ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2957/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Educației Naționale - Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (succesorul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene), a solicitat anularea Deciziei nr. 30016/25.05.2017 privind soluționarea contestației emise de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Competitivitate, admiterea contestației administrative formulate de reclamant și anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din data de 22.10.2015 emis de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 3333 din 12 iulie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Educației - Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene); a anulat Decizia nr. 30016 din 25.05.2017 privind soluționarea contestației, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Competitivitate și a admis contestația formulată de reclamantă, anulând Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din data de 22.10.2015, emis de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, criticând-o pentru nelegalitate. A invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în ipoteza în care nu se va constata incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii de fond și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Cu titlu prealabil, sub aspectul termenului de declarare a căii de atac, recurentul-pârât a făcut o expunere succintă a modalității în care instituția a fost înființată și a prevederilor legale în temeiul cărora este organizată și funcționează, respectiv dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 din H.G. nr. 52/2018, susținând că este succesorul în drepturi și obligații al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. A arătat că prin întâmpinarea formulată în cauză a indicat sediul pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. x, A., locul unde ar fi trebuit să fie comunicată și recepționată și sentința de fond. În realitate, instituția pârâtă a luat cunoștință de conținutul sentinței de fond în urma studierii dosarului la arhiva instanței, având în vedere că aceasta nu a fost comunicată la sediul instituției timp de șase luni de la pronunțare, deși, în cursul lunii decembrie 2018 s-au mai primit la sediul instituției comunicări de la alte instanțe. În lipsa comunicării sentinței de fond către Ministerul Fondurilor Europene, consideră că termenul de recurs nu a început să curgă față de acesta, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 186 C. proc. civ. 3.1. După prezentarea pe scurt a situației de fapt, recurentul-pârât a susținut primul motiv de casare invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia sentința de fond a fost pronunțată fără o motivare care să corespundă rigorilor principiului motivării temeinice a hotărârilor judecătorești, prin invocarea de motive contradictorii. Argumentând acest motiv de nelegalitate recurentul-pârât a arătat, în esență, că sentința de fond nu respectă rigorile prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., text care conține norme imperative, obligația judecătorului fiind aceea de a demonstra în scris motivele pentru care a încuviințat anumite probe și a luat în considerare anumite susțineri sau apărări și motivele pentru care le-a respins. A evocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sub aspectul respectării dreptului justițiabilului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția CEDO, considerând că acesta nu poate fi efectiv decât dacă "cererile și observațiile părților sunt în mod real ascultate", cu alte cuvinte să fie în mod concret examinate de către instanța sesizată. În speță, apreciază recurentul-pârât că instanța de fond nu a motivat hotărârea cu respectarea rigorilor principiului motivării temeinice, reținând argumente contradictorii în susținerea concluziei potrivit căreia instituția pârâtă nu și-a respectat obligația de a motiva în drept actele emise. Exemplificând argumentele contradictorii, susține că instanța de fond, deși a reținut că pârâtul nu a invocat niciun temei legal pentru constatarea săvârșirii abaterii de către reclamantă și justificării corecției aplicate, a subliniat că "simpla redare a numărului, a anului și a denumirii unor acte normative" nu poate fi considerată o motivare în drept, ceea ce semnifică faptul că a invocat temeiuri legale și că instanța de fond doar a preluat criticile intimatului-reclamant, fără a dezvolta propriul raționament. Totodată, instanța de fond a folosit argumente străine de natura pricinii, corelând motivarea în drept a corecției aplicate cu prevederile art. 5 din contractul de finanțare, pe care îl consideră că face trimitere cu caracter general la prevederi legale, fără a individualiza normele din acele acte, ținând cont de faptul că au fost aduse critici motivării în drept a procesului-verbal contestat și nu motivării în drept a contractului de finanțare. Concluzionând pe acest aspect, a susținut că instanța de fond nu a expus un raționament convingător în justificarea concluziei potrivit căreia instituția pârâtă nu a invocat niciun temei legal pentru reținerea în sarcina reclamantului a săvârșirii unei abateri și justificării corecției aplicate, pronunțând o hotărâre care nu creează transparență asupra silogismului judiciar ce a stat la baza soluției prezentate în dispozitiv. 