ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2117/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Inspecție Economico - Financiară și Ministerul Finanțelor Publice prin Biroul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor, modificarea în parte a Deciziei nr. 33/P/16.06.2016, pronunțate de Biroul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor aflat în subordinea ministrului finanțelor publice în sensul celor dispuse prin Dispoziția obligatorie nr. 228/09.09.2015, întocmită în baza constatărilor cuprinse în Raportul de inspecție economico-financiară, purtând același număr de înregistrare, de către inspectorii de inspecție economico - financiară, astfel: anularea punctului 4.2 din cuprinsul Dispoziției și a măsurii dispuse, ca fiind nelegală și netemeinică și anularea punctului 4.3 din cuprinsul Dispoziției și a măsurii dispuse, ca fiind nelegală și netemeinică.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 44 din 6 februarie 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu ANAF-DGRFP Brașov - Serviciul Inspecție Economico-Financiară și Ministerul Finanțelor Publice, prin Biroul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor, s-a modificat în parte Decizia nr. 33/P/16.06.2016 pronunțată de Biroul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor aflat în subordinea Ministerului Finanțelor Publice în sensul anulării constatărilor și măsurilor dispuse la punctul 4.3 din cuprinsul Dispoziției obligatorii nr. 228/09.09.2015 întocmită în baza Raportului de inspecției economico-financiară nr. 228/09.09.2015, s-a anulat Dispoziția obligatorie nr. 228/09.09.2015, în parte, în ceea ce privește constatările și măsurile dispuse la pct. 4.3.; s-au menținut în rest actele administrative atacate și au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Apreciază recurenta, raportat la soluția pronunțată de instanța de fond, faptul că motivarea instanței conform căreia: în privința prevederilor art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013, care se referă la recuperarea amenzilor prevăzute strict și limitativ prin O.G. nr. 26/2013, neputând fi extinse la orice faptă contravențională și neputând constitui temei legal pentru măsura dispusă, nu putea conduce la o soluție de anulare a Măsurii 4.3. din cuprinsul Dispoziției obligatorii nr. 228/09.09.2015, întocmită în baza Raportului de inspecție economico-financiară nr. 228/09.09.2015, întrucât organul de inspecție economică-financiară nu a aplicat amenzi contravenționale, ci a dispus doar recuperarea acestora de la persoanele vinovate.

Susține recurenta că, în adoptarea soluției pronunțată de instanța de fond se impunea a fi reținute și aspectele referitoare la faptul că reclamanta a înregistrat în perioada supusă inspecției, 2011-2014 pe contul contabil 6581 "despăgubiri, amenzi și penalități", așa cum reiese din Anexa Notei explicative, amenzi contravenționale aplicate de organele de poliție constând în "neaducerea la forma inițială a carosabilului", pentru lucrări necorespunzătoare", apoi de Administrația Națională Apele Române, Inspectoratul Teritorial de Muncă, CNADR. Aceste date au fost extrase din Registrele jurnale ale reclamantei și recunoscute de aceasta prin achitarea lor și cuprinderea lor în rezultatul anual aprobat de Consiliul de administrație.

Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În cauza de față, organele de control din cadrul DGRFP Brașov, respectiv Serviciul Inspecție-Economico-Financiară au efectuat o inspecție economico-financiară la intimata-reclamantă, având următoarele obiective: verificarea fundamentării și execuției bugetului de venituri și cheltuieli; verificarea respectării disciplinei bugetare, economico-financiare și contabile; verificarea respectării prevederilor legale cu privire la bunurile din domeniul public și privat al statului și al unităților administrativ teritoriale; controlul modului de constituire, declarare și virare a dividendelor sau vărsămintelor la operatorii economici de subordonare centrală; verificarea modului de organizare și exercitare a formelor obligatorii de control intern/managerial, pe perioada 01.01.2010 - 31.12.2014.

În urma efectuării controlului a fost întocmit Raportul de inspecție economico-financiară nr. 228/09.09.2015, anexa la Dispoziția obligatorie nr. 228/09.09.2015.

Din cuprinsul acestor acte, intimata-reclamantă a contestat măsurile nr. 4.2 și nr. 4.3 apreciindu-le netemeinice și nelegale. Contestația administrativă a fost soluționată de Ministerul Finanțelor Publice - Biroul de soluționare a plângerilor prealabile și contestațiilor, prin Decizia nr. 33/P/16.06.2016, în sensul respingerii.

