ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3542/2020

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 01.11.2018, petentul petentul A., a formulat cerere de restituire a cauțiunii consemnate în dosarul nr. x/2017 prin recipisa nr. x din 04.04.2017, emisă de B. S.A. Bank S.A. - Sucursala Victoria, ca urmare a soluționării definitive a cauzei potrivit deciziei Î.C.C.J. nr. 3143/04.10.2018.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimata Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița și a dispus restituirea către reclamant a cauțiunii achitate conform recipisei de consemnare nr. x din 04.04.2017, emisă de B. S.A. Bank S.A. - Sucursala Victoria în valoare de 14.573,54 RON.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, criticând-o pentru nelegalitate și, formulând motive încadrate în cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea încheierii și, în rejudecare, respingerea cererii reclamantei de restituire a cauțiunii consemnate în cauză.

În motivarea căii de atac, s-a arătat că cecerea de suspendare ar trebuie respinsă ca prematur formulată întrucâu sentința civilă nr. 4150/06.11.2017 pronunțată de Curtea de apel București în dosarul nr. x/2017 având ca obiect anulare act administrativ fiscal ne este definitivă și faptul că aspectul prejudiciul stabilit prin decizia nr. 161/08.01.2016 nu a fost achitat de către reclamant.

Menționează autoritatea pârâtă că dispozițiile art. 1064 C. proc. civ. nu disting în sensul că în situația respingerii cererii de suspendare, cauțiunea se respinge automat. Astfel, între data suspendării executării silite de către Curtea de Apel București și data respingerii cererii de suspendare de către Înalta Curte de Casație și Justiție, executarea silită nu a continuat, astfel încât, în ipoteza în care soluția în care soluția pronunțată în dosarul nr. x/2017 prin sentința nr. 4150/06.11.2017 va rămâne definitivă, fiind respinsă pe fond acțiunea în anulare a actului administrativ, organul fiscal va fi îndreptățit la despăgubiri pentru întârzierea executării, despăgubiri ce se acoperă din cauțiunea achitată de reclamant.

La data de 01.08.2019, intimatul A. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a încheierii din 15 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1064 C. proc. civ.:

"(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus. (...)

(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii.

În prezenta cauză A. a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 149/13.09.2016, emisă de Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, privind soluționarea contestației formulată de A. împotriva Deciziei nr. ILG-DEC 161/08.01.2016, privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului cu debitorul C. S.R.L. și a Deciziei nr. ILG-DEC 161/08.01.2016, privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului în solidar cu debitorul C. S.R.L., pentru obligații de plată datorate bugetului general consolidat de către debitoare, în sumă totală de 1.073.054 RON și, conform dispozițiilor instanței, a consemnat cauțiune în cuantum de 14.573,54 RON, conform recipisei de consemnare nr. x din 04.04.2017, emisă de B. S.A. Bank S.A. - Sucursala Victoria.

Deși inițial, prin sentința nr. 2663/27.06.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea și a dispus suspendarea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. ILG DEC 161/08.01.2016 și a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a deciziei nr. 149/13.09.2016 admis cererea și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/31.10.2012, până la pronunțarea instanței de fond, în calea de atac cererea reclamantei a fost respinsă definitiv, potrivit deciziei Î.C.C.J. nr. 3143 din data de 4 octombrie 2018, hotărârea necuprinzând și mențiuni referitoare la restituirea cauțiunii.

În acest context, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 1064 C. proc. civ. și a reținut, în mod întemeiat, că A. este îndreptățit la restituirea cauțiunii ca urmare a respingerii cererii pentru care aceasta a fost consemnată.

Susținerile recurentei referitoare la scopul cauțiunii și la caracterul acesteia nu pot fi primite de instanța de control judiciar. Acestea reprezintă un punct de vedere subiectiv al autorității recurente în vădită contradicție cu reglementarea expresă oferită de legiuitor, în sensul că rațiunea instituirii cauțiunii este aceea de a constitui o garanție pentru acoperirea eventualelor daune suferite ca urmarea a întârzierii executării silite și nu pentru acoperirea pretinselor obligații stabilite prin actul a cărui suspendare se solicită, iar autorirtatea pârâtă nu a fomulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pe de altă parte, invocarea de către recurentă a împrejurării că societatea figurează cu obligații fiscale la bugetul de stat, nu este de natură să conducă la reformarea încheierii atacate, câtă vreme aceste creanțe nu pot face obiectul despăgubirilor menționate în art. 1064 alin. (2) teza I C. proc. civ.. Aceste despăgubiri sunt condiționate de a fi fost generate prin suspendarea executării actelor administrativ fiscale, în considerarea căreia a fost consemnată respectiva cauțiune, ipoteză neregăsită în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, constatând că încheierea recurată nu este afectată de nelegalitate și a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița împotriva încheierii de ședință din 15 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iulie 2020.