ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3780/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. 308/64 la data de 28.05.2019 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale să își exercite atribuțiile administrative în conformitate cu prevederile art. 56 din H.G. nr. 36/2017, de a supraveghea și controla respectarea prevederilor legale din domeniul comerțului electronic, în calitate de autoritate de reglementare și supraveghere și să emită un înscris din care să rezulte dacă S.C. C. S.R.L. și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 365/2002, în calitate de furnizor de servicii prin site-ul artmark.ro, precum și obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 54.608,38 RON reprezentând penalitate solicitată de către S.C. C. S.R.L. și la plata căreia reclamantul a fost obligat prin sentința civilă nr. 4083/08.05.2019 a Judecătoriei Brașov (dosar nr. x/2017), cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 89 din 17 septembrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și B. - Secretar General la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul susține că prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanței de judecată să oblige pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informatice să-și exercite atribuțiile administrative în conformitate cu prev. art. 4 pct. 56 din H.G. nr. 36/2017, de a supraveghea și controla respectarea prevederilor legale din domeniul comerțului electronic, în calitate de autoritate de reglementare și supraveghere și să emită un înscris din care să rezulte dacă S.C. C. S.R.L. și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin, în conformitate cu prev. art. 8 din Legea nr. 365/2002, în calitate de furnizor de servicii prin site-ul artmark.ro. Deși constată că are aceste atribuții, instanța de judecată nu face niciun fel de analiză asupra modului în care își îndeplinește, sau mai bune zis, nu își îndeplinește atribuțiile conferite de lege.

În opinia recurentului, prima instanță a ignorat faptul că nerespectarea prevederilor art. 8 din legea 365/2002, lege cu privire la care au fost sesizate atât Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale cât și Instanța, duce la nulitatea contractului conform art. 21.

Se mai arată că, instanța greșit a reținut că nu există o prevedere legală care să oblige Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale în calitate de autoritate de supraveghere și control să emită un înscris din care să rezulte dacă un terț supus autorității și controlului său respectă sau nu legea, atunci când a fost sesizată de către un consumator cu privire la nerespectarea legii de către respectul terț.

Deși Ministerul Comunicațiilor și Societății informaționale a fost chemat să verifice asupra respectării Legii 365/2002 de către S.C. C. S.R.L., iar Instanța a fost chemată să se pronunțe cu privire la îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere și control a Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale date de către Legea nr. 365/2002, atât Ministerul Comunicațiilor și Societății Informațională cât și Instanța au înțeles, dintr-o interpretare greșită a legii, să se pronunțe în legătură cu cauza din dosarul nr. x/2017, aflat pe rol, în loc să se pronunțe pe cauza pe care aveau atribuții și asupra cărora au fost sesizate.

Recurentul apreciază că, în momentul în care Instanța consideră că atribuțiile de supraveghere și control sunt îndeplinite de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale prin invocare neputinței de a-și îndeplini atribuțiile, Legea nr. 365/2002 rămâne o formă fără fond și pierde sensul pentru care a fost creată respectiv cel de a proteja consumatorul, iar acest lucru implică o transpunere defectuoasă a Directivei 2000/31/CE.

Mai mult, în momentul în care Instanța acceptă că o sesizare către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale nu necesită un răspuns atunci când persoana care face sesizarea este direct afectată și se încalcă spiritul și litera Constituției.

Se concluzionează că solicitarea sa, în calitate de consumator și persoană vătămată, către pârât este de a i se comunica dacă S.C. C. S.R.L. în calitate de furnizor prin intermediul artmark.ro și-a îndeplinit obligațiile ce decurg din Legea nr. 365/2002. Ori, răspunsul acestui pârât, prin intermediul pârâtului 2, este în sensul că nu își poate îndeplini atribuțiile de supraveghere și control ce decurg din art. 4 pct. 56 din H.G. nr. 36/2017, iar Instanța a fost chemată să se pronunțe întocmai asupra acestui aspect, dar nu l-a analizat.

Intimații Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor și B. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Pe cale de excepție a fost invocată excepția nulității recursului, întrucât nu cuprinde motivele de casare și dezvoltarea lor. Susține că recurentul nu a indicat în cererea de recurs vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, din oficiu, într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond.

În continuare intimatul susține că nu a avut nicio implicare în licitația în urma căreia a fost desemnat câștigătorul lotului x - Nicolae Tonitza, Copil din Făgăraș, ministerul a răspuns în termenele legale tuturor solicitărilor reclamantului din prezenta cauză.

