ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3115/2020

Ședința publică din data de 2 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 25 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, a solicitat admiterea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere x/30.09.2015 ca nelegală, cu consecința anulării acesteia și constatarea faptului că suma de 1.205.433 RON, obligații fiscale, nu este datorată bugetului de stat, precum și rectificarea bazei de impunere.

Prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei, reclamanta a arătat că înțelege să atace și decizia nr. 2140/8.11.2016, prin care s-a soluționat contestația administrativă împotriva deciziei de impunere.

Prin sentința civilă nr. 107/F - CONT din 29 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte contestația formulată de A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș.

A fost anulată Decizia nr. 2140/8.11.2016 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Serviciul Soluționare Contestații și s-a dispus soluționarea și pronunțarea asupra contestației administrative pe fond.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea acțiunii ca nefondată, cu menținerea actelor administrative atacate ca fiind legale și temeinice.

În motivarea recursului, a arătat că a procedat în mod temeinic la suspendarea soluționării contestației pe cale administrativă, întrucât prin Ordonanța nr. 3689/P/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus continuarea urmării penale pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală și spălarea banilor față de un număr de suspecți persoane fizice și persoane juridice, fiind identificate 52 de societăți cu comportament de tip fantomă, care și-au derulat activitatea în perioada 2009-2014, utilizând același mod de operare și cu preponderență fiind în relații comerciale cu același partener comercial.

Reclamanta a înregistrat în contabilitate facturi pentru operațiuni financiare fictive, emise de societățile care fac obiectul cercetării. Între stabilirea operațiilor fiscale constatate prin raportul de inspecție fiscală în baza căruia s-a emis decizia de impunere contestată și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă.

A mai arătat recurenta că organul fiscal abilitat să soluționeze contestația administrativă nu se poate pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale, având în vedere că organele de inspecție fiscală au considerat că operațiunile efectuate au implicații fiscale pentru care se ridică problema realității operațiunilor economice declarate, cu consecința diminuării impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat admiterea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere x/30.09.2015, cu consecința anulării acesteia și constatarea faptului că suma de 1.205.433 RON, obligații fiscale, nu este datorată bugetului de stat, precum și rectificarea bazei de impunere. Prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei, reclamanta a arătat că înțelege să atace și decizia nr. 2140/8.11.2016, prin care s-a soluționat contestația administrativă împotriva deciziei de impunere.

Instanța de fond a admis în parte contestația, a anulat decizia nr. 2140/08.11.2016 emisă de ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Serviciul Soluționare Contestații și a dispus soluționarea și pronunțarea asupra contestației administrative pe fond.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este corectă, cu substituirea parțială a motivării acesteia, în virtutea atribuțiilor conferite instanței de control judiciar, care poate înlătura argumentele ce nu corespund, în contextul raționamentului logico-juridic aplicabil speței.

Astfel, constată că prin decizia nr. 2140 emisă de pârâtă la data de 8.11.2016, cu ocazia soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/30.09.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.09.2015, s-a dispus suspendarea soluționării căii administrative de atac, în ceea ce privește suma totală de 1.205.433 RON, în baza art. 214 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală.

Instanța de fond a analizat măsura dispusă de organul de soluționare prin prisma dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Se constată însă că, temei al suspendării contestației administrative îl constituie dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora:

"(1) Organul de soluționare competent poate suspenda prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Analizând susținerile recurentei, Înalta Curte constată că temeiul legal al suspendării contestației reținut în cuprinsul Deciziei nr. 2140/8.11.2016 nu este susținut de nicio dovadă în acest sens, respectiv că ar exista "un drept care face obiectul unei alte judecăți" într-o cauză penală aflată pe rolul unei instanțe penale.

În cauză, urmare a sesizării organelor penale de către inspectorii antifraudă, se efectuează cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, fiind emisă ordonanța nr. 3689/P/2012 prin care s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani, față de suspecții persoane fizice și juridice, precum și instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor și imobile aparținând acestor suspecți, printre care și S.C. A. S.A., până la concurența sumei de 347.119 RON.

Totodată, se consemnează faptul că din aceeași ordonanță rezultă că au fost identificate un număr de 52 societăți cu comportament de tip fantomă care și-au derulat activitatea în perioada 2012-2014, utilizând același mod de operare, concluzionându-se că societatea contestatoare S.C. A. S.A., prin înregistrarea în contabilitate a unor facturi pentru operațiuni financiare fictive emise de societățile care fac obiectul cercetării penale, a obținut un dublu avantaj, respectiv: diminuarea bazei de impozitare a impozitului pe profit, deducerea taxei pe valoare adăugată, fără ca furnizorul care a colectat-o să o achite la bugetul de stat, precum și deducerea costului mărfurilor, fără ca furnizorul să se fi înregistrat cu impozit pe profit sau venit.

Prin urmare, autoritatea pârâtă nu a motivat și dovedit soluția sa privind suspendarea soluționării contestației, conform art. 214 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, astfel că hotărârea instanței de fond de anulare a Deciziei nr. 2140/8.11.2016 este corectă.

În aceste condiții, contrar celor susținute de către pârâtă, Înalta Curte constată că organele fiscale au făcut o aplicare eronată a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003. Textul legal menționat devine operant atunci când soluționarea cauzei, în tot sau în parte, depinde de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei judecăți, respectiv atunci când pe rolul instanțelor judecătorești există un proces de soluția căruia ar fi depins decizia pe care ar fi trebuit să o ia organele fiscale în privința contestației reclamantei, singura ipoteză admisă de textul legal menționat anterior.

Prin urmare, concluzia judecătorului fondului în sensul că organul fiscal trebuia să procedeze la soluționarea pe fond a contestației îndreptate împotriva deciziei de impunere este corectă.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței nr. 107/F - CONT din 29 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței nr. 107/F - CONT din 29 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iulie 2020.