ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2283/2021

HOTĂRÂRE
08.04.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2283/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra cererii de față;

Deliberând asupra cererii formulate de recurenții-intervenienți, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1687 din 19 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de pârâta Comisia Speciale de Retrocedare și de intervenienții A. și B. împotriva sentinței nr. 58/2017 din 17 martie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

A casat sentința atacată și în rejudecare: A respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

A admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de15.02.2021, recurenții-intervenienți A. și B. au formulat o cerere de pretenții privind acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, constând în acordarea onorariului de avocat și alte cheltuieli avansate de intervenienți în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Jusțiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și obligarea părții care a pierdut procesul, respectiv Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia să plătească intervenienților, integral, cheltuielile de judecată. În motivarea cererii, recurenții-intervenienți au arătat că, în prezenta cauză, nu este incidentă cauza de exonerare a intimatei-pârâte de plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 453 și urm. din C. proc. civ.

Analizând cererea cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o cerere în pretenții, în raport de împrejurarea că recurenții-intervenienți solicită acordarea cheltuielilor de judecată, avansate în recurs, pe cale separată.

Astfel, acțiunea prin care recurenții intzervenienți (persoane fizice) solicită obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate în faza de judecată a recursului aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, precizând chiar în această fază procesuală că solicită cheltueli de judecată pe cale separată, este o acțiune în pretenții, de natură civilă, care se soluționează potrivit art. 94 C. proc. civ., de instanța de drept comun, respecrtiv Judecătoria.

Potrivit disp. art. 107 (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Prin urmare, în ceea ce privește competența teritorială de drept comun, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța domiciliului sau sediului pârâtului, aceasta fiind regula, cu excepția cazului în care legea nu prevede altfel.

Or, sediul pârâtei Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia fiind în județ Alba, competența de soluționare a prezentei cereri aparține Judecătoriei Alba Iulia.

În baza art. 131-132 C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența materială și teritorială de soluționare a cererii formulate de recurenții intervenienți A. și B., la Judecătoria Alba Iulia.

Declină competența materială de soluționare a cererii formulate de recurenții intervenienți A. și B., la Judecătoria Alba Iulia. Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2162/2021
nr. 188/2018 din 6 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402
ÎCCJ 2021-02-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 534/2021
ând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recu
ÎCCJ 2022-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4685/2022
Ședința publică din data de 14 octombrie 2022 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Decizia pronunțată în recurs Prin decizia nr. 1825 din data de 25 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Ju
ÎCCJ 2021-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1528/2021
rârea pronunțată de instanța de apel Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 192/A din 1 octombrie 2020, a respins, ca nefondat, apelul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 202 din 5.06.2020 a Tribunalu
ÎCCJ 2022-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5294/2022
Executor Judecătoresc A. în contradictoriu cu pârâții Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătoreșt
Sursă