ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3857/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrata pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, sub nr. de dosar x/2016, in data de 08.06.2016, astfel cum a fost completata in data de 07.11.2016 si precizata in data de 18.01.2017 reclamanta S.C. A. S.R.L., societate in insolventa, a chemat in judecata pe paratul Oficiul National pentru Jocuri de Noroc, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

Prin acțiunea înregistrata pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, sub nr. de dosar x/2016, in data de 07.11.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate in insolventa, a chemat in judecata pe paratul Oficiul National pentru Jocuri de Noroc, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

Prin încheierea de ședința din data de 18.01.2017, instanța a admis excepția litispendenței si a dispus reunirea dosarului x/2016 la dosarul nr. x/2016.

Prin sentința nr. 1522/27.04.2017 Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea a anulat decizia nr. 2922/30.10.2015 si adresa nr. x/10.11.2015 emise de parat a anulat adresa nr. x/07.12.2015 emisa de parat și a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea paratului la plata despăgubirilor materiale, constând in beneficiul nerealizat pe perioada 30.10.2015-30.11.2016 si a dobânzii legale, ca neîntemeiat.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în esență că, în ceea ce privește decizia nr. 2922/30.10.2015 prin care a fost revocată licența de organizare a jocurilor de noroc, paratul a invocat doar existenta creanței fiscale de 80.195.546 RON menționate in decizia de impunere nr. x/25.06.2015 emisa de ANAF-DGAMC constând in impozit pe profit si taxa jocuri de noroc, fară a face nicio referire la faptul ca reclamanta nu ar fi reîntregit garanția "pentru acoperirea riscului de neplată a obligațiilor față de bugetul general consolidat" (impusa de art. 29, alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009).

Cu privire la datoria de 80.195.546 RON instanța retine că art. 17 alin. (2), lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009, care prevede măsura revocării licenței în cazul existenței unor datorii restante nu este altceva decât o reflectare a dispozițiilor art. 15 alin. (4) lit. a) din același act normativ referitor la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc în cazul în care operatorii economici organizatori înregistrează la data depunerii cererii pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, obligații de plată restante față de bugetul general consolidatși, în consecință, vor fi aplicabile și în acest caz prevederile art. 15, alin. (5) din ordonanța, potrivit cărora:

"Nu se consideră obligații de plată restante în sensul alin. (4) lit. a):

a) obligațiile restante pentru care operatorii economici au obținut înlesniri la plată, aflate în vigoare la data depunerii documentației;

b) obligațiile datorate și neachitate, cuprinse în titluri executorii pentru care instanța judecătorească a dispus suspendarea executării silite sau în cazul în care suspendarea executării silite a avut loc ca urmare a deschiderii procedurii de reorganizare judiciară;

c) obligațiile de plată pentru care s-a dispus suspendarea actului administrativ-fiscal sau care sunt suspendate în condițiile legii, după caz.".

În opinia instanței de fond reclamanta se afla în situațiile prevăzute de lit. b) și c) din articolul menționat mai sus întrucât, la data emiterii deciziei nr. 2922/30.10.2015, prin încheierea de ședința din data de 28.10.2015, pronunțata in dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a VII-a deschisese procedura insolventei împotriva reclamantei-debitoare, fiind suspendate toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, conform art. 75, alin. (1), teza I, din Legea nr. 85/2014.

Autoritatea publică era la curent cu demersurile întreprinse de societate pentru declanșarea procedurii insolvenței.

In ceea ce privește adresa nr. x/10.11.2015, prin care paratul a adus la cunoștința reclamantei ca, dată fiind revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, cererea nr. x/13.10.2015, prin care reclamanta solicitase emiterea unei noi autorizații anuale pentru exploatare a jocurilor de noroc pariuri in cota fixa nu a mai fost pusa pe ordinea de zi a ședinței din data de 30.10.2015 a Comitetului de Supraveghere al paratului, instanța a constatat că, în condițiile în care revocarea licenței pentru jocuri de noroc a fost anulată, se impune anularea adresei menționate mai sus. De altfel, instanța reține că cererea de emitere a unei noi licențe a fost pusă pe ordinea de zi așa cum rezultă din actele de la dosar dar nu a mai fost analizată pe fond datorită revocării licenței existente.

