ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 887/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 27 august 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. și B., a se dispune deschiderea procedurii de adopție pentru minorul C., suspendarea drepturilor și obligațiilor părintești și delegarea acestora pentru a fi exercitate de către președintele Consiliului Județean Neamț.

Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ a pronunțat sentința civilă nr. 71 din 14 octombrie 2020, prin care a admis cererea de deschidere a procedurii de adopție, a constatat inexistența consimțământului pârâtului A., tatăl minorului C., și a pârâtei B., mama minorului C., în procedura judecătorească de soluționare a cererii de deschidere a procedurii adopției și a suplinit consimțământul la adopție al acestora în condițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, republicată, privind procedura adopției. A încuviințat deschiderea procedurii adopției minorului C., a suspendat exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești ale părinților firești și a dispus că după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri drepturile și obligațiile părintești vor fi exercitate de către Președintele Consiliului Județean Neamț.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta B., cale de atac cu care a fost învestită Curtea de Apel Bacău la 25 ianuarie 2021.

Prin încheierea din 12 martie 2021 a fost suspendată judecata cauzei în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. față de împrejurarea că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la termenul în cauză și nici nu a cerut soluționarea în lipsă a litigiului.

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin decizia nr. 4 din 17 decembrie 2021 a constatat perimată cererea de apel formulată de apelanta pârâtă D. împotriva sentinței tribunalului și a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de repunere pe rol a pricinii.

Hotărârea de perimare a fost atacată pe calea recursului de către pârâta B., în memoriul de recurs făcându-se referire la dispozițiile art. 488 C. proc. civ., fără însă a se preciza în concret ipoteza de nelegalitate incidentă în speță, de natură să conducă la schimbarea soluției dispuse de Curtea de Apel.

Recurenta s-a rezumat a arăta că încheierea de suspendare a procesului nu i-a fost comunicată și s-a găsit, astfel, în imposibilitate de a formula o cerere de repunere pe rol în perioada cât cursul judecății a fost oprit.

Din consultarea dosarului a rezultat că actul a figurat comunicat prin afișare la ușa instanței, întrucât în ce privește adresa de domiciliu, unde s-a realizat comunicarea mai multor acte procedurale în cursul judecății, citația avea inserată mențiunea "destinatar necunoscut’’.

Recurenta a aflat întâmplător despre termenul fixat în vederea perimării apelului, motivat de faptul că nu mai locuiește de ani de zile la adresa de domiciliu indicată în cererea de apel, respectiv județ Neamț, ci în localitatea Vlad Țepeș, județ Călărași, aceasta reprezentând locuința concubinului său.

Pentru motivele învederate, instanța de apel greșit a perimat cauza și a respins cererea de repunere pe rol, ca rămasă fără obiect, iar recursul se impune a fi admis cu consecința casării hotărârii de perimare și a admiterii cererii de repunere pe rol.

Motivele de recurs au fost comunicate intimaților, însă aceștia nu și-au exprimat poziția procesuală prin formularea unei întâmpinări.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 14 ianuarie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate în principiu a recursului față de data inițială a dosarului, 27 august 2020, ulterioară datei de 21.12.2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 din C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul formulat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 4 din 17 decembrie 2021, Înalta Curte reține următoarele:

Analiza memoriului de recurs al recurentei relevă formularea unei singure critici, constând în necomunicarea actului prin care s-a dispus luarea măsurii de suspendare a judecării cauzei pe temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților de la termenul din 12 martie 2021. Reclamă partea că, în lipsa cunoașterii soluției, nu a fost în măsură să formuleze o cerere de repunere pe rol în intervalul de timp pentru care a fost suspendată judecata.

Critica evocată își are corespondent în ipoteza de nelegalitate înscrisă în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă se vădește a fi neîntemeiată.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că din perspectiva momentului de la care începe să curgă termenul de perimare, ceea ce prezintă relevanță este data la care s-a dispus suspendarea judecății, 12 martie 2021, și nu momentul la care această măsură a fost comunicată părților.

Data de la care trebuie calculat termenul de perimare este data pronunțării încheierii de suspendare a judecății pricinii, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost sau nu comunicată părților, întrucât atât luarea măsurii suspendării, cât și lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părților, lipsei de stăruință a acestora în vederea judecării litigiului.

Această împrejurare rezultă și din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de către instanță. Prin urmare, acest termen nu curge de la data comunicării actului de procedură (adică de la data comunicării încheierii de suspendare), ci de la data efectuării actului de procedură respectiv (adică de la data dispoziției instanței de suspendare a procesului).

Ca atare, actul de procedură care marchează începerea curgerii termenului de perimare nu este "actul de comunicare", ci însuși actul îndeplinit de instanță, din perspectiva curgerii termenului de perimare fiind fără relevanță dacă actul de procedură este comunicat ori nu.

