ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2562/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2562/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 16 iunie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta Organizația Salvați Copiii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, să dispună obligarea pârâtului la rambursarea sumelor de:
(i) 312.964 RON - reprezentând partea din bugetul național aferentă cererii de rambursare nr. x, care trebuia sa fie suportată de Ministerul Educației pentru finanțarea proiectului "Tinerii împotriva violenței conform acordului de parteneriat;
(ii) 31.980 RON - reprezentând contravaloare taxă pe valoarea adăugată, proporțional cu suma care a fost aprobată la rambursare din fonduri nerambursabile urmare a cererii de rambursare nr. x;
(iii) 103.252 RON - reprezentând contravaloare taxă pe valoarea adăugată, proporțional cu suma care a fost aprobată la rambursare din fonduri nerambursabile urmare a cererii de rambursare nr. x și
(iv) obligarea la plata sumei de 71.869,49 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin necontestarea sumelor respinse la rambursare conform Scrisorii-standard de informare nr. x/12.11.2014.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 4179 din data de 21 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:
- a constatat că reclamanta a renunțat la judecarea primului capăt de cerere;
- a admis, în parte, acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta Organizația Salvați Copiii, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, având ca obiect "pretenții", astfel:
- a obligat pârâtul la rambursarea sumelor de 31.980 RON, respectiv 103.252 RON, reprezentând TVA aferentă cererilor de rambursare nr. x și 3;
- a respins restul pretențiilor reclamantei.
Căile de atac exercitate în cauză
Împotriva sentinței nr. 4179 din data de 21 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta Organizația Salvați Copiii și pârâtul Ministerul Educației Naționale.
Reclamanta Organizația Salvați Copiii declarat recurs împotriva sentinței nr. 4179 din data de 21 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal de contencios administrativ și fiscal prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în urma rejudecării cauzei, admiterea în totalitate a acțiunii formulate, inclusiv a capătului de cerere privind obligarea Ministerului Educației Naționale la plata sumei de 71.869,49 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin necontestarea sumelor respinse la rambursarea finală.
În drept, recurenta-reclamantă a criticat sentința atacată invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului, reclamanta a invocat, în esență, următoarele critici:
- prejudiciul suferit de reclamantă are un caracter cert, constând în pierderea unei șanse reale și serioase, prin contestarea tardivă de către pârât a neadmiterii în integralitate ca eligibile a cheltuielilor aferente cererii finale de rambursare, iar răspunderea civilă poate fi angajată în cazul în care se constată dispariția posibilității reale care putea să ducă la realizarea acelei șanse;
- suma de 71.869,49 RON nu a fost validată de OIPOSDRU pe criterii obiective și rezonabile, ci datorită unor erori ale organismului intermediar, respectiv omisiunea observării unor documente deja anexate cererii de rambursare ori neobservarea respectării de către reclamantă a unui termen pentru primirea ofertelor, astfel încât reclamanta avea șanse mai mult decât rezonabile de a obține rambursarea cheltuielilor declarate neeligibile prin Scrisoarea de informare, ca urmare a contestării acesteia.
În susținerea recursului, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Educației Naționale a declarat recurs împotriva sentinței nr. 4179 din data de 21 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal de contencios administrativ și fiscal prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În drept, recurentul-pârât a criticat sentința instanței de fond invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a invocat, în esență, următoarele critici:
- pârâtul nu are calitate procesuală pasivă deoarece contravaloarea TVA-ului a cărei rambursare se cere nici nu a fost finanțată prin contractul de finanțare și nici nu a fost virată până în prezent pârâtului, astfel încât acesta să poată pună în executare sentința recurată;
- nici din contractul de finanțare, nici din acordul de parteneriat, nu rezultă obligația pârâtului la plata contravalorii T.V.A. aferentă cheltuielilor desfășurate de reclamant în cadrul proiectului;
- sentința atacată cuprinde motive contradictorii și este dată cu încălcarea normelor de drept material, deoarece în prima parte a considerentelor se reține că pârâtul ar fi trebuit sa facă demersuri pentru încheierea actului adițional, prin aplicarea unor prevederi legale ulterioare încheierii contractului de finanțare, iar ulterior se susține că în cauza de față sunt aplicabile prevederile în vigoare la data contractului, respectiv prevederile O.G. nr. 29/2007, modificată prin O.G. nr. 19/2008;
- pârâtul nu a primit din partea reclamantei solicitări de încheiere a a unui act adițional cu privire la restituirea T.V.A.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 2 noiembrie 2017, intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.
Intimatul-pârât a susținut că nu a fost dovedit caracterul cert al prejudiciului și raportul de cauzalitate între conduita sa și acest prejudiciu, reclamanta rezumându-se doar la a invoca omisiunea pârâtului de a contesta în termen scrisoarea de informare, iar, subsecvent, decizia de respingere ca tardivă.
În apărare, intimatul-pârât a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 8 noiembrie 2017, intimata-reclamantă Organizația Salvați Copiii a solicitat respingerea recursului declarat de pârât, ca nefondat.
Intimata-reclamantă a susținut că, în absența unor raporturi contractuale stabilite cu AMPOSDRU, unica entitate de la care ar fi putut solicita restituirea TVA-ului aferent cheltuielilor avansate în implementarea proiectului și declarate eligibile pentru rambursare este recurentul pârât Ministerul Educației.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta Organizația Salvați Copiii, Înalta Curte reține că acest recurs este nefondat, pentru următoarele considerente:
În baza dispozițțiilor art. 1082 C. civ. (1864), în vigoare la data încheierii acordului de parteneriat nr. x/26.09.2008, debitorul este obligat la plata de daune-interese pentru neexecutarea unei obligații contractuale.