Deși a dispus anularea adresei nr. x/10.11.2015, instanța nu a dispus si obligarea paratului la soluționarea cererii nr. x/13.10.2015 și, cu atât mai puțin, la eliberarea efectiva a autorizației pentru exploatarea jocurilor de noroc pariuri in cota fixa, apreciind că reclamanta nu a formulat o astfel de cerere.

Ca urmare a anularii actelor principale, instanța a dispus si anularea actului subsecvent constând in adresa nr. x/07.12.2015 emisa de parat in soluționarea plângerii prealabile.

În ceea ce privește prejudiciul material, instanța de fond a apreciat că acesta ar putea fi o consecință a neemiterii unei noi autorizații or, în condițiile în care reclamanta nu a formulat o cerere în acest sens, nu i se poate admite nici cererea de plată a despăgubirilor. Mai mult, instanța de fond apreciază că prejudiciul invocat de societate era unul eventual și că nu au fost indicate criteriile care au fost avute în vedere la calcularea lui.

Împotriva sentinței civile nr. 1522 din 27 aprilie 2017, pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia și constatarea hotărârii pronunțate de prima instanță, ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului său, recurentul pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul pârât a apreciat că instanța de fond a interpretat greșit art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 întrucât, potrivit acestui text de lege, revocarea licenței putea să intervină imediat după ce obligațiile de plată datorate bugetului general consolidat al statului nu au fost achitate în termen de cel mult 30 de zile de la data la care acestea au devenit scadente.

Or, în speță, datoriile stabilite prin decizia de impunere nr. x/25.06.2015 au devenit scadente la data de 05.08.2015 și nu au fost achitate până la data revocării licenței, fiind depășit termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Un al doilea motiv de recurs, circumscris aceluiași caz de casare, se referă la interpretarea greșită a prevederilor legale referitoare la suspendarea obligațiilor de plată la buget.

În opinia recurentei art. 75 alin. (1) teza I din legea 85/2014 nu este aplicabil în speță întrucât nu au existat acțiuni judiciare sau extrajudiciare între părți și nici măsuri de executare silită. Mai mult, decizia de impunere nu a fost suspendată, cererea adresată instanței de judecată fiind respinsă.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat, de asemenea, recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta reclamantă, la rândul său, și-a întemeiat recursul pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Referitor la soluția de respingere a cererii de obligare la soluționarea cererii de emitere a autorizației anuale și de obligare a pârâtului la emiterea acestei autorizații, pe motiv că nu s-ar fi formulat o astfel de cerere, recurenta afirmă că a contestat adresa x/16.03.2017 prin care i se aducea la cunoștință faptul că cererea sa de emitere a autorizației nu a mai fost pusă pe ordinea de zi și a aflat doar pe parcursul procesului că această cerere a figurat, în fapt, pe ordinea de zi a ședinței din data de 30.10.2015 iar la momentul la care a avut această informație modificarea acțiunii ar fi fost tardivă.

De asemenea, prezența unui astfel de capăt de cerere ar fi fost contrară legii și lipsită de finalitate juridică întrucât, la data acțiunii, expirase perioada pentru care ar fi trebuit emisă autorizația anulă astfel încât emiterea pentru trecut a unui astfel de act nu s-ar mai fi justificat.

În opinia recurentei, cererea de emitere a autorizației nu putea să primească decât o soluție de validare întrucât documentația era completă, documentațiile incomplete nefiind incluse pe ordinea de zi.

Instanța de fond nu a avut în vedere nici faptul că petitul plângerii prealabile formulate de reclamantă a avut drept conținut atât admiterea cererii societății de soluționare cât și emiterea autorizației anulate pentru exploatarea jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă.

În concluzie, recurenta afirmă că instanța de fond, anulând adresa x/10.11.2015 și răspunsul la plângerea prealabilă nr. x/16.03.2017 avea obligația să constate existența dreptului reclamantei la emiterea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pentru perioada 31.10.2015-31.10.2016.

