ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3517/2021

Ședința publică din data de 9 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 24.08.2020, sub nr. x/2020, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, petentul A. a solicitat instanței anularea procesului-verbal de contravenție nr. x, încheiat la data de 20.08.2019 de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., restituirea amenzii achitate conform chitanței seria x/2020 nr. x emisă de Primăria Cluj Napoca, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea cererii, petentul a invocat faptul că nu i-a fost niciodată comunicat acest proces-verbal și că nu îi cunoaște conținutul, solicitând, in dovedirea cererii, printre altele, efectuarea unei adrese în vederea comunicării unei evidențe cu privire la rovignetele cumpărate și cu privire la existența/inexistența vreunei alte amenzi pe seama petentului.

2.1. Prin sentința civilă nr. 8935 din data de 20.11.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de către intimată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a dispune în acest sens Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că acțiunea introductivă de instanță se plasează în sfera de aplicare a prevederilor O.G. nr. 15/2002, iar în virtutea dispozițiilor art. 10

1

, din sus indicatul act normativ, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

De asemenea, sus indicata instanță, subliniind, pe de o parte, caracterul prevederilor O.G. nr. 15/2002, de normă specială, derogatorie de la prevederile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, ce reprezintă dreptul comun și constatând, pe de altă parte, că domiciliul petentului este situat în Municipiul Cluj-Napoca, a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza în discuție, este Judecătoriei Cluj-Napoca, drept instanță în circumscripția teritorială a căreia se situează domiciliul petentului.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1657 din data de 12.03.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Cluj-Napoca a admis, la rându-i, excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestui conflict.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut, în esență, că deși domiciliul petentului din cartea de identitate este situat pe raza municipiului Cluj-Napoca, acesta locuiește efectiv în Municipiul București, str. x. Astfel, sus indicata instanță a apreciat că noțiunea de domiciliu la care se face referire în art. 10

1

din O.G nr. 15/2002 trebuie interpretată în sensul de adresă la care petentul locuiește efectiv (indiferent dacă aceasta corespunde sau nu mențiunilor din cartea de identitate).

Pentru aceste motive, constatând că locuința efectivă a petentului se afla, la data sesizării instanței, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța a apreciat ca întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, cu consecința declinării competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, aspect ce a generat conflict negativ de competentă.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Cluj Napoca, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva cadrului procesual, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de plângerea contravențională formulată de petentul A. împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x, încheiat la data de 20.08.2019 de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.. Deși, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul nu precizează fapta contravențională ce face obiectul unui astfel de proces-verbal, afirmând că acesta nu i-ar fi fost comunicat, iar la dosar nu se regăsește depusă, de niciuna dintre părți, o copie a unui astfel de proces-verbal, potrivit aspectelor învederate de intimată în întâmpinare, prin intermediul sus menționatului proces-verbal a fost constatată săvârșirea unei fapte contravenționale ce intră în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, fiind sancționată conform art. 8 alin. (3

2

) din același act normativ.

Înalta Curte observă că, potrivit prevederilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, procesele-verbale încheiate în vederea constatării și sancționării contravențiilor, reglementate de art. 8 din aceeași ordonanță, pot fi contestate în condițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002.

Prevederile art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002 stabilesc că:

"Prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul contravenienților cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau își are sediul."

În prezenta cauză, aspectul care a generat conflictul negativ de competență vizează înțelesul noțiunii de "domiciliu" în sens procedural, diferența juridică dintre această noțiune și aceea de "reședință", respectiv de adresă la care petentul locuiește efectiv, precum și efectul pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată.

Se impune a fi observat faptul că prevederile art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002 reglementează o competență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, stabilită în raport cu domiciliul reclamantului persoană fizică și nu în raport cu locuința în fapt a acestuia.

Sub acest aspect, Înalta Curte, în regulator de competență, constată că, din punct de vedere juridic, nu se poate susține că domiciliul părții este echivalent cu locuința în fapt, apreciind că acestea nu pot constitui temei al stabilirii competenței, ele având relevanță doar sub aspectul comunicării actelor de procedură.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

Din analizarea dispozițiilor art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, rezultă că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia.

De altfel, în materia dreptului public, respectiv a dreptului administrativ, fiind în discuție competența exclusivă a instanței, de esența noțiunii de domiciliu este existența mențiunilor înscrise, în acest sens, în actul de identitate.

Având în vedere caracterul de normă specială, derogatorie, a art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, Înalta Curte constată că Judecătoria Cluj Napoca a făcut o eronată aplicare a dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 în ceea ce privește instanța competentă să judece plângerea contravențională, aceste prevederi având caracter general în raport de dispozițiile art. 10 și art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, care se aplică cu prioritate.

Din actele dosarului rezultă că întrucât petentul este domiciliat în localitatea Cluj Napoca, județul Cluj, plângerea se află în competența de soluționare a instanței din circumscripția teritorială a localității de domiciliu, respectiv Judecătoria Cluj Napoca, conform art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. și intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin C.E.S.T.R.I.N., în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2021.