ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3475/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 iulie 2017, pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantele A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Direcția Națională de Probațiune și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat: - obligarea pârâților la emiterea de ordine de reîncadrare prin care salariul de încadrare să fie stabilit prin raportare la: indexările de 18%, recunoscute prin sentința civilă nr. 329/14.03.2017 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 125/15.06.2017 a Curții de Apel Pitești, prin care s-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 223/11.03.2008 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2007, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 440/R/27.05.2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, în sensul că indexările salariale de 18 %, menționate în dispozitivul sentinței au fost și rămân incluse în indemnizația de încadrare lunară; majorarea în valoare de 10% acordată prin Legea nr. 293/2015, având în vedere faptul că prin OMJ nr. 219/01.0722017 s-a dispus modificarea OMJ nr. 4680/21.12.2016 în sensul ca valoarea sectorială stabilită la alin. (2) al celui din urmă respectiv valoarea de 381, 823 nu include majorarea de 10%; - majorarea în valoare de 25% acordată în baza O.U.G. nr. 20/2016, art. 3 prin care a fost modificată și completată O.U.G. nr. 57/2015; - acordarea drepturilor bănești, actualizate cu indicele de inflație, cu dobânzile aferente, începând cu data de 11.03.2014, dată de la care a operat preluarea și transferul reclamantelor de la Tribunalul Vâlcea la Direcția Națională de Probațiune și până la data plății efective, acordate prin titlurile executorii de mai sus; - efectuarea în carnetul de muncă al reclamantei A. a mențiunilor corespunzătoare sentinței civile nr. 223/11.03.2008 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în dosarul x/2007, întrucât acestea au fost deja înscrise de Tribunalul Vâlcea (angajator la data pronunțării sentinței nr. 223/11.03.2008) în carnetele de muncă ale celorlalte reclamante; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Prin sentința civilă nr. 101 din 18 ianuarie 2018, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 15 februarie 2018. 1.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 18 decembrie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Direcția Națională de Probațiune și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat: - constatarea discriminării și obligarea pârâților la emiterea de ordine ale ministrului justiției prin care să se recunoască egalizarea valorii de referință sectorială cu cea a magistraților, personalului auxiliar și conex, din cadrul instanțelor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Direcției Naționale de Probațiune și a Ministerului Justiției, categorii profesionale din cadrul familiei ocupaționale Justiție, pentru care s-a stabilit o valoare unică de referință sectorială în acord cu considerentele expuse în Decizia CCR nr. 794/2016; - să se constate că la VRS de 405 RON trebuie aplicat procentul de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON +4%+10%; - obligarea pârâților să plătească reclamanților diferențele de salarii (actualizate cu indicele de inflație) calculate (cu respectarea dispozițiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza VRS de 445,5 RON începând cu data de 01.08.2016 până la momentul plății efective a acestor sume; - obligarea pârâților la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 01.08.2016 și până la data plății efective a sumelor cuvenite; - obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății, diferențelor bănești corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizațiilor cuvenite potrivit pct. 1 -4, pe 3 ani în urmă în raport cu data introducerii acțiunii, diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor, diferențe în valoare actualizată și daune moratorii, precum si dobânda legală, până la data plății efective. 1.

Prin încheierea din 25 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, au fost admise excepțiile de litispendență și conexitate, dosarul nr. x/2017 fiind reunit cu dosarul nr. x/2017. 1.

