ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2021

ÎCCJ, Decizia nr. 9/2021

HOTĂRÂRE
25.01.2021
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 9/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, a fost suspendată judecarea cererii formulate de A., în temeiul art. 242 din C. proc. civ., până la îndeplinirea de către petentă a obligațiilor stabilite de instanță.

Împotriva încheierii din 3 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, A. a formulat recurs.

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate admisibilitatea căii extraordinare de atac formulate, în raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 129 din Constituția României, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispozițiile constituționale și legale citate, admisibilitatea unei căi de atac și provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei.

Potrivit art. 414 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

Rezultă, din dispozițiile legale citate, că încheierea recurată în cauză, fiind pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, este o hotărâre definitivă, care nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., de art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de alte dispoziții legale speciale.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Pentru considerentele prezentate, constatând că recursul este inadmisibil, Înalta Curte îl va respinge ca atare.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 3 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-01-25
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 8/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin decizia nr. 664 din 6 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ ș
ÎCCJ 2020-12-14
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 250/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin încheierea din 23 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și f
ÎCCJ 2021-06-07
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 235/2021
În cauză, intervenientul a declarat recurs împotriva încheierii din 16 decembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin care i-a fost respinsă cererea de intervenție formulată în cad
ÎCCJ 2020-07-13
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 113/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin Decizia nr. 247 din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosa
ÎCCJ 2020-09-21
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 150/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin decizia nr. 232 din 28 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosa
Sursă