Mai mult, pentru a ajuta la lămurirea situației - în limitele competențelor legale - prin adresa cu nr. 2090 MCSI a solicitat și sprijinul Poliției Române - Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice - Direcția de Combatere a Criminalității Organizate.

Prin adresa cu nr. x/22.05.2019, Inspectoratul General al Poliției Române a răspuns MCSI următoarele: "în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aspectele semnalate fac obiectul dosarului civil nr. x/2017, instrumentat pe rolul Judecătoriei Brașov. Totodată facem precizarea că părțile implicate nu au depus plângere penală în legătură cu aspectele prezentate fapt pentru care la nivelul unității noastre se va proceda la clasarea lucrării".

Cu privire la obligarea MCSI la exercitarea atribuțiilor administrative în conformitate cu prevederile art. 56 din H.G. nr. 36/2017, de a supraveghea și controla respectarea prevederilor legale din domeniul comerțului electronic, în calitate de autoritate de reglementare și supraveghere și să emită un înscris din care să rezulte dacă S.C. C. S.R.L. și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin, în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 365/2002, în calitate de furnizor de servicii prin site-ul artmark.ro face următoarele precizări:

Prin adresa cu nr. x/21.02.2019, MCSI i-a comunicat reclamantului (răspunzând la petiția acestuia cu nr. 154/23.01.2019) faptul că susținerile acestuia, sub aspectul nerespectării prevederilor art. 8 din Legea nr. 365/2002, nu au fundament: "Astfel, la punctul 7 al Regulamentului de licitare al S.C. C. S.R.L. cu care ați fost de acord la momentul înregistrării pe site-ul casei de licitații se menționează următorul fapt: formularul de înregistrare a participantului la licitație se completează înainte de licitație (în cazul participării online), în timpul licitației sau imediat după licitație în sala de licitație, înregistrarea semnifică acceptarea necondiționată a termenilor si condițiilor regulamentului de licitare".

De asemenea, reclamantul recurent a fost informat de faptul că instituția intimatului, conform H.G. nr. 36/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, cu modificările și completările ulterioare, nu are competența de a accesa datele stocate în sistemul informatic al S.C. C. S.R.L., respectiv al tabletei folosite de petent, pentru a fi făcută o verificare atât a susținerilor domniei sale, cât și a societății care a organizat licitația.

II. Soluția instanței de recurs

Excepția nulității recursului invocată de intimat va fi respinsă, având în vedere împrejurarea că motivele de recurs formulate pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Este adevărat că recurentul nu a detaliat în mod explicit acest motiv de casare, însă a indicat faptul că hotărârea pe care o atacă este dată cu aplicarea greșită a legii, iar relatările din memoriul de recurs fac posibilă încadrarea acestora în cazul de casare menționat mai sus.

Obiectul acțiunii judiciare l-a constituit solicitarea reclamantului de a se dispune obligarea pârâtului Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale să își exercite atribuțiile administrative în conformitate cu prevederile art. 56 din H.G. nr. 36/2017, de a supraveghea și controla respectarea prevederilor legale din domeniul comerțului electronic, în calitate de autoritate de reglementare și supraveghere și să emită un înscris din care să rezulte dacă S.C. C. S.R.L. și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 365/2002.

