ÎCCJ, Decizia nr. 129/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 129/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin Decizia nr. 282 din 16 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ. (în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a anulat recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 5179 din 5 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.
Contestația în anulare
Recurentul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei menționate la pct. 1, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2020.
Considerentele Înaltei Curți
La termenul de judecată de astăzi, instanța a invocat din oficiu și a rămas în pronunțate asupra excepției inadmisibilității căii de atac exercitate, având în vedere necesitatea verificării cu prioritate a exercitării unei căi de atac recunoscute de lege.
Analizând contestația în anulare în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare.
Potrivit art. 129 din Constituție, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
În raport cu dispozițiile citate, admisibilitatea unei căi de atac și provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate sunt condiționate de exercitarea acesteia în condițiile legii.
În cauză, contestația în anulare este exercitată împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători s-a pronunțat asupra unui recurs în procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, aplicabilă în virtutea art. 24 din C. proc. civ. în raport cu data începerii procesului - 11 noiembrie 2016.
Decizia ce formează obiectul contestației în anulare a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților".
Potrivit dispozițiilor citate, hotărârea judecătorească pronunțată în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. este o decizie care nu este supusă niciunei căi de atac, motiv pentru care nu poate forma nici obiectul contestației în anulare, întrucât recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele reglementate de lege, constituie o încălcare a dispozițiilor citate anterior ale art. 129 din Constituție și art. 457 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la principiul legalității căii de atac reglementate de norma procesuală.
Pentru considerentele arătate, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 282 din 16 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 septembrie 2020.