ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 260/2020

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de la data de 5 iulie 2016, reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să se dispună anularea Deciziei nr. MBR-DEC-11 din 5.01.2016, emisă de ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

Prin sentința nr. 58/CA/2017-P.I. din 2 mai 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii, privind anularea Deciziei nr. MBR-DEC 11 din 5.01.2016 emisă de pârâtă în soluționarea contestației.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul - reclamant a susținut că nu este răspunzător pentru pasivul de 27.624.594 RON al societății, pentru că la data la care a părăsit societatea acest pasiv nu exista, și, mai mult, actul care stabilește aceste obligații fiscale a intervenit după momentul la care a predat societatea și referitor la tranzacții efectuate după data cesionarii părților sociale și revocării sale din calitatea de administrator.

De asemenea, recurentul a susținut că, deși instanța de fond corect a reținut că decizia prin care i s-a atras răspunderea solidară are ca temei legal ipoteza reglementată de dispozițiile art. 27 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală, procedura administrativă, începând cu notificarea inițială, este desfășurată în condițiile dispozițiilor art. 27 alin. (1) lit. b), ipoteză cu privire la care și-a formulat apărările în acea fază. În opinia recurentului, acesta constituie un motiv distinct de nulitate absolută a întregului demers administrativ derulat de intimată, care l-a cercetat pentru o faptă, imputându-i apoi pasivul societății pentru o cu totul alta situație.

A mai arătat recurentul că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii solidare, neexistând o înstrăinare sau ascundere a vreunui bun aparținând societății debitoare.

Starea de insolvabilitate nu a fost cauzată de acțiunile sau inacțiunile sale în calitate de administrator; datoria pe care organul fiscal încearcă să i-o impute s-a născut ca urmare a unui control realizat ulterior părăsirii societății și în legătură cu tranzacții comerciale derulate ulterior.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Deși recurentul a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contractorii ori numai motive străine de natura cauzei"), în cuprinsul motivării cererii de recurs nu se regăsește nicio susținere care să poată fi subsumată acestui motiv de casare, neputând fi astfel analizat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

Demersul judiciar inițiat de recurentul - reclamant vizează anularea Deciziei nr. MBR - DEC - 11 din 5.01.2016 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. x/28.09.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, în vederea realizării în tot a creanțelor fiscale în limita sumei de 27.642.594 RON.

Temeiul antrenării răspunderii reținut de organele fiscale în cuprinsul celor două decizii este cel reglementat de art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, iar nu cel de la art. 27 alin. (2) lit. b).

Dispozițiile art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 prevăd: "Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale".

În Referatul privind oportunitatea declanșării procedurii de angajare a răspunderii solidare nr. x/28.09.2015 se menționează că obligațiile de plată restante ale societății în sumă de 27.624.594 RON au fost stabilite în urma inspecției fiscale, conform Raportului de inspecție fiscală nr. x încheiat la data de 30.12.2013 și a Deciziei de impunere nr. x/30.12.2013 emise de către Activitatea de inspecție fiscală - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare.

Inspecția fiscală s-a desfășurat în perioada 16.12.2013-27.12.2013, iar obiectivul controlului a fost de verificare a activității desfășurate în anul 2013 (01.01.2013 - 31.10.2013) în vederea determinării modului de constituire și virare a impozitelor și taxelor datorate bugetului general consolidat al statului de către S.C. B. S.R.L..

În cauză, este necontestat că reclamantul a deținut calitatea de asociat unic și administrator al S.C. C. S.R.L. până la data de 16.09.2013, iar după această dată, de administrarea societății s-a ocupat noul administrator, numitul D., din cuprinsul Contractului de cesiune și act adițional autentificat la data de 2.10.2013 rezultând că asociatul A. a cesionat părțile sociale în favoarea numitului D. care a devenit astfel asociat unic în cadrul societății - f.170 din dosarul de fond. Totodată, predarea documentelor societății s-a făcut la data de 21.10.2013, astfel cum rezultă din Procesul-verbal de predare primire aflat la fila x verso dosar fond.

Ca urmare a neachitării obligațiilor fiscale datorate, autoritatea fiscală a întreprins măsuri de executare silită, constând în comunicări de somații și titluri executorii, precum și instituiri de popriri asupra disponibilităților bănești aflate în conturile în RON și/sau valută deschise la unitățile bancare.

Cum în urma acestor demersuri și după verificarea patrimonială a societății debitoare nu au fost recuperate obligațiile fiscale datorate bugetului de stat consolidat, societatea a fost declarată debitor insolvabil fără bunuri, prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/10.04.2014 emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii.

În mod justificat instanța de fond nu a primit susținerea reclamantului referitoare la faptul că nu a cunoscut existența Raportului de inspecție fiscală întocmit la data de 30.12.2015, în condițiile în care a fost înștiințat de organele fiscale despre demararea controlului fiscal în luna noiembrie 2013, acesta prezentând actele de cesiune și, totodată, prezentându-se la discuții în vederea clarificării acestor aspecte.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond că în privința Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere întocmite ulterior operează prezumția de legalitatea, întrucât acestea nu au fost atacate de reclamant, care a susținut că nu a aflat despre existența acestora decât în anul 2015.

Cum în cauză, după cum s-a arătat mai sus, societatea al cărei administrator a fost reclamantul, a acumulat debite la bugetul de stat consolidat stabilite prin acte fiscale neanulate care se bucură de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate și cum aceste debite nu au fost achitate, iar societatea debitoare a fost declarată insolvabilă fără bunuri, în mod corect autoritatea fiscală pârâtă, în vederea recuperării debitelor, a făcut aplicarea prevederilor legale mai sus citate, fiind îndeplinite toate condițiile legale pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantei cu societatea debitoare al cărei administrator a fost, pe perioada acumulării acestora.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției relei credințe, Înalta Curte reține că este îndeplinită întrucât recurentul - reclamant, în calitatea sa de administrator este responsabil față de societate pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor privind gestionarea resurselor financiare și materiale.

Astfel, reaua credință este demonstrată tocmai prin omisiunea de a nu fi achitat obligațiile fiscale la bugetul de stat din moment ce nu a arătat/nu a probat o conduită conformă cu prevederile legale.

Mai mult decât atât, concluzia că reclamantul a acționat cu rea-credință, determinând neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale reiese din împrejurarea că pe parcursul anului 2013, reclamantul a retras în numerar de la bancă suma de 2.472.400 RON, iar în septembrie 2013 s-a retras din societate.

Motivele invocate în acțiune de reclamant, cum că ar fi creditat inițial societatea și avea de recuperat sume de bani de la aceasta, nu au putut fi primite de către prima instanță, apreciind că, nefiind dovedite în vreun fel, acestea rămân simple supoziții.

Totodată, virarea la buget a obligațiilor legale este obligatorie și întotdeauna prioritară față de alte plăți, întrucât menținerea sau redresarea activității unei societăți comerciale trebuie să fie rezultatul unui management eficient și onest, al unei performanțe economice reale și nu al sustragerii de la plata sumelor datorate bugetului de stat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 58/CA/2017-P.I. din 2 mai 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.