ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3539/2021

Ședința publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei. Cererea de revizuire. Hotărârile pretins potrivnice.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal revizuentul A. a solicitat a se constata că decizia civilă nr. 2609/A/18.06.2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov, ca instanță de apel, în dosarul nr. x/2018, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 617/16.05.2016 pronunțată în apel de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2014.

a. Dosarul nr. x/2014

În motivarea cererii, contestatorul a precizat că această contestație la executare este formulată împotriva Titlului executoriu nr. x din data de 03.12.2014, emis de AJFP în dosarul de executare nr. x/2011.

A mai arătat contestatorul că în cadrul aceluiași dosar de executare, nr. x/2011, având la bază mai multe decizii de impunere emise anterior, AJFP Ilfov a mai demarat anterior executarea silită pentru realizarea unei pretinse creanțe în cuantum total de 96.017 RON, din care 9.011 RON cu titlu de impozit pe venituri din cedarea folosinței bunurilor și 87.006 RON cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate.

Împotriva executării silite anterioare, contestatorul a formulat contestație la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. x/2014, iar prin sentința civilă nr. 2008/29.05.2014, instanța a admis contestația la executare și a dispus anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. x/2011. Această hotărâre nu a fost recurată.

Cât timp instanța de judecată a anulat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. x/2011, organul fiscal nu mai putea emite alte acte de executare și nici să înceapă o altă executare silită.

Prin sentința civilă nr. 1198 din data de 03.03.2015, Judecătoria Buftea a respins contestația la executare formulată de contestatorul A. ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Buftea a reținut următoarele:

Primul motiv de nelegalitate al executarii silite vizează solutia dată de către Judecatoria Buftea în dosarul nr. x/2014, relativ la un alt titlu executoriu ce ar privi aceeași creanță ca și cea din titlul executoriu contestat în această cauză.

Acest motiv a fost respins ca neîntemeiat întrucât contestatorul nu a facut dovada că cele două debite sunt identice.

Cu privire la al doilea motiv, instanta a apreciat că este neîntemeiat întrucât creanța pretinsă de către intimată are natură fiscală, recuperarea ei fiind supusă regulilor speciale prevazute de Codul de procedură fiscală. Prin urmare, nu se impune încuviințarea executării silite de către instanța de judecată.

Cel de-al treilea motiv de contestație este inadmisibil întrucât vizează fondul dreptului de creanță pretins, ce nu se poate analiza decât în cadrul procedurii prevazute de art. 205 și art. 206 Codul de procedură fiscală, procedură ce impune parcurgerea unei faze prelabile și apoi sesizarea instantei de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva sentinței civile nr. 1198 din data de 03.03.2015, pronunțată de Judecătoria Buftea a formulat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 617 din 16 mai 2016, Tribunalul Ilfov a admis apelul declarat de apelantul A., a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că a admis contestația la executare, a anulat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare y/2011 și toate actele de executare efectuate în temeiul titlului executoriu x/3.12.2014.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că la 03.12.2014 intimata a emis titlul executoriu x pentru un debit de 87.006 RON reprezentând contribuții asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente și persoanele care nu realizează venituri, însă acest titlu executoriu a fost emis în dosarul de executare x/2011 și are un conținut parțial identic cu cel al titlului executoriu x/3.12.2013, pentru care a fost emisă somația x/3.12.2013.

Prin sentința civilă nr. 2008/29.05.2014, irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă contestația la executare formulată de apelant și a fost anulată executarea silită ce face obiectul dosarului x/2011.

A reținut instanța, în considerentele sentinței civile menționate, că în ce privește contribuțiile de sănătate, contestatorul a făcut dovada că are calitatea de salariat din anul 2005, potrivit contractului de muncă înregistrat sub nr. x/6.06.2005 (contract anexat și la dosar fond).

În aceste condiții, văzând că titlul executoriu contestat în prezenta cauză este, în ce privește cotele de contribuție la asigurările sociale de sănătate, identic cu cel a cărui analiză a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, fiind emis în același dosar de executare (x/2011), tribunalul a concluzionat că în mod eronat instanța de fond a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada că ar fi vorba despre același debit, apelul formulat sub acest aspect apărând a fi fondat.

Tribunalul a mai observat că titlul executoriu contestat în cauză a fost emis ulterior pronunțării sentinței civile 2008/29.05.2014, respectiv la 3.12.2014, ceea ce înseamnă că intimata a înțeles să pornească o nouă executare silită împotriva apelantului, pentru aceleiași debite analizate de instanță în cadrul dosarului x/2014 al Judecătoriei Buftea.

Or, în ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al debitului pentru care a fost pornită executarea silită, acesta a fost analizat de instanță în dosarul nr. x/2014, stabilindu-se cu putere de lucru judecat caracterul nedatorat al cotelor de contribuție la asigurările sociale în cuantum de 87.006 RON.

b. Dosar nr. x/2018

În motivare a invocat lipsa unui titlu executoriu în baza căruia să fie percepute aceste sume de către intimată.

Întrucât pentru anul 2016 nu mai colecta venituri din cedarea folosinței bunurilor și nu mai exista o bază de impunere, nu puteau fi stabilite obligații fiscale aferente unor venituri pe care contestatorul nu le mai realiza.

