ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 37/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 37/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
La data de 16.05.2017, sub nr. x/2017 a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Autoritatea Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 606/28.09.2016 pronunțată de Consiliul național pentru Combaterea Discriminării.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 125/2017 din 21 septembrie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, ca tardiv formulată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate. A invocat cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
A susținut recurentul că instanta de fond a ignorat cu desavârșire Legea contenciosului administrativ, lege care stabilește procedura de urmat în cazul contestării actelor Consiliului și stabilește că sintagma "potrivit legii" nu poate fi interpretată că ar face trimitere la art. 11 din Legea nr. 554/2004.
A mai susținut recurentul că normele prev. de O.G. nr. 137/2000 sunt norme de trimitere la Legea nr. 554/2004, respectiv art. 20 din O.G. nr. 137/2000 prevede că "hotărârea Colegiului Director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ potrivit legii". Or pentru ca termenul de 15 zile să fie un termen special, derogator de la termenul de 6 luni prevăzut de legea contenciosului administrativ, acest lucru trebuia prevăzut în mod expres în textul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, potrivit normelor de tehnică legislativă.
A mai susținut recurentul că acest termen nu este de decădere, fiind un termen care se aplică unei hotărâri emise de Colegiul Director potrivit art. 20 alin. (2) și art. 23 din O.G. nr. 137/2000. Or, în cazul de față nu ne aflăm în ipoteza unei hotărâri emise de Colegiul Director ci doar al unui punct de vedere, sens în care, față de acest aspect, termenul de 15 zile este inaplicabil, iar in al doilea rând trebuie să fim în prezența unei hotărâri de admitere a unei petiții și eventual sancționare a pârâtului, ca această hotărâre să poată beneficia de caracterul de titlu executoriu și să poată fi pusă în executare silită.
Potrivit disp.art. 11 din Legea nr. 55/2004, recurentul a arătat că a introdus acțiunea în termenul legal de 6 luni.
Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului așa cum a fost formulat.
II. Soluția instanței de recurs
Argumente de fapt și de drept relevante
Examinând recursul declarat în raport cu hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge având în vedere următoarele considerente:
În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că acțiunea reclamantului a fost formulată împotriva hotărârii Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 606/28.09.2016, prin care, acesta, a apreciat că nu are competență materială de a se pronunța cu privire la situația apreciată de autorul sesizării ca fiind discriminatorie și care decurge din aplicarea legii și a decis emiterea unui punct de vedere către petent în acest sens.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000:
"(2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).
(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.
(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu."
Din coroborarea dispozițiilor art. 20 alin. (9) și alin. (10) din O.G. nr. 137/2000, rezultă că termenul în care poate fi contesttaă hotărârea adoptată de Colegiul director, indiferent de soluția pronunțată, este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Prin urmare, în cauză sunt incidente disozițiile O.G. nr. 137/2000, act normativ cu carater special care derogă de la reglemenaterea legii contenciosului adminsitrativ, care repreztintă norma generală în materia contenciosului administrativ.
În mod corect a reținut prima instanță că termenul de formulare a acțiunii este de 15 zile - fiind un termen de decădere și nu un termen de recomandare -, de la comunicarea hotărârii și având în vedere că hotărârea i-a fost comunicată reclamantului la data de 14. 11.2016, așa cum rezultă din confirmarea de primire aflată la f. x din dosar, iar acțiunea a fost introdusă la data de 11.05.2017, conform datei poștei aplicată pe plicul aflat la fila x, rezultă că acțiunea a fost formulată peste termenul prevăzut de lege, fiind respinsă ca tardiv formulată.
Nu poate fi primită critica recurentului potrivit căreia, în cazul de față nu ne aflăm în ipoteza unei hotărâri emise de Colegiul Director ci doar al unui punct de vedere, sens în care, față de acest aspect, termenul de 15 zile este inaplicabil, iar in al doilea rând trebuie să fim în prezența unei hotărâri de admitere a unei petiții și eventual sancționare a pârâtului, ca această hotărâre să poată beneficia de caracterul de titlu executoriu și să poată fi pusă în executare silită.
Dispozițiile legale prevăzute de O.G. nr. 137/2000, mai sus analizate nu fac distincție în sensul arătat de recurent, respectiv de admitere a cererii și o eventuală sancționare a pârâtului.
Pe de altă parte, nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit căreia acesta nu a înțeles sa atace in instanță o hotărâre a Colegiului Director ci doar un punct de vedere, atâta vreme cât din acțiunea acestuia formulată în fața primei instanțe, rezultă fără dubiu că a contestat hotărârea nr. 606/28.09.2016 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Împrejurarea că prin hotărârea în discuție s-a dispus admiterea excepției de necompetență materială a CNCD și emiterea unui punct de vedere, nu poate conduce la concluzia instanței de control judiciar că reclamatul a contestat un punct de vedere atâta vreme cât acesta a precizat expres ce act înțelege să atace.
Astfel, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu anularea actului administrativ, constând în hotărârea nr. 606/28.09.2016 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
În concluzie, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 125/2017 din 21 septembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.