ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2864/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, la data de 28.05.2020, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată pe pârâții Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării Ordinului nr. 1003 din 21.05.2020 emis de pârâtul Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare formulată împotriva acestui act administrativ, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 407 din 15.06.2020:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și a respins cererea, formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților;

- a respins cererea de suspendare ca nefondată.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, care au solicitat casarea în parte a acesteia (doar în privința soluțiilor primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și de respingere pe fond a cererii introductive) și, în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii și suspendarea executării Ordinului nr. 1003 din 21.05.2020 emis de pârâtul Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare formulată împotriva acestui act administrativ, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

3.1. În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții menționează că hotărârea judecătorească contestată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură care reglementează calitatea procesuală pasivă în litigiile de contencios administrativ, liberul acces la justiție și dreptul la apărare.

În condițiile în care prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, deși acesta este emitentul actului administrativ ce face obiectul prezentei cauzei, sentința recurată a fost pronunțată cu nerespectarea:

- atât a normelor procesuale din materia contenciosului administrativ privind calitatea procesuală pasivă în cazul acțiunilor judiciare întreprinse împotriva unui act administrativ;

- cât și a prevederilor legale care reglementează modalitatea de desfășurare a activității organelor administrației publice centrale.

În stabilirea capacității de drept administrativ în emiterea ordinului aflat în discuție, instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 57 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 74 și art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 90/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și art. 2 alin. (2) și art. 7 alin. (1) pct. 72 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Ministerului Transporturilor.

3.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții arată faptul că hotărârea judecătorească nu a fost motivată cu respectarea standardelor impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care prima instanță:

- nu a indicat raționamentul juridic în raport cu care a concluzionat că Ordinul nr. 1003/2020 este motivat;

- în mod nejustificat, nu a avut în vedere în niciun fel argumentele recurenților privind necomunicarea celor două înscrisuri interne indicate în cuprinsul Ordinului nr. 1003/2020, deși aceste argumente, indiscutabil, erau esențiale în vederea determinării dacă actul administrativ este sau nu motivat;

- nu a indicat raționamentul juridic în raport de care a concluzionat că analiza restului indiciilor de nelegalitate dezvoltate prin acțiunea introductivă implica analiza pe fond a acțiunii, incompatibilă cu analiza de prima facie care se realizează în cadrul unui litigiu de suspendare a executării unui act administrativ;

- a expus argumente contradictorii când a analizat îndeplinirea condiției pagubei iminente și nu a avut în vedere susținerile părților cu privire la previzibila perturbare gravă a activității AACR ca urmare a emiterii ordinului contestat.

3.3. În cel de-al treilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții susțin faptul că sentința a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește prima condiție impusă de textul legal anterior nominalizat, recurenții susțin că au arătat și au dovedit existența unor indicii temeinice și evidente în sensul că Ordinul nr. 1003/2020 a fost emis cu ignorarea unor prevederi legale, precum și cu încălcarea unor condiții formale de valabilitate și a unor drepturi fundamentale ale acestora.

În concret, recurenții fac referire la:

- nemotivarea actului administrativ;

- inexistența vreunui motiv care să justifice, din punct de vedere al guvernanței corporatiste, măsura revocării din calitatea de membrii ai Consiliului de administrație al AACR;

- încălcarea dreptului la apărare.

În legătură cu cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenții arată că în mod greșit prima instanță a apreciat că paguba iminentă presupune "în mod obligatoriu producerea unui prejudiciu, prin diminuarea patrimoniului în mod nelegal."

În primul rând, interpretarea realizată de instanță vine în flagrantă contradicție cu însăși rațiunea pentru care legiuitorul român a consacrat mijlocul procesual al obținerii suspendării executării unui act administrativ asupra căruia planează o bănuială serioasă de nelegalitate, respectiv cea de a preveni producerea unei pagube, aceasta reprezentând, de altfel, și motivul pentru care în corpul legii au fost folosite sintagmele "prejudiciul material viitor și previzibil" ori "perturbarea previzibilă gravă a activității unei autorități publice sau a unui serviciu public."

În al doilea rând, această interpretare limitează, în mod nelegal, domeniul de aplicare al acestei cerințe exclusiv doar la prima teză a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ, cu ignorarea astfel a faptului că, potrivit legii, cerința "existenței unei pagube iminente" este îndeplinită și în cazul în care executarea actului administrativ asupra căruia planează o bănuială serioasă de nelegalitate are drept consecință perturbarea gravă și previzibilă a activității unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Contrar celor expuse în sentința contestată, punerea în executare a Ordinului nr. 1003 din 21.05.2020 va avea drept consecință producerea unui prejudiciu material și viitor în sarcina recurenților, prejudiciu ce are atât o componentă materială - indemnizația pierdută - cât și o componentă morală - pierderea credibilității în cadrul procedurilor ulterioare de selecție, organizate în baza O.U.G. nr. 109/2011.

În plus de aceasta, este iminentă perturbarea gravă a activității AACR, deoarece:

- AACR are, în prezent, în curs de derulare o serie de proiecte foarte complexe care presupun implicarea unor persoane care cunosc foarte bine situația de fapt și care sunt în măsură să acționeze într-un timp foarte scurt prin luarea imediată a măsurilor care se impun în scopul evitării producerii unor pagube majore;

- măsurile luate la nivel global în vederea prevenirii răspândirii virusului Sars-Cov2 au avut un impact devastator fără precedent și de notorietate în domeniul transportului aerian cu pierderi imense care se traduc în pierderi și în sarcina AACR;

- niciuna dintre persoanele desemnate prin Ordinul nr. 1003/2020 în locul recurenților în Consiliul de administrație al AACR nu cunosc situația actuală a proiectelor în curs de derulare;

- simpla emitere a Ordinului nr. 1003/2020 prin care a fost numit un alt Consiliu de administrație al AACR nu conferă acestuia posibilitatea de a-și începe imediat și în mod efectiv activitatea;

- noul Consiliu de administrație desemnat prin Ordinul nr. 1003/2020 se află în imposibilitate de a-și desfășura activitatea în condițiile în care este vacantă poziția reprezentantului Autorității publice tutelare.

Intimatul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Răspunzând punctual la motivele de recurs, partea a formulat următoarele apărări:

* Soluția pronunțată de prima instanță pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor este corectă, întrucât această din urmă autoritate publică nu a emis ordinul contestat în nume propriu, ci în exercitarea atribuțiilor de reprezentant legal al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

* Criticile recurenților referitoare la modul de interpretare a probatoriului de către instanța de fond nu pot fi primite, deoarece nu vizează elemente de nelegalitate ale soluției pronunțate în cauză.

* Ordinul nr. 1003/2020 a fost motivat în mod corespunzător în fapt și în drept. La baza emiterii acestuia a stat Referatul de aprobare pentru revocarea și numirea unor membrii ai Consiliului de administrație al AACR nr. x/19.05.2020 al Direcției Management și Guvernanță Corporativă.

* Aspectele prezentate de recurenți drept elemente ale conturării unui prejudiciu nu se circumscriu noțiunii de pagubă iminentă, așa cum este definită aceasta prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea contenciosului administrativ.

* Afirmațiile cu privire la perturbarea activității AACR sunt neîntemeiate și nedovedite și, mai mult decât atât, nu au nicio legătură cu speța dedusă judecății, deoarece instanța are obligația să analizeze pretinsul prejudiciu doar din perspectiva afectării patrimoniului propriu al reclamanților.

Rezultatele pozitive și incontestabile obținute de recurenți pe durata mandatelor de membrii ai Consiliului de administrație al AACR nu pot reprezenta motive de nelegalitate ce pot fi analizate de către instanță în procedura specială, sumară, ce se derulează cu ocazia soluționării unei cereri de suspendare a actului administrativ.

La solicitarea instanței, intimatul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a depus la dosar Raportul Corpului de Control al MTIC nr. 848 din data de 14.04.2020.

Recurenții au prezentat concluzii scrise în cuprinsul cărora au invocat nelegalitatea și netemeinicia motivelor reținute la pct. 2 din cuprinsul Raportului de Control anterior nominalizat .

