ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.04.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2659/2021

HOTĂRÂRE
22.04.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2659/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 38/2019 din data de 30 ianuarie 2019 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepția tardivității acțiunii.

A fost admisă plângerea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Judecătoria Orșova, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr. 544/2001). A fost obligată pârâta Judecătoria Orșova să comunice reclamantului A., în termen de 30 de zile, informații cu privire la procesul-verbal întocmit conform art. 34 (4) din Legea nr. 303/2004 pentru judecătorul completului C3 civil din 02.10.2018. A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale și morale în cuantum de 3999 RON.

Împotriva sentinței nr. 38/2019 din data de 30 ianuarie 2019 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a formulat recurs reclamantul A.

Prin decizia 948/15.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, s-a constatat nulitatea recursului formulat de recurentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Judecătoria Orșova, împotriva sentinței nr. 38/2019 din data de 30 ianuarie 2019 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul A., întemeiată pe art. 503 alin. (2) și (3) din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1360 din 29 mai 2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 948/15.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata Judecătoria Orșova, ca inadmisibilă.

Împotriva deciziei nr. 1360 din 29 mai 2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A. a formulat recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Prin criticile circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a considerat recurentul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța a reținut că este deschisă calea contestației în anulare pentru greșeli de fapt, recunoscând, așadar, că reclamantul/contestatorul a invocat greșeli de fond ale instanței de recurs, în opinia sa, greșeala de judecată fiind cauzată de confundarea unor elemente de fapt.

În susținerea incidenței motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a arătat că au fost încălcate prevederile art. 22 C. proc. civ., totodată, aplicându-se greșit dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 noiembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 22 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte urmează a o admite, pentru motivele în continuare arătate.

Instanța de control judiciar reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.:

"(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod:

"Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituția României).

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce privește judecata și executarea silită, cât și sub aspectul competenței, compunerii și constituirii instanței.

Totodată, prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Totodată, art. 634 alin. (1) pct. 1, 4 și 5 C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului, hotărârile date în apel, fără drept de recurs și hotărârile date recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

De asemenea, se vor avea în vedere dispozițiile art. 518 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora: "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

Din cuprinsul textelor de lege antereferite, rezultă, așadar, că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza de față, Înalta Curte reține că decizia nr. 1360 din 29 mai 2019 a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ în soluționarea contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr. 948/15.04.2019, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2018, această din urmă hotărâre având caracter definitiv.

Pe cale de consecință, rezultă că și decizia nr. 1360 din 29 mai 2019 împotriva căreia s-a exercitat calea de atac de față are caracter definitiv, potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., iar recursul declarat de contestator împotriva acesteia este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției.

Prin urmare, reținând că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv, Înalta Curte va face aplicarea sancțiunii inadmisibilității recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) raportat la art. 457 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge recursul ca inadmisibil.

Admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu.

Respinge recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1360 din 29 mai 2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 760/2023
INTI împotriva sentinței nr. 33 din 27 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu reclamantul A., a casat sentința și rejudecând, a respins acțiunea. Hotărârile invocate ca fiind contrare D
ÎCCJ 2020-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 324/2020
Ședința publică din data de 6 februarie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 16 decembrie 2015 și înr
ÎCCJ 2023-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3241/2023
Ședința publică din data de 14 iunie 2023 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul
ÎCCJ 2023-05-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2269/2023
Ședința publică din data de 3 mai 2023 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tr
ÎCCJ 2020-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 612/2020
ât C. împotriva sentinței primei instanțe; a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar D., împotriva aceleiași sentințe, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin se
Sursă