1390 C. civ. privind persoana îndreptățită la despăgubire în caz de deces, potrivit cărora: (1) Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptățiți, potrivit legii, la întreținere din partea celui decedat. Bunica nu era beneficiar al vreunei obligații de întreținere din partea nepotului, nefiind astfel lipsită de ajutor după decesul acestuia. Pe de altă parte, raportat la prev. 1391 C. civ., instanța poate acorda despăgubiri ascendenților, descendenților și colateralilor sau soțului pentru durerea încercată ca urmare a decesului victimei. Însă, din cuprinsul textului normativ, reiese că pot fi acordate despăgubiri rudelor victimei dacă se face dovada unui prejudiciu moral, nesubzistând o prezumție care să le confere un drept cert la despăgubire doar în baza legăturii de rudenie, cu atât mai puțin în cazul rudelor de gradul 2. Pe de alta parte, conform procedurii FGA de soluționare a pretențiilor izvorând din vătămări corporale sau decese, nu există posibilitatea acordării unor despăgubiri bănești victimelor decedate, în lipsa posibilității de administrare a unui probatoriu care să releve eventuala legătură de afecțiune și intensitatea acesteia. Pentru aceste motive, reținând îndeplinite condițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului și respingerea în întregime a contestației formulate de reclamanta A., sau, în subsidiar, anularea deciziei în sensul obligării FGA la emiterea unui nou act administrativ în ce o privește pe reclamantă, act care să țină cont de anumite criterii/considerente.

Apărările formulate în cauză. Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și menținerea sentinței ca temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenții-reclamanți, Înalta Curte apreciază că recursul acestora este fondat și va fi admis, iar recursul formulat de pârât va fi respins, ca nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța de control judiciar constatată că, prin cererea dedusă judecății, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat anularea parțială a deciziei nr. 9252/25.09.2017 și admiterea integrală a cererii de plată a despăgubirilor. Prima instanță a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți, a anulat, parțial, decizia nr. 9252/25.09.2017, respectiv în ceea ce privește soluția de la pct. 3 din dispozitivul acestei decizii, a obligat pârâtul să plătească reclamantei A. suma de 25.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale urmare decesului nepotului său, H. și a respins în rest acțiunea ca nefondată. Cu privire la recursul formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., Înalta Curte constată că printr-o primă critică se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale nu este corectă. Astfel, deși prima instanță a reținut că în raport de dispozițiile art. 50 din ordinul Norma A.S.F. nr. 23/2014, în vigoare la data formulării cererii de plată, potrivit cărora: "la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România", precum și faptul că, în lipsa unor criterii și limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, nu a ținut cont de jurisprudența instanțelor naționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului în sensul de a proceda la o judecată în echitate. Înalta Curte reține că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată. Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure. Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei. Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că și prima instanță a reținut că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse reclamanților prin decesul a trei membri ai familiei, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani, însă în mod greșit a reținut că pârâtul ar fi stabilit în mod corect cuantumul daunelor morale menționat la pct. 1 din dispozitivul deciziei, raportându-se, în lipsa unor criterii și limite legale, la "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese", aprobată prin decizia nr. 142/26.05.2016, care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul I. S.A. și folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală. De asemenea, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a evidențiat restrângerea posibilităților de viață familială și socială ale reclamanților ca urmare a accidentului produs, însă în mod greșit a apreciat că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri. Totodată, în mod greșit a reținut că procedura utilizată de pârât nu este rigidă, ci cuprinde mai multe criterii și reglementează ipoteze diverse, făcând posibilă încadrarea cât mai obiectivă a situației reale și a împrejurărilor specifice fiecărui caz. Astfel, în mod greșit prima instanță nu a ținut cont de faptul că reclamantele B. și C., au pierdut ambii părinți în accidentul auto, iar din raportul de evaluare psihologică, întocmit de către psiholog K., reiese faptul că minora C., în vârstă de 12 ani, "evidențiază vise urâte, simptome vegetative (tremur) caracteristice stării de anxietate, imagine de sine scăzută, regresie - simptome ale sindromului posttraumatic, este afectată din punct de vedere afectiv-emoțional și se remarcă o regresie comportamentală, dificultăți de concentrare, iritabilitate, agitație, uneori sentimentul de izolare, nesiguranță, ar putea fi simptome ale sindromului de stres posttraumatic". Prima instanță trebuia să țină cont de suferința psihică a