ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2959/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin contestația înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.10.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/20.09.2017 emis de pârâtă, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea contestației reclamanta a arătat, în esență, că începând din anul 2014 a deținut cu delegație funcția publică de Președinte - Director General al CAS Prahova, iar în data de 25.10.2016 a obținut prin concurs funcția publică de Șef Serviciu Control în cadrul aceleiași autorități. De la aceeași dată a fost suspendat raportul său de serviciu pentru ultima funcție și a fost desemnată o altă persoană să exercite temporar acea funcție. Prin sentința civilă nr. 521 din 31.01.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 20.03.2018.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 4043 din 10 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate; a anulat raportul de evaluare nr. x/20.09.2017 și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.050 RON cheltuieli de judecată reduse, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Cererea de recurs Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate. A invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de fond și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii formulate de intimata-reclamantă, ca fiind neîntemeiată. 3.1. Argumentând motivul de casare invocat, potrivit căruia instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta-pârâtă a susținut încălcarea și aplicarea greșită a art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 în ceea ce privește incompatibilitatea în care s-a găsit intimata-reclamantă prin deținerea simultană a funcției de Președinte - Director al Casei de Asigurări de Sănătate Prahova și a funcției de Șef Serviciu Control în cadrul aceleiași instituții, începând cu data de 25.02.2016. Consideră recurenta-pârâtă că în mod greșit a reținut prima instanță că nu a avut în vedere în raportul de evaluare, alături de dispozițiile art. 94 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, și prevederile art. 97 din același act normativ, apreciind în mod eronat că, deși art. 97 are în vedere o altă ipoteză decât cea din speța de față, acesta relevă voința legiuitorului pentru ca o situație de incompatibilitate să nu poată fi reținută atunci când raporturile funcționarului public sunt suspendate și când acesta nu exercită în mod efectiv una dintre funcțiile publice. Raționamentul primei instanțe a fost bazat pe o altă interpretare eronată a prevederilor legale, reținând în acest sens modificările aduse dispozițiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, prin Legea nr. 128/2017, apreciind astfel în mod greșit că prin modificarea operată legiuitorul a dorit să clarifice starea de incompatibilitate, statuând că aceasta poate fi reținută doar în cazul exercitării concomitente a două funcții publice, nu doar în ipoteza deținerii lor. În opinia recurentei, deținerea simultană de către reclamantă, a funcției de Președinte - Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Prahova, simultan cu funcția de Șef Serviciu Control, în cadrul aceleiași instituții (raport de serviciu suspendat) încalcă dispozițiile art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, text ce consacră regula conform căreia funcționarul public, indiferent dacă exercită în concret sau nu funcția publică, este incompatibil în cazul în care deține alte funcții sau desfășoară activități remunerate sau neremunerate în cadrul autorităților sau instituțiilor publice. Susține că din analiza tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii actului administrativ rezultă că reclamanta a deținut în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Prahova: funcția publică de execuție de auditor grad profesional superior, din care a fost suspendată de drept pentru a exercita funcția de Președinte - Director General al aceleiași instituții; funcția de Președinte - Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Prahova; iar din data de 25.02.2016 funcția de conducere de Șef Serviciu Control în cadrul aceleiași unități, obținută în urma concursului organizat în aceeași perioadă în care deținea funcția publică de execuție de auditor grad profesional superior, din această funcție fiind suspendată de drept pentru a exercita cu delegare funcția de Președinte - Director General al CAS Prahova. În ceea ce privește funcția de conducere de Șef Serviciu Control subliniază faptul că nu a fost exercitată de către reclamantă, întrucât aceasta era suspendată din toate funcțiile deținute, în baza Ordinului Președintelui CNAS nr. 932/2015, astfel că în niciun moment reclamanta nu a încetat să dețină simultan trei funcții în cadrul CAS