Ca situație de fapt, prima instanță a reținut corect împrejurările cauzei, în sensul că prin sesizarea din data de 22 iunie 2017, adresată Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, a solicitat autorității respective să constate că S.C. C. S.R.L. nu respectă prevederile art. 8 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic. Prin adresa nr. x/21.07.2017 ANCOM i-a comunicat că atribuțiile privind supravegherea și controlul prevederilor legate de comerțul electronic au fost preluate de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și au redirecționat sesizarea acestei instituții. Reclamantul a luat legătura cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și i s-a confirmat primirea sesizării și înregistrarea ei cu numărul 2393/24.07.2017, iar ulterior, neprimind niciun răspuns, a trimis Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale solicitarea înregistrată ca CIPP 1414 din 02.10.2017 în care a cerut detalii despre stadiul de soluționare a sesizării sale, iar la data de 25.10.2017 a primit din partea acestuia adresa nr. x prin care i se comunica faptul că s-a solicitat în două rânduri S.C. C. S.R.L. să transmită toate înregistrările platformei de licitare care se referă la sesizarea sa, iar aceștia nu au răspuns și i s-a solicitat să pună la dispoziția Ministerului printscreen-uri pentru a se putea verifica dacă sunt respectate prevederile art. 8 din Legea nr. 365/2002. La data de 01.11.2017 reclamantul a trimis prin e-mail printscreen-urile și i-a solicitat pârâtului să constate că nu s-a făcut dovada existenței unui mecanism care să permită constatarea erorilor anterior trimiterii sau acceptării ofertei și să facă aplicarea dispozițiilor legale în materie. Dat fiind că nu a primit niciun răspuns, la data de 04.01.2018 a revenit cu aceeași solicitare, prin e-mail, la care nu a primit răspuns și, urmare a unei discuții telefonice cu doamna D., a trimis aceeași solicitare din nou la data de 23.04.2018. Prin adresa nr. x/02.05.2018 pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale i-a comunicat că, fiind vorba de o speță foarte complexă, documentele legate de problematica prezentată au fost înaintate Poliției Române, Serviciul Combatere Criminalitate Informatică cu adresa nr. x/02.05.2018. Această solicitare a fost clasată întrucât părțile implicate nu au formulat plângere penală, iar speța face obiectul cauzei civile nr. 6962/299/2017, instrumentat pe rolul Judecătoriei Brașov, așa cum rezultă din adresa x/22.05.2019 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române. La data de 21.02.2019, cu adresa nr. x/21.02.2019, pârâtul, prin domnul B., i-a comunicat că, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 36/2017, nu are competența de a accesa datele stocate în sistemul informatic al S.C. C. S.R.L. și ale sistemului său referitoare la licitație pentru a verifica veridicitatea informațiilor.

Deși a stabilit corect situația de fapt, prima instanță a aplicat greșit normele de drept material incidente. Astfel, problema de drept care se pune în prezenta cauză este dacă pârâtul a soluționat sesizarea transmisă de recurentul reclamant, în raport de competențele sale legale.

Este de necontestat că Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale îi revine atribuția de supraveghere și control al respectării prevederilor legale din domeniul comerțului electronic, în calitate de autoritate de reglementare și supraveghere, în conformitate cu prevederile Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic.

S-a statuat că în cauză nu există un refuz de soluționare cerere de vreme ce autoritatea de supraveghere a răspuns solicitantului și chiar a înaintat o sesizare Poliției Române - Serviciul Combatere Criminalitate Informatică în privința modalității de desfășurare a licitației de bunuri culturale mobile din data de 09.05.2017.

Pentru a verifica îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere și control în sarcina pârâtului, Înalta Curte va porni analiza de la textele de lege incidente în cauză, invocate în susținerea cererii de chemare în judecată și care reglementează drepturile și obligațiile părților.

Art. 8 din Legea 36/2002:

(1) Furnizorul de servicii este obligat să pună la dispoziție destinatarului, înainte ca destinatarul să trimită oferta de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcute de furnizorul de servicii, cel puțin următoarele informații, care trebuie să fie exprimate în mod clar, neechivoc și într-un limbaj accesibil: c) mijloacele tehnice pe care furnizorul de servicii le pune la dispoziție destinatarului pentru identificarea și corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor;

(2) Furnizorul de servicii are obligația să ofere destinatarului posibilitatea de a utiliza un procedeu tehnic adecvat, eficace și accesibil, care să permită identificarea și corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor, anterior trimiterii ofertei sau acceptării acesteia.

art. 17 din Legea 36/2002:

(1): Autoritatea de reglementare în comunicații și tehnologia informației, denumită în continuare Autoritatea, este competentă să supravegheze și să controleze respectarea de către furnizorii de servicii a prevederilor prezentei legi și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, să constate contravențiile și să aplice sancțiunile prevăzute la art. 22.

(5) În exercitarea atribuțiilor de investigare personalul de control împuternicit în acest scop al Autorității sau al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) poate solicita furnizorilor de servicii informațiile care îi sunt necesare, menționând baza legală și scopul solicitării, și poate stabili termene până la care aceste informații să îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de prezenta lege.

(6) Autoritatea dispune efectuarea de investigații, în condițiile prezentei legi, din oficiu sau la primirea unei plângeri ori sesizări din partea oricărei persoane.