La data de 21 mai 2018, reclamanții au depus cerere precizatoare a acțiunii introductive din dosarul nr. x/2017, solicitând: - obligarea Ministerului Justiției și Direcției Naționale de Probațiune la emiterea de ordine prin care să recunoască egalizarea valorii de referință sectorială cu cea a celorlalte categorii profesionale din cadrul familiei ocupaționale Justiție, pentru care s-a stabilit o valoare unică de referință sectorială, în acord cu considerentele expuse în decizia CCR nr. 794/2016; - să se dispună ca valoarea de referință sectorială la care trebuie să se raporteze ordinele solicitate la primul capăt de cerere să aibă cuantumul de 421,36 RON până la 30.11.2015, începând cu 01.01.2010 pentru A., B., D. și 22.08.2011 pentru C., conform dispozițiilor sentinței civile nr. 329/14.03.2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 125/15.06.2017 a Curții de Apel Pitești, prin care s-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 223/11.03.2008 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în dosarul x/2007, respectiv cuantumul de 463,5 RON (compus din VRS 405 RON + 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008 +10% prevăzut de Legea nr. 293/2015), pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 și pentru viitor; - să se dispună ca valoarea de referință sectorială la care trebuie să se raporteze ordinele solicitate la primul capăt de cerere să aibă cuantumul de 421,36 RON până la 30.11.2015 începând cu data angajării,17.03.2014, pentru E., F., G., H., respectiv cuantumul de 463,5 RON (compus din VRS 405 RON + 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008 +10% prevăzut de Legea nr. 293/2015), pentru perioada 01.12.2015 -31.12.2017 și pentru viitor; - să se dispună ca valoarea de referință sectorială la care trebuie să se raporteze ordinele solicitate la primul capăt de cerere să aibă cuantumul de 463,5 RON (compus din VRS 405 RON +4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008 +10% prevăzut de Legea nr. 293/2015), pentru perioada 01.08.2017 (data angajării) - 31.12.2017, pentru I., J., K., L. și M. și pentru viitor; - să fie obligați pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune să plătească reclamanților diferențele de salarii pentru perioadele precizate la punctele 2-4 (actualizate cu indicele de inflație) calculate diferențiat în funcție de existența titlurilor executorii sau data angajării (cu respectarea dispozițiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referință sectorială de 421,36 RON până la 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON până la 31.12.2017 și până la momentul plății efective a acestor sume; - obligarea pârâților Ministerul Justiției, Direcția Națională de Probațiune și Ministerul Finanțelor Publice la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății, diferențelor bănești corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizațiilor cuvenite potrivit pct. 2-5, dar și pentru viitor, diferențe în valoare actualizată și daune moratorii, precum si dobânda legală, până la data plății efective. Totodată, reclamanții au precizat cadrul procesual, indicând că doresc să se judece în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Direcția Națională de Probațiune și Ministerul Finanțelor Publice. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2652 din 7 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis excepția inadmisibilității în referire la cererea principală privind obligarea Ministerului Justiției la emitere ordin de reîncadrare salarială în beneficiul reclamanților, respingând în consecință acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu partea pârâtă Ministerul Justiției; (ii) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Naționale de Probațiune în referire la cererea principală privind obligarea părții pârâte la emitere ordin de reîncadrare salarială, respingând în consecință acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu partea pârâtă Direcția Națională de Probațiune; (iii) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției în referire la cererea principală privind obligarea părții pârâte la plata diferențelor salariale actualizate, respingând în consecință acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu partea pârâtă Ministerul Justiției; (iv) a admis excepția lipsei calității procesuale active a părților reclamante în referire la cererea principală privind raporturile financiare de alocare fonduri și îndeplinire formalități interinstituționale, respingând în consecință acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu părțile pârâte; (v) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, respingând în consecință cererea principală formulată în contradictoriu cu partea pârâtă Ministerul Finanțelor Publice; (vi) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a părților pârâte în referire la cererea principală privind obligarea acestora la efectuarea unor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei A., respingând în consecință acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu părțile pârâte; (vii) a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în referire la capătul de cerere privind plata diferențelor de drepturi salariale, actualizate, anterioare lunii iunie 2014, respingând în consecință acest capăt de cerere pentru sumele scadente anterior lunii iunie 2014 și actualizările aferente; (viii) a respins în rest cererea principală formulată de reclamantele A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Direcția Națională de Probațiune și Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată; (ix) a admis excepția inadmisibilității în referire la cererea conexă privind obligarea Ministerului Justiției la emitere ordin de reîncadrare salarială în beneficiul reclamanților, respingând în consecință acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu partea pârâtă Ministerul Justiției; (x) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Naționale de Probațiune în referire la cererea conexă privind obligarea părții pârâte la emitere ordin de reîncadrare salarială, respingând în consecință acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu partea pârâtă Direcția Națională de