ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2458/2020

Ședința publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată la data de 25.01.2017, reclamanta A. S.R.L. - în insolvență - în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SĂLAJ și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA, a solicitat instanței:

Prin sentința nr. 124 din 13 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. (în insolvență), în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SĂLAJ și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA, privind Decizia de soluționare a contestațiilor nr. 444/25.07.2016, Decizia de impunere xnr. 232/17.11.2015 și Raportul de inspecție fiscală nr. xnr. 232/17.11.2015, ca neîntemeiată;

- A respins cererea de constatare a decăderii reclamantei din dreptul de a-și modifica cererea de chemare în judecată formulată de pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SĂLAJ și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA;

- A respins excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității invocate de pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SĂLAJ și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA;

- A respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SĂLAJ și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA, în ceea ce privește Decizia de impunere xnr. 232/17.11.2015, ca neîntemeiată.

Reclamanta A. prin lichidator judiciar B. Filiala Cluj a formulat recurs împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 și 8 din C. proc. civ., iar în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susținut în esență următoarele aspecte:

Hotărârea primei instanțe este nemotivată și dată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

După momentul pronunțării sentinței de fond, starea de fapt a evoluat, respectiv, reclamanta se află procedura insolvenței și a solicitat aprobarea unui Plan de reorganizare.

Pârâtele au votat împotriva planului de reorganizare și au contestat și Hotărârea Adunării creditorilor prin care a fost aprobat planul.

Așadar, prejudiciul eventual invocat s-a concretizat la momentul pronunțării hotărârii de către prima instanță și poate avea consecințe devastatoare asupra societății tocmai pentru că dreptul de creanță derivă din Decizia de impunere nu a fost înscris sub condiție suspensivă. Astfel dacă nu se dispune suspendarea executării Deciziei de impunere contestate există riscul ca societatea să intre în faliment, tocmai din cauza refuzului intimatelor de a aproba planul de reorganizare. Într-adevăr judecătorul sindic a aprobat Planul de reorganizare însă această hotărâre, precum și cea în care s-a respins contestația împotriva Hotărârii Adunării creditorilor prin care a fost aprobat planul, nu erau definitive fiind supuse apelului.

În aceste condiții, paguba care se poate produce ca urmare a respingerii cererii de suspendare este iminentă și cu efecte ireversibile.

În acest sens, a arătat că în ipoteza în care decizia de impunere nu va fi suspendata pentru a putea fi înscrisă sub condiție suspensivă în tabelul definitiv de creanțe al societății, aceasta va avea implicații asupra întregului stadiu cu privire la reorganizarea societății. Procentul de 30% din restul creditorilor (excluzând creanța bugetară obiect al prezentului dosar) nu va mai putea fi întrunit (este 30,03% actual) pentru a se putea confirma un plan de reorganizare iar rezultatul va fi fără îndoială deschiderea procedurii falimentului față de societate.

Recurenta-reclamantă a făcut trimitere la considerentele reținute în sentința nr. 1562/14.12.2018 a Tribunalului Sălaj în dosarul nr. x/2016, precum și la cele reținute în sentința nr. 1563 din 14.12.2018 a Tribunalului Sălaj în dosarul nr. x/2016.

În sentința atacată nu se regăsesc considerentele în care să fie analizată îndeplinirea condiției pagubei iminente, deși prin notele de ședință depuse în fața instanței de fond a invocat excepția autorității de lucru judecat a considerentelor referitoare la paguba iminentă, având în vedere că motivele care au configurat paguba iminentă în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 sunt în esență aceleași pe care reclamanta le-a formulat și în prezenta cauză.

Prima instanța nu a analizat aceste aspecte invocate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. și a încălcat autoritate de lucru judecat a considerentelor referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente fiind așadar incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, recurenta consideră că hotărârea primei instanțe nu este motivată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În fine, recurenta a arătat că hotărârea primei instanțe a fost data cu încălcarea normelor de drept material.

Din moment ce există două expertize judiciare întocmite în prezenta cauză (expertiza fiscală și expertiză în construcții) care contrazic concluziile organelor fiscale din cadrul actelor administrative contestate consideră că există un caz bine justificat pentru a dispune suspendarea acestor acte administrative.

În speță motivele de fond invocate în cuprinsul acțiunii introductive, care ar trebui să conducă la anularea actelor administrative contestate, sunt cel puțin la nivel de aparență fondate, întrucât experții numiți în prezenta cauza au validat cel puțin în parte argumentele invocate.

