ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3674/2020

Ședința publică din data de 21 iulie 2020

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, la data de 11.04.2017, reclamantul A. a contestat Raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate, prin care s-a constatat în sarcina reclamantului existența unui conflict de interese de natură administrativă.

De asemenea, reclamantul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 70 și art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cerere care a fost admisă de instanța de fond.

Prin sentința nr. 181 din 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în raport cu prevederile exprese ale art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, nu se justifică solicitarea reclamantului de constatare a nulității raportului de evaluare.

De asemenea, a considerat neîntemeiate argumentele privind modificarea raportului de evaluare, emitentul expunând pe larg motivele constatării existenței conflictului de interese.

A validat instanța constatările raportului, apreciind la rândul său că legea nu sancționează doar obținerea unui folos material direct și imediat de către persoana evaluată ci poate fi vorba de un folos de natură patrimonială obținut ca efect al deciziei sale, în speță acest folos fiind angajarea, prin Dispoziția nr. 12/18.01.2013, Dispoziția nr. 60/25.04.2013 și Contractul individual de muncă nr. x/18.01.2013, întocmite în condiții de conflict de interese.

A combătut instanța restul argumentelor reclamantului, arătând, în esență, că situația de conflict de interese putea fi evitată legal prin delegarea atribuțiilor către viceprimar, în baza Legii nr. 215/2001.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În motivarea recursului său, recurentul reclamant a susținut, în esență, referitor la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a raportului de evaluare, fondat pe nerespectarea prevederilor art. 13, 14 și 20 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, că judecătorul fondului a interpretat greșit art. 13 din Legea nr. 176/2010.

Astfel, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 dispune: "După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice."

Momentul care delimitează, deci cele două etape ale evaluării este cel al informării persoanei care face obiectul evaluării și invitării acesteia pentru a prezenta un punct de vedere.

Or, recurentul a fost informat și invitat să depună un punct de vedere la sediul ANI cu adresa nr. x/21.02.2017, comunicată cu scrisoare recomandată, la data de 27.02.2017, iar datele și informațiile, atât cele cu caracter public, cât și cele care nu au caracter public, au fost solicitate și obținute înainte de această dată de referință, astfel că raportul de evaluare contestat este lovit de nulitate absolută.

Un al doilea motiv invocat de judecătorul fondului pentru a refuza aplicarea prevederilor art. 14 alin. (2) din lege îl constituie aprecierea că au caracter public încheierile instanțelor de judecată, dispozițiile emise de către reclamant în calitate de primar, referatele, fișele postului, precum și contractele de muncă, câtă vreme au fost încheiate pe baza dispoziției emise de către primar și nu cuprind clauze confidențiale.

Or, pentru a opera sancțiunea nulității absolute prevăzută de lege, este suficient să existe chiar și un singur document cu caracter nepublic printre cele solicitate de ANI fără respectarea procedurii legale.

Instanța de fond omite, în mod deliberat, să se pronunțe asupra caracterului public sau nepublic al mai multor documente cu caracter nepublic, solicitate și obținute de ANI anterior datei de 27.02.2017, între care: copia actului de identitate, copia certificatului de naștere și copia certificatului de căsătorie ale numitei B..

De asemenea, evitând să confirme sau să infirme omisiunea din Raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 a unui element esențial și obligatoriu - evaluarea elementelor de conflict de interese - prevăzut la art. 21 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 176/2010 (nu se precizează care este în concret folosul material realizat ca urmare a actelor administrative emise de persoana evaluare), judecătorul fondului se substituie Agenției Naționale de Integritate, asumându-și rolul de a identifica folosul material, contrar principiului de imparțialitate.