3.2. În susținerea celui de-al doilea motiv de recurs invocat, circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, care prevăd indicarea temeiului de drept în conținutul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare. A considerat că raționamentul instanței de fond, conform căruia indicarea temeiului de drept presupune identificarea dispozițiilor legale concrete avute în vedere de autoritatea emitentă a actului, în condițiile în care nu există astfel de prevederi, este strict și contrar voinței legiuitorului, în opinia sa elementul fundamental al caracterului succint al motivării actului administrativ fiind cel al legalității. Or, câtă vreme legiuitorul nu a prevăzut expres modalitatea în care trebuie motivat în drept actul administrativ, apreciază că este suficientă motivarea în care se rețin temeiurile legale încălcate prin neregulile constatate în cuprinsul actului administrativ. A mai susținut recurentul că intimatul-reclamant nu a invocat și probat vreo vătămare pe care a suferit-o prin neindicarea temeiurilor de drept în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor, formularea contestației pe cale administrativă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare demonstrând faptul că acesta a înțeles argumentele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului. De asemenea, sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea principiilor disponibilității, contradictorialității și dreptului la apărare, în acest sens susținând că prin acțiunea introductivă reclamantul nu a invocat nemotivarea deciziei de soluționare a contestației, critica fiind îndreptată exclusiv împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, prin această extindere a criticii și cu privire la Decizia de soluționare a contestației instanța de fond subrogându-se în drepturile și obligațiile intimatului-reclamant. Prin urmare, prin extinderea acestei critici cu încălcarea principiului disponibilității, instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, care prevăd că decizia de soluționare a contestației trebuie să fie motivată, precum și dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011 în aplicarea cărora instanța de fond a construit raționamentul eronat conform căruia, obligației contestatorului de a motiva în drept contestația trebuia să îi corespundă obligația autorității de a motiva în drept răspunsul la contestație. Sub aspectul încălcării principiului contradictorialității, solicită a se observa că instanța de fond nu a pus în discuția contradictorie a părților nemotivarea în drept a Deciziei de soluționare a contestației, pentru a-i da posibilitate pârâtului să formuleze apărări. În plus, consideră că instanța de fond s-a substituit apărătorului părții adverse, recalificând critica formulată și apreciată de intimatul-reclamant ca fiind de netemeinicie, într-o critică de nelegalitate, vizând neîndeplinirea obligației instituției pârâte de a motiva în drept actele administrative contestate, cu consecința anulării acestora în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca tardiv formulat, iar în subsidiar ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței de fond ca legală. La data de 09.05.2019 recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând instanței de recurs să respingă apărările intimatului-reclamant privind tardivitatea formulării recursului, precum și a celor ce vizează fondul căii de atac.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității formulării recursului, invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Hotărârile pronunțate în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor sau curților de apel, sunt atacate doar cu recurs, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare". În ceea ce privește natura căii de atac a recursului, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că "Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept". Motivarea recursului se realizează, conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs, iar potrivit art. 489 alin. (1), recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică. Motivele pe care se întemeiază cererea de recurs și dezvoltarea acestora pot fi transmise ulterior declarării recursului, însă numai înăuntrul termenului legal de declarare a recursului, care, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, Legea contenciosului administrativ, este de 15 de zile de la comunicarea hotărârii. Dacă recurentul depune motivele de recurs după expirarea termenului prevăzut de lege, instanța le va respinge ca tardive și nu vor fi luate în considerare la analiza legalității hotărârii atacate. În speță, în urma verificării regularității promovării recursului de către recurentul-pârât, Înalta Curte constată că potrivit mențiunii cuprinse la dosar recurs, pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 3333 din 12.07.2018 a Curții de Apel București, la data de 31.01.2019, fiind transmis prin fax și înregistrat la instanța de fond la data de 01.02.2019. Comunicarea sentinței de fond a fost emisă recurentului-pârât Ministerul Fondurilor Europene la sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură din municipiul București, str. x, A., fiind restituită instanței la data de 27.12.2020, cu mențiunea "destinatar mutat" . La data de 21.01.2019 recurentul-pârât a transmis prin fax o cerere de comunicare a hotărârii, indicând același sediu procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură din str. x, A., precum și alte două sedii (București, str. x, sector 1 și București, B., Bulevardul x, sector 1), în raport de această solicitare instanța de fond procedând la recomunicarea sentinței, primită de parte la data de 7 februarie 2019, la sediile din str. x și str. x, precum și la data de 8 februarie 2019, la sediul din B-dul x. Totodată, la data de 29.01.2019, conform cererii aflate la fila nr. x din vol. II dosar CAB, recurentul-pârât, prin consilier juridic C., a solicitat instanței de fond aprobarea studierii dosarului și efectuarea unor fotocopii. În acest context, având în vedere că din actele existente la dosar nu rezultă că sentința de fond a fost remisă părții urmare comunicării inițiale emise în luna decembrie 2018, iar intimatul-reclamant nu a probat susținerea potrivit căreia "ambele părți fiind instituții publice din București, comunicarea sentinței recurate s-a realizat și față de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene la aceeași dată, 27.12.2018", în raport de dovada comunicării sentinței de fond (07.02.2019) și data declarării și motivării căii de atac promovate în cauză (fax 31.01.2019), Înalta Curte apreciază că recursul a fost formulat în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, având în vedere incidența prevederilor art. 181 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge excepția tardivității recursului. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate și de argumentele prezentate în apărare de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Reclamantul Ministerul Educației Naționale - Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, solicitând efectuarea unui control de legalitate asupra actului administrativ reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/22.10.2015 emis de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate, cu consecința anulării acestuia, precum și a Deciziei nr. 30016 din 25.05.2017 privind soluționarea contestației administrative. Prin procesul-verbal contestat a fost stabilită în sarcina reclamantului o creanță bugetară în cuantum de 1.284.971,29 RON, reținându-se că proiectul cu codul SMIS 4442 cu titlul "eȘcoala/21.10.2009" și proiectul cu codul SMIS 4422 cu titlul "Sprijinirea sistemului educațional special prin portal educațional dedicate 21.10.2009" au la bază un portal care este similar, necesitatea dezvoltării a două portaluri pentru cele două proiecte este discutabilă și tehnologia utilizată și funcționalitățile generale ale portalurilor prezintă o mare similaritate. Reclamanta a contestat actul administrativ susținând, în esență, nemotivarea în drept a corecției financiare aplicate, reținerea eronată a similarităților între cele trei proiecte prin exemplificarea acestor similarități doar între două proiecte, raționamentul eronat al pârâtului potrivit căruia existența unor funcționalități similare nu conduce la concluzia unei duble finanțări, precum și aplicarea retroactivă a legislației privind constatarea neregulilor și stabilirea corecțiilor financiare. Instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamant și a anulat actele administrative contestate, reținând temeinicia criticii privind nemotivarea în drept a actelor administrative emise de pârât. 5.1. Recurentul-pârât a criticat sentința de fond, sub un prim aspect din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că prima instanță a pronunțat hotărârea cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., reținând în justificarea soluției pronunțate argumente contradictorii. În esență, acesta a susținut că instanța de fond nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, pronunțând o hotărâre care nu creează transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice dispozitivul hotărârii și să permită realizarea controlului judiciar. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "alin. (1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Conform art. 425 alin. (1) lit. b) din același act normativ: "alin. (1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;" În raport de dispozițiile precitate, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente. Pe de altă parte, după cum rezultă din Avizul nr. 11(2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele. Se observă totodată că această obligație a instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat, în acest sens statuând Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa. Potrivit statuărilor instanței europene, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful nr. 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul fondului analizând în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților și trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri. Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Contrar susținerilor recurentului potrivit cărora: "instanța de fond, deși a reținut că pârâtul nu a invocat niciun temei legal pentru constatarea săvârșirii abaterii de către reclamantă și justificării corecției aplicate, a subliniat că "simpla redare a numărului, a anului și a denumirii unor acte normative" nu poate fi considerată o motivare în drept" ceea ce, în opinia părții ar constitui motivarea în sine a actului respectiv, Înalta Curte constată că argumentele judecătorului fondului considerate de parte a fi contradictorii, în fapt, justifică și explică concluzia la care a ajuns instanța de fond în ceea ce privește nemotivarea în drept a actului contestat, respectiv "lipsa dispozițiilor legale concrete pe care autoritatea le-a avut în vedere la emiterea actului". În consecință, apreciind că instanța de fond a prezentat argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței pronunțate, Înalta Curte reține că nu se poate susține cu suficient temei că hotărârea atacată în prezenta cauză cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, sens în care va respinge criticile recurentului circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ca nefondate. 5.2. Referitor la cel de-al doilea motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nici acesta nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare. Într-o primă critică recurentul a arătat că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, care prevăd indicarea temeiului de drept în conținutul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare. Concret, consideră că este greșit raționamentul instanței de fond potrivit căruia "identificarea dispozițiilor legale concrete pe care autoritatea le-a avut în vedere la emiterea actului" ar reprezenta o motivare în drept a actului administrativ emis de pârât, în opinia recurentului această interpretare fiind contrară voinței legiuitorului. Analizând criticile reclamantei sub acest aspect, Înalta Curte reține că potrivit art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, "Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare trebuie să conțină următoarele elemente: denumirea autorității emitente, data la care a fost emis, datele de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, cuantumul creanței bugetare stabilite în urma constatărilor, motivele