ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2595/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.05.2018, pe rolul Curții de Apel București, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., consilieri de probațiune în contradictoiu cu pârâții Direcția Națională de Probațiune și Ministerul Justiției au solicitat:

1.anularea actului administrativ și obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită un nou ordin de salarizare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, la care se adaugă începând cu data de 01.12.2015 majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 și începând cu data de 01.08.2016 majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

- pentru perioada 09.04.2015 și până la momentul soluționării cererii de chemare în judecată, începând cu data stabilită prin hotărârile judecătorești de acordare a drepturilor salariale și până la data de 09.04.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială care include creșterile salariale acordate pentru reclamanții: A., B., C., D., F., G., H., I. prin sentința civilă nr. 654/27.03.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în ședința publică din data de 27 martie 2007, definitivă și irevocabilă, iar pentru reclamanta E. prin decizia civilă nr. 527/30.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în ședința publică din data de 30 aprilie 2009, definitivă și irevocabilă, hotărâri lămurite în sensul că indexările salariale recunoscute prin acest titlu, acordate pentru anul 2007, au fost și rămân incluse în indemnizația de încadrare lunară" prin încheierile de ședință din data de 24.03.2017, respectiv data de 06.07.2017, definitive și irevocabile, având în vedere faptul că prin aceste hotărâri s-a admis solicitarea reclamanților în sensul majorării valorii de referință sectorială și s-a dispus includerea în retribuții a majorărilor în cuantum total de 18 %, calculate la valoarea de referință sectorială, după cum urmează, 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007, 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

5.obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielor de judecată ocazionate cu soluționarea litigiului.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4820 din 23 noiembrie 2018, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Direcției Naționale de Probațiune în privința cererii de obligare la plata diferențelor salariale aferente perioadei anterioare înființării Direcției Naționale de Probațiune.

De asemenea, a respins cererea privind obligarea pârâtului Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor salariale aferente perioadei anterioare înființării acestei instituții ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis excepția inadmisibilității cererii reclamanților A., B., J., I. și respectiv E. de obligare a pârâților la emiterea ordinelor respectiv plata diferențelor salariale pentru perioada 01.01.2007-09.04.2015.

A respins cererea reclamanților A., B., J., I. și E. de obligare a pârâților la emiterea ordinelor respectiv plata diferențelor salariale pentru perioada 01.01.2007-09.04.2015 ca inadmisibilă.

A admis excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale ca rămas fără obiect.

A respins excepția rămânerii fără obiect a celorlalte capete de cerere ca neîntemeiată.

A admis în parte acțiunea și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul Direcția Națională de Probațiune să achite reclamanților diferențele salariale dintre salariile achitate și cele care vor rezulta prin aplicarea valorilor de referință sectorială și a perioadelor stabilite prin Ordinul nr. 2883/19.07.2018, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective.

De asemenea, a respinge cererea de obligare a pârâtului Ministerul Justiției să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății diferențelor salariale ca neîntemeiat.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva sentinței nr. 4820 din 23 noiembrie 2018 pronunțată de Curta de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând in drept motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat, admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței atacate și, rejudecând cauza, respingerea în parte a acțiunii.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situației de fapt generatoare a prezentului litigiu, în susținerea motivelor de nelegalitate, recurenta a arătat în ceea ce privește motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurenta a arătat că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în raport cu dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilității și limitele învestirii instanței, instanța fiind învestită cu modificarea OMJ nr. 542/C/2018, fiind greșit obligată la plata drepturilor aferente stabilite prin OMJ nr. 2883/C/2018.

În opinia recurentei soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune de plata diferențelor de drepturi acordate deja prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) si art. 22 pct. 6 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (principiul disponibilității și limitele învestirii instanței), întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanța să analizeze fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită în cauză, întrucât s-a realizat recunoașterea de către pârâți a pretențiilor reclamanților.

Totodată, a invocat recurenta că, prin O.U.G. nr. 3/2019, s-a stabilit eșalonarea plății sumelor, conform calendarului menționat, astfel că soluția de obligare a DNP la plata diferențelor salariale stabilite conform OMJ nr. 2883/C/2018 este nelegală.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune "la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 2883 C119.07.2018, actualizate cu indicele de inflație ta data plății, precum și la plata dobânzii legate aferente acestor diferențe, calculată de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective" este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să existe un "refuz nejustificat" al pârâților DNP și MJ, în sensul dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta a susținut că ceastă condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoașterea de către pârâții DNP și MJ a pretențiilor reclamanților, iar ordonatorul principal de credite și-a asumat alocarea fondurilor în buget în vederea plății sumelor rezultate ca urmare a rectificării OMJ nr. 542/C/2018.

În opinia recurentei, în mod greșit s-a pronunțat instanța de fond, apreciind că "nu există justificare legală pentru eșalonarea sumelor datorate" în condițiile în care nu a fost învestită cu anularea sau modificarea OMJ nr. 2883/C/2018.

În fine, recurenta a susținut că în lipsa unui un refuz nejustificat din partea pârâților DNP și MJ în sensul dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care trebuia verificată de instanța de fond, în lumina dispozițiilor din O.U.G. nr. 3/2019, mai sus menționate, acordarea diferențelor rezultate în urma emiterii O.M.J. nr. 2883/C/19.07.2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material.

1.4. Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 12 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Amintește Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Instanța de recurs constată că în mod corect Curtea de apel a obligat pârâta la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 2883/C/19.07.2018, câtă vreme prin acest ordin a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 și o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017.

În aceste condiții alegațiile recurentei în sensul încălcării principiului disponibilității (art. 9 C. proc. civ.) și al rolului activ al instanței (art. 22 alin. (6) C. proc. civ.) față de faptul că, în opinia sa, instanța nu a fost învestită de către reclamantă cu solicitările asupra cărora s-a pronunțat sunt lipsite de suport, neputându-se reține incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reține instanța de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21.12.2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin:

"începând cu data de 21.12.2016 personalul de probațiune din serviciile de probațiune și din structura centrală a Direcției Naționale de Probațiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05.02.2018 "Valoarea de referință sectorială menționată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Așadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON (potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) și aplicarea majorării de 10% (potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) s-a ajuns la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 și o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017; prin același ordin, a fost stabilit și un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuție au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică".

Față de prevederile legale în discuție (art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014), dar și de dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 și ale Deciziei nr. 23/26.09.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de recurs constată că pârâtului Ministerul Justiției îi revenea obligația de a proceda din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probațiune, sub aspectul indemnizației cuvenite.

Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială.

Subsecvent, a fost emis și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, și s-au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 1 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Înalta Curte, văzând că ordinele în discuție au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, împărtășind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înțelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale neputând fi reținute.

Prin urmare, reclamanții au dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut și venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, recurenta-pârâtă nefăcând dovada îndeplinirii obligației de plată astfel cum a fost stabilită prin sentința recurată. Din aceeași perspectivă, se reține că nu există justificare legală pentru eșalonarea sumelor datorate, oricum eșalonarea plății reprezentând o chestiune care privește executarea obligației, iar nu stabilirea acesteia.

Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, în mod judicios, prima instanță a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 4820 din 23 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2021.