Prahova: două funcții publice și o funcție exercitată cu delegare, în baza unui contract de management, aceea de Președinte - Director General al CAS Prahova. Evocă dispozițiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, apreciind că pe durata suspendării raportului de serviciu reclamanta nu și-a pierdut calitatea de funcționar public. Opinează în sensul că, deși suspendarea raportului de serviciu nu are ca efect recunoașterea vechimii în funcția publică pe parcursul acestei perioade, suspendarea nu conduce la pierderea calității de funcționar public, calitate pe care reclamanta și-a păstrat-o, devenind astfel obligatorie concluzia că regimul incompatibilităților se aplică funcționarului public și pe durata suspendării sale din funcția publică, acesta deținând în continuare calitatea de funcționar public. Face trimitere la prevederile art. 97 din Legea nr. 161/2003 cu privire la cazurile de suspendare a raportului de serviciu al funcționarului public, considerând că în mod greșit instanța de fond a reținut că în mecanismul de interpretare a prevederilor art. 94 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003 trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 97 din același act normativ, întrucât aceste prevederi sunt aplicabile doar funcționarului public care candidează pentru o funcție eligibilă sau care obține o funcție de demnitate publică în administrația de stat pentru a cărei bună exercitare va interveni suspendarea de drept a raportului de serviciu deja deținut. Apreciază că sunt neîntemeiate susținerile instanței de fond în sensul că reclamanta nu a îndeplinit atribuțiile specifice acestei funcții întrucât era suspendată și astfel nu se afla în stare de incompatibilitate, opinând în sensul că o persoană nu își pierde calitatea de funcționar public odată cu suspendarea raportului de serviciu, indiferent de natura suspendării - de drept sau la cerere. Mai mult, pe durata suspendării raportului de serviciu, funcționarul public își păstrează drepturile și obligațiile ce îi incumbă și va fi obligat să respecte regimul juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese, deținerea simultană a calității de funcționar public și a altei funcții sau calități prevăzute de lege ca fiind incompatibilă atrăgând aplicabilitatea normelor legale privind incompatibilitatea. În speță, în perioada deținerii funcției publice de auditor în cadrul CAS Prahova, reclamanta a fost delegată să exercite funcția de Președinte - Director General al aceleiași instituții, în aceeași perioadă fiind numită și în a doua funcție publică în cadrul CAS Prahova, aceea de Șef Serviciu Control, funcție pe care însă nu a exercitat-o întrucât era suspendată din toate funcțiile deținute în cadrul CAS Prahova, în vederea exercitării cu delegare a funcției de Președinte - Director General, conform Ordinului Președintelui CNAS nr. 932/30.09.2015. În opinia recurentei-pârâte, interpretarea potrivit căreia respectarea regimului incompatibilităților specifice funcției din care a intervenit suspendarea este o obligație activă și este aplicabilă funcționarului public pe perioada suspendării din funcția publică pe care o deține în continuare, coincide voinței legiuitorului de la momentul edictării normelor ce reglementează instituțiile incompatibilității și a conflictelor de lege, fiind reliefată și de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform deciziilor nr. 1073/12.03.2018 și nr. 268/2015. 3.2. Recurenta-pârâtă critică sentința instanței de fond și sub aspectul interpretării modificărilor aduse Legii nr. 161/2003 prin Legea nr. 128/31.05.2017, apreciind că modificarea adusă art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu înlătură situația de incompatibilitate reținută de inspectorul de integritate față de reclamantă. În opinia acesteia, situația de incompatibilitate nu a fost reținută în baza art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 ci, în baza art. 94 alin. (1) coroborat cu art. 94 alin. (2) lit. a) din același act normativ, acest din urmă text nefiind modificat prin Legea nr. 128/2017. Sub acest aspect al modificărilor intervenite, în sensul schimbării condiției deținerii simultane a funcțiilor cu necesitatea exercitării celei de-a doua funcții deținute, susține că starea de incompatibilitate nu poate fi înlăturată întrucât există o perioadă de timp care cade sub incidența formei anterioare a legii, când simpla deținere a ambelor funcții era suficientă pentru reținerea unei stări de incompatibilitate. Pe de altă parte, apreciază că și în forma actuală a legii incompatibilitatea este condiționată de deținerea calității de funcționar public simultan cu exercitarea unei alte funcții publice, fiind suficient ca prima funcție să fie doar deținută, nu și exercitată. Pe cale de consecință, consideră că