Una din condițiile răspunderii civile este existența unui prejudiciu cert, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare.
În jurisprudență și doctrină s-a reținut, în mod constant, că prejudiciul este cert dacă este actual sau viitor, respectiv prejudiciul care, deși nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor.
Spre deosebire de prejudiciul viitor, nu poate fi considerat cert prejudiciul eventual, care nu este sigur și nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
Instanța de fond a reținut, în mod corect, că reclamanta a invocat doar contestarea tardivă de către pârât a neadmiterii în integralitate a cheltuielilor aferente cererii finale de rambursare, fără a dovedi că prejudiciul se va produce sigur în viitor, respectiv că aceste cheltuieli în cuantum de 71.869,49 RON sunt eligibile.
Înalta Curte reține că susținerile recurentei-reclamante privind împrejurarea că aceste cheltuieli nu au fost considerate eligibile datorită unor erori ale OIPOSDRU nu au fost dovedite iar prejudiciul invocat de aceasta este un prejudiciul eventual care nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
În consecință, Înalta Curte reține că respingerea cererii privind obligarea pârâtului la plata sumei de 71.869,49 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin necontestarea sumelor respinse la rambursarea finală, nu este rezultatul unei greșite interpretări sau aplicări a dispozițiilor de drept material incidente în cauză.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale, Înalta Curte reține că acest recurs este nefondat, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 29/2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanțării și a cofinanțării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul național de dezvoltare, în bugetul instituțiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, forma în în vigoare la data încheierii acordului de parteneriat nr. x/26.09.2008:
"Art. 5. Sumele aferente contribuției publice naționale pentru fiecare program operațional se cuprind astfel:
În bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor - Acțiuni generale în poziția globală distinctă denumită "Cofinanțarea asistenței financiare nerambursabile postaderare de la Comunitatea Europeană" pentru:
(...)
e) sumele pentru acoperirea plății taxei pe valoarea adăugată aferente cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanțate din instrumente structurale în cadrul programelor operaționale.
(...)
Art. 9.
(1) Se autorizează Ministerul Economiei și Finanțelor să repartizeze și să introducă în volumul și în structura bugetelor ordonatorilor principali de credite cu rol de autorități de management, la propunerea acestora, modificările determinate de utilizarea sumelor prevăzute la art. 5 pct. 1 și să efectueze, după caz, plăți din această poziție de cheltuieli.
(...)
(3) Sumele prevăzute la art. 5 pct. 1 lit. e) se acordă, prin plată directă sau plată indirectă, următorilor beneficiari: autorități ale administrației publice centrale și locale, unități subordonate sau în coordonarea acestora, organisme neguvernamentale nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care funcționează în domeniul dezvoltării regionale, organisme neguvernamentale nonprofit, cu personalitate juridică (...)".
Potrivit dispozițțiilor art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
În cauza dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la rambursarea TVA în baza acordului de parteneriat nr. x/26.09.2008 și a dispoziților art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 29/2007.
În consecință, pârâtul Ministerul Educației Naționale, autoritate de management în proiectul care face obiectul contractului de finanțare nr. x/25.09.2008 și acordului de parteneriat nr. x/26.09.2008, are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Obligația pârâtului la plata contravalorii T.V.A. aferentă cheltuielilor desfășurate de reclamant în cadrul proiectului rezultă din dispozițile art. 5 pct. 1 lit. e) și art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 29/2007, precum și din scrisorile standard de informare emise de OIPOSDRU sub nr. x/17.06.2013, aferentă cererea de rambursare nr. x, și sub nr. x/09.10.2015, aferentă cererea de rambursare nr. x
Cu privire la actul adițional la contractul de finanțare, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că nu exista obligativitatea încheierii unui act adițional cu privire la restituirea T.V.A. pentru contractele de finanțare încheiate sub imperiul reglementărilor din O.G. nr. 29/2007, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 19/2008.
Înalta Curte mai reține că o astfel de obligație exista, în baza Instrucțiunii nr. 12 din 2010 privind plata de către AMPOSDRU a contravalorii taxei pe valoarea adăugată plătite, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanțare prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, numai în cazul contractelor de finanțare încheiate anterior datei de 27 iulie 2008, data intrării în vigoare a O.G. nr. 19/2008 care a modificat dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. e) din O.G. nr. 29/2007.
În concluzie, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material incidente în cauză.
Instanța de fond a reținut, în mod corect, că pârâtul nu a contestat răspunsul OIPOSDRU în ceea ce privește condiționarea rambursării TVA de încheierea actului adițional, motiv pentru a considerat întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la rambursarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din cererile de rambursare nr. x și nr. 3.
Instanța de fond a mai reținut că pârâtul, în măsura în care ar fi apreciat, la momentul adoptării Instrucțiunii nr. 12 din 2010, că aceasta este aplicabilă contractului de finanțare, avea posibilitatea să inițieze demersurile necesare în vederea încheierii actului aditional la acest contract.
În consecință, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că sentința atacată nu cuprinde motive contradictorii, în sensul că din unele ar rezulta temeinicia pretențiilor supuse judecății, iar din altelele netemeinicia acestora.
Pentru aceste considerente, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta Organizația Salvați Copiii și de pârâtul Ministerul Educației Naționale, ambele împotriva sentinței civile nr. 4179 din data de 21 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2020.