ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2162/2021

Ședința publică din data de 05 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 28 februarie 2018 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia și A. din Transilvania au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Dispoziției nr. 7602 din 21.12.2017, în principal restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, înscris inițial în carte funciară nr. x, nr. top. x, casă cu 2 etaje, din cărămidă, acoperită cu țiglă, la parter cu 19 camere, 6 bucătării și dependințe, la etajul 1, cu 12 camere, 4 bucătării și dependințe, la etajul II cu 12 camere, 4 bucătării și dependințe (ulterior dezmembrat în apartamente), în subsidiar restituirea în natură a cotei de 1/2 parte din apartamentele din imobil pentru care s-a constatat anterior nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare și calitatea Arhiepiscopiei Romano-Catolic și măsuri reparatorii pentru rest.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 188/2018 pronunțată în data de 06 iulie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ ALBA IULIA, și A. DIN TRANSILVANIA, respingând, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă, acțiunea formulată de reclamanta ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ ALBA IULIA și de reclamanta A. DIN TRANSILVANIA, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României- COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE, împotriva Deciziei nr. 7602 din 21.12.2017 emisă de pârât.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 188/2018 din data de 06 iulie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal recurentele-reclamante Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba -Iulia și A. din Transilvania au formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs comună au susținut în esență recurentele că sentinta este în mod vădit nelegală, având în vedere că instanța de fond nu a cercetat cauza dedusă judecății, ci s-a folosit în mod mecanic - tip copy paste - de alte cauze cu obiect asemănător, fără să distingă specificitatea si unicitatea acestei cauze, ce are ca obiect imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x, înscris în CF x - originală în care sub nr. ser. B+l figureazä ca proprietar asupra cotei de 1/2 parte Episcopia Romano-Catolică (ridicată Ia rang de Arhiepiscopie în 1991) iar sub B+2 Fondul de Pensii al profesorilor romano-catolici.

Deși, la un moment dat, este indicat corect acest imobil, în pagina 2 si 3 a sentinței se analizează situația juridică a imobilului din CF x Cluj-în care are o altă situatie juridică, cu alti proprietari, cu alte cote si alt temei juridic al preluării de către stat, iar imobilul- obiect al prezentei cauze - a fost preluat în 1968 -prin Decretul 218/1960 si Dec. 712/1966 (privind bunuri fără stăpân, în timp ce imobilul la care se face referire în mai multe locuri din cuprinsul sentinței-a fost preluat prin naționalizare, Legea 176/1948.

Consideră recurentele că toate aceste scăpări ale sentintei nu fac altceva, decât să demonstreze că, judecătorul fondului a avut în vedere o altă situație juridică, privind un alt imobil si nu a analizat în mod concret situatia din prezenta cauză, fiind evidentă superficialitatea sentinței si lipsa de preocupare pentru a aprofunda cu adevărat situația dedusă judecății în prezenta cauză.

Recurentele invocă și faptul că, în tot cuprinsul sentintei nu se face nicio referire la argumentele din concluziile scrise depuse la 29 iunie 2018.

Deopotrivă, consideră că modul de raportare a instantei de fond - ca si a Comisiei Speciale de Retrocedare, este extrem de rigid, formalist, forțând o interpretare care urmărește golirea de conținut a legii de retrocedare.

Invocă dispozițiile art. 1 alin. (3) si art. 3 din L.94/2000, ce prevăd că "Prin centru de cult se întelege instituția, cu sediul în România, care coordonează toate unitătile locale ale unui cult religios", susținând în acest sens că ARHIEPISCOPIA ROMANO CATOLICĂ reprezintă centrul de cult al Bisericii Romano-Catolice, în accepțiunea acesor dispoziții.

Astfel, formularea cererii de ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ-ce este centrul de cult, pe seama Consiliului Arhidiecezei, nu denotă, decât că în interiorul ARHIEPISCOPIEI ROMANO-CATOLICE- acel bun a fost destinat Fondului de pensii al profesorilor romano-catolici iar reclamanta nu a formulat cererea de retrocedare în nume propriu, ci exclusiv pentru CONSILIUL ARHIDIECEZEI ROMANO-CATOLICE ALBA-IULIA. Consideră că cele statuate de instanța de fond, în sensul că nu ar avea calitate procesuală activä, reprezintă o crasă nelegalitate si golirea de continut a legii reparatorii.

ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICÄ ALBA-IULIA a fost proprietara de CF asupra cotei de 1/2 parte din imobil-potrivit inscriptiei de sub nr. B.l CF x și însăși legea reparatorie - O.U.G. nr. 94/2000 - prin formularea textului de lege - care prevede că cererile se depun "prin centrul de cult"-admite, recunoaste că centrul de cult este organul central al unui cult religios, care în mod logic are în sânul lui o serie de persoane juridice subordonate.

Deopotrivă, susțin recurentele - reclamante că, Consiliul ARHIDIECEZEI ROMANO-CATOLIC DE ALBA-IULIA este un organ ecleziastic, si care funcționează sub autoritatea Arhiepiscopiei, motiv pentru care apreciază ca fiind de nepermis, ca dreptul laic să ignore într-o asemenea măsură dreptul canonic, si organizarea internă a unui cult religios, calitatea procesuală activă a ARHIEPISCOPIEI ROMANO-CATOLICE ALBAIULIA fiind clară, neechivocă, neinterpretabilă, atâta timp, cât ea a fost proprietara imobilului.

În ceea ce privește Fondul de Pensii al Statusului Romano-Catolic, susțin recurentele-reclamante că aceasta este un organism creat de biserica romano-catolică în baza autonomiei bisericești, iar prin sentința civilă nr. 1515/1 august 2001 a Judecătoriei Miercurea Ciuc s-a stabilit că aceeasi persoană juridică din cadrul Arhiepiscopiei Romano-Catolic-a purtat în decursul timpului mai multe denumiri printre care si aceea de " Consiliu al Arhidiecezei Romano-Catolic de Alba-Iulia, iar formularea cererii de ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICÄ care este - centrul de cult - pe seama Consiliului Arhidiecezei nu denotă decât că în interiorul Arhiepiscopiei acel bun a fost destinat Fondului de Pensii iar Biserica, în baza principiului autonomiei sale, are dreptul de a crea universalități de bunuri, de a înființa patrimonii de afectațiune cu o existență juridică proprie iar Statul nu are dreptul de a se amesteca în administrarea internă a bunurilor ecleziastice, administrarea, destinatia internă din cadrul bisericii a acestui bun fiind un aspect irelevant față de Comisia Centrală de Retrocedare.

In consecință, la retrocedarea bunului trebuie avut în vedere doar împrejurarea cä acesta a fost preluat de la Biserica Catolică în mod abuziv, si el trebuie retrocedat.

Invocă Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 3812 din 28 noiembrie 2017, în care s-a reținut că imobilul ce face obiectul cererii de retrocedare are caracter de bun eclezistic, conform Codului de drept canonic al Bisericii Romano-Catolice; Biserica Romano-Catolică avea posibilitatea de a crea fonduri eclezistice, afectate unui anumit scop, fonduri ce apartineau însă tot cultului religios catolic, respectiv că fondul pe care era evidentiat imobilul ce face obiectul cererii de retrocedare nu era o fundație cu personalitate juridică de sine-stătătoare, ci un fond ce constituia un patrimoniu de afectațiune; bunurile din acest fond erau administrate de Ordinariul Catolic de rit Latin din Alba-Iulia, respectiv de episcop/arhiepiscop, reținând totodată aplicabilitatea în cauză a prevederilor Acordului privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927, ratificat prin Decretul-Lege din 1 martie 1940, ale Legii pentru regimul cultelor din 1928, a Codului de drept canonic al Bisericii Romano-Catolice.

Susțin, de asemenea, recurentele-reclamante că, în actul constitutiv si statutul fundatiei s-a mentionat că aceasta este succesorul de drept al Statusului Romano-Catolic din Transilvania, cu fonduri recunoscute prin art. V din acordul încheiat la 30 mai 1932 între Sfântul Scaun si Guvernul Român, iar prin încheierea nr. 5348/CC/2005 pronunțată în dosarul nr. x/2005, Judecătoria Cluj a încuviințat dobândirea personalității juridice a acestei fundații, în conformitate cu actul constitutiv si statutul care fac parte integrantă din hotărâre, scopul fundatiei fiind, printre altele, demersuri administrative si judiciare pentru retrocedarea bunurilor imobiliare si mobiliare.

Apreciază astfel că nu se poate retine lipsa calității procesuale active a A. din Transilvania

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurentele - reclamante a formulat întâmpinare intimata - pârâtă COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței recurate, pentru următoarele considerente:

Recurentele își întemeiază formal cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în ipotezele legale.

În acest context, recurentele-reclamante doresc să determine, pe baza unor argumente/critici de ordin general, rejudecarea cauzei sub toate aspectele (în sensul prevederilor art. 304

1

în vechiul C. proc. civ.).

Consideră intimata -pârâtă că, se încearcă astfel, în mod nepermis, transformarea recursului dintr-o cale extraordinară de atac într-una devolutivă iar această situație nu este posibilă, recursul vizând exclusiv un control de legalitate al sentinței pronunțate, modul în care instanța de fond apreciază materialul probator administrat în cauză nu poate fi considerat o lipsă de motivare, respectiv o încălcare a normelor de drept material aplicabile în speță.

Pe fond, susține intimata că recursul este neîntemeiat pentru următoarele argumente:

Cererea de retrocedare nu a fost formulată în nume propriu, ci exclusiv în numele Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, astfel că în condițiile în care cererea nu a fost formulată de reclamantă în nume propriu, drepturile acesteia nu pot fi vătămate prin respingerea cererii, întrucât nici în ipoteza admiterii cererii nu s-ar ajunge la restituirea bunurilor către reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia.

În combaterea susținerilor din cererea de recurs, susține că cererea de retrocedare nr. x/29.02.2003 a fost depusă de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia (denumită în continuare Arhiepiscopia) pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia (denumit în continuare Consiliul Arhidiecezei); calitatea de solicitant (titular) în cadrul procedurii administrative instituite de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aparține Consiliului Arhidiecezei, iar nu persoanei juridice prin intermediul căreia a fost depusă cererea de retrocedare, respectiv Arhiepiscopiei.

Nici Consiliul Arhidiecezei și nici A. din Transilvania nu au fost proprietarii bunurilor solicitate prin cererea de retrocedare, ci "Episcopia Romano-Catolică de rit latin din Alba Iulia și Fondul de Pensii al profesorilor rom-cat. Administrat de Ordinariul Catolic de rit latin de Alba Iulia", astfel cum rezultă din cartea funciară nr. x a localității Cluj, județul Cluj".

Pe de altă parte, A. din Transilvania (denumită în continuare Fundația) reprezintă o persoană juridică română de drept privat, înființată în temeiul O.G. nr. 26/2000 și nu are caracter de cult religios în accepțiunea O.U.G. NR. 94/2000 și nu este persoană îndreptățită la restituire, indiferent de fondatorii acesteia, de obiectul său de activitate sau de persoana juridică pe care o succede.

Fundația, chiar în calitate de succesoare în drepturi a Consiliului Arhidiecezei, nu poate dobândi un drept de proprietate care nu s-a aflat în patrimoniul antecesorului său, deoarece "nemo dat quod non habet", în acest sens fiind și prevederile Concordatului dintre Regatul României, pe de o parte, și Sfântul Scaun, de cealaltă parte, ratificat ulterior prin Legea din 12 iunie 1929 (act denunțat prin Decretul nr. 151/17.07.1948) și ale Acordului privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sf. Scaun și Guvernul Român.

Invocă Decizia nr. 1564/924 (irevocabilă) pronunțată la data de 30.09.1924 în dosarul nr. x precum și Decizia nr. 1515/2001 a Judecătoriei Miercurea Ciuc.

Or, bunurile solicitate prin cererea de retrocedare nu au fost în proprietatea Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, ci, parțial, în proprietatea Episcopiei romano-catolice de rit latin și, parțial, în proprietatea Fondului de pensii al profesorilor romano-catolici.

