Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2021
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3567/2021

HOTĂRÂRE
10.06.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3567/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 10 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 29 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează încheierea recurată și trimite cauza aceleiași instanțe. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 10 iunie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3788/2022
Ședința publică din data de 23 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Argeș, s
ÎCCJ 2022-10-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4664/2022
Ședința publică din data de 14 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1 Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 23.12.2020
ÎCCJ 2023-05-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2301/2023
Ședința publică din data de 3 mai 2023 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.12.2020
ÎCCJ 2024-03-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1533/2024
Ședința publică din data de 14 martie 2024 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 d
ÎCCJ 2022-03-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 605/2022
ș, secția civilă, criticând-o pentru nelegalitate. Prin decizia nr. 1428/R-C din 29 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă