ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3676/2020

Ședința publică din data de 21 iulie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta a solicitat:

- anularea Deciziei de încetare a efectelor Contractului de finanțare nr. x/17.02.2014 (privind proiectul având codul SMIS nr. 39276, cu titlul "Extinderea capacității de producție a S.C. A. SRL"), comunicată prin Nota nr. x/20.10.2015 referitoare la rezilierea contractului de finanțare încheiat de Ministerul Economiei prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest în calitate de OIPOS CCE, în cadrul Axei Prioritare I, Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice", precum și a Deciziei nr. 27034/20.11.2015 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă;

- rambursarea sumei de 5.741.187,42 RON, reprezentând finanțare cuvenită conform Contractului de finanțare nr. x/17.02.2014.

Prin sentința nr. 50 din 13 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.D.R. - Regiunea Vest în privința capătului 1 de cerere și a respins în consecință acest capăt de cerere în contradictoriu cu pârâta menționată.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADR - Regiunea Vest în privința capătului 2 de cerere, ca neîntemeiată.

A disjuns capătul doi de cerere (privind rambursarea sumei de 5.741.187,42 RON, reprezentând finanțarea pretins cuvenită conform Contractului de finanțare nr. x/17.02.2014) și a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect acest capăt de cerere (dosar nr. x/2017).

A admis capătul 1 de cerere privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitive prin Ministerul Finanțelor Publice.

A anulat Decizia de încetare a efectelor Contractului de finanțare nr. x/17.02.2014, comunicată prin Nota nr. x/20.10.2015 referitoare la rezilierea de contracte de finanțare încheiate de MFE - OI POS CCE în cadrul Axei Prioritare I, POS CCE, și Decizia nr. 27034/20.11.2015, ambele emise de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, cu prioritate, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADR - Regiunea Vest, ca fiind relevant faptul că actele atacate, respectiv Nota nr. x/20.10.2015 referitoare la rezilierea contractului de finanțare și Decizia nr. 27034/20.11.2015 de soluționare a contestației administrative, au fost emise de către pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, iar nu de către pârâta Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, astfel că nu există identitate între această pârâtă și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, curtea de apel a reținut că pârâta Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest este semnatară a Contractului de finanțare nr. x, iar în această calitate are și atribuții în primirea cererii de plată și a documentelor justificative și în efectuarea în concret a plății sumelor, astfel că există identitate între această pârâtă și cel obligat în raportul juridic dedus judecății sub aspectele menționate.

Curtea a mai apreciat, în conformitate cu prevederile art. 139 alin. (5) C. proc. civ., că se impune disjungerea capătului 2 de cerere, având în vedere, pe de o parte, faptul că pretenția respectivă depinde de soluția dată primului capăt de cerere, iar pe de altă parte, că doar primul capăt de cerere este în stare de judecată, probele administrate în cauză fiind suficiente, în principiu, doar pentru soluționarea acestuia.

Pe fondul primului capăt de cerere, cu care a rămas învestită în dosar nr. x/2016, prima instanță a reținut ca situație de fapt că, la data de 17.02.2014, a fost încheiat Contractul de finanțare cu nr. x privind proiectul cu codul SMIS nr. 39276, cu titlul "Extinderea capacității de producție a S.C. A. SRL", având la bază Cererea de finanțare nr. x/18.08.2011, prin care AM POS "Creșterea Competitivității Economice" urma să acorde o finanțare nerambursabilă în cadrul proiectului amintit.

Programul de finanțare, așa cum rezultă din prevederile Ghidului Solicitantului prevedea sprijin financiar pentru investiții în întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), la data depunerii cererii de finanțare fiind completat obligatoriu Formularul D - Declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM.

Pentru a fi considerată întreprindere mică sau mijlocie (IMM), o societate trebuie să îndeplinească anumite criterii care se regăsesc în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, act normativ ce reprezintă transpunerea în legislația românească a Recomandării nr. 2003/361/CE.

Conform art. 3 din Legea nr. 346/2004, întreprinderile mici și mijlocii sunt definite ca fiind acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ anumite condiții, respectiv au un număr mediu de salariați care este mai mic de 250 și realizează o cifră anuală netă de până la 50 milioane de euro, echivalent în RON, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în RON al sumei de 43 de milioane de euro, conform ultimei situații financiare aprobate.