(7) Personalul de control împuternicit în acest scop al Autorității sau al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) poate să solicite declarații sau orice documente necesare pentru îndeplinirea misiunii, să sigileze, să ridice orice registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe, eliberând persoanei supuse investigației copii de pe originale, ori să obțină copii, lăsându-i acesteia originalele; de asemenea, este autorizat să facă inspecții inopinate, al căror rezultat va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare, și să primească, la convocare sau la fața locului, informații și justificări.

Art. 22 din Legea 36/2002: Constituie contravenție, dacă nu este săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 1.000 RON la 50.000 RON fapta furnizorului de servicii care: h) nu furnizează informațiile solicitate potrivit art. 17 alin. (3) sau (5), ori nu furnizează toate aceste informații, sau furnizează informații inexacte.

Art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 36/2017:

pct. 39: comunicarea cu celelalte structuri ale administrației publice, cu societatea civilă, precum și cu furnizorii de produse și servicii în domeniul comunicațiilor electronice, serviciilor poștale, securității cibernetice, tehnologiei informației, interoperabilității sistemelor informatice ale instituțiilor publice și al societății informaționale;

pct. 52: urmărirea și controlul aplicării prevederilor cuprinse în actele normative în vigoare, în acordurile internaționale din domeniul său de activitate, luând măsuri pentru prevenirea, combaterea și sancționarea nerespectării acestor prevederi, potrivit competenței sale;

pct. 56: supravegherea și controlul respectării prevederilor legale din domeniul comerțului electronic, în calitate de autoritate de reglementare și supraveghere, în conformitate cu prevederile Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată, cu modificările ulterioare.

Din examinarea acestor dispoziții legale, rezultă fără echivoc că pârâtul, în calitate de autoritate de supraveghere și control are la dispoziție mijloace legale pentru a verifica îndeplinirea obligațiilor legale ce le revine furnizorilor de servicii în legătură cu prevederile art. 8 din lege citate mai sus.

În acest sens, în dezacord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte apreciază că autorității i s-au pus la dispoziție mijloace legale pentru a intra în posesia documentelor necesare controlului, legiuitorul stabilind că refuzul furnizorului de a acorda acces la baza de date se sancționează potrivit prevederilor actului normativ citat, constituind contravenție.

Așadar, aprecierea instanței de fond că autoritatea și-a îndeplinit atribuțiile legale doar prin măsura solicitării unor documente, iar apoi constatând că acestea nu i-au fost puse la dispoziție, s-a considerat derobată de orice răspundere, nu poate fi confirmată de instanța de control judiciar. Nici împrejurarea că a fost formulată o sesizare penală nu poate substitui îndeplinirea atribuțiilor sale specifice așa cum au fost redate mai sus, cu atât mai mult cu cât petentului nu i se poate reproșa că nu a ales calea plângerii penale, de vreme ce acesta a ales procedura prevăzută de Legea 365/2002, iar sesizarea sa nu a fost, în fapt, soluționată.

Se observă că, deși ulterior constatării refuzului nejustificat al furnizorului de servicii de a pune la dispoziție documente care să permită verificarea îndeplinirii obligației legale prev. de art. 8, autoritatea nu a luat nicio măsură și nu a impus nicio sancțiune împotriva acestuia, totuși, din adresa aflată la dosar fond rezultă că au fost solicitate recurentului reclamant documente constând în printscreen-uri, care să permită acesteia verificările asumate.

Recurentul a pus la dispoziția pârâtului regulamentul licitației și prezentarea platformei de licitație, însă a învederat faptul că nu are la dispoziție printscreen-uri de la momentul licitației, aceste date aflându-se în posesia furnizorului de servicii .

Această lipsă nu trebuia însă sancționată de autoritate cu refuzul de verificare a aspectelor semnalate, în condițiile în care potrivit art. 30 din Legea 365/2002:

"în cazul oricărui litigiu privind furnizarea unui serviciu al societății informaționale, declanșat între furnizorul serviciului respectiv și un destinatar al acestui serviciu, sarcina probei îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 5, 6, 8 și 9 revine furnizorului de servicii dacă destinatarul are calitatea de consumator."

În acest context factual, atitudinea autorității care a solicitat documentele și apoi a constatat că furnizorul nu i le pune la dispoziție, fără a mai continua demersurile legale și lăsând practic nesoluționată solicitarea petentului de verificare a îndeplinirii prevederilor art. 8 din lege, poate fi asimilată unui refuz de soluționare în temeiul disp. art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004:

"refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane."