A mai arătat recurentul că Dispoziția nr. 12/18.01.2013 a Primarului de încadrare în funcție a fiicei sale, B., este emisă pe baza unei proceduri transparente, cu respectarea tuturor prevederilor legale menite să asigure o competiție deschisă și egalitate de tratament tuturor candidaților interesați de ocuparea postului, prin publicarea unui anunț la sediul primăriei și în presă, prin afișarea bibliografiei, a condițiilor de înscriere etc., astfel că emiterea acestei dispoziții, cât și a actelor subsecvente (contract de muncă, fișa postului etc.) se încadrează în exercițiul normal al funcției de primar, fără a fi incidente limitările aduse prerogativelor acestei funcții prin raportare la normele ce sancționează conflictele de interese.

Cu privire la această apărare, instanța de fond ar fi apreciat în mod eronat că este neîntemeiată. Consideră că trebuia făcută distincție între actele semnate de primar în exercitarea unei obligații legale, în care caz nu poate fi vorba de vreun conflict de interese, și actele întocmite discreționar, în care voința exponentului autorității să fie determinantă pentru obținerea acelui folos material, folos material care nu s-ar fi putut realiza în lipsa voinței semnatarului actului.

Instanța de fond face referire și la Dispoziția Primarului nr. 60/25.04.2013, prin care numita B., fiica sa, a fost desemnată să exercite atribuția de responsabil la sala de sport, apreciind că conflictul de interese este mai pregnant în ceea ce privește această ultimă dispoziție.

Motivația oferită de instanță este incompletă, deoarece omite să analizeze și condiția existenței unui folos material obținut prin emiterea Dispoziției primarului nr. 60/25.04.2013. Această dispoziție nu face altceva decât să adauge responsabilități în plus la fișa postului, încadrarea și salarizarea rămânând neschimbate, astfel că, neexistând folosul material, nu există nici conflictul de interese.

Agenția Națională de Integritate a invocat și o soluție așa-zis "legală" de evitare a conflictului de interese, prin delegarea de atribuții, care însă face confuzie între delegarea de atribuții și însăși exercitarea mandatului de primar.

Este adevărat că primarii pot delega unele atribuții către viceprimar, secretar sau alți funcționari din cadrul primăriei, însă această delegare nu le conferă acestora și dreptul de a semna actele administrative de autoritate ale primarului, generic denumite dispoziții. Semnarea dispozițiilor rămâne o prerogativă a primarului și nu poate fi transmisă unei alte persoane. Astfel, la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 se prevede că "viceprimarul este subordonat primarului și înlocuitorul de drept al acestuia", astfel că în caz de suspendare a mandatului primarului ori de imposibilitate temporară a exercitării acestuia, viceprimarul preia de drept exercitarea atribuțiilor primarului.

Recurentul a arătat că este necesară o distincție între dispozițiile emise de primar în exercitarea unei obligații legale sau fondate pe o justă cauză, în care caz nu poate fi vorba de vreun conflict de interese, și dispozițiile emise discreționar, în care voința demnitarului să fie determinantă pentru realizarea interesului său personal.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că prima instanță a interpretat si aplicat în mod corect prevederile incidente în speță, observând caracterul legal și temeinic al Raportului de Evaluare nr. x/29.03.2017.

Recurentul reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susțineri din recurs și acțiunea introductivă.

Printr-un memoriu distinct, întocmit prin noul apărător ales și transmis la dosar prin poșta electronică la data de 30 iunie 2020, intitulat "Completări la motivele de recurs", recurentul reclamant a invocat prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește sesizarea și evaluarea/cercetarea sa cu privire la ivirea conflictului de interese și tragerea sa la răspundere, invocând motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 coroborat cu dispozițiile art. 483 și 489 alin. (3) din C. proc. civ.. A mai invocat și nulitatea absolută a reportului de evaluare și nulitatea hotărârii recurate, pe motiv că instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la aspectele ce conduceau la nulitatea absolută a raportului de evaluare (pentru încălcarea principiilor imparțialității și repartizării aleatorii a sesizărilor).

Prin concluziile scrise transmise prin e-mail la dosar la data de 20.07.2020, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, atât pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cât și pentru motivele invocate în completarea din 30.06.2020.

