ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.05.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3060/2021

HOTĂRÂRE
20.05.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3060/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2019, în data de 09.12.2019, reclamanții, reprezentați de Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare, au chemat în judecată pe pârâtul Penitenciarul Gherla și au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat:

- Să stabilească salariul de bază/solda/salariul funcției de bază, indemnizațiile, compensațiile, sporurile și premiile de natură salarială pentru fiecare dintre reclamanți și să emită deciziile de reîncadrare în acest sens la nivelul maxim cu cel stabilit în cadrul Penitenciarului Gherla și al Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru funcții similare din cadrul aceleiași familii ocupaționale și categorii profesionale pentru aceeași funcție/grad/treaptă/gradație, vechime în funcție și pentru activitatea desfășurată în aceleași condiții, în conformitate cu art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, pentru perioada 09.04.2015-31.12.2018 (sau de la data angajării în cadrul pârâtului dacă aceasta a avut loc ulterior datei de 9.04.2015), inclusiv prin acordarea pentru reclamanți a sporului de fidelitate în cuantum de 20%, a sporului de confidențialitate în cuantum de 15%; includerea în salariu a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, respectiv decizia civila nr. 1735 pronunțată la data de 23.03.2018 în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel București (modificată prin decizia nr. 5396 pronunțată la data de 16.10.2018 în dosarul nr. x/2018, pronunțată de Curtea de Apel București- premiu anual), sentința civilă nr. 6788 pronunțată la data de 13.11.2017 de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2017 (spor 25% din salariul de funcție pentru studii superioare), sentința civilă nr. 1413 pronunțată la data de 24.10.2007, în dosarul nr. x/2007 (spor confidențialitate și spor mobilitate, în cuantum de 25%, fiecare aplicate la salariul de funcție), salariu stabilit conform prevederilor art. 1 alin. (51) și art. 5 alin, 1 și 11 din O.U.G. nr. 83/2014 și art. 31 din O.U.G. nr. 20/2016, ale prevederilor actelor normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice anuale (2015-2016), începând cu data intrării în vigoare a acestor legi și în continuare;

- Să recalculeze celelalte sporuri și drepturi salariale care au ca bază de calcul salariul recalculat conform pct. 1, aferente perioadei 09.04.2015-31.12.2018 și să achite sumele reprezentând diferențele rezultate urmare stabilirii și recalculării salariului la nivelul maxim, potrivit celor de mai sus, actualizate în funcție de rata inflației, de la data scadenței lunare a fiecărui drept salarial și până la data plății integrale a debitului;

- Să plătească dobânda legală calculată de la data scadenței și până la data plății efective aferent petitelor 1 și 2;

- Să plătească cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în conformitate cu prevederile art. 453 noul C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 3.11.2020, Tribunalul Cluj în ds. nr. 679/2016 a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanți și formarea unor noi dosare, dosarul privind pe reclamanții A. și B. fiind înregistrat sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 2300/03.11.2020 pronunțată în dosarul x/2020, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 607 din 22 martie 2021, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

A constatat ivit conflict negativ de competență. A suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul ICCJ, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, în materia contenciosului administrativ, competența teritorială nu mai este alternativă, competența aparținând exclusiv instanței de la domiciliul reclamantului, soluție adoptată de legiuitor prin modificarea art. 10 alin. (3) al Legii nr. 554/2004 prin Legea 212/2018.

Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

Având în vedere că, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, reclamanții membrii de sindicat A. și B., deși au domiciliul în localitatea Craiova, județul Dolj, au reședința stabilită în localitatea Gherla, jud. Cluj, astfel cum rezultă din mențiunile existente pe cărțile de identitate ale acestora, depuse la dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Dolj, competent să soluționeze prezentul litigiu este Tribunalului Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare pentru membrii de sindicat A. și B. și pe pârâtul Penitenciarul Gherla în favoarea Tribunalului Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 mai 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2029/2021
a Infracțiunilor din Justiție) și pe viitor, solicită recalcularea indemnizațiilor de încadrare și a sporurilor aferente în funcție de salarizarea aferentă a procurorilor din cadrul S.I.I.J. (secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Ju
ÎCCJ 2023-03-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1178/2023
Ședința publică din data de 2 martie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin cererea înregistrată pe
ÎCCJ 2024-10-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4790/2024
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin contestația împotriva Ordinului de salarizare nr. 401/C/07.02.2022 și a anexei la ac
ÎCCJ 2020-11-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5953/2020
sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflație stabilit de InstitutulNațional de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentruexecutareacuîntârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturisalaria
ÎCCJ 2025-04-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1969/2025
Ședința publică din data de 3 aprilie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contenci
Sursă