Probațiune; (xi) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției în referire la cererea conexă privind obligarea părții pârâte la plata diferențelor salariale actualizate, respingând în consecință acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu partea pârâtă Ministerul Justiției; (xii) a admis excepția lipsei calității procesuale active a părților reclamante în referire la cererea conexă privind raporturile financiare de alocare fonduri și îndeplinire formalități interinstituționale, respingând în consecință acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu părțile pârâte; (xiii) a admis excepția inadmisibilității acțiunii în constatare în referire la cererea conexă, respingând în consecință acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu părțile pârâte; (xiv) a respins în rest cererea conexă formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Direcția Națională de Probațiune și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2652 din 7 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții D., H., L., A., E., I., M., B., F., J., C., G. și K., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate. În motivarea recursului, reclamanții au susținut a fi greșit considerentul instanței de fond potrivit căruia reclamanții nu s-au adresat Ministerului Justiției cu o cerere prin care să conteste încadrarea salarială. Arată recurenții că Direcția Națională de Probațiune reprezintă o structură cu personalitate juridică ce funcționează în cadrul ministerului, astfel încât reclamanții s-au adresat corect acestei direcții, solicitând reîncadrarea și plata sumelor restante. În plus, ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 223/11.03.2008, toate ordinele emise de Ministerul Justiției au fost contestate, sens în care au dat exemplu Ordinul ministrului justiției nr. 542/C/2018, dar nu s-a primit niciun răspuns la aceste contestații. Susțin recurenții-reclamanți că Ministerul Justiției a recunoscut dreptul lor la calcularea salariului în raport de valoarea de referință sectorială aplicată întregii familii ocupaționale "Justiție", prin emiterea Ordinului nr. 2883/C/19.07.2018, al cărui conținut confirmă temeinicia petitelor din cererea precizatoare depusă în dosarul de fond. Deși prin acest ordin s-a aplicat valoarea de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 și de 463,50 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, subzistă totuși situații particulare ale unora dintre reclamanți, motiv pentru care recurenții solicită recalcularea VRS la valoarea de 421,36 RON, după cum urmează: referitor la reclamanții A., B. și D. - de la data de 01.10.2010; pentru reclamanta C. - de la data de 22.08.2011; pentru reclamanții E., F., G. și H. - de la data de 17.03.2014. Totodată, recurenții-reclamanți solicită recunoașterea VRS de 463,50 RON și pentru viitor, obligarea pârâților Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație, precum și obligarea pârâților Ministerul Justiției, Direcția Națională de Probațiune și Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale rezultate din recalcularea indemnizațiilor, dar și pe viitor, incluzând daune moratorii și dobânda legală până la plata efectivă. Referitor la capătul de cerere privind obligarea Ministerului Justiției și Direcției Naționale de Probațiune la plata diferențelor salariale actualizate cu indicele de inflație și daune moratorii, precum și a dobânzii legale, recurenții invocă decizia nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii. 4. Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă obligatorie față de această autoritate ministerială, neavând relevanță cererile adresate Direcției Naționale de Probațiune. 4.2. Intimata-pârâtă Direcția Națională de Probațiune a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Întrucât actul procesual nu a fost depus cu respectarea prevederilor art. 490, raportat la art. 471 1 C. proc. civ., Înalta Curte îl va califica drept note scrise. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este fondat, pentru următoarele considerente: Prima critică de nelegalitate formulată de recurenți privește soluția pronunțată de instanța de fond de inadmisibilitate a capătului de cerere principal, din acțiunea principală și din cea conexă, privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinului de reîncadrare salarială în beneficiul reclamanților. Curtea de Apel București a reținut că, raportat la prevederile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI din Legea nr. 284/2010, o condiție preliminară sesizării instanței de judecată este aceea a contestării în prealabil a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, condiție pe care reclamanții nu au respectat-o. A mai reținut instanța de fond că reclamanții nu au făcut dovada că s-au adresat Ministerului Justiției cu o cerere de emitere a unui nou ordin de reîncadrare salarială. În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) teza finală raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât, pentru a contesta refuzul nejustificat al autorității, este necesar să existe o cerere prin care reclamanții să se fi adresat autorității ministeriale, iar aceasta să fi refuzat, expres sau implicit, să dea curs solicitărilor reclamanților. Nici cererile adresate de reclamanți Direcției Naționale de Probațiune nu sunt relevante, această autoritate neavând competența emiterii ordinului de salarizare. Înalta Curte constată a fi greșite considerentele instanței de fond referitoare la obligativitatea formulării unei contestații administrative prealabile, anterior sesizării instanței de judecată. Astfel, se constată că instanța de fond nu a precizat, în cuprinsul sentinței recurate, ordinul sau ordinele de stabilire a drepturilor salariale, a căror contestare trebuia să urmeze procedura prevăzută de art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI din Legea nr. 284/2010. Aceasta în condițiile în care pretențiile reclamanților din cererea principală nu privesc anularea unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, ci sunt generate, conform conținutului cererii principale, de nepunerea în aplicare, de către pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, a dispozițiilor sentinței civile nr. 223/11.03.