Decizia nr. 2729/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.02.2014 sub nr. x/2014 s-a înregistrat cererea reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. S.A. și N. S.R.L. prin care au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei ASF nr. 42/18.02.2014, anularea tuturor actelor care au stat la baza acesteia, repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate și înlăturarea tuturor efectelor deciziei, precum desființarea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, a tuturor măsurilor dispuse de administratorul special numit de ASF, ridicarea suspendării atribuțiilor legale ale acționarilor semnificativi și ale persoanelor semnificative, cu consecința reinstaurării depline a acestora în exercițiul drepturilor lor, precum și ridicarea suspendării instituite în temeiul art. 18 din lege asupra drepturilor de vot ale acționarilor în privința numirii și revocării membrilor Consiliului de supraveghere al societății, ridicarea suspendării instituite în temeiul art. 18 din lege asupra dreptului acționarilor la dividende, ridicarea suspendării instituite în temeiul art. 18 din lege asupra activității și dreptului de remunerație ale membrilor consiliului de supraveghere. Prin încheierea din 9.09.2015 s-a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanții persoane fizice C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. în temeiul art. 406 C. proc. civ.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1444 din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei de interes a reclamanților. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții O. S.A., prin lichidator judiciar P. SPRL, A., B., M. S.A., N. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca lipsită de interes.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs reclamanții A. -decedat- prin moștenitori B. și Q., B. în nume propriu, M. S.A. și N. S.R.L. În susținerea motivelor de recurs întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., s-a criticat soluția primei instanțe în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției lipsei de interes, pentru următoarele considerente: - reclamanții au învestit instanța de judecată cu o cerere în anularea deciziei ASF nr. 42/18.02.2014 prin care s-a dispus deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, desemnarea unui administrator special, suspendarea atribuțiilor legale ale persoanelor și acționarilor semnificativi și suspendarea drepturilor de vot în anumite Ipoteze, ulterior, prin decizia nr. 2034/27.08.2015 ASF a dispus, închiderea procedurii de redresare financiară; - în mod eronat instanța legal investita cu soluționarea fondului a admis excepția lipsei de interes invocate de către parata raportat la susținerile acesteia privind situația în care, prin Decizia nr. 2034/27.08.2015 parata ASF a închis procedura redresării financiare, a retras autorizația de funcționare a O., realizându-se o confuzie între constatarea nulității, respectiv a caracterului nelegal al unui act administrativ si repunerea părților în situația anterioară ceruta printr-un capăt de cerere; - în situația invocării excesului de putere, interesul era si rămâne unul actual într-un stat de drept, instanța fiind cea care trebuia sa analizeze actul administrativ criticat si sa dispună asupra fondului cauzei având în vedere poziția dominată pe care o ocupă ASF; - instanța nu a analizat în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. o prezentare a motivelor pentru care s-au respins apărările reclamanților (caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), existând doar o analiza globala; - curtea de apel s-a rezumat la analiza unui interes material si la necesitatea existentei unui interes actual raportat la data soluționării excepției, neexistând o motivare fata de toate capetele de cerere, nefiind analizate toate aspectele invocate de către reclamanți privind îndeplinirea prevederilor cuprinse în art. 32 din C. proc. civ. coroborat cu art. 33 din C. proc. civ. - pârâta a pornit de la o premisă greșită - preluata si de către instanța de fond - arătând că în măsura în care a existat un alt act administrativ emis ulterior deciziei atacate, reclamanții au pierdu interesul în susținerea acțiunii; însă împrejurarea că există o situație obiectivă care nu ar mai permite repunerea părților în situația anterioară, nu este de natura a înlătura însă calitatea de persoană vătămată/interesată în verificarea legalității actului contestat. - admiterea excepției (in limitele motivelor expuse cu prilejul invocării acesteia) si păstrarea soluției raportat la motivarea instanței reprezintă o încălcare a art. 6 CEDO care prevede dreptul oricărei persoane sau uniuni de persoane la un proces echitabil de către o instanța independenta si imparțială; - totodată, soluția instanței de fond este criticabila si din prisma prevederilor ari. 6, art. 7 si art. 22 din C. proc. civ., judecătorii fiind chemați sa hotărască asupra obiectului cererii deduse judecații stăruind în aflarea adevărului în cauza pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale prin care sa rezolve fondul cauzei. S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii, respingerea excepției lipsei de interes și, în consecința, trimiterea cauzei spre legala si competenta soluționare Curții de Apel București.