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, subsumate motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

6.1. Considerații generale

Ministrul Transporturilor a emis Ordinul nr. 1503 din 31.10.2019 prin care a dispus reînnoirea contractelor de mandat ale recurenților în Consiliul de administrație al Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română, începând cu data de 13.11.2019, pe o perioadă de 4 ani. .

La adresa nr. x/21.05.2020, comunicată Ministerului Transporturilor, a fost atașat Raportul de audit public intern "Verificarea îndeplinirii/realizării indicatorilor de performanță nefinanciari ai membrilor Consiliului de administrație al AACR pentru anul 2019", în care se consemnează că "indicatorii cheie de performanță au fost realizați, fiind monitorizați și raportați corespunzător."

Cu toate acestea, prin Ordinul nr. 1003 din 21.05.2020, Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a dispus revocarea recurenților din calitatea de membrii ai Consiliului de administrație al Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română și numirea altor persoane, în calitatea de membrii provizorii ai acestui Consiliu pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii, până la maximum 6 luni .

6.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității") este fondat.

Prima instanță a reținut faptul că pârâtul Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu a emis actul administrativ a cărui suspendare se solicită în nume propriu, ci în exercitarea atribuțiilor de reprezentant legal al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Înalta Curte nu poate achiesa la soluția instanței cu privire la excepția aflată în discuție.

Autoritatea publică este definită de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.

În materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorității publice astfel definite, ci capacitatea ei de drept administrativ, ce constă în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării și executarea în concret a legii.

Transpusă în plan procesual, capacitatea administrativă conferă capacitatea autorității publice de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică și, prin urmare, capacitate juridică în sensul civil al noțiunii.

Conform dispozițiilor art. 57 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: "În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, ministrul emite ordine și instrucțiuni cu caracter normativ sau individual."

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) lit. A) pct. 74 din H.G. nr. 90/2020 (în vigoare la momentul emiterii ordinului a cărui suspendare se solicită în cauză), Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor are ca atribuții, în domeniul transporturilor, coordonarea și îndrumarea activității economice și administrative a aparatului propriu și a instituțiilor publice aflate în subordinea sa, putând emite, în condițiile legii, norme și instrucțiuni obligatorii pentru aplicarea unitară a reglementărilor legale.

Având în vedere dispozițiile legale anterior citate, instanța de control judiciar constată că Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor are calitate procesuală pasivă în cauză în condițiile în care este emitentul Ordinului nr. 1003 din 21.05.2020, prin care a dispus revocarea recurenților din calitatea de membrii ai Consiliul de administrație al Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română și numirea altor persoane, în calitatea de membrii provizorii ai acestui Consiliu.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură privind calitatea procesuală pasivă în cadrul litigiilor de contencios administrativ, precum și a celor care reglementează modalitatea de desfășurare a activității administrației publice centrale.

6.3. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") este fondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta nu respectă exigențele mai sus menționate.

În concret, cu ocazia verificării îndeplinirii condiției referitoare la existența cazului bine justificat, prima instanță nu analizat susținerile recurenților în legătură cu necomunicarea celor două acte interne nominalizate în preambulul Ordinului nr. 1003 din 21.05.2020, deși acestea erau esențiale pentru a verifica în aparență dacă actul administrativ în discuție a fost motivat și a fost emis cu respectarea dreptului la apărare al destinatarilor săi.

În plus de aceasta, este de observat faptul că unul dintre aceste înscrisuri, respectiv Raportul Corpului de Control al MTIC nr. 848 din data de 14.04.2020 a fost depus doar la solicitarea instanței de recurs.

Argumentele judecătorului fondului cauzei sunt contradictorii în ceea ce privește îndeplinirea sau nu a condiției existenței unei pagube iminente.

Mai precis, acesta a interpretat noțiunea de "pagubă iminentă" în sensul că aceasta presupune "în mod obligatoriu producerea unui prejudiciu prin diminuarea patrimoniului în mod nelegal" și a concluzionat în sensul că cerința în discuție nu este îndeplinită, întrucât actul administrativ se bucură de prezumțiile prevăzute de lege.