Din această perspectivă, nu poate fi primită aserțiunea primei instanțe care face referire la pct. 7 teza finală din Regulamentul de licitare publicat pe site-ul C. S.R.L., întrucât acceptarea termenilor și condițiilor licitației nu scutește furnizorul de servicii de proba îndeplinirii obligațiilor sale legale prevăzute de art. 8, așa cum au fost redate mai sus.

Mai mult, nici afirmația potrivit căreia informațiile puse la dispoziția destinatarului de către furnizorul de servicii vizează procedeele care să permită identificarea și corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor, anterior trimiterii ofertei sau acceptării acesteia, iar nu erorile survenite cu ocazia introducerii datelor după momentul trimiterii ofertei și acceptării acesteia de către destinatar, nu poate confirma soluția adoptată de prima instanță.

Se observă că în alin. (2) al art. 8 legiuitorul a statuat obligația furnizorului de a oferi destinatarului posibilitatea de a utiliza un procedeu tehnic adecvat, eficace și accesibil, care să permită identificarea și corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor, anterior trimiterii ofertei sau acceptării acesteia".

Totodată, legiuitorul a stabilit la art. 9 alin. (4) din același act normativ că:

"Oferta sau acceptarea ofertei, precum și confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, efectuate în unul dintre modurile prevăzute la alin. (3), se consideră primite atunci când părțile cărora le sunt adresate pot să le acceseze.

Or, este de necontestat în cauză că destinatarul tocmai acest lucru îl contestă și anume acceptarea ofertei, susținând în mod explicit în raport cu furnizorul de servicii, cât și cu autoritatea de supraveghere și control că acceptarea ofertei de contractare este rezultatul unei erori informatice și nu a voinței sale liber exprimate. Iar tocmai acest aspect era chemată autoritatea să îl dezlege, fiind evident că solicitarea formulată de recurentul reclamant a rămas fără nicio rezolvare legală.

Toate impedimentele invocate de pârât, cum ar fi lipsa accesului la baza de date, lipsa documentelor puse la dispoziție de către furnizor, pot fi surmontate prin proceduri puse la dispoziția autorității de control, nefiindu-i permis acesteia să lase nesoluționată o solicitare legală prin declararea neputinței de a documenta și proba chestiunea supusă atenției sale.

Este cert că recurentului reclamant i-a fost cauzată o vătămare, cel puțin sub aspectul faptului că, prin constatarea încălcării art. 8 din lege, contractul electronic încheiat cu furnizorul de servicii reclamant este anulabil, în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea 365/2002.

În consecință, se constată că, raportat la toate considerentele de mai sus, există un refuz nejustificat al pârâtului Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale de a-și îndeplini atribuțiile legale, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, astfel că petitul 1) al cererii de chemare în judecată este fondat.

În acest context, va fi admis recursul declarat și în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea 554/2002 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va fi casată hotărârea recurată în parte, urmând a fi obligat intimatul pârât să soluționeze solicitarea recurentului reclamant în sensul de a stabili dacă S.C. C. și-a îndeplinit obligațiile legale potrivit art. 8 din Legea 365/2002 cu ocazia licitației electronice din data de 9 mai 2017.

În ce privește celelalte capete de cerere formulate, se constată că acestea au fost just respinse, urmând a fi menținută soluția instanței de fond pe aceste aspecte.

Astfel, se observă că nu poate fi obligat pârâtul să emită un înscris din care să rezulte dacă societatea C. S.R.L. și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin, în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 365/2002, acest aspect urmând a face obiectul soluționării investigației, conform celor de mai sus.

Pe de altă parte, nici solicitarea referitoare la obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 54.608,38 RON reprezentând penalitate pe care reclamantul a fost obligat să o plătească societății C. S.R.L. prin sentința civilă nr. 4083/08.05.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Brașov, nu poate fi primită la acest moment procedural, în lipsa unor concluzii care să statueze asupra responsabilităților legale cercetate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune admiterea recursului ca nefondat, cu consecința casării parțiale a hotărârii instanței de fond, în sensul celor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimații Ministerul Comunicațiilor și B..

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 89 din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată, iar în rejudecare admite în parte acțiunea.

Obligă pârâtul să soluționeze sesizarea formulată de reclamant în sensul de a verifica dacă S.C. C. și-a îndeplinit obligațiile legale potrivit art. 8 din Legea nr. 365/2002 cu ocazia licitației electronice din data de 9 mai 2017.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.