Așadar optica organelor de inspecție fiscală este contrazisă de probele administrate în prezenta cauză astfel că există controverse juridice importante a căror soluție nu este evidentă de la bun început și care la prima vedere impun aplicarea unei protecții provizorii cum este cea reglementată de prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a încălcat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 când a apreciat că în speță motivele de nelegalitate invocate nu răspund exigenței cazului bine justificat. Astfel prima instanță se raportează la o analiza pe fond a motivelor de nelegalitate, în timp ce prevederile legale invocate impun că analiza să fie efectuată la nivel de aparență. Or, în speță, la nivel de aparență, prin raportare la concluziile Rapoartelor de expertiza întocmite în cauza și a declarațiilor de martori audiați în cauză se poate cu ușurință observa că există controverse juridice importante a căror soluție nu este evidentă de la bun început.

Dovadă a acestui fapt o constituie chiar și soluția pronunțată de către prima instanță care exprima o opinie contrara celor reținute în probelor administrate.

Așadar, dacă soluția ar fi fost evidentă și situația juridică extrem de clară, nici instanța nu ar fi amânat pronunțarea în prezentul dosar de 5 ori și nu ar fi motivat hotărârea la 5 luni distanță.

Tocmai datorită existenței acestui dubiu asupra legalității actului administrativ fiscal contestat consideră că indiferent de soluția pronunțată pe fondul cauzei se impunea a fi acordată această protecție provizorie a suspendării până la soluționarea definitivă a litigiul.

În aceste condiții apreciază că hotărârea pronunțată de către prima instanță a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al debitoarei A., având în vedere dispozițiile art. 56 din Legea insolvenței, întrucât nu rezultă că a fost depusă dovada însușirii acțiunii și de către administratorul judiciar.

În subsidiar, intimata-pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de anulare a deciziei de impunere xnr. 232/17.11.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj AJFP, dar și cu o cerere formulată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, vizând suspendarea executării acestei decizii până la soluționarea definitivă a acțiunii.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, atât în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei de impunere xnr. 232/17.11.2015, cât și în ceea ce privește cererea de suspendare a acestei decizii.

Soluția instanței de fond referitoare la respingerea cererii de suspendare a deciziei de impunere xnr. 232/17.11.2015 este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Efectuând propria evaluare a materialului probator pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 din C. proc. civ., referitoare la nemotivarea sentinței și încălcarea autorității de lucru judecat, instanța de control judiciar are în vedere următoarele aspecte:

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 425 C. proc. civ.. Astfel, instanța de fond a analizat si a răspuns argumentelor esențiale expuse de părți în susținerea poziției lor procesuale și a prezentat raționamentul logico-juridic ce a stat la baza concluziei sale, exprimată prin soluția dată.

Trebuie să se aibă în vedere, în speță, și natura pricinii, respectiv cererea vizând suspendarea unui act administrativ. Analiza unei astfel de cereri presupune o pipăire a fondului în vederea identificării unor motive serioase de natură să răstoarne prezumția de legalitate a actului. Cu alte cuvinte nu se poate pretinde instanței de judecată care soluționează o astfel de cerere să facă o analiză exhaustivă a pricinii întrucât s-ar ajunge la prejudecarea fondului.

Referitor la nemotivarea sentinței cu privire la paguba iminentă, inclusiv în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat cu privire la îndeplinirea condiției privind prevenirea unei pagube iminente, în raport de împrejurarea că niciunul din argumentele de nelegalitate și netemeinicie invocate de reclamantă în ceea ce privește decizia de impunere nu a fost apreciat ca fiind fondat, analiza îndeplinirii condiției pagubei iminente nu mai prezenta nicio finalitate practică, neputându-se reține, pentru aceste motive, o nelegalitate în acest sens.

În ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la aplicarea greșită a legii, Înalta Curte constată următoarele:

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională fiind prevăzute două condiții respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În prezenta cauză, în ceea ce privește cazul bine justificat, Înalta Curte reține că pronunțarea unei hotărâri în fond, de respingere a cererii de anulare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, are aptitudinea de a păstra prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat, fiind de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale părților.

Chiar dacă sentința sus-menționată nu este definitivă în privința soluției referitoare la anularea actelor, împotriva acesteia fiind promovată calea de atac a recursului, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, întrucât judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Prin urmare, contrar celor afirmate de recurenți, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică pentru că s-a apreciat corect că motivele de nelegalitate circumscrise de reclamantă cazului bine justificat au fost analizate în cadrul analizei motivelor de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge atât excepția lipsei calității de reprezentant al recurentei-reclamante A., invocată de intimata-pârâtă, cât și recursul formulat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității de reprezentant al recurentei-reclamante A., invocată de intimata-pârâtă.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. prin lichidator judiciar B. Filiala Cluj împotriva sentinței civile nr. 124 din 13 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2020.