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimata - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică. In ceea ce privește motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a arătat că admiterea unei excepții de procedură face de prisos judecarea fondului, iar instanța procedat în mod corect și legal soluționând cu prioritate excepția lipsei de interes ridicată de ASF și respingând astfel acțiunea fără a cerceta aspectele de fond invocate de părți. Referitor la motivul de casare privind aplicarea greșită a normelor de drept material (prevăzut de art. 488 punctul 8 din C. proc. civ.), s-a susținut că interesul procesual este întotdeauna concret și definit practic, ca un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului astfel cum a fost noțiunea dezvoltată în decizia de speță nr. 6523 din 4 octombrie 2013 a ÎCCJ. De asemenea s-a arătat că actualitatea interesului nu poate fi justificată prin simpla exercitare a dreptului de acces la justiție. Totodată, s-a invocat și decizia Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2623 din 23 septembrie 2011 prin care s-a arătată că cerința ca interesul să fie actual trebuie îndeplinită pe tot parcursul procesului, iar nu numai la momentul introducerii acțiunii. Or, interesul recurenților în susținerea acțiunii a încetat odată ca intrarea O. în faliment, iar folosul practic urmărit de recurenții A. și B. la momentul introducerii cererii în anularea Deciziei atacate viza ridicarea suspendării drepturilor lor administrare, suspendare dispusă prin Decizia atacată, însă acest drept le-a fost ridicat definitiv în urma intrării O. în faliment (moment de la care reprezentarea societății a fost încredințată, potrivit legii, unui lichidator judiciar - P. SRL). Astfel, o potențială anulare a Deciziei atacate în prezentul dosar nu ar mai putea duce la redobândirea calității de membru în organele de conducere și/sau a drepturilor de administrare.

Procedura de soluționare a recursului Prin încheierea din data de 8 octombrie 2019, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării recursului pentru neîndeplinirea obligației recurenților de a depune certificatul de moștenitor al recurentului A., cauza fiind repusă pe rol la termenul din data de 20 aprilie 2021.

Soluția instanței de recurs Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanții au sesizat instanța de contencios administrativ cu cererea prin care au solicitat anularea deciziei ASF nr. 42/18.02.2014, anularea tuturor actelor care au stat la baza acesteia, repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate și înlăturarea tuturor efectelor deciziei, precum desființarea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, a tuturor măsurilor dispuse de administratorul special numit de ASF, ridicarea suspendării atribuțiilor legale ale acționarilor semnificativi și ale persoanelor semnificative, cu consecința reinstaurării depline a acestora în exercițiul drepturilor lor, precum și ridicarea suspendării instituite în temeiul art. 18 din lege asupra drepturilor de vot ale acționarilor în privința numirii și revocării membrilor Consiliului de supraveghere al societății, ridicarea suspendării instituite în temeiul art. 18 din lege asupra dreptului acționarilor la dividende, ridicarea suspendării instituite în temeiul art. 18 din lege asupra activității și dreptului de remunerație ale membrilor consiliului de supraveghere. Prin decizia contestată autoritatea a dispus față de societate, în temeiul art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 503/2004 coroborat cu art. 7 lit. a) din același act normativ deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, desemnarea R. S.R.L. ca administrator special, suspendarea atribuțiilor legale ale acționarilor semnificativi și ale persoanelor semnificative ale societății de asigurare (dreptul de vot, dreptul la dividende, dreptul la remunerație a membrilor consiliului) și transferarea acestor drepturi către administrator. Prin decizia nr. 2034/2015 privind închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, revocarea administratorului special, stabilirea stării de insolvență, declanșarea procedurii de faliment și retragerea autorizației de funcționare a O. - S.A. publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 657 din 31 august 2015 a fost închisă procedura redresării financiare, s-a retras autorizația de funcționare a O., s-a constatat starea de insolvență a acesteia și s-a decis solicitarea declanșării procedurii falimentului. În raport de această situație de fapt, raportat la condițiile