La data de 02.03.2020 a fost înaintată la dosar Decizia nr. x/2020 prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ridicată de recurentul reclamant A. în fața instanței de fond.

III. Analiza motivelor de casare

Cu prioritate, în privința tardivității și inadmisibilității completării motivelor de recurs, împrejurări puse în discuție în ședința de judecată din 30.06.2020, Înalta Curte reține, în ceea ce privește motivul de casare suplimentar invocat de recurentul reclamant în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 coroborat cu dispozițiile art. 483 și 489 alin. (3) din C. proc. civ. (prescripția dreptului la acțiune referitor la sesizarea, cercetarea persoanei evaluate și tragerea sa la răspundere pentru conflictul de interese), că prescripția dreptului material la acțiune este definită chiar de legiuitor ca fiind o excepție de ordine privată, astfel, că ea putea fi invocată în fața instanței de fond în termenul procedural de contestare a raportului de evaluare, iar nu direct în recurs și, cu atât mai puțin, după împlinirea termenului de motivare a acestuia.

În acest sens, Înalta Curte reamintește că, prin Decizia nr. 1/2014, pronunțată în recurs în interesul legii, ÎCCJ a statuat ca "în interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. si ale art. 6 alin. (4), art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctiva, republicat, astfel încât atât instanțele de judecata, din oficiu, cat si părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar in litigii începute după 1 octombrie 2011".

Per a contrario, prescripția începută sub imperiul noului C. civ. nu poate fi invocată din oficiu, noua reglementare prevăzând expres în art. 2513 și că prescripția poate fi opusă numai în primă instanță.

Prin urmare, invocarea noului motiv de recurs prin cererea depusă la 30.06.2020 este tardivă, nefiind incidente prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

De asemenea, așa-zisele "nulități absolute" ale raportului de evaluare, invocate în legătură cu sesizarea ANI și respectarea principiului repartizării aleatorii, se constituie în critici noi de nelegalitate a raportului de evaluare, o astfel de completare a acțiunii în anulare fiind inadmisibilă în recurs, conform art. 494 coroborat cu art. 478 din C. proc. civ.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum a fost invocat și dezvoltat în cererea de recurs, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Acțiunea sa a fost respinsă, prima instanță apreciind ca fiind temeinic și legal actul administrativ contestat.

Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs de reclamant, care consideră că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor legale ce reglementează regimul juridic al conflictelor de interese, precum și a prevederilor referitoare la desfășurarea procedurii de evaluare (sub aspectul momentului la care au fost solicitate și utilizate datele cu caracter nepublic).

Înalta Curte constată, în esență, că recurentul reclamant a semnat și, respectiv, "contrasemnat", în calitate de primar al orașului Milișăuți, Dispozițiile nr. 12/18.01.2013 și nr. 60/25.04.2013 și acte subsecvente acestora, prin care fiica sa, B., a fost angajată în cadrul primăriei, fiind reținută starea de conflict de interese prin raportul de evaluare contestat.

Astfel, Dispoziția nr. 12/18.01.2013, semnată de recurentul reclamant în calitatea sa de primar al orașului Milișăuți a avut ca obiect angajarea fiicei acestuia într-un post din primărie, inițial ca muncitor calificat treapta III (iar nu muncitor necalificat - "femeie de serviciu", cum a susținut recurentul) în cadrul Serviciului Gospodărie comunală, administrativ "prin concurs", încheindu-se Contractul individual de muncă nr. x/18.01.2013.

Este de observat că prima Fișă a postului a fost semnată de salariat înainte de emiterea dispoziției și a contractului de muncă, respectiv la data de 17.01.2013, și prevedea între atribuțiile principale ale postului de muncitor calificat tr. III: asigurarea lucrărilor de întreținere, curățenie, inclusiv lucrări de zugrăveală și tâmplărie.

