ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3546/2020

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul III, contestație împotriva încheierii nr. 110/12.10.2016 emisă de Curtea de Conturi a României - Comisia de soluționare a contestațiilor și implicit a Deciziei nr. 12/09.08.2016, emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul III, nr. 111/40764/10.08.2016, în baza celor consemnate în procesul-verbal de constatare înregistrat la minister cu nr. x/22.07.2016, întocmit în urma acțiunii de audit financiar public extern al contului de execuție pe anul 2015.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1888/23.05. 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea astfel cum a fost formulată și completată de reclamantul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat în parte încheierea nr. 110/12.10.2016 emisă de intimată și Decizia nr. 12/09.08.2016 în sensul anulării măsurii I.2:"Se vor dispune măsuri pentru organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului administrat de minister (…) Acțiunea de inventariere a patrimoniului la nivelul ministerului s-a efectuat parțial, nu s-a încheiat procesul-verbal de inventariere al patrimoniului (…)" și a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs reclamantul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și pârâta Curtea de Conturi a României. - Reclamantul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a declarat recurs împotriva sentinței nr. 1888/23.05. 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în urma rejudecării cauzei, admiterea în totalitate a acțiunii formulate. În drept, recurentul-reclamant a criticat sentința atacată invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului, reclamantul a invocat, în esență, următoarele critici: - în mod nelegal, instanța de fond a respins cererea prin care s-a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtei; - sentința pronunțată de instanța de fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat respingerea criticilor cu privire la încălcarea procedurii de emitere a actelor de control de către pârâtă și de respingere a contestației formulate de reclamant; - instanța de fond a interpretat eronat probele administrate în cauză; - instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 28 alin. (8) din Legea nr. 45/2009 în ceea ce privește măsura nr. I.1.; - instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 1 alin. (7) și alin. (7 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, precum și dispozițiile art. 73 1 din Legea nr. 500/2002, în ceea ce privește măsura nr. II.1; - instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014, art. I din O.U.G. nr. 20/2016, art. 6 din H.G. nr. 606/2009, pct. I lit. A).3. din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 aprobate prin Ordinul M.M.F.P.S./M.F.P. nr. 42/77/2011, precum și dispozițiile art. 73 1 din Legea nr. 500/2002, în ceea ce privește măsura nr. II.2. În susținerea recursului, reclamantul a depus la dosar înscrisuri. - Pârâta Curtea de Conturi a României a declarat recurs împotriva sentinței nr. 1888/23.05. 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și respingerea în totalitate a acțiunii formulate. În drept, recurenta-pârâtă a criticat sentința instanței de fond invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a invocat, în esență, următoarele critici: - instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992; - abaterea care a stat la baza măsurii este practic confirmată de data întocmirii procesului-verbal de inventariere a bunurilor, respectiv nr. x/28.07.2016, care este ulterioară misiunii de audit, constatarea Curții de Conturi fiind legală și recunoscută implicit de reclamant.

Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 noiembrie 2017, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat. Intimata-pârâtă a susținut că instanța de fond a respectat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 7 noiembrie 2017, intimatul-reclamant Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului declarat de pârât, ca nefondat. Intimatul-reclamant a susținut că, prin contestația formulată împotriva Deciziei nr. 12/2016, a învederat faptul că a fost finalizată inventarierea patrimoniului, dar Comisia de soluționare a contestațiilor, prin încheierea nr. 110/2016, nu a motivat în nici un fel de ce nu a luat în considerare cele învederate în contestație. Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susținerile din cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 06 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 iunie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: 1. În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Înalta Curte reține că acest recurs este nefondat, pentru următoarele considerente: 1.1. În conformitate cu dispozițiile art. 351 C. proc. civ., instanța poate încuviința, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricăreia dintre părți, cu privire la fapte personale, care sunt de natură să ducă la soluționarea procesului. Instanța de fond a reținut, în mod corect, că mărturisirea, fiind un mijloc de probă, nu se poate referi decât la împrejurări de fapt, în timp ce reclamantul dorea ca, prin intermediul interogatoriului, să se poată stabili motivul pentru care cele două echipe de auditori publici externi din cadrul Curții de Conturi a României, care au efectuat verificări în anii 2014 și 2016 cu privire la legalitatea modului de stabilire a salariilor lunare brute, au ajuns la concluzii diferite. Înalta Curte constată că reclamantul nu a contestat situația de fapt reținută în actele administrative atacate cu privire la modul de stabilire a salariilor lunare brute. În consecință, Înalta Curte reține că instanța de fond nu a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. 