ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2247/2020

Ședința publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, la data de 16.05.2016, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Direcția pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Agenția Naționala de Integritate, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:

- caracterul nelegal al transferului datelor cu caracter personal de la Ministerul Afacerilor Interne - Direcția pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date către Agenția Naționala de Integritate, operațiune efectuata la data de 28.11.2012, prin accesarea bazei de date, de către inspectorul de integritate, fără informarea dlui. A., precum și

- caracterul nelegal al prelucrării datelor cu caracter personal ale dlui. A., de către Agenția Naționala de Integritate, ulterior accesării bazei de date aparținând Direcției pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, prin utilizarea acestora fără consimțământul sau informarea prealabila a dlui. A..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond nu cuprinde argumente importante din cererea de chemare în judecată, sens în care apreciază că sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină și echivalează cu lipsa motivării sau cel puțin cu o motivare insuficientă.

Astfel argumentele referitoare la garanțiile impuse de Legea nr. 677/2001 și de Directiva nr. 95/46 și Carta Europeană a Drepturilor Omului nu au fost avute în vedere de prima instanță și nici nu rezultă implicit din motivarea sumară a soluției de inadmisibilitate.

Recurentul mai arată că este necesară o analiză a conținutului actului administrativ prin raportare la normele legale incidente pentru a decide dacă protocolul produce efecte juridice și dă naștere/modifică raporturi juridice.

Criticile întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. vizează aplicarea în mod greșit de către instanța de fond a dispozițiilor art. 1, art. 8, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu prevederile art. 15 din Legea nr. 176/2010 atunci când a apreciat că Protocolul de colaborare nu reprezintă un act administrativ întrucât "simpla furnizare de date cu privire la anumite persoane nu este susceptibilă prin ea însăși să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice.

Astfel protocolul de colaborare a dat naștere dreptului ANI de a accesa direct baza de date și a utiliza datele cu caracter personal, adăugând la normele exprese ale Legii nr. 176/2010, rezultând fără putință de tăgadă că protocolul produce efecte juridice prin el însuși. Pe cale de consecință, instanța de fond a calificat în mod greșit natura juridică a protocolului ca fiind o operațiune prealabilă emiterii de către ANI a actelor de competența sa.

Referitor la inadmisibilitatea celui de al doilea capăt de cerere arată că scopul pentru care a solicitat instanței să cenzureze nelegalitate transferului datelor cu caracter personal de la Ministerul Afacerilor Interne către Agenția Națională de Integritate, prin accesarea bazei de date, de către inspectorul de integritate, fără informarea recurentului, urmărește restabilirea legalității în urma anulării protocolului.

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații Ministerul Afacerilor Interne, Direcția pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Agenția Naționala de Integritate au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Referitor la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., așa cum Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată, cuprinde succint argumentele pe care s-a întemeiat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificată nici "superficialitatea soluției de respingere a acțiunii ca inadmisibilă ori numai motivarea lacunară" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Faptul că recurentul nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

Potrivit motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Astfel, primul capăt al cererii de chemare în judecată vizează anularea Protocolului de colaborare încheiat între Agenția Națională de Integritate și Ministerul Afacerilor Interne privind accesul la bazele de date aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor nr. 41/09.02.2012 (MAI) și nr. 510/10.02.2012 (ANI).

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 -, Semnificația unor termeni:

(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

……….

c)*) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;"

Din conținutul dispozițiilor anterior citate rezultă că actul administrativ pentru a fi supus cenzurii instanțelor judecătorești trebuie să producă efecte juridice, să creeze, să modifice sau să suprime o situație juridică subiectivă sau obiectivă.

Or, protocolul de colaborare care face obiectul cauzei de față, nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la autorități publice, scopul încheierii lui nu a fost producerea prin el însuși de efecte juridice separate, specifice dreptului administrativ, ci doar de a constitui un instrument procedural aferent prelucrării de date cu caracter personal, în condițiile legii, în îndeplinirea atribuțiilor cu care părțile sunt învestite prin lege.

Astfel, protocolul reprezintă o procedură scrisă încheiată între autorități publice, în baza unor prevederi legale exprese, prin care se prevăd operațiuni administrative complexe pe care autoritățile semnatare trebuie să le efectueze în comun, în vederea exercitării atribuțiilor legale și comune.