exercitării acțiunii civile prevăzute de dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., instanța fondului a constatat lipsa unui interes actual în susținerea acțiunii, în condițiile în care, în raport de deschiderea procedurii falimentului, dizolvarea societății și retragerea autorizației de funcționare (prin decizia A.S.F. nr. 2034/2015), nu mai este posibilă repunerea părților în situația anterioară și nici exercitarea funcțiilor și nici atribuțiilor pe care le aveau în calitatea de acționari, ori membri ai Consiliului de Supraveghere ai societății O. S.A.. Apreciază Înalta Curte că hotărârea primei instanțe, deși îndeplinește cerințele de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., este criticabilă sub aspectul greșitei aplicări a normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. De principiu, în materia contenciosului administrativ, condițiile generale de exercitare a acțiunii, capacitatea și calitatea procesuală, afirmarea unui drept subiectiv și justificarea unui interes trebuie analizate în funcție de trăsăturile specifice ale raportului de drept public dedus judecății. Elementul central al regimului juridic al actului administrativ îl reprezintă legalitatea, înțeleasă ca fiind conformarea acestuia cu legile și actele administrativ cu forță juridică superioară, astfel că, atâta vreme cât ființează actul administrativ, acesta se bucură de această prezumție relativă, fiind însă supusă controlului principal de legalitate al instanțelor judecătorești. Din această perspectivă, este recunoscut dreptul persoanei vătămate de a solicita anularea unui act administrativ, care, deși și-a atins scopul, în sensul că și-a epuizat puterea juridică cu care a fost învestit, și-a produs efectele, dând naștere unor raporturi juridice administrative sau civile. Înalta Curte nu împărtășește soluția adoptată de prima instanță, în sensul că interesul reclamanților nu mai este de actualitate în condițiile adoptării deciziei nr. 2034/2015 privind închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, întrucât obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl constituie anularea deciziei și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia și, doar în subsidiar, reinstaurarea recurenților în exercițiul drepturilor pe care le aveau în calitate de acționari. Or decizia atacată reține în preambulul său o serie de abateri de la legalitate a societății, respectiv încălcarea prevederilor art. 3 alin. (4) și (5) din Normele privind metodologia de calcul și evidență a rezervelor tehnice minimale pentru activitatea de asigurări generale; diminuarea coeficientului de lichiditate aferent activității de asigurări generale la data de 31 decembrie 2013, sub limita prevăzută la art. 6 din Normele privind activele admise să acopere rezervele tehnice brute pentru asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale, dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute, precum și coeficientul de lichiditate; neîndeplinirea măsurilor stabilite în sarcina societății prin Decizia C.S.A. nr. 217 din 26 aprilie 2013; influențarea nivelului marjei de solvabilitate aferente activității de asigurări generale, aspecte care pot fi cenzurate pe calea acțiunii în contencios administrativ. Observă Înalta Curtă că, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 503/2004, atât decizia privind deschiderea procedurii de redresare financiară emisă în condițiile art. 8 din lege, cât și deciziile emise în condițiile art. 15 și 20 din lege privind închiderea procedurii de redresare financiară, pot fi atacate cu contestație la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii. Cele două acte administrative se situează pe același palier, vizând etape diferite ale procedurii, legiuitorul conferind, pentru fiecare în parte, dreptul de contestație în fața curții de apel. Din aceste considerente, rezultă că emiterea deciziei prin care s-a constatat că măsurile aplicate în cadrul procedurii de redresare financiară nu au fost îndeplinite în mod corespunzător, în termenele și în condițiile stabilite, sau aplicarea acestora nu a putut conduce, pe perioada în care au fost luate, la atingerea scopului urmărit și la înlăturarea cauzelor care le-au generat (art. 20 lit. b), nu poate suprima dreptul și interesul părții vătămate de a contesta decizia ASF nr. 42/18.02.2014. Pentru aceste motive, instanța de recurs constată că hotărârea primei instanțe este nelegală în ceea ce privește greșita admitere a excepției lipsei de interes a reclamanților în susținerea acțiunii, aspectele referitoare la eventuala lipsă de obiect/interes a capetelor de cerere subsidiare, urmând a fi analizate cu ocazia rejudecării. În consecință, Inalta Curte reține că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind soluționarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului, motiv pentru care va casa sentința instanței de fond și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.