ÎCCJ, Decizia nr. 250/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, a fost suspendată judecarea recursului declarat de A. împotriva încheierii de suspendare din 13 februarie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Împotriva încheierii din 23 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, A. a formulat recurs.

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate admisibilitatea căii extraordinare de atac formulate, în raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 129 din Constituția României, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispozițiile constituționale și legale citate, admisibilitatea unei căi de atac și provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei.

Potrivit art. 414 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

Rezultă, din dispozițiile legale citate, că încheierea recurată în cauză, fiind pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, este o hotărâre definitivă, care nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., de art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de alte dispoziții legale speciale.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Pentru considerentele prezentate, constatând că recursul este inadmisibil, Înalta Curte îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 23 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 decembrie 2020.