ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2660/2021

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 27.06.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei: -să emită decizia de reverificare prevăzută de dispozițiilor art. 128 Codul de procedură fiscală în vederea reverificării perioadei 01.01.2005-30.06.2010 și a obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantului prin Decizia de impunere nr. x/17.11.2011; -să recalculeze obligațiile fiscale - principale și accesorii - stabilite în sarcina reclamantului prin Decizia de impunere nr. x/17.11.2011, cu aplicarea principiului sutei mărite și a principiului proporționalității, conform dreptului unional și a hotărârilor pronunțate de CJUE, și să emită decizia de impunere în conformitate cu rezultatul recalculării obligațiilor fiscale; - ca o consecință a admiterii petitelor anterioare, în temeiul dispozițiilor art. 168 și ale art. 182 Codul de procedură fiscală, să restituie sumele încasate nejustificat de la reclamant în baza Deciziei de impunere nr. x/17.11.2011 și a Deciziei de eșalonare la plată nr. x/06.06.2012, astfel cum a fost modificată la 10.04.2014 ulterior prin cu dobânzile aferente, conform dreptului unional și a hotărârilor pronunțate de CJUE; - să se constate că pârâta a acționat cu exces de putere în raport cu reclamantul, respingând cererea de reverificare a perioadei 01.01.2005-30.06.2010 și a obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantului prin Decizia de impunere nr. x/17.11.2011; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acestui proces. Prin sentința civilă nr. 1078/31.03.2017, pronunțată în dosar nr. x/2016, Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara și a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș; a obligat pârâta la reverificarea perioadei 01.01.2005-30.06.2010 și a obligațiilor fiscale - principale și accesorii - stabilite în sarcina reclamantului prin Decizia de impunere nr. x/17.11.2011, cu aplicarea procedeului sutei mărite și a principiului proporționalității, conform dreptului unional și a hotărârilor pronunțate de CJUE; a respins în rest acțiunea. Prin decizia civilă nr. 7801 din 7 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul-recurent A. împotriva sentinței civile nr. 1078/31.03.2017, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2016; a admis recursul declarat de pârâta-intimată Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș împotriva sentinței civile nr. 1078/31.03.2017, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2016; a casat în parte sentința civilă nr. 1078/31.03.2017, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2016, și rejudecând cauza, a dispus respingerea în totalitate a acțiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, având ca obiect: a) obligarea pârâtei să emită decizia de reverificare prevăzută de dispozițiilor art. 128 Codul de procedură fiscală în vederea reverificării perioadei 01.01.2005-30.06.2010 și a obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantului prin Decizia de impunere nr. x/17.11.2011; b) obligarea pârâtei să recalculeze obligațiile fiscale - principale și accesorii stabilite în sarcina reclamantului prin Decizia de impunere nr. x/17.11.2011, cu aplicarea principiului sutei mărite și a principiului proporționalității, conform dreptului unional și a hotărârilor pronunțate de CJUE, și să emită decizia de impunere în conformitate cu rezultatul recalculării obligațiilor fiscale. c) obligarea pârâtei, în temeiul dispozițiilor art. 168 și ale art. 182 din noul Codul de procedură fiscală să restituie sumele încasate nejustificat de la reclamant în baza Deciziei de impunere nr. x/17.11.2011 și a Deciziei de eșalonare la plată nr. x/06.06.2012, astfel cum a fost modificată la 10.04.2014 ulterior prin cu dobânzile aferente, conform dreptului unional și a hotărârilor pronunțate de CJUE. d) constatarea că pârâta a acționat cu exces de putere în raport cu reclamantul, respingând cererea de reverificare a perioadei 01.01.2005-30.06.2010 și a obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantului prin Decizia de impunere nr. x/17.11.2011; e) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acestui proces. Împotriva deciziei nr. 7801/07.11.2017, a formulat cerere de revizuire reclamantul A., înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 14.12.2017, sub număr unic de dosar x/2017, solicitând admiterea cererii de revizuire cu consecința schimbării în tot a deciziei nr. 7801/07.11.2017 pronunțate în dosarul nr. x/2016 în sensul respingerii recursului declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și a admiterii propriului recurs. La termenul de judecată din data de 31.01.2018, revizuentul A. a depus o cerere de renunțare la judecarea revizuirii.