Deși este un act juridic, protocolul nu naște, modifică sau stinge drepturi și obligații noi instituite în vederea organizării generale a legii sau a executării în concret a legii, ci reia fidel, texte din legi, ordonanțe sau hotărâri, după caz, ce privesc atribuțiile comune ale celor două autorități în domeniile lor de activitate. Constatăm astfel că protocolul însuși izvorăște din acte administrative normative și individuale, fiind simple forme scrise de executare în concret, unitar și imediat a atribuțiilor legale. Astfel, efectele juridice nu sunt unele noi și directe, ci ele rezultă chiar din textul actelor normative în temeiul cărora s-au încheiat protocoalele. În acest sens, este de reținut că manifestarea de voință a celor două instituții publice semnatare, în sensul configurării conținutului dreptului/obligației de cooperare/colaborare instituțională prin stabilirea unui corp comun de proceduri interne, reguli procedurale de urmat de către acestea cu ocazia diferitelor proceduri, inclusiv judiciare, nu a fost exprimată în regim de putere publică și nici nu a fost emisă în vederea executării/organizării în concret a legii, nefiind aptă, prin ea însăși, a schimba realitatea juridică.

Rezultă cu evidență faptul că protocolul a cărui anulare o solicită reclamantul nu are caracterul unui act administrativ, ci este un act intern al celor două instituții, Agenția Națională de Integritate și Ministerul Afacerilor Interne, având ca obiect instrumentarea unui schimb de informații între cele două autorități, astfel cum este prevăzut în Legea specială nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative.

Față de cel de al doilea capăt de cerere vizând constatarea caracterului nelegal al procedurii de prelucrare a datelor cu caracter personal aparținând reclamantului A., de la Ministerul Afacerilor Interne către Agenția Națională de Integritate, instanța de control judiciar împărtășește opinia instanței de fond în sensul inadmisibilității acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004,,(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.".

Totodată, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004,,(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

În considerarea normelor legale invocate și a aspectelor menționate, acțiunea în contencios administrativ poate avea ca obiect fie anularea unui act administrativ tipic, fie cenzura unui act administrativ asimilat (nesoluționarea în termen a unei cereri sau refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri/efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim).

În același sens, dispozițiile art. 18 din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date dispun următoarele:, Dreptul de a se adresa justiției:

(1) Fără a se aduce atingere posibilității de a se adresa cu plângere autorității de supraveghere, persoanele vizate au dreptul de a se adresa justiției pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege, care le-au fost încălcate.

(2) Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanței competente pentru repararea acestuia.

(3) Instanța competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxă de timbru."

Dispozițiile art. 25 și art. 26 din aceeași lege stabilesc că:, art. 25 - Plângeri adresate autorității de supraveghere:

(1) În vederea apărării drepturilor prevăzute de prezenta lege persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidența prezentei legi pot înainta plângere către autoritatea de supraveghere. Plângerea se poate face direct sau prin reprezentant. Persoana lezată poate împuternici o asociație sau o fundație să îi reprezinte interesele.

(…)

(7) Autoritatea de supraveghere poate ordona, dacă apreciază necesar, suspendarea unora sau tuturor operațiunilor de prelucrare până la soluționarea plângerii în condițiile alin. (5).

(8) Autoritatea de supraveghere se poate adresa justiției pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege persoanelor vizate. Instanța competentă este Tribunalul Municipiului București. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxa de timbru." art. 26 - Contestarea deciziilor autorității de supraveghere:

(1) Împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispozițiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii, la instanța de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgență, cu citarea părților. Soluția este definitivă și irevocabilă."

Față de aspectele anterior învederate, Înalta Curte reține că nu este admisibilă o acțiune în constatarea nulității procedurii de prelucrare a datelor cu caracter personal, precum cea formulată în prezenta cauză. Astfel, procedura instrumentării datelor cu caracter personal aparținând reclamantului A. s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 176/2010, cum rezultă din conținutul raportului de evaluare și a documentației care a stat la baza emiterii acestui act administrativ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat judicios prevederile legale aplicabile, motiv pentru care, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3679 din data de 22 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3679 din data de 22 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2020.