In concluzie, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de către recurentele-reclamante, Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia și A. din Transilvania, și, pe cale de consecință, menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței civile nr. 188/06.07.2018 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, secția a IlI-a contencios administrativ și fiscal.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentele - reclamante Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia și A. din Transilvania au formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de intimata -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, în cuprinsul căruia menționează că se ignoră cu desăvârșire că, în motivarea sentinței atacate se face referire la un alt imobil, o altă situație juridică, decât cea a imobilului ce a făcut obiectul dispoziției nr. 7602/21.12.2017.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la data de 9 februarie 2021.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea de retrocedare nr. x din 28.02.2003, reclamanta Arhiepiscopia Romano Catolică, a solicitat pentru Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia restituirea imobilului situat în Cluj Napoca, județ Cluj, compus din casă cu curte .

Prin Decizia nr. 7602 din 21.12.2017, cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003 formulată de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia - pentru Consiliului Arhidiecezei Romano Catolice Alba Iulia a fost respinsă, pârâta reținând că imobilul solicitat nu a fost proprietatea Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia. .

Soluționând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, invocată de pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare, instanța de fond a reținut că, în condițiile în care cererea nu a fost formulată de reclamantă în nume propriu, ci doar pentru Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice Alba Iulia, drepturile reclamantei nu pot să fie vătămate prin respingerea cererii, întrucât, nici în ipoteza admiterii cererii nu s-ar ajunge la restituirea bunurilor către reclamanta Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia, pentru că nu ea a formulat cererea de restituire.

În ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei A. din Transilvania, a reținut în esență prima instanță că, în prezenta cauză nu există niciunul dintre cazurile în care se poate considera că o persoană juridică este continuatoarea alteia, nu s-a dovedit și nu se pune problema divizării, comasării, sau a absorbției. Nu a avut loc în speță o modificare a actului constitutiv al persoanei a cărei continuatoare pretinde a fi reclamanta, ci s-a înființat o persoană juridică nouă, respectiv fundația reclamantă.

A reținut judecătorul fondului că, în niciun caz nu se poate accepta ideea că o persoană este continuatoarea alteia, în lipsa oricărei dispoziții legale în acest sens, prin simpla mențiune a acestui lucru în actul constitutiv. O astfel de concepție ar duce, de altfel și la consecințe de neconceput, întrucât s-ar ajunge la concluzia că asociații unei persoane juridice pot să pretindă că respectiva persoană este continuatoarea oricărei alteia și că în acest fel îi preia patrimoniul.

Pentru aceste motive, Curtea, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia și și a reclamantei A. din Transilvania, respingând acțiunea formulată de acestea, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

Analiza motivelor de casare

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este neîntemeiat, sentința atacată cuprinzând suficiente argumente în considerente care să permită exercitarea controlului judiciar, precum și exprimarea neechivocă a soluției primei instanțe.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "…motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Astfel, în raport de dispozițiile precitate, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Și, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele. În ceea ce privește motivația, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă și buna înțelegere a hotărârii.

Pe de altă parte, această obligație a instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudența CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state.

Mai exact, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt și a argumentelor cuprinse în actul de sesizare.

Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiată critica recurentelor, în sensul că judecătorul fondului a avut în vedere o altă situație juridică, privind un alt imobil, prin raportare la faptul că " în pagina 2 și 3 a sentinței se analizează situația juridică a imobilului din CF nr. x Cluj".

Analizând hotărârea recurată din această perspectivă, constată instanța de control judiciar că mențiunile de la filele x din considerentele sentinței de fond nu reprezintă raționamentul propriu al instanței, ce poate fi regăsit la filele x ale hotărârii, ci susținerile recurentelor -reclamante din cererea de chemare în judecată, preluate întocmai de instanță.

Chiar recurentele -reclamante, în cadrul cererii de chemare în judecată, filele x ale acțiunii, au menționat că " imobilul revendicat a constituit până la naționalizare, conform cărții funciare nr. x Cluj poziția A+1 si B +3 și 4 proprietatea Episcopiei Romano Catolice de rit latin din Alba Iulia în 2/3 părți", respectiv că " subscrisa arhiepiscopie am revendicat în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 94/2000 aprobat prin Legea nr. 501/2002 imobilul situat în Mun. Cluj Napoca, județ Cluj, înscris inițial în cartea funciară nr. x a localității Cluj, nr. top x . . . . . . . . . .".