În ceea ce privește despăgubirile materiale, recurenta reclamantă arată că instanța de fond, dacă ar fi fost nelămurită cu privire la datele necesare cuantificării prejudiciului ar fi trebuit să solicite îndreptarea acestei probleme în cadrul procedurii de regularizare a cererii. De altfel reclamanta nu ar fi putut răspunde acestei solicitări întrucât era necesară administrarea unei expertize contabile pentru calcularea prejudiciului.

În opinia recurentei, reclamante instanța de fond a greșit respingând proba cu expertiza contabilă întrucât calcularea prejudiciului material nu era o simplă operațiune aritmetică.

Cât privește faptul că lipsea autorizația de exploatare pentru perioada 31.10.2015-31.10.2016, recurenta reclamantă arată că fundamentul pretențiilor îl constituia chiar anularea adresei nr. x/13.10.2015 ce avea drept efect repunerea părților în situația anterioară adică în situația în care reclamantei îi fusese deja analizată cererea de obținere a autorizației anuale fiind înscrisă pe ordinea de zi a ședinței din data de 30.10.2015.

În plus, conform art. 8 alin. (1) din legea 554/2004 situația premisă a reparării pagubei în contencios administrativ o constituie anularea unui act administrativ, chestiune asupra căreia instanța de fond s-a pronunțat prin hotărârea recurată.

Pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea recursului, iar reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul declarat de către pârât, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând probele administrate în cauză și prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul pârât este întemeiat, urmând să fie admis cu consecința casării sentinței și respingerii acțiunii formulate de reclamantă. Totodată, va fi respins ca neîntemeiat recursul formulat de recurenta reclamantă.

Înalta Curte are în vedere următoarele considerente:

În ceea ce privește situația de fapt, prima instanță a reținut în mod corect următoarele:

Reclamanta a deținut licența pentru organizarea jocurilor de noroc seria x emisa de parat, valabila in perioada 01.12.2011-30.11.2016. In baza licenței de mai sus, reclamantei i-a fost emisa si autorizația de exploatare a jocurilor de noroc pariuri in cota fixa seria x valabila in perioada 01.11.2014-31.10.2015 .

Prin decizia nr. 2922/30.10.2015 paratul a dispus revocarea licenței pentru organizarea jocurilor de noroc seria x, in temeiul art. 17, alin. (2), lit. a) si h

1

din O.U.G. nr. 77/2009, reținând ca reclamanta figurează cu obligații restante la bugetul general consolidat, cu o întârziere mai mare de 30 de zile, in suma de 80.195.546 RON, invocându-se in acest sens adresa nr. x/11.09.2015 emisa de ANAF-DGAMC, adresa care făcea trimitere la decizia de impunere nr. x/25.06.2015 emisa de ANAF-DGAMC.

Prin aceeași decizie, paratul a constatat si încetată valabilitatea autorizația de exploatare a jocurilor de noroc pariuri in cota fixa seria x, in temeiul art. 12, alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009 ("In situația în care un operator economic nu mai deține licență de organizare a jocurilor de noroc validă, indiferent de motivul care a generat această stare, autorizațiile de exploatare a jocurilor de noroc emise în favoarea acestuia își pierd valabilitatea cu aceeași dată, iar operatorul economic respectiv este obligat la plata taxelor de autorizare aferente, conform prevederilor art. 14.").

Prin adresa nr. x/10.11.2015, paratul a adus la cunoștința reclamantei ca, dată fiind revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, cererea nr. x/13.10.2015, prin care reclamanta solicitase emiterea unei noi autorizații anuale pentru exploatare a jocurilor de noroc pariuri in cota fixa, nu a mai fost pusa pe ordinea de zi a ședinței din data de 30.10.2015 a Comitetului de Supraveghere al paratului .

Reclamanta a formulat plângere prealabila împotriva celor doua acte de mai sus, aceasta fiind însă respinsa de parat prin adresa nr. x/07.12.2015 .