de fapt, temeiul de drept, numele și semnătura conducătorului autorității emitente, ștampila autorității emitente, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și autoritatea la care se depune contestația, mențiuni privind punctul de vedere al debitorului și poziția exprimată de structura de control competentă, (… )". Din această perspectivă, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că din cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nu rezultă încadrarea în temeiul legal a măsurii aplicate, cu privire la temeiurile de drept reținute instituția pârâtă menționând la modul general: O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora; H.G. nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 66/2011; H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011; H.G. nr. 1287/18.12.2012 cu privire la aplicarea corecțiilor financiare propuse de Comisia Europeană asupra cheltuielilor finanțate din Programul operațional sectorial "Creșterea competitivității economice"; H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structural; Decizia Comisiei nr. 3472/2007 de aprobare a POS CCE; contractele de finanțare x/21.10.2009 și y/21.10.2009, precum și anexele acestora. Argumentarea proprie, descrierea faptei reținute, individualizarea și motivarea stării de fapt și de drept constatate, precum și a eventualelor sancțiuni care se impun a fi aplicate, cu titlu de corecții financiare, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a rațiunilor care-i determină pe membrii echipei de control să dispună anumite sancțiuni. Acest demers este o lucrare profesională, pur subiectivă și presupune o analiză directă și nemijlocită a stării de fapt și a celei juridice de către echipa de control. Îndatorirea de a analiza starea de fapt din perspectiva presupuselor neconformități identificate, a încadrării acestora în drept, de a motiva clar, convingător și pertinent eventualele sancțiuni aplicate constituie o garanție pentru cei vizați în fața evenimentului arbitrariu al controlului și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita real inspecția cu care echipa de control este învestită. Evident, în absența unei motivări în drept, nici instanța de judecată nu poate exercita controlul raționamentului juridic ce a stat la baza emiterii actului, iar destinatarul actului nu își poate adapta în viitor conduita astfel încât să nu mai săvârșească alte nereguli. În cauză, actul administrativ contestat nu reflectă o analiză proprie, pertinentă și concludentă de către autoritatea emitentă, a presupuselor neconformități și, implicit, a măsurilor dispuse cu titlu de corecție financiară, cu individualizarea temeiului de drept incident. Cum din conținutul acestuia nu rezultă temeiul legal concret, individualizat în raport de neregula constatată, fiind enumerate exclusiv reglementări generice, Înalta Curte constată că Procesul-verbal contestat a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, consecința firească fiind anularea acestui act administrativ, soluție adoptată în mod just de către instanța de fond. Și în ceea ce privește criticile recurentului referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 și a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din același act normativ, Înalta Curte constată netemeinicia acestora. În acest sens este de observat faptul că în mod corect a analizat instanța de fond legalitatea Deciziei de soluționare a contestației administrative, în raport de prevederile art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, coroborate cu dispozițiile art. 47 alin. (1) din același act normativ, constatând lipsa motivării în drept, element esențial al actului contestat. Potrivit art. 47 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011: "alin. (1) Contestația administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanță și trebuie să conțină următoarele elemente: c) motivele de fapt și de drept;". Tot astfel, dispozițiile art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 statuează în sensul că autoritatea publică emitentă a titlului de creanță se va pronunța prin "decizie motivată" cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestației sau la respingerea ei, astfel încât decizia trebuie motivată atât în fapt, cât și în drept, mai ales în condițiile în care art. 47 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede în mod expres că printre elementele pe care contestația administrativă trebuie să le conțină se regăsesc și motivele de fapt și de drept. Din interpretarea dispozițiilor legale precitate rezultă cu evidență, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, că obligației contestatorului de a motiva în drept contestația îi corespunde obligația autorității de a motiva decizia emisă în contestație. Sub aspectul reliefat, nu se pot reține susținerile recurentului în sensul că, procedând la analiza legalității Deciziei de soluționare a contestației, instanța de fond ar fi depășit limitele învestirii și s-ar fi subrogat în drepturile și obligațiile intimatului-reclamant, câtă vreme aceasta a fost învestită cu verificarea legalității actelor administrative contestate, reclamantul solicitând, atât anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 22.10.2015, cât și anularea Deciziei nr. 30016 din 25.05.2017 privind soluționarea contestației administrative. În egală măsură, nu se poate reține că instanța de fond ar fi încălcat principiile contradictorialității și garantării dreptului la apărare, din moment ce partea a avut posibilitatea să formuleze cereri, să propună și să administreze probe, să pună concluzii cu privire la toate problemele de fapt și de drept de care depinde corecta soluționare a procesului. Pe cale de consecință, instanța de fond a constatat în mod corect nelegalitatea actelor administrative contestate și a procedat la anularea acestora, pronunțând o hotărâre cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât și va menține sentința de fond atacată.