Lecturând considerentele hotărârii, se constată că ușurință că mențiunile referitoare la CF. x Cluj, reprezintă doar repredocerea susținerilor recurentelor -reclamante, nu raționamentul instanței pe care se sprijină soluția adoptată în dispozitivul hotărârii.

În consecință, reține Înalta Curte că hotărârea recurată respectă exigențele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, în raport și de prevederile art. 6 din Convenția E.D.O și de art. 21 din Constituția României.

Prin urmare, din perspectiva temeiului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de cele două recurente reclamante este nefondat.

În ceea ce privește celălalt motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - Înalta Curte, raportat la modul de soluționare a cauzei, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor - excepție de fond, absolută și peremptorie - reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, formulată atât de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia cât și de A. din Transilvania, s-a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 7602 din 21.12.2017 emisă de Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare, prin care s-a respins "cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003 depusă de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia, prin care se solicită restituirea imobilului compus din casă și curte, situat în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, înscris în cartea funciară nr. x, nr. top. x, întrucât imobilul solicitat nu a fost proprietatea Consiliului Arhidiecezei Romano-Calotice de Alba Iulia".

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă), precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).

În materia contenciosului, calitatea procesuală activă o poate avea persoana care solicită autorității efectuarea unei operațiuni administrative sau emiterea unui act administrativ respectiv persoana ce se consideră vătămată prin refuzul autorității de a proceda ca atare la efectuarea operațiunii/emiterea actului sau prin emiterea actului solicitat iar calitatea procesuală pasivă o are instituția pe autoritatea ce refuză a soluționa cererea sau care a emis actul ce se consideră vătămător.

În prezenta cauză, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia, reținând că, în condițiile în care cererea nu a fost formulată de reclamantă în nume propriu, drepturile acesteia nu pot fi vătămate prin respingerea cererii, întrucât nici în ipoteza admiterii cererii nu s-ar ajunge la restituirea bunurilor către reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, pentru că nu ea a formulat cererea de restituire.

Această opinie nu este împărtășită de instanța de control judiciar, apreciind că, raportat la faptul că cererea de retrocedare a imobilului în cauză, nu a fost formulată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia în nume propriu, ci pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată în nume propriu, instanța de judecată era obligată, în considerarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. - relativ la rolul judecătorului în aflarea adevărului - să stabilească cui îi aparține legitimitatea procesuală activă, în continuarea demersului procesual inițiat.

Reține instanța de control judiciar că, deși Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia nu a formulat cererea de retrocedare în nume propriu, aceasta justifică o vătămare prin prisma calității de reprezentant al Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia.

Cererea de retrocedare a fost formulată pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, iar acest Consiliu al Diecezei Catolice de Rit de Alba Iulia actualmente este Arhidieceză ca urmare a ridicării în grad a Episcopiei Romano Catolice de Alba Iulia la nivel de Arhiepiscopie în anul 1991. În aceste condiții, excepția lipsei calității procesuale active a acestei reclamante este nefondată, deoarece decizia ce face obiectul acțiunii a fost emisă către Consiliul Arhidiecezei prin Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia.

Pe de altă parte, se are în vedere și susținerea recurentei-reclamante, în sensul că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) si art. 3 din Legea nr. 94/2000, "prin centru de cult se întelege instituția, cu sediul în România, care coordonează toate unitătile locale ale unui cult religios." Astfel, Arhiepiscopia Romano Catolică reprezintă centrul de cult al Bisericii Romano-Catolice, în accepțiunea acestor dispoziții.

În privința actelor administrative, legiuitorul a recunoscut calitate procesuală activă persoanei vătămate printr-un act administrativ tipic sau asimilat, indiferent dacă este beneficiarul actului sau este terț fată de act.

În consecință, calitatea procesuală activă se stabilește nu prin raportare la existența dreptului de proprietate asupra imobilului în discuție, ci prin raportare la actul administrativ contestat.

În condițiile în care cererea de retrocedare înregistrată la Comisia Specială de Retrocedare sub nr. x din 28.02.2003 și întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, a fost formulată de Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice, titularul actului administrativ contestat - Decizia nr. 7602 din 21.12.2017, este același cu titularul cererii de chemare în judecată, respectiv Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, aceasta are legitimitate procesuală activă de a sta în proces, în calitate de persoană vătămată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte urmează a admite recursul formulat de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, a casa în parte sentința recurată, trimițând spre rejudecare la aceeași instanță cererea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței recurate, referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei A. din Transilvania.

