ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 159/2020

HOTĂRÂRE
21.09.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 159/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 6.407 din 12 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2019, s-a constatat nul recursul declarat de A. împotriva încheierii din 25 septembrie 2019, pronunțată de aceeași instanță, în același dosar.

S-a reținut, în esență, că recurentul nu a invocat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și nici nu a formulat critici cu privire la hotărârea atacată, care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege.

Împotriva Deciziei nr. 6.407 din 12 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, A. a formulat aceeași cale de atac, a recursului.

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate admisibilitatea căii extraordinare de atac formulate.

Potrivit art. 129 din Constituția României, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispozițiile constituționale și legale citate, admisibilitatea unei căi de atac și provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În cauză, recursul este exercitat împotriva unei decizii definitive, prin care o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de recurs.

Or, conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

Decizia nr. 6.407 din 12 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ce face obiectul recursului, este o hotărâre pronunțată chiar în calea de atac a recursului, fiind definitivă.

Cum hotărârea atacată nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, conform art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nu poate forma obiectul căii de atac formulate în cauză, întrucât recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele reglementate de lege, constituie o încălcare a dispozițiilor constituționale și legale citate mai sus, prin raportare la principiul legalității căii de atac reglementate de norma procesuală.

Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepția inadmisibilității este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva Deciziei nr. 6.407 din 12 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 6.407 din 12 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-21
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 150/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin decizia nr. 232 din 28 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosa
ÎCCJ 2020-09-07
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 129/2020
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin Decizia nr. 282 din 16 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, în procedura de filtrare a recursului reg
ÎCCJ 2020-12-14
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 250/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin încheierea din 23 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și f
ÎCCJ 2020-06-29
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 92/2020
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin Decizia nr. 196 din 23 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecăto
ÎCCJ 2020-07-06
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 100/2020
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin Decizia nr. 286 din 16 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, în procedura de filtrare a recursului reg
Sursă