ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2622/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2622/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 22 aprilie 2021
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea pronunțată de instanța de fond
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată, la data de 04.02.2020, pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, anularea Deciziei nr. 50936/28.08.2019 prin care a fost transferat de la Penitenciarul Brăila la Penitenciarul Tulcea.
1.2. Soluția primei instanțe
Prin sentința nr. 69 din 7 iulie 2020, Curtea a respins excepția netimbrării acțiunii și a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.
Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, desființarea deciziei ANP nr. 50936/28.08.2019 și dispunerea executării pedepsei sale la Penitenciarul Brăila.
A arătat că a fost transferat de la Penitenciarul Gherla la Penitenciarul Tulcea, fără a se ține seama de faptul că Penitenciarul Brăila este cel mai apropiat de domiciliul său.
A prezentat recurentul motivele expuse prin acțiune, referitoare la mama sa, care nu-l poate vizita, și la fiica sa, în vârstă de 6 ani, care este dată în plasament iar familia care o îngrijește nu poate veni să-l viziteze, nedorind ca fiica sa să se îndepărteze de el.
Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că acesta nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Decizia instanței de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.
Astfel, instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
4.1. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).
Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.
Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
4.2. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A. nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestei căi de atac.
Recurentul-reclamant, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a reitera aspectele prezentate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, referitoare la situația familiei sale.
Însă, nu s-a referit și nu a combătut în niciun fel aspectele reținute prin considerentele hotărârii recurate, care au avut în vedere, în esență, situația de fapt și dispozițiile de drept material incidente, respectiv Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, H.G. nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013, Ordinul nr. 432/C din 05.02.2010 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind evidența nominală și statistică a persoanelor private de libertate aflate în unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor și Decizia Directorului ANP nr. 704/2016 privind profilarea locurilor de deținere din subordinea ANP.
Astfel, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a circumstanțiat în niciun mod criticile sale și nu a adus niciun argument pertinent pentru a demonstra nelegalitatea hotărârii recurate.
Or, o astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că excepția invocată de intimata-pârâtă este întemeiată, devenind aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de A. împotriva sentinței nr. 69 din 7 iulie 2020 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.