Instanța de control judiciar apreciază că se impune păstrarea soluției instanței de fond cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantei A., raportat la aceleași considerente reținute în constatarea calității procesuale active a reclamantei Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, ce acționează în calitate de reprezentant al Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia.

Întrucât reclamanta A. din Transilvania nu este cea care a declanșat procedura administrativă, respectiv nu a formulat cererea de retrocedare, nefiind menționată în actul administrativ contestat - Decizia nr. 7602/21.12.2017 - nu are calitate procesuală activă.

De altfel, constată Înalta Curte că această persoană juridică de drept privat a fost înființată în anul 2005, adică ulterior cererii de retrocedare depusă încă din anul 2003.

Simpla mențiune din actul constitutiv, conform voinței fondatorului său, că " este succesorul de drept în baza sentinței civile nr. 1515/1 aug. 2001 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, jud. Harghita al instituției care puta numele de Status Romano Catolicus Transylvaniensis, adică Statusul Romano Catolic din Transylvania cu fonduri recunoscute prin art. V. din acordul încheiat în 30 mai 1932 între Sfântul Scaun și Guvernul Român prin interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 2927, care și-a încetat activitatea în anul 1948. Apoi și-a schimbat numele în Statusul Romano Catolic din RPR aprobat prin Decretul nr. 83 din 31 martie 1951 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române prin car s-a aprobat regulamentul de funcționare a Statusului înregistrat la Ministerul Cultelor sub nr. x/1951, în fine în Status Consilius Arhidiecezei Catolice de rit latin din Alba Iulia", nu justifică calitatea procesuală activă în prezenta cauză, raportat la dispozițiile art. 1 și următoarele din O.U.G. nr. 94/2000, ce prevăd posibilitatea restituirii bunurilor care au apartinut cultelor religioase foștilor proprietari, adică cultului sau subunităților sale, ceea ce conduce la concluzia că această lege nu permite restituirea acestor imobile unor persoane juridice de drept privat înființate ulterior formulării cererii de retrocedare, respectiv în anul 2005 și în baza O.G. nr. 26/2000.

În acord cu judecătorul fondului și instanța de control judiciar constată că recurenta -reclamantă A. din Transilvania nu a adus nici o probă care să certifice că patrimoniul Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice Alba-Iulia a fost preluat de această fundație.

Cu prilejul noii soluționări a cauzei, instanța de fond va stabili cadrul procesual/reprezentantul legal al părții care deține calitatea procesuală activă, având în vedere, pe de o parte, prevederile canonice în materie -Codul de drept canonic - și, pe de altă parte, susținerile acestora cu privire la efectele juridice ale hotărârilor judecătorești la care se face referire în cererea de chemare în judecată. În rejudecare, instanța de fond va avea în vedere toate argumente expuse de părțile litigante, atât la judecata pe fond când și în calea de atac a recursului, precum și apărările formulate de intervenienții accesorii, a căror cerere a fost încuviințată în principiu în faza procesuală a recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În aceste condiții, Înalta Curte, găsind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea primei instanțe fiind nelegală, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, urmează ca, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, în temeiul art. 497 C. proc. civ., să admită recursul formulat de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, să caseze în parte sentința recurată, să trimită spre rejudecare la aceeași instanță cererea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței recurate referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei A. din Transilvania, cu consecința respingerii recursului promovat de reclamanta A. din Transilvania, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia împotriva sentinței civile nr. 188/2018 din 6 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată.

Trimite spre rejudecare la aceeași instanță cererea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia .

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței recurate referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei A. din Transilvania.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. din Transilvania împotriva sentinței civile nr. 188/2018 din 6 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 05 aprilie 2021.

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Încheiere

Dosar nr. x/2018

Ședința publică din data de 23 martie 2021

Președinte:

B.

- judecător

C.

D.

- judecător

- judecător

E.