suspendarea raportului de serviciu nu înlătură de la aplicare dispozițiile legale referitoare la incompatibilitate, întrucât funcționarul public nu pierde această calitate, în speță fiind dovedită starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamanta prin deținerea simultană a funcției de Președinte - Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Prahova și a funcției de Șef Serviciu Control în cadrul aceleiași instituții, începând cu data de 25.02.2016 (raport de serviciu suspendat), susținând incidența prevederilor art. 94 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Apărările formulate de intimata-reclamantă. Recursul incident 4.1. Reclamanta A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței de fond ca legală și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de recurs. 4.2. Odată cu întâmpinarea, în condițiile art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., reclamanta a formulat și recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate și, în urma rejudecării, admiterea contestației întemeiată pe motivele de nelegalitate ale Raportului de evaluare nr. x/20.09.2017, invocate în fața instanței de fond, cu consecința constatării încălcării procedurii de evaluare reglementate de art. 20 din Legea nr. 176/2010 sub sancțiunea nulității absolute prevăzute de art. 13 din același act normativ, precum și a încălcării dreptului la apărare al persoanei evaluate, garantat de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010. Totodată, a solicitat casarea sentinței recurate și în ceea ce privește admiterea în parte a capătului de cerere ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată și în urma rejudecării, să se dispună acordarea acestora în integralitate. 4.2.1. Recurenta-reclamantă a criticat sentința de fond, sub un prim aspect, pentru greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material, considerând că prima instanță în mod eronat a reținut că nu au fost încălcate dispozițiile art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010. Concret, apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere garanția procedurală instituită de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, care reglementează procedura de desfășurare a evaluării ANI în privința stării de incompatibilitate. Astfel, inspectorul de integritate este obligat să informeze și să invite persoana evaluată să depună un punct de vedere cu privire la faptele ce constituie elementele constitutive ale stării de incompatibilitate care i se rețin și doar ulterior acestui moment poate solicita informații care sunt publice, de la persoane fizice sau juridice, sancțiunea nerespectării acestei obligații fiind instituită de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în sensul nulității absolute a tuturor actelor întocmite cu nerespectarea obligației menționate. În speță, pârâta nu a respectat această obligație întrucât a inițiat o serie de demersuri în vederea obținerii unor informații de la instituții publice, anterior datei de 31.05.2017, când a fost invitată să depună un punct de vedere. Pe aspectul evidențiat recurenta-reclamantă susține că în cuprinsul sentinței de fond instanța a reținut în mod eronat că toate informațiile solicitate de pârâtă de la alte instituții publice, înainte de informarea și invitarea sa pentru a depune un punct de vedere, ar fi informații publice. În opinia sa, informațiile solicitate de pârâtă nu se circumscriu dispozițiilor Legii nr. 554/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, ci, sunt informații personale, nepublice, pentru obținerea cărora era necesară informarea prealabilă a reclamantei. 4.2.2. O altă critică a recurentei-reclamante vizează încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, sancționată cu nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate de recurenta-pârâtă în lucrarea nr. x/29.03.2016, inclusiv a Raportului de evaluare nr. x/20.09.2017 prin care s-a finalizat procedura de evaluare, deoarece este întocmit cu nerespectarea garanției dreptului la apărare al persoanei evaluate, având în vedere ignorarea punctului de vedere exprimat de persoana evaluată. Astfel, deși recurenta-reclamantă a depus un punct de vedere cu privire la pretinsa încălcare a regimului juridic al incompatibilităților, pârâta l-a ignorat, din cuprinsul raportului de evaluare rezultând că nu a analizat apărările formulate în cadrul capitolului "Identificarea elementelor de conflict de interese", acestea nefiind nici măcar respinse la nivel formal. 4.2.3. În fine, recurenta-reclamantă a criticat sentința instanței de fond sub aspectul reducerii cheltuielilor de judecată, considerând că soluția a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Deși nu contestă că instanța are posibilitatea reducerii onorariului, recurenta-reclamantă consideră că în speță onorariul solicitat este expresia eforturilor de amploare realizate efectiv în scopul obținerii unei soluții favorabile, care justifică pe deplin cuantumul onorariului stabilit, în acord cu dispozițiile art. 127 din Statutul profesiei de avocat, cu modificările și actualizările ulterioare.