La scurt timp, recurentul reclamant emite Dispoziția nr. 60/25.04.2013 prin care ruda sa de gradul 1 este "desemnată", de această dată fără competiție, responsabil la Sala de sport a Orașului Milișăuți, dispunându-se totodată că Fișa postului "se completează" la atribuții cu preluare gestiune cu constituire de garanție conform Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor.

Prin noua Fișă a postului din 26.04.2013, scopul postului nu mai este definit ca fiind acela de "muncitor", ci "responsabil Sala de sport a Orașului Milișăuți", prevăzându-se ca atribuții principale atribuții specifice de gestionar: gestionarea inventarului sălii de sport, întocmirea necesarului de achiziții, luarea de măsuri pentru recuperarea eventualelor daune, încasarea taxei de utilizare a sălii, tăind chitanțe, întocmire inventare, procese-verbale de predare-primire, rapoarte de activitate etc. Dispar, totodată atribuțiile specifice postului de muncitor calificat pe care fusese angajată numita B. (executare lucrări de zugrăveală, tâmplărie etc.).

Prin urmare, avantajul material procurat rudei de gradul 1 a primarului recurent rezultă cu evidență din dispozițiile emise și actele subsecvente semnate sau "contrasemnate" de acesta.

Or, potrivit prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, "prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative."

Definind noțiunea de interes de natură patrimonială, dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 stipulează că "primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul 1."

Aceste prevederi legale se coroborează cu cele cuprinse în Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, ce prevede la art. 75 lit. a) că "aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv."

Înalta Curte constată, deci, că se justifică menținerea, de către prima instanță, ca temeinic și legal a raportului de evaluare contestat prin care s-a reținut conflictul de interese, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 70 și art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, validate ca fiind constituționale prin Decizia nr. 701/2020 a Curții Constituționale.

Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentului referitoare la greșita nereținere de către instanța de fond a încălcării art. 13 alin. (1) și art. 14 din Legea nr. 176/2010.

În acest sens, reține că din economia textelor legii menționate, în procedura de evaluare a conflictelor de interese, reglementată în Secțiunea a 3-a din Legea nr. 176/2010, legiuitorul a permis inspectorilor de integritate să demareze activitatea de evaluare chiar anterior informării persoanei în cauză, această activitate implicând evaluarea declarațiilor de interese, dar și "a altor date și informații".

Astfel, potrivit art. 20 din Secțiunea a 3-a - Evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților, "(1) Dacă, în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, informează despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere. (...) (5) Prevederile art. 13 și 15 se aplică în mod corespunzător."

Potrivit art. 13 din lege, "(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice."

Art. 15 din același act normativ dispune: "(1) Pe parcursul desfășurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituțiilor și autorităților publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, documentele și informațiile necesare desfășurării activității de evaluare, cu obligația păstrării confidențialității."

Prin urmare, art. 13-15 nu se alică automat și întocmai, ci "în mod corespunzător", adică în acord cu dispozițiile specifice pentru fiecare dintre proceduri.

Or, în condițiile art. 20 alin. (5) raportat la art. 15 din lege, solicitarea oricărei instituții și autorități publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, de documente și informații necesare desfășurării activității de evaluare, se face cu obligația păstrării confidențialității, iar ulterior informării persoanei evaluare, dacă în urma primei etape a procedurii se identifică o situație de încălcare a regimului conflictelor de interese, inspectorul de integritate este obligat să solicite punctul de vedere scris al persoanei evaluate și poate solicita suplimentar orice informații, inclusiv nepublice.

În speță, după cum a reținut în mod temeinic instanța de fond, procedura de informare a fost îndeplinită de către inspectorul de integritate, fiind respectate toate etapele și procedurile activității de evaluare, așa cum sunt acestea prevăzute de Legea nr. 176/2010.