Pe întreaga durată a derulării procedurii privind solicitarea și obținerea finanțării, în conformitate cu dispozițiile art. 4

1

și 4

4

din Legea nr. 346/2004, societatea reclamantă s-a prezentat și a fost considerată o întreprindere legată, ea fiind parte a unui grup ce mai cuprinde și următoarele societăți: B. cu sediul în Italia; C. cu sediul în Spania; D. cu sediul în SUA; E. cu sediul în Brazilia; F. cu sediul China; G. cu sediul în Franța; H. cu sediul în Anglia; I. cu sediul în Germania; J. cu sediul în Spania; K. cu sediul în North Point Hong Kong.

Având în vedere dispozițiile cuprinse în art. 6 alin. (6) și (7) din Legea nr. 346/2004, pentru a verifica indicatorii menționați la art. 3 se vor cumula toate datele aparținând societăților din grup, atât cu privire la numărul de salariați, cât și cu privire la celelalte date economice.

În acest sens, la data depunerii cererii de finanțare, 18.08.2011, conform Ghidului Solicitantului, reclamanta a completat Formularul D în baza datelor aferente exercițiului financiar de referință pentru anul 2010, ultimul încheiat la acel moment, grupul din care face parte societatea reclamanta având un număr de 248 de angajați. Invocând Instrucțiunea AM POS CCE nr. 4254/26.02.2015, Autoritatea de Management i-a solicitat prin adresa nr. x/23.04.2015 documente legate de situațiile financiare anuale și angajații existenți în grupul din care societatea reclamanta face parte pentru anii 2011, 2012 și 2013.

Din documentele depuse în luna mai 2015 (respectiv Formularul D aferent fiecărui an), au rezultat următoarele aspecte: an fiscal 2011: nr. angajați 248, cifra de afaceri (Euro) 36.550.207, valoarea activelor (Euro) 35.789.489; an fiscal 2012: nr. angajați 270, cifra de afaceri (Euro) 40.674.427, valoarea activelor (Euro) 40.103.556; an fiscal 2013: nr. angajați 289, cifra de afaceri (Euro) 40.213.438, valoarea activelor (Euro) 43.328.579.

Prin Nota nr. x/20.10.2015 referitoare la rezilierea de contracte de finanțare încheiate de Ministerul Fondurilor Europene - Ol POS CCE în cadrul Axei Prioritare I, POS CCE 2007-2013, emisă de ministerul pârât, se arată faptul că "în contextul reverificării încadrării în categoria de IMM și constatării nerespectării criteriilor de eligibilitate la contractare, având în vedere documentele justificative, în baza dispozițiilor Ghidului Solicitantului aferent Operațiunii Investiții Mari pentru IMM-uri, Capitolul II. Criterii de eligibilitate, ale schemei de ajutor de stat corespunzătoare, dispozițiile art. 1553 C. civ., precum și prevederile art. 12 și art. 18, alin 4, lit. b) din Contractul de finanțare, vă rugăm să constatați încetarea efectelor contractului de finanțare în vederea dezangajării sumelor aferente acestuia".

Rezultă că, în urma reverificării dispuse de Autoritatea de Management, societatea reclamantă nu s-ar mai încadra în categoria IMM, nemaiîndeplinind criteriul numărului de salariați pe întreg grupul, deoarece in anul 2012 grupul din care face parte societatea reclamanta ar fi avut un număr de 270 de angajați, iar în anul 2013 numărul acestora ar fi fost de 289.

Reclamanta a formulat plângere prealabilă către Autoritatea de Management, respectiv Ministerul Fondurilor Europene, plângere înregistrată sub nr. x/02.11.2015, prin care a solicitat revocarea deciziei de încetare a contractului și rambursarea plăților efectuate, în cuantumul specificat în Contractul de finanțare, plângerea prealabilă fiind respinsă prin Decizia nr. 27034/20.11.2015.