În plus de aceasta, instanța nu a analizat deloc afirmațiile recurenților în legătură cu previzibila perturbare gravă a activității Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

6.4. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") este fondat.

Conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ (forma în vigoare la momentul sesizării instanței), în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În plus de aceasta, se impune a fi făcută precizarea, realizată și de către prima instanță, că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

De altfel, în cadrul activității de organizare a executării și de executare în concret a legii, autoritățile publice emit acte juridice cu scopul de a modifica ordinea juridică existentă, folosind prerogative de putere publică, iar actele administrative se adresează persoanelor fizice sau juridice, care au obligația punerii lor în executare.

Cert este că trebuie asigurat un anumit echilibru în procesul executării din oficiu a actelor administrative, precum și anumite garanții de echitate pentru cetățeni, întrucât activitățile administrative nu pot fi discreționare în ceea ce privește alegerea formelor de executare.

În altă ordine de idei, din lecturarea dispozițiilor normative anterior citate, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile prin care se solicită autorității publice revocarea actului administrativ (art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004) sau a unei acțiuni prin care se solicita anularea actului litigios (art. 15 din aceeași lege), prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Așadar, o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În speța de față, în mod indiscutabil, Ordinul nr. 1003 din 21.05.2020 este un act administrativ unilateral cu caracter individual prin care Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în exercitarea atribuțiilor conferite de lege, a dispus revocarea recurenților din calitatea de membrii ai Consiliul de administrație al Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română și numirea altor persoane, în calitatea de membrii provizorii ai acestui Consiliu pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii, până la maximum 6 luni.

De asemenea, în speță, a fost îndeplinită condiția procedurală a recursului administrativ prealabil, impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aspect necontestat în prezenta cale extraordinară de atac.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din legea anterior nominalizată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

În speța de față, Înalta Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat.

Aspectul care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat vizează aparenta încălcare a dreptului la apărare al recurenților în procedura necontencioasă de emitere a ordinului a cărui suspendare se solicită.

Mai precis, cele două acte nominalizate în preambului Ordinului în discuție - Referatul Direcției Management și Guvernanță Corporativă nr. x/19.05.2020 privind revocarea și numirea unor membri ai Consiliul de administrație al Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română, precum și Raportul Corpului de Control al MTIC nr. 848 din data de 14.04.2020 - care au fundamentat în fapt emiterea acestuia - nu le-au fost comunicate recurenților, aspect care rezultă din art. 6 al acestui ordin. În raport de această împrejurare, recurenții au fost în imposibilitate de a cunoaște care sunt argumentele pentru care s-a procedat la revocarea acestora din calitatea de membrii ai Consiliul de administrație al Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Putem aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului.

În speța de față, Înalta Curte apreciază că nu este corectă concluzia primei instanțe, în sensul că nu este îndeplinită nici condiția prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

În mod indiscutabil, sunt reale susținerile recurenților în sensul că prin emiterea ordinului a cărei suspendare o solicită este iminentă producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil care constă în indemnizația fixă și cea variabilă aferentă calității de membru în Consiliul de administrație al Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română. În același timp, recurenții pot suferi și un prejudiciu moral prin pierderea credibilității în cadrul unor proceduri ulterioare de selecție având ca temei O.U.G. nr. 109/2011.

6.5. În consecință, instanța de control judiciar apreciază că se impune admiterea recursului, casarea sentinței și, în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii, în baza art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și suspendarea executării Ordinului nr. 1003 din 21.05.2020 până la pronunțarea instanței de fond.

La stabilirea momentului până la care se dispune măsura suspendării instanța are în vedere faptul că acțiunea în anularea ordinului au fost introdusă ulterior momentului depunerii cererii de suspendare, situație în raport cu care măsura nu poate dura până la soluționarea definitivă a cauzei, după cum impun prevederile art. 15 din legea anterior arătată.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va admite cererea reclamanților și va suspenda executarea Ordinului nr. 1003 din 21.05.2020 până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A., E., D., C. împotriva sentinței civile nr. 407/15 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte acțiunea.

Suspendă executarea ordinului nr. 1003/21.05.2020 emis de Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor până la pronunțarea instanței de fond.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 13 mai 2021.