Hotărârea recurată Prin decizia civilă nr. 214 din 31 ianuarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a luat act de renunțarea revizuentului A. la cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 7801/07.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara; fără cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs Împotriva deciziei civile nr. 214 din 31 ianuarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal revizuentul A. a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. S-a solicitat de către recurent admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei Curții de Apel Timișoara în vederea judecării cererii de renunțare la judecarea revizuirii. În contextul prezentării situației de fapt, recurentul a susținut că toate actele AJFP Timiș derulate între data pronunțării Deciziei nr. 7801/07.11.2017 și data de 29.01.2018, la care i s-a comunicat Decizia de impunere nr. x/29.01.2018, i-au creat acestuia reprezentarea că au fost făcute cu bună-credință și cu renunțarea la dreptul de a se prevala de prescripție. În aceste condiții, în opinia recurentului, este evidentă vicierea consimțământului prin dol, recurentul aflându-se într-o eroare provocată de manoperele dolosive ale părții adverse, derularea faptelor indicând și o lipsă a cauzei cererii sale de renunțare la judecarea cererii de revizuire. Astfel, în cauză devin incidente dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 1235 și 1236 C. civ., legate de cauză și art. 1214 C. civ. privind consimțământul. De asemenea, recurentul a invocat incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil. În susținerea acestui motiv de nelegalitate, a arătat că din practicaua deciziei nr. 214/2018, rezultă că pârâta AJFP Timiș a transmis întâmpinarea la dosar cu nerespectarea termenului de 5 zile înaintea primului termen de judecată, prevăzut de art. 513 alin. (2) C. proc. civ., astfel că acesta nu a avut ocazia să ia cunoștință de conținutul întâmpinării, neputându-se prezenta la termenul de judecată din 31.01.2018.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare la recurs.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 27 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 14 mai 2020, în ședință publică, cu citarea părților, când judecata a fost suspendată de plin drept, în baza art. 63 alin. (11) din Decretul Președintelui României nr. 240/14.04.2020, fără efectuarea vreunui act de procedură, cauza fiind repusă pe rol, din oficiu, la data de 15 octombrie 2020, când s-a dispus suspendarea judecății, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Urmarea a cererii de redeschidere a judecății formulate de recurent la data de 5 martie 2021, s-a fixat termen pentru discutarea acestei cereri la data de 22 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, în condițiile art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul de față este inadmisibil. Astfel, instanța de control judiciar reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.: "(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod: "Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituția României). Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce privește judecata și executarea silită, cât și sub aspectul competenței, compunerii și constituirii instanței. Amintește instanța de control judiciar că potrivit prevederilor art. 406 C. proc. civ.: "(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (...) (5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză. (6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. (...)" Totodată, art. 463 alin. (1) prevede că "Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre". Așa fiind, manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata unei căi de atac, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al titularului acesteia, care nu este supus cenzurii instanței de judecată, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, urmând ca aceasta să ia act de cererea formulată, fiind vorba despre o achiesare la hotărârea pronunțată în cauză, respectiv despre acceptarea de către una dintre părți, drept validă în fapt și în drept, a unei situații procesuale apreciate ca nefavorabile la momentul exercitării căii de atac respective. Înalta Curte constată că din cererea de renunțare formulată revizuent, întemeiată pe dispozițiile art. 406 C. proc. civ., rezultă că acesta a înțeles să renunțe la judecarea cererii de revizuire ca urmare a emiterii de către intimata AJFP Timiș - Inspecția Fiscală, Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice 2, din cadrul DGRFP Timișoara a Deciziei de reverificare nr. 24/12.12.2017 în temeiul deciziei civile nr. 7801/07.11.2017 împotriva căreia exercitase calea de atac a revizuirii, urmărind schimbarea acestei decizii, în sensul respingerii recursului declarat de AJFP Timiș și admiterii recursului său, astfel cum a fost formulat. Astfel, a solicitat, în mod expres, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să ia act de renunțarea la judecarea revizuirii. În aceste condiții, reține Înalta Curte că, în cauză, deși la pronunțarea hotărârii, instanța s-a raportat în considerente la prevederile art. 406 Cod procedură privind renunțarea la acțiune în calea de atac, astfel cum a indicat revizuentul în cererea formulată, la soluția dată (conform solicitării revizuentului), prin care a luat act de renunțarea la judecarea cererii de revizuire, neurmată de anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză, astfel cum prevede art. 406 alin. (5) C. proc. civ., au fost avute în vedere dispozițiile art. 463 C. proc. civ., care reglementează, astfel cum s-a reținut anterior, adeziunea la hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac, fiind vorba în realitate de o retragere a căii de atac exercitate, în privința acestui drept de dispoziție al părții litigante nefiind prevăzută calea de atac a recursului. Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției, demersul judiciar de față fiind, așadar, inadmisibil, indiferent de criticile formulate de partea care l-a inițiat. Prin urmare, reținând că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor care pot fi supuse recursului, Înalta Curte va face aplicarea sancțiunii inadmisibilității. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.