Curtea de apel a apreciat că în soluționarea litigiului trebuie avute în vedere data înregistrării cererii de finanțare, 18.08.2011, data comunicării faptului că a fost aprobată cererea de finanțare, 30.09.2013, și data încheierii Contractului de finanțare nr. x din 17.02.2014 și a reținut incidența prevederilor pct. 1.3.1din Cap. I al Ghidului solicitantului pe anul 2011, în sensul că printre beneficiarii finanțărilor nerambursabile se numără și întreprinderile existente cu potențial de creștere, iar pct. -ul 1.3.3. stabilește că "operațiunea va fi implementată diferit pentru întreprinderi mari și pentru întreprinderi mici și mijlocii, prin apeluri de proiecte distincte…".

A considerat că Ghidul solicitantului pe anul 2011 distinge între verificarea eligibilității solicitantului (unde se situează chestiunea încadrării în categoria IMM) și a proiectului, care se face pe baza cererii de finanțare și a criteriilor din Capitolul II, pe de o parte, și eligibilitatea cheltuielilor, care se face pe baza criteriilor din Capitolul IV, a cererii de finanțare, cererii de rambursare și a documentelor justificative de efectuare a activităților și a plăților, pe de altă parte.

Referitor la verificarea eligibilității solicitantului, curtea de apel a reținut conținutul normei finale de la pct. 1 din Cap. II, potrivit căreia "pentru verificarea corectitudinii încadrării în categoria IMM, sau în relația lor cu alte întreprinderi conform prevederilor legale, în cadrul procesului de evaluare se pot cere clarificări solicitantului, respectiv situațiile financiare aferente exercițiului financiar anterior, precedentul față de cel deja depus".

Prin urmare, norma menționată din Ghidul solicitantului pe anul 2011 stabilește principiul potrivit căruia pentru clarificarea corectitudinii încadrării în categoria IMM se pot solicita doar situațiile financiare aferente exercițiului financiar anterior, iar nu aferente exercițiilor financiare ulterioare anului 2011, cum nelegal s-a procedat prin actele atacate.

Or, reclamanta îndeplinea la data înregistrării cererii de finanțare condițiile de încadrare în categoria IMM, impunându-se admiterea primului capăt de cerere și anularea actelor indicate, nemaifiind necesară examinarea separată a documentelor care trebuie luate în considerare la efectuarea verificărilor și stabilirea realizării cerințelor încadrării în categoria IMM.

Suplimentar, judecătorul fondului a apreciat că sunt întemeiate și susținerile reclamantei în sensul că îndeplinea cerințele încadrării în categoria IMM și la data de 30.09.2013, când Ministerul Economiei, prin documentul intitulat "Scrisoare de informare a solicitanților" având nr. 303593, a informat-o că cererea de finanțare depusă pe data de 18.08.2011 a fost aprobată.

Astfel, prin raportare la dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 ("Dacă la data întocmirii situațiilor financiare anuale întreprinderea nu se mai încadrează în plafoanele stabilite la art. 3 si 4, aceasta nu își va pierde calitatea de întreprindere mică, mijlocie sau microîntreprindere decât dacă depășirea acestor plafoane se produce în două exerciții financiare consecutive"), chiar dacă pentru anul 2012 societatea reclamanta a depășit numărul 250, având 270 de angajați, tot întreprindere mijlocie este considerată. Aceasta întrucât în septembrie 2013 reclamanta avea încheiat numai exercițiul financiar pentru anul 2012, raportat la care se încadra în continuare în categoria IMM.

De asemenea, instanța de fond a primit susținerea reclamantei în sensul că îndeplinea cerințele încadrării în categoria IMM și la 17.02.2014, dată la care a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x și la care s-a raportat și emitentul actelor atacate.

Astfel, pârâții consideră că aceasta este data de referință pentru analiza și stabilirea categoriei din care societatea reclamanta face parte, invocând în acest sens datele aferente anilor 2012 și 2013, când într-adevăr se constată depășirea plafonului maxim de salariați.

Însă curtea de apel a constatat că, în raport ccccccu circumstanțele cauzei și de prevederile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 346/2004, societatea reclamanta se încadrează în categoria IMM - urilor și dacă se ia în considerare data de 17.02.2014.