De asemenea a arătat că în situația în care în sarcina sa nu pot fi stabilite aceste impozite, nu pot fi calculate nici accesorii aferente unor impozite pe care nu le datorează.

Prin sentința civilă nr. 6104 din 05.11.2018, Judecătoria Buftea a admis contestația la executare, a dispus anularea actelor de executare efectuate de către intimată în dosarul de executare nr. x, a dispus întoarcerea executării silite prin poprire a sumei de 86.296 RON către contestator.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

În fapt, intimata a început executarea silită împotriva contestatorului, formându-se dosarul de executare nr. x.

În cadrul acestui dosar de executare a fost emisă Adresa de înființare a popririi din 09.02.2018 emisă de AJFP Ilfov în dosarul de executare nr. x asupra veniturilor deținute de contestator la B..

Motivul de contestație reprezentat de necomunicarea actelor de executare, în special a somației de executare, cu consecința nelegalității întregii executări silite, este întemeiat.

Comunicarea prin anunt colectiv pe site-ul instituției intimatei nu poate fi reținut ca o modalitate de comunicare a unui act, care să producă efectul de opozabilitate față de persoana vizată, iar din actele de la dosar rezultă că intimata a încercat comunicarea prin poștă însă nu s-a reușit, plicurile fiind returnate acesteia.

Cu privire la apărările formulate de contestator privind nedatorarea creanței fiscale, instanța nu le-a analizat, întrucât acestea trebuie invocate în contestația formulată împotriva deciziei de impunere și care este de competența Tribunalelor - secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva sentinței civile nr. 6104 din 05.11.2018, pronunțată de Judecătoria Buftea au formulat apel pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

Prin decizia civilă nr. 2609/A din 18 iunie 2019, Tribunalul Ilfov a admis apelul formulat de apelantele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins contestația la executare și cererea privind întoarcerea executării silite ca neîntemeiate.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin contestația la executare, intimatul-contestator a solicitat, cu titlu de capăt de cerere principal, admiterea contestației la executare, anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare silită nr. x și a tuturor actelor de executare efectuate în acest dosar.

Din motivele de fapt ale contestației la executare rezultă că, în esență, intimatul-contestator a criticat actele de executare ce vizează recuperarea sumei de 86296 de RON.

Tribunalul a constatat că față de intimatul-contestator a fost demarată executarea silită în dosarul de executare silită nr. x.

În cadrul acestui dosar execuțional a fost emis titlul executoriu nr. x/03.10.2017, pentru un debit în cuantum de 86296 de RON, ca urmare a emiterii mai multor decizii de calcul accesorii, reprezentând impozit pe venituri din cedarea folosinței bunurilor.

De asemenea, a fost emisă și somația nr. x/03.10.2017, precum și mai multe adrese de înființare a popririi.

Atât titlul executoriu nr. x/03.10.2017, cât și somația nr. x/03.10.2017, au fost comunicate intimatului-contestator, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de 03.01.2018, acesta confirmând primirea, prin semnătură.

Tribunalul a mai reținut că prima instanță a admis contestația la executare prin raportare la un singur motiv de nelegalitate a executării silite.

Astfel, judecătorul fondului a reținut că nu s-a făcut dovada comunicării către intimatul-contestator a somației de executare, cu consecința nelegalității întregii executări silite. A mai reținut prima instanță că, deși s-a încercat comunicarea actului prin poștă, această modalitate de comunicare nu a fost efectiv realizată, plicurile fiind returnate.

Tribunalul a reținut, contrar primei instanțe, că s-a făcut dovada comunicării somației și a titlului executoriu către intimatul-contestator, comunicarea realizându-se în mod legal, și anume prin poștă, cu confirmare de primire, fiind asigurată primirea actelor, caz în care comunicarea prin publicitate, ca variantă subsidiară, nu mai era necesară.

Prin urmare, motivul de nelegalitate a executării silite, reținut de prima instanță, nu poate subzista, iar, în condițiile în care celelalte motive de nelegalitate invocate prin contestația la executare au fost, în mod implicit, respinse de judecătorul fondului, nu se mai impune examinarea acestora, în lipsa formulării de către intimatul-contestator a unui apel incident.

II. Cererea de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 14 din data de 18.06.2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire, formulată de A., în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, ca nefondată.

Împotriva deciziei civile nr. 14 din data de 18.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinare.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 16 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 20 ianuarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., data la care a fost formulat recursul, Înalta Curte constată că recursul este tardiv, pentru considerentele ce urmează a fi arătate.

În raport de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Potrivit art. 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

Dispozițiile art. 470 alin. (5) din același act normativ statuează în mod expres faptul că în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

La calculul termenelor se au în vedere dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din Noul C. proc. civ., potrivit cărora atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

În raport de aceste dispoziții rezultă că, pentru înregistrarea declarației de recurs, partea recurentă avea obligația de a respecta termenul de 15 de la comunicarea hotărârii.

Având în vedere faptul că decizia Curții de Apel a fost comunicată la data de 06.07.2020, rezultă fără putință de tăgadă că ultima zi în care recurentul-revizuent avea posibilitatea să înregistreze declarația de recurs a fost data de 22.07.2020.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, înregistrarea motivelor de recurs la data de 07.08.2020 s-a realizat cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicare.

Având în vedere că tardivitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția tardivității, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății ca tardiv declarat.

Astfel fiind, față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității.

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 14 din 18 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2021.