Decizia instanței de control judiciar Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursurile sunt nefondate. 5.1. În referire la recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate, instanța de control judiciar constată că reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație vizând anularea Raportului de evaluare nr. x/20.09.2017 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut în privința reclamantei existența unor elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților prevăzut de art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, întrucât "deține concomitent cu funcția de Președinte - Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Prahova și funcția de Șef Serviciu Control în cadrul aceleiași instituții, începând cu data de 25.02.2016 (raport de serviciu suspendat). La întocmirea raportului de evaluare contestat de către reclamantă, pârâta a avut în vedere, în esență, că pentru înlăturarea stării de incompatibilitate nu ar fi suficientă suspendarea raportului de serviciu pentru funcția de Șef Serviciu Control, susținând în acest sens că suspendarea raportului de serviciu nu ar produce efecte asupra stării de incompatibilitate. Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anulând raportul de evaluare nr. x/20.09.2017 întocmit de pârâtă și obligând-o să plătească reclamantei suma de 1.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. În esență, judecătorul fondului a apreciat că nu se poate reține starea de incompatibilitate în privința reclamantei, deoarece nu s-a probat deținerea și exercitarea efectivă a atribuțiilor specifice funcțiilor publice de Președinte - Director General al CAS Prahova și de Șef Serviciu Control din cadrul aceleiași instituții, iar suspendarea unui raport de serviciu, deși nu reprezintă o modalitate de încetare a raportului de serviciu, are efect asupra situației de incompatibilitate, în sensul că funcționarul public nu poate exercita în același timp atribuțiile specifice funcțiilor respective. Prin urmare, a apreciat că Raportul de evaluare contestat a fost întocmit cu nerespectarea prevederilor legale incidente în materie, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 176/2010 și a art. 1,8 și 18 din Legea nr. 554/2004 admițând acțiunea reclamantei și dispunând anularea raportului întocmit de pârâtă. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar. 5.1.1. Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte Agenția Națională de Integritate, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., expuse succint la pct. 3 al prezentei decizii, care vizează interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind incompatibilitatea în care în care s-a găsit recurenta-reclamantă prin deținerea simultană a funcției de Președinte - Director al Casei de Asigurări de Sănătate Prahova și a funcției de Șef Serviciu Control în cadrul aceleiași instituții, începând cu data de 25.02.2016. Potrivit dispozițiilor legale menționate, forma în vigoare în perioada de referință, "(1) Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică; (2) Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice ." Înalta Curte constată că este greșită interpretarea pe care recurenta o dă acestor prevederi legale, în sensul că textul legal consacră în materia incompatibilităților aplicabilă funcționarilor publici regula conform căreia funcționarul public, indiferent dacă exercită în concret sau nu funcția publică, este incompatibil în cazul în care deține alte funcții sau desfășoară activități remunerate sau neremunerate în cadrul autorităților sau instituțiilor publice. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că nu este suficientă simpla deținere simultană a două calități apte din punct de vedere legal să creeze incompatibilitatea, fără a avea relevanță dacă funcțiile respective s-au exercitat în fapt, această concluzie întemeindu-se pe interpretarea normelor legale evocate prin prisma întregului ansamblu normativ incident în cauză, în acest demers judecătorul fiind ținut să identifice sensul exact al normei de drept pentru a reflecta cu fidelitate voința legiuitorului și a face o corectă aplicare a actului normativ. În cauză, normele prevăzute la art. 94 alin. (2) lit. a) sunt reglementate în Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, din titulatura și din ansamblul normelor conținute de aceasta rezultând scopul urmărit de legiuitor, și anume prevenirea apariției unor situații în care exercitarea simultană a două sau mai