Conform art. 6 alin. (1) din lege, "Datele utilizate pentru calculul numărului mediu anual de salariați, cifra de afaceri netă anuală si activele totale sunt cele raportate în situațiile financiare aferente exercițiului financiar precedent, aprobate de adunarea generală a acționarilor sau asociaților".

Or, la data de 17.02.2014 nici o societate din cadrul grupului de firme din care face parte reclamanta nu avea încheiat bilanțul aferent anului 2013, bilanțul consolidat unic al societăților din cadrul grupului fiind întocmit după ce bilanțul fiecărei societăți a fost încheiat, în urma auditării efectuată de auditorul KPMG și aprobat în luna iunie 2014.

Întrucât legea stabilește cerința în mod expres, un bilanț neaprobat de adunarea generală nu poate fi luat în calcul ca bază a stabilirii indicatorilor societății.

Totodată, curtea a apreciat că norma cuprinsă în art. 5 alin. (7) din Legea nr. 346/2004, invocată de pârâți, se coroborează cu cea cuprinsă în art. 6 alin. (1) din același act normativ, fără a fi afectat mecanismul de stabilire a indicatorilor necesari încadrării în categoria IMM, care, contrar susținerilor pârâților, implică utilizarea datelor care îndeplinesc cerințele acestei din urmă prevederi.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții Ministerul Fondurilor Europene și Agenția pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest.

Recurenta Agenția pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest a solicitat admiterea recursului, casarea in parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și în ceea ce privește capătul 2 de cerere; anularea măsurii disjungerii dispuse de către prima instanță și respingerea ca inadmisibil (prematur introdus) a capătului 2 de cerere; respingerea in totalitate a capătului 1 de cerere, cu menținerea ca temeinice și legale a Notei nr. x/20.10.2015 și a Deciziei nr. 27034/20.11.2015

A arătat recurenta că în mod eronat prima instanță reține că ADR VEST are calitate procesuală pasivă pentru cel de-al doilea capăt de cerere pe considerentul că este semnatară a Contractului de finanțare nr. x/17.02.2014, câtă vreme în realitate recurenta pârâtă nu poate exercita nicio activitate in procesul de evaluare a cheltuielilor efectuate de către intimata reclamantă până la momentul in care nu se va stabili definitiv că aceasta mai este beneficiară a finanțării nerambursabile.

Calitatea procesuală pasivă a ADR VEST pentru cel de-al doilea capăt de cerere este condiționată de admiterea acestui capăt de cerere, care însă este inadmisibil, fiind prematur introdus si trebuia respins de către prima instanță.

Astfel, chiar si in situația admiterii primului capăt de cerere, respectiv a declarării eligibilității reclamantei, restituirea sumelor solicitate se poate face doar după verificarea documentelor de către reprezentanții recurenților pârâți, instanța neputându-se substitui acestora în cadrul procesului de evaluare a eligibilității cheltuielilor efectuate.

În opinia recurentei, cronologic, după ce în prezenta cauză se constată eligibilitatea intimatei, recurenții pârâți vor proceda la verificarea eligibilității cheltuielilor și vor constata dacă aceste cheltuieli sunt total/parțial neeligibile, iar intimata reclamantă va putea formula contestație împotriva deciziei de declarare ca neeligibile a respectivelor cheltuieli.

A invocat în acest sens prevederile art. 4 alin. (2) din a Contractul de finanțare nr. x/17.02.2014 și prevederile Cap. VI.1. Amendamente la Contractul de Finanțare din Ghidul Solicitantului.

A formulat recurenta pârâtă și considerații privind soluția de admitere a primului capăt de cerere din acțiune, apreciind că este dată cu aplicarea greșită a legii.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În recursul declarat de recurentul pârât Ministerul Fondurilor Europene, se critică - în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 șipct. 8 din C. proc. civ. - sentința instanței de fond, pe motiv că aceasta, în dezlegarea pricinii, s-a întemeiat pe premise străine de natura cauzei, apreciind ca fiind relevante prevederi legale incidente situațiilor în care condițiile existente la momentul nașterii raportului juridic ar fi comportat modificări.

