ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4134/2020

Ședința publică din data de 7 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial la Tribunalul Teleorman și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței soluționării cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin sentința nr. 422/16.08.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 emis de aceasta.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 374 din 5 februarie 2018, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, precum și a art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004.

Astfel, a arătat că prima instanță a reținut în mod greșit că nu a contestat situația de fapt reținută prin raportul de evaluare atacat și faptul că avea un interes personal de natură patrimonială la adoptarea hotărârilor, întrucât nu este reprezentantul legal al Asociației sau membru în Consiliul Director, neavând dreptul de a angaja Asociația în raport cu terții.

Recurentul a susținut că, nefiind membru în Consiliul de Administrație în cadrul Asociației, prin analogie, în raport cu prevederile art. 89 din Legea nr. 161/2003 și cu împrejurarea că nu exercită drepturi în procent de cel puțin 10% în privința oricărui demers al Asociației, nu a înțeles să se abțină de la vot și deliberare.

Cu privire la adoptarea HCL nr. 16 din 23.05.2013, prin care s-a stabilit suprafața de teren ce va fi închiriată B., a arătat că, în conținutul acesteia, nu s-a prevăzut faptul că ar urma să fie beneficiarul unui contract de închiriere pentru a se putea reține îndeplinirea condițiilor impuse, iar votul acordat nu a influențat adoptarea hotărârii (fiind adoptată cu un număr de 8 voturi din 9).

De asemenea, referitor la adoptarea HCL nr. 30/13.09.2013 și 23/29.08.2014, prin care s-a stabilit taxa chiriei pentru terenurile din Islazul comunei Răsmirești, prețul pentru chirie a fost stabilit de către Departamentul de specialitate din cadrul primăriei pe hectar, iar nu nominal, în sensul că pentru anumite persoane, printre care și acesta, ar fi existat o taxă a chirie diferențiată.

În concluzie, recurentul a precizat că votul său, pentru toate cele hotărâri adoptate, a fost unul obiectiv, solicitând admiterii căii de atac așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul - reclamant a învestit instanța de contencios cu o cerere vizând anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2017, emis de intimata-pârâtă.

Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, reținând că raportul de evaluare atacat este legal.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Prin raportul de evaluare contestat s-a reținut nerespectarea prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, art. 46 din Legea nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 75 lit. f) și art. 77 din Legea nr. 393/2004 cu modificările și completările ulterioare, întrucât reclamantul, având un interes personal și patrimonial în problema supusă dezbaterii, în calitatea sa de consilier local al comunei Răsmirești, județul Teleorman, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Local nr. 16 din 23.05.2013 și nr. 30 din 13.09.2013 și nr. 23 din 29.08.2014 2013.

Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003, "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".

În temeiul art. 71 din Legea nr. 161/2003, "Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public".

În conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

Art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali prevede că,

"(1) Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.

(2) În situațiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. (3) Anunțarea interesului personal și abținerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al ședinței".

Art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, stipulează că, "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (...) f) o asociație sau o fundație din care fac parte."

În cauză, așa cum s-a arătat, reclamantul, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Răsmirești, județul Teleorman, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Local nr. 16 din 23.05.2013 2013 privind stabilirea suprafeței de pășune închiriată B. și nr. 30 din 13.09.2013 și nr. 23 din 29.08.2014 2013 privind stabilirea taxei chiriei pentru terenurile din islazul comunal al Consiliului Local Răsmirești.

Drept urmare, ulterior s-a încheiat Contractul de închiriere nr. x/24.05.2013 între Consiliul Local al Comunei Răsmirești și B., Teleorman, în cadrul căreia, persoana evaluată, în speță reclamantul, deține calitatea de membru fondator, precum și Contractele de închiriere pentru suprafețele de teren arabil din islazul comunal nr. 17/10.01.2013 și nr. 37/20.01.2015.

Potrivit proceselor-verbale ale ședințelor Consiliului Local al Comunei Răsmirești din datele de 23.05.2013, 13.09.2013 și 29.08.2014, reclamantul a fost prezent la dezbateri și a votat favorabil pentru adoptarea HCL nr. 16/23.05.2013, nr. 30/13.09.2013 și nr. 23/29.08.2014.

Or, reclamantul, în calitatea sa de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Răsmirești, județul Teleorman, și de de membru fondator al B., anticipând că o decizie a autorității publice din care face parte ar putea reprezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru Asociație, avea obligația prevăzută de art. 77 din Legea nr. 393/2004, respecitv să anunțe la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problema supusă dezbaterii, obligație legală ce nu a fost îndeplinită de reclamant, acesta participând la deliberarea și adoptarea hotărârilor în cauză.

Contrar susținerilor recurentului, acesta a recunoscut situația de fapt, însă a apreciat că nu se impune să se abțină de la vot și deliberare, întrucât nu este reprezentantul legal al Asociației sau membru în Consiliul Director, făcând trimitere, totodată, la prevederile art. 89 din Legea nr. 161/2003.

Instanța de control judiciar reține că nu poate primi criticile recurentului-reclamant, conform dispozițiilor legale incidente sus-menționate, acesta era interesat în problema taxei de închiriere a terenurilor arabile din islazul comunal pentru B., al cărui membru fondator este.

Așadar, faptul că recurentul nu este reprezentantul legal al B. sau membru în Consiliul Director al acesteia nu are relevanță câtă vreme legea nu condiționează existența conflictului de interese de îndeplinirea acestor calități, fiind suficient ca alesul local să facă parte din asociație.

Avantajul patrimonial, chiar și eventual sau viitor, se circumscrie sintagmei de interes personal, iar acest interes nu trebuie neapărat să se și materializeze, opțiunea legiuitorului fiind ca simpla existență a acestuia la nivel potențial să fie suficientă pentru a fi reținută incidența conflictului de interese.

Referitor la prevederile art. 89 din Legea nr. 161/2003 invocate de recurent, se reține că acestea reglementează situațiile care atrag starea de incompatibilitate a aleșilor locali, or, în cauză s-a constatat existența unui conflict de interese, și nu a unei stări de incompatibilitate pentru care sunt incidente alte dispoziții legale, care nu pot fi extinse prin analogie unei situații de conflict de interese cum greșit se afirmă.

În concluzie, se reține că în cauză au fost încălcate de către recurentul-reclamant prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 cu modificările și completările ulterioare, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004 cu modificările și completările ulterioare, care reglementează regimul juridic al conflictelor de interese.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 374 din 5 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2020.