multe funcții de demnitate publică ar putea influența decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competențelor sale legale. Cu alte cuvinte, se reține că numai exercitarea simultană a unei funcții publice în cadrul CAS Prahova ar fi putut conduce la stabilirea stării de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, acela de înlăturare a cauzelor și condițiilor care determină sau favorizează corupția și conflictul de interese. Stabilirea în concret a stării de incompatibilitate trebuie, astfel cum a procedat și instanța de fond, să se facă pe baza situației de fapt dovedite în cauză. Din analiza documentelor ce au stat la baza emiterii raportului de evaluare rezultă că, prin Ordinul nr. 373/30.05.2014 reclamanta a fost numită cu delegație în funcția de Președinte - Director General al CAS Prahova, începând cu data de 01.06.2014, în baza contractului de management nr. x/01.06.2014, cu aceeași dată reclamanta fiind suspendată de drept din funcția publică de execuție de auditor grad profesional superior în cadrul Compartimentului Audit Public Intern-CAS Prahova. Ulterior, prin Ordinul nr. 902/29.09.2015, având în vedere că a încetat contractual de management nr. x/01.06.2014, a încetat și suspendarea de drept a reclamantei, aceasta revenind în funcția publică de auditor grad profesional superior în cadrul Compartimentului Audit Public Intern din CAS Prahova. Prin Ordinul nr. 932/30.09.2015 reclamanta a fost numită să exercite cu delegare mandatul de Președinte - Director General al CAS Prahova, încheindu-se contractul de management nr. x/30.09.2015, începând cu aceeași dată aceasta fiind suspendată de drept din funcția publică deținută în cadrul CAS Prahova. De asemenea, urmare a promovării concursului de Șef Serviciu Control, prin Decizia nr. 15/25.02.2016 reclamanta este numită în această funcție publică de conducere. La aceeași dată, prin Decizia nr. 20/25.02.2016, atribuțiile postului de Șef Serviciu Control din cadrul CAS Prahova, pe care fusese numită reclamanta, au fost delegate către o altă persoană, reclamanta fiind suspendată din toate funcțiile deținute în cadrul CAS, conform Ordinului Președintelui CNAS nr. 932/2015. În acest context factual prezintă relevanță, din perspectiva voinței legiuitorului în sensul imposibilității reținerii stării de incompatibilitate atunci când raporturile funcționarului public sunt suspendate și acesta nu exercită în mod efectiv una dintre funcțiile publice, prevederile art. 97 din Legea nr. 161/2003, reținute în mod just și de către judecătorul fondului. Potrivit textului legal evocat: "(1) Funcționarul public poate candida pentru o funcție eligibilă sau poate fi numit într-o funcție de demnitate publică. (2) Raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă: a) pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales; b) până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de demnitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit". Or, situația de fapt probată în cauză atestă că recurenta-reclamantă nu a exercitat, în împrejurările expuse, și nici nu putea să exercite efectiv și simultan funcțiile invocate. Astfel, la data numirii cu delegație în funcția de Președinte - Director General al CAS Prahova (01.06.2014), recurenta-reclamantă a fost suspendată de drept din funcția publică de execuție de auditor grad profesional superior pe care o deținuse anterior în cadrul aceleiași instituții, iar la încetarea contractului de management nr. x/01.06.2014, respectiv la data de 29.09.2015, i-a încetat și suspendarea de drept în baza ordinului nr. 902/29.09.2015. De asemenea, prin ordinul nr. 932/30.09.2015 recurenta-reclamantă a fost numită cu delegare în funcția de Președinte - Director General al CAS Prahova, încheindu-se contractul de management nr. x/30.09.2015, cu aceeași dată fiind suspendată de drept din funcția publică deținută în cadrul CAS Prahova. În fine, ulterior promovării concursului de Șef Serviciu Control din cadrul CAS Prahova, de către recurenta-reclamantă, prin Decizia nr. 20/25.02.2016 au fost delegate atribuțiile postului obținut de reclamantă, către o altă persoană, întrucât prin Ordinul Președintelui CNAS nr. 932/2015 reclamanta era suspendată din toate funcțiile deținute în cadrul CAS Prahova. Este de observat astfel faptul că reclamanta nu putea exercita atribuțiile specifice funcției de Șef Serviciu Control, această funcție fiind exercitată de către o altă persoană. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute susținerile pârâtei în sensul că starea de incompatibilitate putea fi înlăturată doar dacă ar fi încetat unul dintre raporturile de serviciu ale reclamantei. În considerarea acestor argumente, nu se justifică reținerea stării de incompatibilitate, având în vedere că reclamantul nu a îndeplinit simultan atribuțiile specifice funcțiilor publice menționate, pentru a se putea reține incidența art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003. Un argument în plus în acest sens îl reprezintă și faptul că, în situația în care reclamanta ar fi exercitat funcția publică de execuție de auditor grad profesional superior în cadrul Compartimentului Audit Public Intern din CAS Prahova și funcția de conducere de Șef Serviciu Control în cadrul aceleiași instituții, în aceeași perioadă cu exercitarea funcției de Președinte - Director General al CAS Prahova, nu ar mai fi fost necesară dispunerea măsurii suspendării din toate funcțiile deținute în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate, prin Ordinul Președintelui CNAS nr. 932/30.09.2015. În atare situație, criticile formulate de recurenta-pârâtă în recurs referitoare la greșita interpretare de către prima instanță a prevederilor legale privind incompatibilitățile nu pot fi reținute ca întemeiate. Pe de altă parte, analizând soluția adoptată de către Agenția Națională de Integritate cu privire la reclamantă, din perspectiva jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a consacrat principiul proporționalității, se constată că aceasta este disproporționată față de scopul legii, încălcându-se astfel echilibrul care trebuie să existe între situația de fapt și sancțiunile ce se impun a fi aplicate. 5.1.2. Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate și criticile recurentei-pârâte referitoare la greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond, a modificărilor aduse art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, prin Legea nr. 128/2017, considerând aceasta fără temei că noile prevederi nu înlătură în niciun fel situația de incompatibilitate reținută de inspectorul de integritate față de reclamantă. Sub acest aspect, instanța de control judiciar împărtășește raționamentul judecătorului fondului potrivit căruia, modificarea operată prin Legea nr. 87/2017 reflectă voința legiuitorului de a clarifica starea de incompatibilitate, statuând că aceasta poate fi reținută doar în cazul exercitării concomitente a două funcții publice, nu doar a deținerii lor. Pe cale de consecință, față de împrejurarea că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, recursul pârâtei apare ca fiind nefondat. 5.2. În referire la recursul incident, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se poate reține incidența motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă A.. 5.2.1. Analizând cererea de recurs incident, instanța de control judiciar constată că recurenta-reclamantă a criticat sentința de fond, sub un prim aspect, din perspectiva interpretării și aplicării greșite a normelor de drept material, în sensul reținerii greșite a neîncălcării de către pârâta Agenția Națională de Integritate a prevederilor art. 20 coroborate cu dispozițiile art. 13 din Legea nr. 176/2010, care reglementează procedura de desfășurare a evaluării A.N.I. în privința stării de incompatibilitate. A susținut recurenta-reclamantă că inspectorul de integritate a desfășurat procedura de evaluare cu încălcarea condițiilor instituite de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, întrucât a efectuat demersuri în vederea obținerii unor informații de la instituții publice, înainte de a o invita să depună un punct de vedere prin adresa emisă la data de 31.05.2017, sancțiunea firească fiind nulitatea absolută a actelor îndeplinite cu nerespectarea condițiilor legale. Totodată, a susținut că informațiile solicitate persoanelor fizice sau juridice nu au fost publice, în accepțiunea prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001, prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației. În raport de definiția legală, Înalta Curte reține că sunt de interes public informațiile solicitate de recurenta-pârâtă de la ANAF - D.G.R.F.P. Ploiești - A.J.F.P. Prahova cu privire la veniturile realizate de reclamantă în perioada 2003-2016, precum și informațiile și documentele solicitate de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, respectiv de la Casa de Asigurări de Sănătate Prahova referitoare la concursul organizat pentru ocuparea postului de Șef Serviciu Control din cadrul acestei instituții, criticile recurentei-reclamante sub acest aspect fiind neîntemeiate. Din actele și lucrările dosarului se constată că prin adresa nr. x/08.04.2016, Agenția Națională de Integritate a informat-o pe reclamantă cu privire la înregistrarea lucrării sub nr. x/29.03.2016 având ca obiect declanșarea din oficiu a procedurii de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităților de interese pe perioada exercitării funcțiilor/demnităților publice, aducându-i la cunoștință că are posibilitatea să prezinte un punct de vedere, documente justificative sau orice alte