În opinia recurentului pârât, confuzia a fost susținută de interpretarea greșită a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 346/2004, care în alin. (1) prevăd că pentru calificarea operatorilor economici în categoriile întreprinderilor mijlocii sunt relevante pentru început "(1) Datele utilizate pentru calculul numărului mediu anual de salariați, cifra de afaceri netă anuală și activele totale sunt cele raportate în situațiile financiare aferenți exercițiului financiar precedent, aprobate de adunarea generală a acționarilor sai asociaților,"în timp ce reevaluarea condițiilor de calificare în cursul derulării raportului juridic relevanța indicatorilor de analiză este circumstanțiată în sensul alineatului î potrivit căruia "(2) Dacă la data întocmirii situațiilor financiare anuale întreprinderea ni se mai încadrează în plafoanele stabilite la art. 3 și 4, aceasta nu își va pierde calitatea de întreprindere mică, mijlocie sau microîntreprindere decât dacă depășirea acestor plafoane se produce în două exerciții financiare consecutive."

În speță, evaluarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate pentru asistență financiară comunitară nerambursabilă aferentă Axei Prioritare I a Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice privind proiectul SMIS nr. 39276 realizată la momentul depunerii cererii de finanțare, respectiv la 18.08.2011, și-a pierdut relevanța până la momentul semnării Contractului de finanțare nr. x din 17.02.2014.

În acest sens a conchis și echipa de audit la finalul misiunii finalizată în luna decembrie 2014 care a recomandat AM POS CCE verificarea încadrării tuturor beneficiarilor îi condițiile de eligibilitate pentru care au depus formularul Anexei 2 Calcul pentru întreprinderi partenere sau legate din Legea nr. 346/2004 și încadrarea în categorii IMM din cadrul contractelor de finanțare cu beneficiari privați, cu finanțare nerambursabilă acordată prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivităț Economice.

În egală măsură, proiectul depus de intimata-reclamantă pentru accesarea fondurilor comunitare susține aceleași repere de calificare.

Faptul că în cursul derulării finanțării evoluția societății ar fi fost de natură a recalifica standardele de calificare ale finanțatului în contextul unor progrese certe înregistrate, nu conducea la îndepărtarea de la finanțare.

Premisa de reglementare avută în vedere de dispozițiile alin. (2) al art. 6 din Legea nr. 346/2004, al cărui raționament a fost preluat de instanța de fond în mod greșit pentru a-și argumenta soluția, intenționa să organizeze conduitele subiectelor de drept pentru ipoteza înregistrării unui progres în activitatea IMM-urilor pe perioada de derulare a raportului juridic, în speță în executarea contractului de finanțare.

Interpretarea mai sus expusă nu poate fi străină intimatei-reclamante care în raport de declarația de conformare în categoria IMM-urilor ce a însoțit cererea de finanțare și-a apropriat raționamentul potrivit căruia, pentru a beneficia de o astfel de finanțare trebuie să îndeplinească - la momentul perfectării contractului - condițiile pentru acordarea sprijinului financiar.

A invocat recurentul, în combaterea pe fond a capătului 2 de cerere cu privire la care a considerat că nu se impunea disjungerea, dispozițiile Regulamentului (CE) 1083 din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) 1260/1999, în conformitate cu care, astfel cum se prevede la art. 98, statele membre au obligația de a identifica neregulile și de a aplica corecțiile financiare în cauză, acestea putând consta în anularea totală sau parțială a participării publice.

A solicitat, în concluzie, recurentul admiterea recursului său și casarea în tot a sentinței, în sensul respingerii tuturor capetelor de cerere ca nefondate.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului promovat de Ministerul Fondurilor Europene ca nefondat.

În apărare, a arătat că recursul este întemeiat formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Din economia motivării nu reiese însă care sunt motivele contradictorii pe care se întemeiază hotărârea recurată sau care sunt acele motive străine de natura cauzei care au fost avute în vedere în mod exclusiv și care au determinat convingerea judecătorului pentru a pronunța sentința recurată.

Nu sunt expuse nici normele de drept material care au fost aplicate în mod greșit și care este interpretarea diferită pe care ar trebui să o primească normele juridice ce au stat la baza emiterii hotărârii atacate.