În același sens, prin decizia Curții Constituționale nr. 254 din 4 iunie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 973 din 22 octombrie 2020, instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului București, secția a III-a civilă și a constatat că dispozițiile art. 416 alin. (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Astfel, Curtea Constituțională a statuat că "nu poate reține critica potrivit căreia prevederile art. 416 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale pe motiv că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de instanță, chiar și atunci când nu a fost adus la cunoștința părții, pentru ca aceasta să fie conștientă de toate consecințele ce decurg din îndeplinirea sa". În acest sens, Curtea a subliniat "că procesul civil este guvernat de principiul publicității, părțile având posibilitatea de a lua cunoștință fără niciun fel de restricții de întregul parcurs procesual. Ca atare, cu o minimă diligență, pot afla în timp util despre efectuarea oricărui act procedural. În ceea ce privește importanța în ansamblul procesului a diverselor acte, fiecare dintre părți o va aprecia în mod subiectiv, în funcție de propriile interese procesuale. Textul de lege criticat este însă suficient de clar încât să semnaleze părților că lăsarea în nelucrare a unei pricini timp de 6 luni conduce la perimarea acesteia".

Totodată, a reținut că:

"Partea nu poate să se prevaleze de faptul că nu i-a fost comunicată îndeplinirea unui anumit act procedural de la care începe să curgă acest termen. O asemenea susținere nu ar putea fi argumentată logic, întrucât întotdeauna va exista un act procedural de care partea va avea cunoștință și de la care, teoretic, va începe să curgă termenul de perimare. În condițiile citării legale, se prezumă că partea cunoaște toate actele îndeplinite, indiferent că se comunică sau nu ori dacă au fost efectuate de părți ori de instanță. Mai mult, ținând cont de obligația exercitării cu bună-credință a drepturilor, inclusiv a celor procesuale, chiar dacă în cauză a fost îndeplinit un anumit act pe care, potrivit legii, instanța nu avea obligația să îl comunice și de care partea nu ia cunoștință, aceasta va trebui să aibă în vedere calculul termenului de perimare de la ultimul act procedural despre a cărui efectuare știa deja. Partea nu poate invoca, în apărarea sa, faptul că actul nu i-a fost comunicat, de vreme ce comportamentul său pentru evitarea perimării cauzei ar fi trebuit să fie raportat la actul a cărui existență o cunoștea și care este anterior celui de a cărei necomunicare se prevalează. Într-o asemenea ipoteză devine incident principiul nemo auditur propriam turpitudinem alegans, care lipsește de pertinență criticile de neconstituționalitate formulate prin prisma unui astfel de argument, în condițiile în care persoana interesată, deși cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, precum și consecințele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenței legale, invocând, de fapt, propria sa culpă".

În speță, în dosarul de apel, pârâta B. a fost citată la domiciliul indicat în cererea de apel pentru toate termenele de judecată acordate în cauză, inclusiv la cel la care a fost dispusă suspendarea judecății, iar, în calitate de titulară a cererii de apel, avea îndatorirea procesuală de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, astfel că nu poate invoca în calea de atac a recursului lipsa sa de stăruință în judecarea litigiului de față prin necomunicarea actului procedural din 12 martie 2021.

Așadar, termenul de perimare de 6 luni a început să curgă de la data pronunțării încheierii de suspendare - 12 martie 2021 și s-a împlinit la 12 septembrie 2021, prelungindu-se până la 13 septembrie 2021, conform modalității de calcul prescrise de art. 181 alin. (1) și (2) C. proc. civ. (având în vedere că ziua de 12 octombrie era nelucrătoare). Or, la momentul pronunțării deciziei Curții de Apel, calea de atac ordinară era perimată, iar cererea de repunere pe rol s-a dovedit a fi rămasă fără obiect în raport de momentul la care a fost formulată, chiar în ședința de la termenul de judecată din 17 decembrie 2021, ceea ce denotă că s-a realizat o judicioasă aplicare a prevederilor art. 416 C. proc. civ. relativ la operarea sancțiunii perimării.

Sub al doilea aspect, Înalta Curte notează că recurenta avea posibilitatea de a opune eventuale critici raportat la citarea sa în proces în etapa apelului și, inclusiv la termenul la care a operat suspendarea pentru lipsa părților, în cadrul unui recurs având ca obiect încheierea de suspendare, dar nu a înțeles să uzeze de o atare cale de atac.

Nici schimbarea domiciliului părții nu conferă un caracter scuzabil în neglijarea obligațiilor procesuale impuse de legiuitor pentru desfășurarea procesului, câtă vreme nu au fost îndeplinite exigențele impuse de art. 172 C. proc. civ. "Dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare’’, recurenta neaducând la cunoștința instanței modificarea adresei de domiciliu.

Față de cele reținute, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele pentru existența cazului de nelegalitate în care se circumscriu susținerile exprimate în recurs, urmând a-l respinge, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 4 din 17 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2022.