ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3110/2020

Ședința publică din data de 2 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal la data de 06.12.2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației și Cercetării Științifice a solicitat:

- anularea Deciziei x/20.05.2016 comunicata în data de 08.06.2016, emise de parat în cadrul proiectului ID 60443, cu titlul "Oportunități egale în educație pentru o societate incluzivă";

- constatarea existenței raporturilor de munca pentru managerul Proiectului "Oportunități egale în educație pentru o societate incluzivă", în persoana doamnei B. și obligarea intimatei la plata acestor cheltuieli eligibile;

- constarea eligibilității costurilor prestațiilor efectuate de doamnele C. și D., pentru serviciile de realizare grafica și conținutul materialelor de informare, elaborate în cadrul Proiectului "Oportunități egale în educație pentru o societate incluziva", obligarea intimatei la plata acestor cheltuieli eligibile.

Prin sentința civilă nr. 1908 din 23 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației Și Cercetării Științifice, ca nefondată.

Prin încheierea din 28.03.2017 a fost respinsă cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond și împotriva încheierii din 28 martie 2017 a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea recursului, a arătat că se poate constata o încălcare adusă dreptului la un proces echitabil în componenta acestuia de a avea dreptul la o cale de atac împotriva unui act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate până la verificarea sa de către o instanță judecătorească.

A menționat recurenta că în mod greșit instanța de fond a respins solicitarea de suspendare a cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 ce are ca obiect verificarea legalității procesului-verbal ce a stat la baza deciziei contestate, fără a motiva această soluție.

A arătat că împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor prin care s-a stabilit o creanță în mod nelegal, având în vedere caracterul facultativ al procedurii contestării pe cale administrativă, a preferat să se adreseze direct instanței de judecată, în temeiul Legii nr. 554/2004. Recalificând în mod greșit cererea reclamantei ca fiind o contestație administrativă împotriva procesului-verbal, a considerat autoritatea că aceasta nu este făcută în termenul de 30 de zile, fiind deci tardiv formulată. Totodată, validarea acestei abordări de către instanța de judecată este greșită, aceasta neținând seama de natura juridică a actului dedus judecății ca fiind răspuns la plângerea prealabilă, iar nu decizie în soluționarea unei contestații administrative.

Astfel, reclamanta este în situația de a nu putea beneficia de dreptul ca o instanță de judecată să verifice legalitatea modului în care autoritatea administrativă a stabilit în sarcina sa creanța.

Deși a formulat plângere prealabilă împotriva procesului-verbal, autoritatea administrativă a răspuns sub forma unei decizii finale, calificând în mod nelegal cererea ca fiind o contestație în temeiul O.U.G. nr. 66/2011.

A mai arătat recurenta că este evident că procesul-verbal poate și trebuie să fie analizat de o instanță judecătorească pentru verificarea legalității, nemaiexistând posibilitatea unei analize interne din partea autorității administrative.

Nu pot fi primite aserțiunile intimatei potrivit cărora interpretarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ar fi în sensul că procesele-verbale încheiate în baza O.U.G. nr. 66/2011 ar fi excluse de la cenzura instanței, motivat de faptul că pentru desființarea acestora este prevăzută o altă procedură prevăzută de o lege organică, întrucât O.U.G. nr. 66/2011 nu este o lege organică și chiar textul acestei ordonanțe prevede faptul că actele administrative prevăzute de această ordonanță sunt atacabile în contencios administrativ.

În fine, a susținut recurenta că intimatul a ignorat prevederile art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei x/20.05.2016 comunicate în data de 08.06.2016, emise de parat în cadrul proiectului ID 60443, cu titlul "Oportunități egale în educație pentru o societate incluzivă".

Prin decizia menționată a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva titlului de creanță reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență x/02.11.2015, cu motivarea că nu s-a respectat termenul maxim de 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță în care se putea depune contestație de către beneficiar, conform art. 47 alin. (1) și alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011.