1.2. În conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătorești vor cuprinde obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Înalta Curte constată că sentința atacată cuprinde toate aceste elemente, instanța de fond arătând motivele pentru care a înlăturat susținerile recurentului-reclamant. În ceea ce privește presupusa încălcare a procedurii de emitere a actelor de control de către pârâtă, Înalta Curte reține că pârâta a întocmit raportul de control nr. x/22.07.2016, în conformitate cu dispozițiile pct. 79 lit. A) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități din 29.05.2014, având ca anexă procesul-verbal de constatare nr. x/22.07.2016 care cuprinde abaterile de la legalitate și regularitate constatate la entitatea auditată, în conformitate cu dispozițiile pct. 340 par. 1 lit. h) din același act normativ. În jurisprudență și doctrină s-a reținut în mod constant că judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de parte, fiind suficient ca din considerentele hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente chiar în mod implicit. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la un proces echitabil) obligă instanțele să-și motivele hotărârile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument al unei părți (Hotărârea din 9 decembrie 1994, cauza Ruiz Torija versus Spania). În consecință, contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că sentința atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția adoptată, motive care nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura cauzei. 1.3. În conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (8) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare: "Reorganizarea unităților de cercetare-dezvoltare se va face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, la propunerea ASAS, pentru anexele nr. 1-3, 5 și 6 (...)". Instanța de fond a reținut, în mod corect, că reclamantul nu a respectat aceste dispoziții legale, respectiv obligația de a solicita ASAS transmiterea datelor de patrimoniu și a celorlalte date necesare reorganizării unităților de cercetare-dezvoltare în vederea inițierii procedurii necesare adoptării unor proiecte de hotărâri ale Guvernului privind reorganizarea unităților. În consecință, Înalta Curte reține că măsura nr. I.1. dispusă de pârâta vizează intrarea în legalitate a reclamantului în ceea ce privește obligațiile care îi revin în procesul reorganizării unităților de cercetare-dezvoltare. 1.4. În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (7) și alin. (7 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 71/2015: "(7) Începând cu data de 1 ianuarie 2015, prin derogare de la alin. (1), salarizarea personalului din structurile cu rol de organisme intermediare pentru Programul operațional sectorial Creșterea competitivității economice, Programul operațional sectorial Dezvoltarea resurselor umane, Programul operațional Mediu și Programul operațional pentru Pescuit/Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime se stabilește la nivelul de salarizare aferent funcțiilor din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, cu excepția agențiilor pentru dezvoltare regională. (7 1 ) Prin derogare de la alin. (1), de drepturile prevăzute la alin. (7) beneficiază și personalul autorității competente pentru acreditarea agențiilor de plăți și a organismului de coordonare, personalul Direcției pentru coordonarea agențiilor de plăți - organism de coordonare, personalul din cadrul structurilor care îndeplinesc prin delegare funcții de gestionare și implementare a asistenței financiare nerambursabile pentru Programul operațional pentru pescuit/Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime, Programul Național de Dezvoltare Rurală, personalul agenției de plată pentru Programul operațional pentru pescuit și personalul structurii de control ex-post din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale". Instanța de fond a reținut, în mod corect, că dispozițiile art. 1 alin. (7 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 au fost introduse prin Legea nr. 71/2015 și au intrat în vigoare la data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv la data de 09.04.2015, nu la data de 01.01.2015 astfel cum susține, în mod neîntemeiat, reclamantul. În conformitate cu dispozițiile Constituției României:" (...) Art. 15. (1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea. (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. (...) Art. 78. Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. (...)". Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: "Legile și ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, și expiră la ora 24:00 a celei de-a treia zi de la publicare". Având în vedere aceste dispoziții constituționale și legale, singura interpretare logică posibilă a dispozițiilor art. 1 alin. (7 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 este în sensul că acestea fac trimitere la conținutul drepturilor prevăzute la alin. (7), nu și la termenul de 01.01.2015 prevăzut la același alineat. În conformitate cu dispozițiile art. 73 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice: "Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăți nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi și penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata și până s-au recuperat sumele". Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că această dispoziție legală are o aplicabilitate generală și privește toate sumele reprezentând prejudicii sau plăți nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, indiferent daca s-au constatat printr-un proces-verbal de contravenție sau prin orice alt act administrativ, inclusiv prin actele emise de Curtea de Conturi. Înalta Curte mai reține că sumele reprezentând prejudicii sau plăți nelegale din fonduri publice constituie creanțe bugetare asimilate creanțelor fiscale în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. c) Codul de procedură fiscală. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 73 1 din Legea nr. 500/2002 sunt aplicabile atât prejudiciului provocat patrimoniului public sau privat al statului, al unei unități administrativ-teritoriale ori al unei entități publice a acestora, cât și plăților nelegale din fondurile publice, drepturi salariale plătite nelegal din aceste fonduri. În consecință, Înalta Curte reține că măsura nr. II.1. dispusă de pârâta vizează intrarea în legalitate a reclamantului prin recuperarea drepturilor salariale plătite nelegal în cuantum de 58.385 RON în perioada 01.01.2015 - 09.04.2015, precum și prin stabilirea prejudiciului reprezentând drepturi salariale plătite în perioada 01.01.2015 - 09.04.2015 personalului din cadrul structurilor care gestionează fonduri europene, deoarece aceste sume au fost plătite cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (7 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014. 1.5. În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice: "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi personalul prevăzut la art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare, pe durata desfășurării activității în acest domeniu, în loc de majorarea de până la 75% a salariului de bază, beneficiază de o majorare salarială de până la 25 de clase de salarizare succesive față de clasa deținută, fără a depăși în total numărul maxim de clase de salarizare prevăzut la art. 10 alin. (2)". Potrivit dispozițiilor H.G. nr. 606/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare și a Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 672/2013: "(...) Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri se aplică personalului de conducere și personalului de execuție definit ca personal de specialitate potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările ulterioare, și prevederilor art. 7 din Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare, care îndeplinește cumulativ următoarele criterii: a) are atribuții specifice domeniului gestionării asistenței financiare nerambursabile comunitare, prevăzute în fișa postului, reprezentând minimum 75% din totalul obiectivelor și atribuțiilor de serviciu și pentru îndeplinirea cărora alocă minimum 75% din timpul total alocat îndeplinirii tuturor atribuțiilor de serviciu prevăzute în fișa postului; b) este încadrat în următoarele structuri din cadrul și din subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale: 1. Direcția generală pescuit - Autoritatea de management pentru POP; 2. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură; 3. Direcția generală dezvoltare rurală, care îndeplinește funcția de autoritate de management pentru Programul SAPARD și de autoritate de management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală; 4. unitățile de plată pentru programele finanțate din fonduri comunitare, în cazul în care acestea sunt organizate separat de autoritatea de management; 5. autoritatea competentă pentru acreditarea agențiilor de plăți; 6. structurile de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și din cadrul instituțiilor subordonate care îndeplinesc, prin delegare, funcții de gestionare și implementare a asistenței financiare nerambursabile comunitare, prevăzute de regulamentele comunitare și memorandumurile de finanțare aplicabile, pe perioada de valabilitate a acordurilor de delegare. 7. structura de control ex-post;

Direcția generală afaceri europene și relații internaționale. (...) Art. 6. După evaluarea performanțelor individuale ale personalului prevăzut la art. 2, realizată în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile pentru funcțiile publice sau funcțiile contractuale bugetare pe care le ocupă, majorarea salarială poate fi menținută, crescută, diminuată sau neacordată, până la următoarea evaluare, după cum urmează: a) în cazul calificativului «foarte bine», majorarea salarială va fi de 25 de clase de salarizare suplimentare față de salariul de bază prevăzut de lege; b) în cazul calificativului «bine», respectiv al calificativului la nivelul standardului de performanță stabilit postului, majorarea salarială va fi de 17 clase de salarizare suplimentare față de salariul de bază prevăzut de lege; c) în cazul calificativelor «satisfăcător» sau «nesatisfăcător» nu se aplică majorare salarială. (...) ". În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice: "(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. (2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010". În baza prevederilor pct. I.A.3. din Norma metodologică pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, aprobată prin Ordinul M.M.F.P.S./M.F.P. nr. 42/77/2011: "Persoana care, în luna decembrie 2010, era încadrată, conform anexei nr. III/1 la Legea-cadru nr. 330/2009, pe funcția publică de stat de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1, 2 sau 3 de salarizare, gradația 3, și beneficia de prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare, va fi reîncadrată pe aceeași funcție, clasă, același grad și aceeași gradație, stabilindu-se clasa de salarizare 95, 87 sau 78, după caz, rezultată din adunarea clasei 63 prevăzute în anexa nr. 1, cap. I lit. A).c), la Legea-cadru nr. 284/2010 cu 7 clase corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, conform art. 11 din legea mai sus menționată, și cu numărul de clase de salarizare suplimentare, conform art. 20 alin. (5) din aceeași lege, astfel: - 25 de clase pentru persoana care în luna decembrie 2010 beneficia de majorarea salarială cu 75% a salariului de bază; - 17 clase pentru persoana care în luna decembrie 2010 beneficia de majorarea salarială cu 50% a salariului de bază; - 8 clase pentru persoana care în luna decembrie 2010 beneficia de majorarea salarială cu 25% a salariului de bază". Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că recurentul-reclamant nu a aplicat aceste dispoziții legale și infralegale și nu a acordat majorările salariale în raport cu clasele de salarizare suplimentare specifice, astfel încât pârâta, în mod legal, a dispus luarea de măsuri pentru recuperarea și virarea la bugetele publice a sumei reprezentând venituri salariale brute nelegale generate de calcularea și acordarea în cursul anului 2015 a unui spor nelegal de 75% pentru personalul care gestionează fonduri europene și pentru care nu s-au aplicat majorările salariale în raport de clasele de salarizare suplimentare specifice. Înalta Curte mai reține că dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 și dispozițiile succesive din actele normative ulterioare, inclusiv art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, nu sunt aplicabile în cauză deoarece acestea se referă exclusiv la valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzute de Legea nr. 284/2020. În conformitate cu dispozițiile art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: "(1) O reglementare din aceeași materie și de același nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special față de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie. (2) Caracterul special al unei reglementări se determină în funcție de obiectul acesteia, circumstanțiat la anumite categorii de situații, și de specificul soluțiilor legislative pe care le instituie. (3) Reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri". În consecință, contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea cadru nr. 284/2010, aplicabile personalului prevăzut la art. 1 din Legea nr. 490/2004, constituie norme juridice speciale în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 și au prioritate de aplicare, chiar dacă au ca efect diminuarea cuantumului brut al drepturilor salariale. În ceea ce privește dispozițiile art. I din O.U.G. nr. 20/2016, Înalta Curte reține că acest act normativ nu era în vigoare în anul 2015. Pentru considerentele expuse anterior, dispozițiile art. 73 1 din Legea nr. 500/2002 sunt aplicabile și în cazul sumelor reprezentând venituri salariale brute nelegale generate de calcularea și acordarea în cursul anului 2015 a unui spor nelegal de 75% pentru personalul care gestionează fonduri europene și pentru care nu s-au aplicat majorările salariale în raport de clasele de salarizare suplimentare specifice. 1.6. În jurisprudență și doctrină s-a reținut, în mod constant, că încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material intervine în următoarele situații: - aplicarea unui text de lege străin situației de fapt reținute; - extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; - textului de lege aplicabil situației de fapt reținute i s-a dat o interpretare greșită; - violarea unor principii generale de drept. În concluzie, contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că sentința atacată nu este dată cu greșita interpretare sau aplicare a dispozițiilor de drept material incidente în cauză. Cu privire la motivele de recurs referitoare la faptul că prima instanță a reținut o situație de fapt neconformă cu realitatea și a interpretat eronat probele administrate în cauză, Înalta Curte reține că stabilirea situației de fapt și aprecierea probelor reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de fond iar aceste susțineri nu reprezintă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - pct. 8 C. proc. civ. 2. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, Înalta Curte reține că acest recurs este nefondat, pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi: "În baza constatărilor sale, Curtea de Conturi stabilește: (…) c) înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată" Prin măsura nr. I.2. din Decizia nr. 12/09.08.2016 s-au dispus măsuri pentru organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului administrat de reclamant cu respectarea dispozițiilor legale. Instanța de fond a reținut, în mod corect, că acțiunea de inventariere a patrimoniului reclamantului a fost finalizată prin procesul-verbal nr. x/28.07.2016, ulterior încheierii misiunii de audit, dar acest proces-verbal exista la data emiterii Deciziei nr 12/09.08.2016 și a încheierii de soluționare a contestației nr. 110/12.10.2016 și, în consecință, nu mai exista nici un motiv pentru a fi menținută această obligație în sarcina reclamantului. Înalta Curte reține că, la data încheierii misiunii de audit, activitatea de inventariere a patrimoniului la nivelul ministerului era efectuată parțial și nu se încheiase procesul-verbal de inventariere a patrimoniului, astfel cum s-a reținut, în mod corect, prin raportul de control nr. x/22.07.2016. Cu toate acestea, Înalta Curte reține că activitatea de inventariere a patrimoniului s-a finalizat anterior emiterii actelor administrative contestate astfel încât nu se mai impunea obligarea pârâtului la efectuarea inventarierii patrimoniului, măsură dispusă în baza dispozițiilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992. În consecință, Înalta Curte reține că anularea măsurii nr. I.2. dispusă de recurenta-pârâtă nu este rezultatul unei greșite interpretări sau aplicări a dispozițiilor de drept material incidente în cauză. 3. Pentru aceste considerente, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge ambele recursuri ca nefondate.