A mai afirmat că recurentul pârât MFE lansează o teză care nu poate fi acceptată din punct de vedere contractual, nici măcar dacă una dintre părți este o entitate statală. Astfel, deși prin Ghidul solicitantului aferent anului 2011 au fost fixate anumite criterii de evaluare care au fost respectate de societate și, conform evaluării făcute de Autoritatea de Management, din momentul depunerii cererii de finanțare (18.08.2011) și până la data acceptării proiectului (30.09.2013) intimata reclamantă a îndeplinit condițiile necesare semnării contractului de finanțare (eveniment survenit la data de 17.02.2014), recurentul consideră că poate schimba post factum condițiile de evaluare și poate rezilia contractul pe motiv că societatea și-a crescut anumiți indicatori, chiar fără a beneficia de finanțarea ce constituie obiect al contractului dintre părți.

Prin aceeași întâmpinare, intimata reclamantă a invocat nulitatea recursului declarat de pârâta ADR Regiunea Vest, pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În subsidiar, a susținut că recursul este nefondat în legătură cu respingerea excepției lipsei calității procesual pasive pe capătul doi al cererii de chemare în judecată, cât timp această pârâtă are atribuții în primirea cererii de plată și a documentelor justificative în vederea examinării lor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Hotărârea instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta A. S.R.L. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative reprezentate de decizia de încetare a efectelor Contractului de finanțare nr. x/17.02.2014 comunicată prin Nota nr. x/20.10.2015 referitoare la rezilierea contractului de finanțare și Decizia nr. 27034/20.11.2015 de soluționare a plângerii prealabile.

Acțiunea sa în anulare a fost admisă, prima instanță apreciind ca fiind netemeinice și nelegale actele administrative contestate.

Hotărârea instanței de fond a fost recurată de pârâții Ministerul Fondurilor Europene și Agenția pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest.

III.1. Argumente de fapt și de drept relevante

În cadrul recursului său, Agenția pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest a criticat soluția instanței de fond cu privire la respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și disjungerea capătului 2 de cerere, a invocat inadmisibilitatea (pentru prematuritate) a acestui capăt de cerere disjuns și a solicitat respingerea ca nefondat a primului capăt de cerere din acțiunea introductivă.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), se reține că acesta a fost invocat de recurenta pârâtă prin raportare la prevederile Ghidului Solicitantului, ale contractului de finanțare și ale Legii nr. 346/2004.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Or, în speță, examinarea legalității soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive pentru cel de-al doilea capăt de cerere se realizează în raport cu prevederile art. 36 din C. proc. civ., care stipulează:

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

În raport cu aceste prevederi legale exprese, precum și cu dispozițiile Ghidului Solicitantului pe anul 2011 și cu clauzele contractului de finanțare încheiat între părți, în mod temeinic și legal prima instanță a apreciat că, față de obiectul capătului 2 de cerere (rambursarea sumei de 5.741.187,42 RON, reprezentând finanțarea pretins cuvenită conform Contractului de finanțare nr. x/17.02.2014), recurenta pârâtă are calitate procesuală pasivă, având competențe legal prevăzute în acest sens și obligații contractuale valabil asumate.

Argumentația recurentei pârâte în susținerea excepției procesuale în discuție denotă o gravă confuzie între aspectele ce țin de calitatea procesuală (de calitatea de parte în raportul juridic dedus judecății) și existența dreptului/temeinicia pretenției intimatei reclamante.

Cât privește măsura disjungerii capătului 2 de cerere, Înalta Curte arată că disjungerea reprezintă o măsură de bună administrare a actului de justiție, lăsată ca atare la aprecierea judecătorului cauzei, iar recurenta nu a invocat și dovedit vreo vătămare decurgând direct și exclusiv dintr-o astfel de măsură, ce nu ar putea fi înlăturată decât prin desființarea măsurii.

Față de menținerea măsurii disjungerii, considerațiile recurentei pârâte ADR - Regiunea Vest cu privire la inadmisibilitatea celui de-al doilea capăt de cerere pe motiv că ar fi prematur formulat urmează a fi analizate în cadrul dosarului nou format la instanța de fond, neputând face obiectul controlului judiciar al instanței de recurs în prezenta cauză.