Reclamanta a formulat anterior introducerii cererii de față o acțiune pe rolul Curții de Apel București prin care a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.11.2015, acțiune respinsă ca inadmisibilă prin sentința nr. 3762/28.11.2016.

Față de existența acestei acțiuni ce face obiectul dosarului nr. x/2016, a solicitat reclamanta suspendarea prezentei cauze în condițiile art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., solicitare respinsă prin încheierea din 28.03.2017.

Prin sentința recurată, instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, reținând în esență că decizia contestată este legală și temeinică, fiind soluționată în mod corect pe aspectul tardivității introducerii contestației administrative.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Un prim motiv de casare invocat de către recurenta-reclamantă, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., este acela al nemotivării încheierii atacate, arătând aceasta că a fost respinsă cererea sa de suspendare formulată în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., fără ca instanța să ofere o motivare a soluției date.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că încheierea atacată este motivată în conformitate cu prevederile art. 425 din C. proc. civ., respectând garanțiile instituite prin art. 6 din C.E.D.O, referitoare la dreptul la un proces echitabil și lipsit de arbitrariu, motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o încheiere motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Deși s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanță pentru respingerea cererii de suspendare ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

În concluzie, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

Totodată, Înalta Curte reține că soluția de respingere a cererii de suspendare a judecății formulate în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. este corectă, instanța de fond apreciind în mod corect că dezlegarea cauzei nu depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul cu nr. x/2016

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este întemeiat și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Recurenta-reclamantă a invocat caracterul facultativ al procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, încălcarea dreptului la un proces echitabil în componenta acestuia de a avea dreptul la o cale de atac împotriva unui act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate până la verificarea acestuia de către o instanță de judecată, precum și calificarea greșită a cererii sale de către intimată.

Înalta Curte reține că O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control și de atacare a acestora, anterior sesizării instanței de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 46 - 51 din actul normativ menționat, împotriva titlului de creanță se poate formula contestație administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, urmând ca decizia pronunțată în soluționarea contestației să fie atacată de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Astfel, conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011:

"Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de contencios administrativ instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a titlului de creanță atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă, care, în cazul admiterii contestației, decide anularea acestuia, fapt ce permite contestatorului să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată.

Dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 instituie o procedură administrativă specială care derogă de la normele de drept comun privind procedura prealabilă, cuprinse în art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, obiectul acțiunii directe în contencios administrativ îl poate constitui numai decizia prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva titlului de creanță, iar nu direct procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare supus contestării conform prevederilor art. 46 alin. (1) coroborat cu art. 47 alin. (1) și 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, procesul-verbal nu poate fi supus cenzurii instanței de contencios decât odată cu decizia emisă de organul emitent al titlului de creanța, având în vedere prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Nu pot fi primite considerentele recurentei-reclamante în sensul că intimatul ar fi ignorat prevederile art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit cărora "contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii". Aceste dispoziții legale trebuie interpretate în mod sistematic împreună cu celelalte dispoziții cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011. Interpretarea dată de recurentă ar priva de efecte obligatorii dispozițiile art. 47-51 din O.U.G. nr. 66/2011, motiv pentru care nu poate fi primită. Mențiunea "în condițiile legii" din finalul articolului 46 alin. (2) trimite, de altfel, în mod expres la procedura stabilită prin art. 47-51 din O.U.G. nr. 66/2011.

În concluzie, în mod corect instanța de fond a soluționat acțiunea reclamantei reținând că, raportat la dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, ceea ce se atacă la instanța de contencios administrativ competentă este decizia emisă în soluționarea contestației, aceasta fiind legală și temeinică, fiind soluționată în mod corect pe aspectul tardivității introducerii acesteia, nefiind cazul a fi analizate apărările de fond privind titlul de creanță, reprezentat de Procesul-verbal nr. x/02.11.2015 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 28.03.2017 și sentinței civile nr. 1908 din 23 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 28.03.2017 și sentinței civile nr. 1908 din 23 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iulie 2020.