informații considerate relevante, precum și posibilitatea de a se prezenta personal, asistată de avocat sau reprezentant, ori poate transmite documentele solicitate prin scrisoare recomandată. Totodată, i-au fost aduse la cunoștință prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, care permit inspectorului de integritate să solicite informații și documente tuturor instituțiilor și autorităților publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, pe tot parcursul desfășurării procesului de evaluare. Ulterior, urmare a solicitării de informații de către Agenția Națională de Integritate, prin adresa nr. x/10.11.2016 ANAF - DGRFP Ploiești - AJFP Prahova a transmis pârâtei situația veniturilor realizate de reclamantă în perioada exercitării funcțiilor publice, iar Casa de Asigurări de Sănătate Prahova a transmis documentele solicitate referitoare la concursul organizat pentru ocuparea postului de Șef Serviciu Control. În acest context, Înalta Curte nu poate reține susținerile recurentei-reclamante privind încălcarea procedurii de evaluare prevăzute de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, câtă vreme aceasta a fost informată cu privire la declanșarea procedurii de evaluare, a fost invitată să prezinte un punct de vedere și toate documentele considerate relevante (lucru pe care partea l-a și făcut) și i s-au adus la cunoștință prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 în temeiul cărora inspectorul de integritate poate solicita orice informații și documente necesare desfășurării procedurii de evaluare. 5.2.2. Cea de-a doua critică, referitoare la nerespectarea dreptului la apărare al persoanei evaluate în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, apare ca fiind nefondată. Recurenta-reclamantă consideră că nu au fost interpretate și aplicate corect dispozițiile art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010, deoarece punctul său de vedere, deși a fost exprimat, a fost ignorat cu desăvârșire și în totalitate în cuprinsul raportului de evaluare, neexistând o înlăturare motivată a apărărilor sale. Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare conține partea descriptivă a situației de fapt, punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat, evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate și concluzii. Față de acestea, se observă că cele învederate de recurenta-reclamantă nu sunt prevăzute de art. 21 din Legea nr. 176/2010, iar lipsa acestora nu reprezintă un motiv de anulare a actului administrativ contestat. 5.2.3. Cât privește critica recurentei-reclamante privind interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a normelor de drept material în materia cheltuielilor de judecată, relativ la soluția de reducere a acestora în temeiul prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține incidența Deciziei nr. 3/2020 a Înaltei Curți de casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat în sensul că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..". Potrivit statuărilor instanței supreme: "Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia; Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face; Este vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. În aceste condiții, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului (….)". Având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 3/20.01.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 181 din 05 martie 2020, obligatorie pentru instanțele de judecată în temeiul art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată și critica recurentei-reclamante referitoare la modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, această critică neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. 5.2.4. Cu privire la cererea recurentei-reclamante, de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, în cuantum de 7.140 RON, Înalta Curte reține că rațiunea acordării acestora, conform prevederilor legale incidente în materie (art. 453 C. proc. civ.), rezidă în aprecierea culpei procesuale a părților, la momentul soluționării definitive a litigiului. În speță, cum soluția definitivă a instanței de control judiciar este aceea de respingere a recursului principal formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate, precum și a recursului incident formulat de reclamantă, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate, motiv pentru care va respinge solicitarea recurentei-reclamante.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul principal formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate, precum și recursul incident formulat de reclamantă, ca nefondate, păstrând ca legală hotarârea atacată. Totodată, va respinge cererea recurentei-reclamante de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în recurs.