Înalta Curte nu va analiza nici considerațiile recurentei pârâte privind soluția de respingere a primului capăt de cerere din acțiune, având în vedere că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, soluția nefiind recurată, astfel că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că recurenta pârâtă nu este parte litigantă în cadrul capătului de cerere respectiv.

Față de împrejurările expuse, recursul pârâtei apare ca fiind nefondat.

Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, Înalta Curte reține că acesta a fost întemeiat formal pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurentul pârât.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Totodată, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea a statuat că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franței).

Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de admitere a acțiunii în anulare cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susținerile părții adverse sau îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

De altfel, recurenta nu a indicat punctual care ar fi acea apărare esențială a sa pe care instanța nu ar fi analizat-o și la care nu ar fi răspuns - cel puțin implicit - prin considerentele sentinței.

Cât privește însă invocarea de către recurentul pârât a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta este fondată.

Astfel, din probatoriul administrat în fața instanței de fond a rezultat că, în urma misiunii de audit finalizate de Autoritatea de Audit în luna decembrie 2014, AM POSCCE a emis Instrucțiunea nr. 4254/26.02.2015, prin care s-a cerut Organismelor Intermediare să procedeze la reverificarea beneficiarilor în ceea ce privește încadrarea acestora in categoria de întreprinderi mici sau mijlocii, conform prevederilor Legii nr. 346/2004, respectiv:

- a numărului de angajați și cifra de afaceri/active totale;

- a existenței raporturilor între firme, raportată la capitalul sau la drepturile de vot deținute ori la dreptul de a exercita o influență dominantă, de natura celor precizate in Legea nr. 346/2004 prin care se determină tipul de întreprindere (autonomă, legată, parteneră).

In urma reverificărilor efectuate, coroborate cu documentele furnizate de către intimata reclamantă, s-a constatat că pentru cei doi ani anteriori semnării contractului de finanțare (2012 și 2013), din situațiile financiare prezentate de societate reies următoarele date aferente L. (din care face parte și A. SRL): pentru anul fiscal 2012, nr. salariați = 270; pentru anul fiscal 2013, nr. salariați = 289.

Pe baza acestor date, recurentul pârât Ministerul Fondurilor Europene - AM POSCCE, a apreciat că reclamanta se încadrează in categoria întreprinderilor mari și nu mai îndeplinește condițiile de eligibilitate ca întreprindere mijlocie, astfel încât prin Nota nr. x/20.10.2015 s-a dispus rezilierea contractului de finanțare.

Deși în considerentele hotărârii recurate a făcut referire expresă la prevederile Cap. II - Criterii de eligibilitate din Ghidul Solicitantului pe anul 2011 și ale contractului de finanțare, instanța de fond a făcut o greșită interpretare a acestora, considerând fără temei că din economia acestora nu rezultă obligația menținerii caracterului de IMM atât la data depunerii/aprobării Cererii de finanțare, cât și la data încheierii contractului de finanțare.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, "Dacă la data întocmirii situațiilor financiare anuale întreprinderea nu se mai încadrează în plafoanele stabilite la art. 3 si 4, aceasta nu își va pierde calitatea de întreprindere mică, mijlocie sau microîntreprindere decât dacă depășirea acestor plafoane se produce în două exerciții financiare consecutive".

Prin urmare, legiuitorul a considerat că se pierde calitatea de întreprindere mijlocie dacă sunt întrunite următoarele premise:

-la data întocmirii situațiilor financiare anuale (fără a distinge după cum bilanțul a fost aprobat sau nu) întreprinderea nu se mai încadrează în plafoanele stabilite de lege;

-depășirea acestor plafoane se produce în două exerciții financiare consecutive.

În mod eronat judecătorul fondului a considerat decisivă și împrejurarea că la data depunerii Cererii de finanțare și, respectiv, la data aprobării acesteia intimata reclamanta se încadra în categoria întreprinderilor mijlocii față de numărul mediu de angajați menționat în ultimul bilanț financiar aprobat.

