ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1354/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a atacat cu recurs Sentința civilă nr. 350 din 20 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2016.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 77 din 19 ianuarie 2018, a respins recursul formulat de recurentul-reclamant împotriva Sentinței civile nr. 350 din 20 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurentul-reclamant A., solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și ținând cont de prevederile art. 499 teza a II-a din același cod, Înalta Curte va analiza cu prioritate admisibilitatea căii de atac exercitate în cauză.

Înalta Curte constată că respectiva cale de atac promovată de recurentă nu este prevăzută de lege.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Conform art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ. și art. 129 din Constituția României, presupune, așadar, că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor prevăzute de textul de lege sus-menționat, ci sunt pronunțate de o instanță de recurs, iar potrivit art. 634 alin. (1) pct. și pct. (5) din C. proc. civ. au caracter definitiv.

Recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, această concluzie rezidă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum acest drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori, în aceeași cale de atac.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 77 din 19 ianuarie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2020.

GGC - CL