- magistrat-asistent

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantele A. din Transilvania și Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia împotriva sentinței civile nr. 188/2018 din 6 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal, făcut în ședință publică răspund petenții F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T.- fiica moștenitoare a lui U., V. - succesor al lui W., X., Y., Z., AA. - fiica moștenitoare a lui BB., CC., DD., EE., FF. cu cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei-pârâte Comisia Specială de Retrocedare - nediscutată, prin avocat GG., cu Delegație de substituire la dosar din partea avocatului titular HH., cu Împuternicire avocațială la dosar, lipsind părțile, respectiv recurentele- reclamante A. din Transilvania și Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba și intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se prezintă referatul cauzei, magistratul - asistent învederând următoarele:

- Dosarul se află la cel de-al doilea termen de judecată, la termenul anterior cauza fiind amânată pentru comunicarea cererii de intervenție accesorie formulată de mai mulți petenți, în interesul intimatei -pârâte, instanța prorogând pentru acest termen de judecată discutarea admisibilității în principiu a acestei cereri de intervenție, părțile fiind citate cu copie a cererii și cu mențiunea de a formula Puncte de vedere pe acest aspect.

- Intimata-pârâtă a depus la dosar Note Scrise, cu privire la cererea de intervenție, lăsând la latitudinea instanței admiterea în principiu a acesteia.

- Până la acest moment recurentele -reclamante nu au depus punct de vedere cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție.

- Petenții cu cerere de intervenție au transmis pe fax la instanță o adresă în care indică un reprezentant comun și domiciliul procesual pentru comunicarea actelor de procedură.

- Urmează ca instanța să aprecieze cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție.

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. civ. pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie, astfel cum a fost formulată, în interesul intimatei-pârâte Comisia Specială de Retrocedare.

Reprezentantul petenților solicită admiterea în principiu a acestei cereri. Precizează că, pe de-o parte, aceștia locuiesc în imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat prin cererea care a făcut obiectul Dispoziției nr. 7602/21.12.2017 a Comisiei Speciale de Retrocedare și, pe de altă parte, părțile pe care le reprezintă au cumpărat de la stat aceste imobile, în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului. Este adevărat că, o parte din contract a fost anulată, însă numai cu privire la o cotă de 1/2. Astfel, apreciază că, în ceea ce privește cealaltă cotă, există interes pentru a interveni în prezentul litigiu.

Subliniază, totodată, faptul că, în măsura în care se va menține valabilitatea acestei decizii, care a fost contestată în obiectul prezentei pricini, li s-ar consolida petenților dreptul de proprietate, pe de-o parte, iar pe de altă parte, ar fi deschisă calea de atac a unei revizuiri împotriva hotărârilor prin care s-a dispus anularea parțială a contractelor de vânzare-cumpărare. Din această perspectivă, apreciază că are interes în susținerea poziției intimatei-pârâte.

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. civ., deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție accesorie în interesul intimatei -pârâte Comisia Specială de Retrocedare, astfel cum a fost formulată de petenții F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T.- fiica moștenitoare a lui U., V. - succesor al lui W., X., Y., Z., AA. - fiica moștenitoare a lui BB., CC., DD., EE. și FF. o admite în principiu și, luând act că nu mai sunt cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, intimata -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare solicitând și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C. proc. civ., declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul recursului ce face obiectul prezentei judecăți.

Apărătorul intervenienților accesorii în interesul intimatei-pârâte Comisia Specială de Retrocedare, solicită respingerea recursului. Cu privire la chestiunea dreptului de proprietate, respectiv cui aparține și cine putea formula o cerere de retrocedare, arată că, astfel cum se poate observa din înscrisurile depuse la dosar, dreptul de proprietate asupra imobilului aparținea, pe de-o parte, Episcopiei Romano Catolice de Alba Iulia, iar pe de altă parte, Fondului de Pensii al Profesorilor Romano-Catolici. Din această perspectivă, aceste două intituții aveau dreptul de a formula cerere de retrocedare. Depune Concluzii Scrise, în sprijinul susținerilor orale de la acest termen de judecată, menționând deopotrivă că nu solicită cheltuieli de judecată.

Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

ÎNALTA CURTE

Având nevoie de timp pentru a delibera, eventual, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise,

În temeiul art. 396 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a

DISPUNE:

Amână pronunțarea deciziei la data de 5 aprilie 2021.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 23 martie 2021.