Este adevărat că la data de 17.02.2014 societățile din cadrul grupului de firme din care face parte societatea intimată nu aveau întocmite/aprobate bilanțurile aferente anului 2013, bilanțul consolidat unic al societăților din cadrul grupului fiind întocmit și el abia în urma auditării efectuate de auditorul extern KPMG și aprobat în luna iunie 2014.

Din întreaga economie a prevederilor Legii nr. 346/2004 reiese însă că aprobarea bilanțului aferent exercițiului financiar reprezintă o formalitate care nu este aptă să influențeze încadrarea societății ca întreprindere mijlocie sau mare, această încadrare fiind determinată în mod direct de îndeplinirea sau neîndeplinirea cerințelor legii referitoare la numărul mediu de angajați, cifra de afaceri netă anuală și activele totale (care sunt doar raportate în situațiile financiare aferente exercițiului financiar precedent).

În acest sens, trebuie observat că numărul mediu anual de salariați aferent unui exercițiu financiar (în speță, cel existent la data de 31 decembrie 2013) nu este condiționat de aprobarea situațiilor financiare de către adunarea generală a asociaților, deoarece este un indicator fix din situațiile financiare adunarea generală a asociaților neputând stabili în pofida documentelor de resurse umane existente un număr mai mare sau mai mic.

Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 346/2004, "(7) Numărul mediu anual de salariați se determină pe baza Registrului general de evidență a salariaților, întocmit și completat conform prevederilor legale în vigoare", iar la art. 8 alin. (1) din lege se precizează încă o dată că numărul mediu anual al salariaților este cel din Registrul general de evidență a salariaților și a evidențelor proprii ale Inspecției Muncii.

O altă interpretare a prevederilor legale menționate ar reprezenta o abordare excesiv de formalistă și care lasă la latitudinea societății momentul relevării neîndeplinirii cerințelor pentru a fi întreprindere mijlocie prin întârzierea adoptării unei hotărâri a adunării generale a asociaților de aprobare a bilanțului, ceea ce contravine rațiunii legiuitorului.

În concluzie, fiind necontestat faptul că intimata reclamantă a depășit în două exerciții financiare consecutive, respectiv 2012 și 2013, numărul mediu anual de 249 al salariaților, în mod legal nu a mai fost considerată eligibilă ca IMM.

Înalta Curte nu împărtășește nici considerentele instanței de fond în sensul că, atâta vreme cât și întreprinderile mari beneficiază de finanțare nerambursabilă, trecerea unei IMM in categoria întreprinderilor mari o face automat eligibilă în această din urmă calitate.

În mod evident, modalitatea de finanțare a întreprinderilor mari este diferită, acestea fiind eligibile pe alte axe si, eventual, pentru alte activități.

Înalta Curte urmează, deci, să constate că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune admiterea recursului pârâtului Ministerul Fondurilor Europene și casarea sentinței recurate.

III.2. Soluția instanței de recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge capătul 1 de cerere având ca obiect anularea Deciziei de încetare a efectelor Contractului de finanțare nr. x din 17.02.2014, comunicată prin Nota nr. x/20.10.2015 referitoare la rezilierea de contracte de finanțare încheiate de MFE - OI POS CCE în cadrul Axei Prioritare I, POS CCE, și anularea Deciziei nr. 27034/20.11.2015, ambele emise de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Va menține în rest sentința (în privința soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADR Regiunea Vest pe capătul 2 de cerere și a măsurii disjungerii fondului acestui capăt de cerere).

Totodată, va respinge recursul formulat de pârâta Agenția pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței civile nr. 50 din 13 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată.

Respinge capătul 1 de cerere având ca obiect anularea Deciziei de încetare a efectelor Contractului de finanțare nr. x/17.02.2014, privind proiectul având codul SMIS nr. 39276, cu titlul "Extinderea capacității de producție a S.C. A. SRL", comunicată prin Nota referitoare la rezilierea de contracte de finanțare încheiate de MFE - OI POS CCE în cadrul Axei Prioritare I, POS CCE, cu nr. 21101/20.10.2015, și anularea Deciziei nr. 27034/20.11.2015, ambele emise de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Menține în rest sentința.

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest împotriva sentinței civile nr. 50 din 13 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iulie 2020.