În drept, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește decizia nr. 2922/30.10.2015 prin care paratul a dispus revocarea licenței pentru organizarea jocurilor de noroc seria x, in temeiul art. 17, alin. (2), lit. a) si h

1

din O.U.G. nr. 77/2009, reținând ca reclamanta figurează cu obligații restante la bugetul general consolidat, cu o întârziere mai mare de 30 de zile, in suma de 80.195.546 RON, instanța de fond a extrapolat în mod greșit reglementarea aferentă emiterii licenței de exploatare a jocurilor de noroc la procedura revocării acesteia.

Potrivit art. 15 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009 "(4) Nu se acordă licență de organizare a jocurilor de noroc sau autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, în situația în care operatorii economici organizatori:

a) înregistrează la data depunerii cererii pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, obligații de plată restante față de bugetul general consolidat;"

Potrivit art. 15 alin. (5) din același act normativ "(5) Nu se consideră obligații de plată restante în sensul alin. (4) lit. a):

a) obligațiile restante pentru care operatorii economici au obținut înlesniri la plată, aflate în vigoare la data depunerii documentației;

b) obligațiile datorate și neachitate, cuprinse în titluri executorii pentru care instanța judecătorească a dispus suspendarea executării silite sau în cazul în care suspendarea executării silite a avut loc ca urmare a deschiderii procedurii de reorganizare judiciară;

c) obligațiile de plată pentru care s-a dispus suspendarea actului administrativ-fiscal sau care sunt suspendate în condițiile legii, după caz."

Pe de altă parte, potrivit art. 17 alin. (2) din aceeași ordonanță "(2) Comitetul poate dispune, în funcție de consecințele produse, măsura revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc în una dintre următoarele situații: a) neîndeplinirea obligațiilor de plată față de bugetul general consolidat sau plata acestora, conform prevederilor legale în vigoare, cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligațiile respective sunt scadente în condițiile legii;"

Contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte observă că prevederile art. 17 alin. (2) nu sunt o simplă o reflectare a dispozițiilor art. 15, alin. (4), lit. a) din același act normativ, diferențele dintre cele două prevederi excluzând aplicarea art. 15 alin. (5) de maniera în care a realizat-o instanța de fond.

Se observă că, în cazul art. 15 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009, condiția pentru respingerea cererii de emitere a licenței se referă la existența unor datorii restante iar această condiție trebuie să fie îndeplinită la data depunerii cererii. În schimb, în cazul art. 17 alin. (2) din același act normativ condiția pentru revocarea licenței se referă nu doar la neîndeplinirea obligațiilor de plată față de bugetul de stat ci și la plata acestora cu o întârziere mai mare de 30 de zile iar condiția nu mai trebuie să fie îndeplinită la o anumită dată (respectiv la data revocării licenței, așa cum apreciază instanța de fond).

În aceste condiții, în mod greșit instanța de fond a conferit relevanță faptului că la data de 30.10.2015, când a fost emisă decizia de revocare a licenței, fusese pronunțată încheierea de ședința din data de 28.10.2015, in dosarul nr. x/2015, prin care Tribunalul București, secția a VII-a deschisese procedura insolventei în privința reclamantei-debitoare. Înalta Curte constată că până la data deschiderii procedurii insolvenței se împlinise termenul de 30 de zile calculat de la data la care datoria fiscală în valoare de 80.195.546 RON devenise scadentă (respectiv de la data de 05.08.2015).

Așadar recurenta reclamantă înregistrase, anterior revocării licenței, întârzieri mai mari de 30 de zile în plata unor datorii scadente. O eventuală suspendare a executării acestor datorii ulterior împlinirii termenului de 30 de zile nu era de natură să înlăture posibilitatea revocării licenței. De altfel posibilitatea de revocare a licenței chiar dacă la data actului de revocare titularul nu mai înregistrează datorii restante rezultă din chiar modalitatea de formulare a condiției referitoare la plata datoriilor cu o întârziere mai mare de 30 de zile. Legiuitorul a avut în vedere posibilitatea ca, până la momentul revocării licenței, datoria să fie achitată dar plata să se fi făcut cu întârziere mai mare de 30 de zile.