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia nr. 440/R/27.05.2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, astfel cum a fost lămurită prin sentința civilă nr. 329/14.03.2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, definitivă prin decizia nr. 125/15.06.2017 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Cât privește pretențiile din cererea conexă, acestea s-au întemeiat pe invocarea unui tratament discriminatoriu aplicat reclamanților, în privința stabilirii drepturilor salariale, în raport de drepturile stabilite în beneficiul celorlalți angajați din familia ocupațională "Justiție". Așadar, instanța de contencios administrativ este învestită cu analiza conduitei autorității ministeriale, din perspectiva refuzului de punere în aplicare a unei hotărâri judecătorești de stabilire a drepturilor salariale, respectiv cu constatarea stabilirii acestor drepturi într-o modalitate discriminatorie, cu consecința obligării pârâtului la emiterea unor ordine de încadrare salarială, corespunzătoare dispozițiilor legale și la plata diferențelor salariale și a accesoriilor aferente. Reclamanții nu au criticat conținutul unuia sau mai multor ordine de salarizare, care să facă obiectul contestației prealabile și, ulterior, a acțiunii în anulare, ci urmăresc să obțină recunoașterea unor drepturi salariale pentru cauzele juridice expuse în cererea principală și, respectiv, în cea conexă, care trebuie analizate distinct de către instanța de fond. Concluzionând, Înalta Curte reține că obiectul cauzei nu îl reprezintă contestarea unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, ci obligarea Ministerului Justiției la recalcularea și plata salariilor de care beneficiază reclamanții, potrivit prevederilor legislative invocate și ca efect al ultimelor hotărâri interpretative date de Curtea Constituțională și Înalta Curte. În ceea ce privește considerentul instanței de fond referitor la obligația adresării unei cereri angajatorului, în vederea recalculării drepturilor salariale, anterior sesizării instanței de judecată, Înalta Curte reține că această problemă de drept a făcut obiectul unei sesizări pentru pronunțarea recursului în interesul legii, soluționat prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 22/2020, prin care s-a stabilit că: "În litigiile de funcție publică vizând obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum și atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ ori actul respectiv nu a fost comunicat funcționarului public, acesta se poate adresa direct instanței de contencios administrativ, fără a fi necesar ca anterior sesizării instanței să fi solicitat angajatorului acordarea acelorași drepturi." De asemenea, prin decizia nr. 9/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în materia dreptului muncii, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 și a art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, dispozițiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanțelor din cadrul jurisdicției muncii cu acțiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale la acestea din urmă." Aceste decizii pronunțate în recurs în interesul legii stabilesc că nu este necesară adresarea unei cereri angajatorului ori formularea unei plângeri/contestații prealabile în situația în care reclamanții salariați invocă neacordarea/nerecunoașterea de către angajator a unor drepturi salariale de care ar trebui să beneficieze. Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este fondat, fiind nelegală dispoziția instanței de fond de admitere a excepției inadmisibilității și de respingere în consecință a capătului de cerere principal privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinului de reîncadrare salarială în beneficiul reclamanților, din cuprinsul atât a cererii principale, cât și a cererii conexe. În ceea ce privește pretențiile referitoare la plata drepturilor salariale restante și a accesoriilor acestora, formulat în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională de Probațiune, Înalta Curte constată că acest capăt de cerere, regăsit deopotrivă în cererea principală și cererea conexă, a fost respins de instanța de fond ca efect al respingerii petitului referitor la emiterea unui ordin de încadrare salarială, prin care să fie recalculate salariile în raport de o altă valoare de referință sectorială. Or, odată constatată nelegalitatea soluției pronunțate cu privire la capătul principal de cerere, aceasta produce efecte și asupra capătului accesoriu vizând plata diferențelor salariale, mai puțin în ceea ce privește sumele pretins datorate anterior lunii iunie 2014, pentru care instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar reclamanții nu au contestat această soluție. Aspectele de nelegalitate reținute cu privire la sentința de fond nu pot fi înlăturate decât prin casarea hotărârii și reluarea judecății în fața aceleiași instanțe, iar în raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare și cu motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs formulate de reclamanți. Înalta Curte va menține restul dispozițiilor sentinței recurate, întrucât nu au făcut obiectul contestării în recurs, respectiv soluțiile pronunțate asupra unor excepții, detaliate în capitolul I.2 - "Hotărârea instanței de fond" din prezenta decizie, pct. (ii) - (vii) și (x) - (xiii). Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanții D., H., L., A., E., I., M., B., F., J., C., G. și K., va casa sentința civilă recurată și, în rejudecare, va respinge, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității capătului de cerere principal privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinului de reîncadrare salarială în beneficiul reclamanților. Pe cale de consecință, va trimite cererea principală și cererea conexă spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în privința capetelor de cerere referitoare la emiterea ordinului de reîncadrare salarială în beneficiul reclamanților, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și la plata drepturilor salariale restante și a accesoriilor acestora, pe perioada ulterioară lunii iunie 2014, în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională de Probațiune, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.