ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3147/2020

Ședința publică din data de 02 iulie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23.02.2017, inițial pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Tribunalul București și Curtea de Apel București, solicitând:

- drepturile reprezentând creșteri salariale de 18%, începând cu 09.04.2015, actualizate în raport cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și în continuare după pronunțarea hotărârii, creșteri compuse din suma indexărilor de 2%, 5% și 11% acordate prin hotărâri judecătorești definitive în baza O.G. nr. 10/2007 și aflate în plată, de care se bucură, în prezent, doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului Public, a judecătorilor și magistraților-asistenți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- drepturile reprezentând creșteri salariale de 7%, începând cu 09.04.2015, actualizate în raport cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și în continuare după pronunțarea hotărârii, creșteri compuse din suma indexărilor de 1%, 1% și 5%, acordate prin hotărâri judecătorești definitive în baza O.G. nr. 3/2006 și aflate în plată, de care se bucură, în prezent, doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului Public, a judecătorilor și magistraților-asistenți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind drepturile salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite, având în vedere și Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin sentința nr. 3677 din data de 13 octombrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâților Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București.

Obligă pe pârâtul Ministerul Justiției, prin ministru, să emită un nou ordin de salarizare pentru reclamantă prin care să stabilească indemnizația de încadrare brută lunară, luând în calcul o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu 9.04.2015 și de 445,5 RON, începând cu 1.12.2015.

Obligă pe pârâții Curtea de Apel București și Tribunalul București să plătească reclamantei diferența dintre venitul calculat conform celor precizate anterior și venitul efectiv încasat, sumă ce se va actualiza în raport cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente de la data exigibilității fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată."

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, ambii criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea hotărârii și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În esență, recurentul Ministerul Justiției a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra excepției inadmisibilității, în condițiile în care reclamanta nu a înțeles să respecte procedura specială prevăzută de art. 7 al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 și a admis, fără temei legal, acțiunea formulată, în sensul calculării indemnizației reclamantei în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu 9.04.2015, în condițiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizații la care să fie aplicată această valoare de referință sectorială.

De asemenea, reclamantei i-a fost comunicat O.M.J. nr. 1490/C/2017 prin care i-au fost stabilite drepturile salariale la nivel maxim, începând cu luna februarie 2017, reclamanta a primit indemnizațiile majorate cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din O.M.J. nr. 219/C/1.02.2017, urmând ca după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferențelor și asigurarea fondurilor neesare în bugetul Ministerului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară.

În motivarea recursului declarat de pârâtul Tribunalul București s-a arătat că acesta, în calitate de ordonator terțiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești în condițiile stabilite de instanța de judecată, în lipsa ordinelor emise de Ministerul Justiției.

De asemenea, a apreciat că instanța de fond a admis, în mod nelegal, cererea reclamantei de acordare a valorii de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 9.04.2015, câtă vreme s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite că nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare Justiție, calculat în raport de o valoare de referință sectorială de 405 RON, este aplicabil de la 1.01.2016.

Prin cererea depusă în dosarul instanței de recurs la data de 25.03.2020, recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii, ca fiind rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că, prin O.M.J. nr. 2066/C/2018, s-a prevăzut că în perioada 9.04.2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții juidicare beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

Prin urmare, reclamantei i s-a stabilit indemnizația la nivel maxim prin acte administrative emise în baza Legii nr. 71/2015, începând cu data intrării în vigoare, respectiv 9.04.2015.

Deși au fost legal citați, intimata-reclamantă A. și intimații-pârâți Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj și Curtea de Apel București nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.

Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurenților-pârâți la emiterea unui noi ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, respectiv la plata diferențelor salariale astfel rezultate, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursurilor trebuie avute în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că recurentul-pârât Ministerul Justiției a emis Ordinele nr. 1490/C/2017 și nr. 2066/C/2018, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamantei, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursurilor, având în vedere îndeplinirea obligațiilor stabilite prin sentința instanței de fond, ulterior promovării căii de atac, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamantei.

Cum interesul de a acționa al pârâților nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor și va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București ca fiind lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor invocată din oficiu.

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București împotriva sentinței nr. 3677 din data de 13 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 iulie 2020.