În concluzie, în condițiile în care a existat o întârziere mai mare de 30 de zile în plata datoriilor scadente față bugetul de stat este nerelevant dacă ulterior împlinirii acestui termen a intervenit vreunul dintre cazurile menționate la art. 15 alin. (5) din O.G. nr. 77/2009 care fac ca datoria să nu mai fie scadentă. Întrucât datoria stabilită prin decizia de impunere nr. x/25.06.2015 era scadentă de la data 05.08.2015 iar o eventuală suspendare a acesteia nu a putut interveni anterior datei de 28.10.2015 erau întrunite condițiile prevăzute de art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 pentru revocarea licenței și, implicit, pentru încetarea valabilității autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pariuri in cota fixa deținute de recurenta-reclamantă.

În raport de aceste considerente Înalta Curte constată că soluția instanței de fond de admitere în parte a acțiunii și de anulare a deciziei nr. 2922/30.10.2015 este nelegală, impunându-se admiterea recursului recurentului- pârât și casarea sentinței cu consecința respingerii acestui capăt de cerere.

Totodată Înalta Curte constată că nu se mai justifică analizarea motivelor de recurs referitoare la greșita interpretare de către instanța de fond a normelor privind suspendarea obligațiilor de plată la buget.

În ceea ce privește adresa nr. x/10.11.2015, prin care paratul a adus la cunoștința reclamantei ca, data fiind revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, cererea nr. x/13.10.2015, prin care reclamanta solicitase emiterea unei noi autorizații anuale pentru exploatare a jocurilor de noroc pariuri in cota fixa, nu a mai fost pusa pe ordinea de zi a ședinței din data de 30.10.2015 a Comitetului de Supraveghere al paratului, Înalta Curte constată că anularea ei de către instanța de fond a fost consecința anulării deciziei 2922/30.10.2015.

În condițiile în care se respinge cererea de anulare a deciziei 2922/30.10.2015 se va respinge și capătul de cerere referitor la anularea adresei nr. x/10.11.2015. Soluția Comitetului de supraveghere al recurentului pârât de neanalizare, în ședința din data de 30.10.2015, a cererii recurentei reclamante de emitere a unei noi autorizații pentru perioada 31.10.2015-31.10.2016 a fost legală și temeinică în condițiile în care, la aceeași dată, fusese revocată licența de organizarea a jocurilor de noroc măsura fiind menținută de Înalta Curte.

Este nerelevant dacă neanalizarea acestei cereri echivalează cu o nepunere pe ordinea de zi a ședinței sau cererea s-a aflat pe ordinea de zi dar nu a primit o soluție pe fond, această chestiune fiind pur formală, relevant fiind faptul că cererea nu putea fi soluționată favorabil, la momentul ședinței recurenta reclamantă nemaiîntrunind condițiile pentru emiterea autorizației.

Față de aceste considerente va fi casată sentința și cu privire la adresa nr. x/10.11.2015, Înalta Curte urmând să respingă și acest capăt de cerere.

Totodată va fi respinsă și cererea de anulare a adresei x/07.12.2015 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă, soluția organului administrativ fiind legală și temeinică.

În ceea ce privește recursul recurentei reclamante, se constată că toate argumentele părții aveau ca premisă caracterul nelegal al deciziei de revocare a licenței de exploatare a jocurilor de noroc.

În condițiile în care Înalta Curte admite recursul recurentului pârât și respinge cererea de anulare a deciziei nr. 2922/30.10.2015 prin care a fost revocată licența de exploatare a jocurilor de noroc nu se mai poate pune problema îndreptățirii recurentei reclamante la emiterea unei noi autorizații de exploatare a jocurilor de noroc pariuri in cota fixa pentru perioada 31.10.2015-31.10.2016 și la plata unor despăgubiri pentru beneficiul nerealizat.

Față de toate aceste considerente și în baza prevederilor art. 496 și 497 din C. proc. civ. raportat la art. 20 din legea 554/2004 Înalta Curte va admite recursul recurentului pârât, va casa sentința și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea ca neîntemeiată. Totodată, Înalta Curte va respinge recursul recurentei reclamante ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, împotriva sentinței civile nr. 1522 din 27 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare, respinge în tot acțiunea.

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. - Filiala București, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iulie 2020.