reclamantei F. care a necesitat ajutorul unui psiholog după pierderea fiului, dar și a fratelui său, iar din raportul de evaluare psihologică reiese faptul că "prezintă încărcătura simptomatică specifica stresului posttraumatic: anxietate, stare de vid afectiv, prag scăzut de toleranță, raptus afectiv-emoțional, irascibilitate, fatigabilitate". Recurenta-reclamantă F. după tragedia produsă a luat asupra sa creșterea și educarea celor două minore (fiicele fratelui său decedat) și pentru a nu le destabiliza și mai mult din punct de vedere emoțional aceasta s-a mutat împreună cu ele și mama sa în casa copiilor, nu le-a mai lăsat niciodată singure și și-a înăbușit propria durere, durerea pierderii propriului copil, durerea pierderii fratelui, încercând să fie puternică pentru ele și mama sa care ajunsese la disperare. În mod greșit prima instanță nu a avut în vedere cu privire la recurenții-reclamanți E. și F., Înalta Curte constată, de asemenea, că un părinte nu poate fi niciodată pregătit pentru un asemenea eveniment (înmormântarea copilului, decedat la vârsta tinereții), iar durerea acestora nu a fost estompată. De asemenea, cu privire la recurenta-reclamantă A. Reclamanta, prima instanță în mod greșit nu a reținut că aceasta a fost traumatizată sufletește având în vedere că un părinte nu poate trece ușor peste pierderea fiului și a nepotului său, indiferent de vârsta acestora, iar durerea este de neimaginat. Or, în contextul faptic, FGA nu se putea raporta la procedura internă de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naționale și convenționale în această materie. De asemenea, trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) din C. civ. justifică depășirea pragurilor stabilite prin Decizia nr. 142/26.05.2016 adoptată de FGA, act normativ cu o forță juridică inferioară C. civ. Totodată, Înalta Curte constată că procedura internă în discuție contravine și paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora: "Victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității". Instanța supremă reține că dispozițiile normative invocate, calitatea de persoană juridică de drept public și scopul înființării Fondului nu justifică instituirea acestor praguri valorice și nici nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia. Față de aceste aspecte, Înalta Curte va avea în vedere aspectele de fapt din care rezultă consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc., ținând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate de distrugerea legăturii afective și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză. Prin urmare, în ceea ce privește prejudiciul moral concretizat într-o suferință psihică, ceea ce trebuie evaluat este gravitatea suferinței și, întrucât prejudiciul analizat rezultă din încălcarea unor drepturi fundamentale, evaluarea gravității suferinței produse trebuie să se facă ținând seama de importanța valorilor nepatrimoniale lezate, de situația personală a victimei, de personalitatea și psihologia ei, de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate. Prin urmare, Înalta Curte constată că atât susținerile și criticile recurenților-reclamanți sunt întemeiate în raport de motivele invocate și vor fi admise. În valorificarea orientărilor jurisprudențiale Înalta Curte reține că, față de impactul accidentului rutier care s-a produs la data de 01.01.2015 asupra vieții familiale a recurenților-reclamanți, se vor acorda despăgubiri adecvate ce vin să compenseze prejudiciile morale suferite de aceștia, după cum urmează: pentru A. - mama defunctului J. - suma de 80.625 RON; pentru D. și F. - surorile defunctului J. câte 36.625 RON; pentru B. și C. - fiicele defunctului J. - câte 36.625 RON; pentru E. și F. - părinții defunctului H. câte 80.625 RON; pentru G. - sora defunctului H. suma de 36.625 RON. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate nu pot conduce la reformarea sentinței de fond, deoarece controlul de legalitate instituit prin art. 18 din Legea nr. 554/2004 fiind un control de plină jurisdicție, implică atât anularea actului vătămător, recunoașterea dreptului pretins, cât și repararea pagubei. Din actele dosarului, așa cum s-a arătat mai sus, rezultă fără putință de tăgadă că între reclamanta A., în calitate de bunică, și defunctul H., nepotul său a existat legătură de afecțiune, iar pierderea provocată de accidentul rutier a afectat-o foarte mult. În acest context, Înalta Curte constată că instanța de fond nu s-a substituit atribuțiilor pârâtului, ci a exercitat prerogativele conferite de lege, respectiv controlul de legalitate al actului și repararea prejudiciului provocat prin emiterea unui act administrativ nelegal sau prin nesoluționarea unei cereri în termenul legal. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate în raport de motivele invocate și vor fi respinse.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de către reclamanți, va casa în parte sentința recurată, va anula, în totalitate, Decizia nr. 9252/25.09.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, va admite acțiunea formulată de reclamanții A., D., B., C., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și cu privire la punctul 1 din Decizia nr. 9252/25.09.2017, conform dispozitivului prezentei decizii, va menține restul dispozițiilor și va respinge recursul pârâtului, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,