Astfel, prima informare a persoanei evaluate a avut loc cu adresa nr. x/11.07.2016, în cuprinsul căreia se menționează demararea activității, precizându-se că: " (...) în situația în care din activitatea de evaluare (...) vor fi identificate elemente în sensul, existenței unui conflict de interese sau unei incompatibilități, veți fi informat si invitat pentru a prezenta un punct de vedere." Confirmarea de primire a fost semnată de recurentul reclamant la 19.07.2016.

La 27.02.2017 recurentul a primit sub semnătură a doua informare, cea referitoare la identificarea de elemente în sensul nerespectării regimului conflictelor de interese, scrisoarea cuprinzând și invitația de a depune un punct de vedere scris și chiar mențiunea că poate fi asistat ori reprezentat de un avocat.

Datele și actele inițiale au fost obținute de intimata pârâtă de la Primăria Orașului Milișăuți și, respectiv, Oficiul Național al Registrului Comerțului după informarea prealabilă din 19.07.2016, cu adresele din 26.08.2016 și 28.10.2016 și, respectiv, 05.01.2017.

În aceste împrejurări au fost transmise de primărie copia cărții de identitate, a certificatului de naștere și a certificatului de căsătorie ale numitei B. (adică la acele acte care dovedeau relația de rudenie de gradul I cu primarul recurent).

De altfel, datele privind această relație de rudenie au fost relevate încă de la început prin sesizarea adresată ANI de către persoana fizică C. și înregistrată sub nr. x/11.05.2016, iar din momentul înregistrării sesizării/lucrării, lucrătorul desemnat al autorității intimate avea acces direct la bazele de date privind evidența informatizată a persoanelor, întocmită tocmai pe baza mențiunilor din actele de identitate și de stare civilă.

De asemenea, critica recurentului în sensul că instanța de fond ar fi suplinit motivarea raportului de evaluare este nefondată.

În realitate, prima instanță nu a făcut decât să înlăture susținerea privind nemotivarea corespunzătoare a actului administrativ contestat, arătând argumentele pentru care recurentul reclamant a considerat fără temei că avantajul material procurat rudei se rezumă doar la un câștig financiar imediat și direct, al cărui cuantum să fie menționat expres în raport.

Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus și în deplin acord cu cele exprimate de judecătorul fondului prin sentința recurată, Înalta Curte reține că din art. 76 alin. (1) al Legii nr. 161/2003 reiese cu claritate că recurentul, în calitate de primar, era obligat să nu emită dispoziții sau acte administrative și să nu încheie acte juridice care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori pentru rudele sale de gradul I.

Or, din materialul probator administrat în cauză de prima instanță, că recurentul reclamant s-a aflat, într-adevăr, în situație de conflict de interese, astfel cum noțiunea este definită în Legea nr. 161/2003, prin semnarea - într-o perioadă în care avea calitatea de primar al orașului Milișăuți - a unor dispoziții ce au avut ca efect angajarea unei persoane fizice aflate în gradul I de rudenie cu recurentul, pe un post din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale respective și stabilirea (ulterior și majorarea) drepturilor salariale ale fiicei sale.

De asemenea, contrar susținerilor sale privind distincția ce trebuia făcută față de obligațiile legale de care primarul nu s-ar putea deroba prin delegare, recurentul reclamant avea posibilitatea de a evita situația de conflict de interese prin delegarea de atribuții către una dintre persoanele enumerate la art. 65 din Legea nr. 215/2001, ceea ce ulterior a și făcut (exempli gratia, prin Dispozițiile nr. 102/2014 și nr. 109/2014), rolul reglementării conflictului de interese fiind în principal acela de a preveni situațiile în care funcționari publici, aleșii locali sau demnitarii ar ajunge să servească interesul lor personal (în împrejurări care le-ar aduce acestora, rudelor sau asociaților lor un anumit avantaj sau dezavantaj), astfel că este necesar să fie înlăturat nu doar pericolul de corupție, ci chiar și aparența unui astfel de potențial pericol.

În consecință, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 181 din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iulie 2020.