În ceea ce privește susținerile reclamantei-intimate relativ la Măsura nr. 4.2 din dispoziția obligatorie nr. 228/09.09.2015: Stabilirea de către consiliul de administrație a remunerației directorului, care nu poate depăși nivelul remunerației stabilit pentru membrii executivi ai consiliului de administrație respectiv modificarea contractului de mandat privind acest aspect, acestea sunt întemeiate în considerarea următoarele argumente.

Organele de control din cadrul DGRFP Brașov, respectiv Serviciul Inspecție-Economico-Financiară au aplicat Măsura nr. 4.2 în temeiul următoarele prevederi legale invocate în Raportul de Inspecție economico-financiară nr. 228/09.09.2015.

Astfel, art. 38 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice prevede că remunerația directorilor este stabilită de consiliul de administrație și nu poate depăși nivelul remunerației stabilit pentru membrii executivi ai consiliului administrație. Ea este unica formă de remunerație pentru directorii care îndeplinesc calitatea de administratori. La alin. (2) al aceluiași articol se prevede că: remunerația este formată dintr-o indemnizație fixă lunară stabilită în limitele prevăzute la art. 37 alin. (4), și dintr-o componentă variabilă constând într-o cotă de participare la profitul net al societății, o schemă de pensii sau o altă formă remunerare pe baza indicatorilor de performanță.

Pe de altă parte, s-au avut în vedere și dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, republicată, privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, care prevede că persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public.

De asemenea, s-au avut în vedere și dispozițiile art. 3

1

lit. c) din O.U.G. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, abrogată prin O.U.G. nr. 26/2013 - pentru perioada 2010- august 2013, privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, care prevăd că directorul general/directorul beneficiază de o remunerație lunară acordată prin contractul de mandat după cum urmează: la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor de interes local aflate în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea unei unități administrativ-teritoriale de interes local, remunerația directorului general nu poate depăși nivelul indemnizației lunare acordate prin lege pentru funcția de viceprimar.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, reiese faptul că prima deficiență constatată de organul de inspecție a fost aceea că în perioada supusă verificării (01.01.2010-21.12.2014), directorul general al intimatei-reclamante, în baza unui număr de 3 contracte de mandat succesive (contractul de mandat încheiat în data de 05.12.2018, contractul de mandat din data de 12.12.2012, contractul de mandat din data de 18.02.2014) a încasat remunerații necuvenite, compuse din salarii de bază, spor de proiect și tichete cadou în valoare totală de 38.860 RON, pentru care s-au calculat până la data de 08.09.2015 majorări de întârziere de 11.862 RON și penalități de întârziere de 4.894 RON, conform art. 22 alin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2011.

Privitor la temeiul de drept al constatărilor organului de control, instanța de fond a reținut că, în mod corect s-a constatat că cele două contracte de mandat din 5.12.2008 și 12.12.2011 au fost încheiate sub imperiul dispozițiilor O.U.G. nr. 79/2008. Acest act normativ a fost abrogat în anul 2013, însă este incident în privința celor două contracte încheiate în anii 2008 și 2011.

În acest context, trebuie menționată adresa nr. x/06.07.2015, emisă către Administrația Teritorială Miercurea Ciuc, din care rezultă depășirea remunerației directorului la nivelul indemnizației lunare acordate prin lege viceprimarului, până în august 2013, când se abrogă O.U.G. nr. 79/2008 și intră în vigoare O.U.G. nr. 26/2013.

Depășirea nivelului remunerației încalcă și dispozițiile legale prevăzute de art. 6 din O.U.G. nr. 79/2008, prin depășirea limitelor maxime ale fondului de salarii:

"Rectificarea bugetelor de venituri și cheltuieli în sensul majorării cheltuielilor se face în limita veniturilor încasate peste nivelul programat"; respectiv art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 26/2013: "execuția bugetelor de venituri și cheltuieli se face cu respectarea următoarele reguli: în cazul în care se înregistrează depășiri sau nerealizări ale veniturilor totale aprobate, se pot efectua cheltuieli totale proporțional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea în indicatorii de eficiență aprobați".

Față de cele anterior menționate, soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la măsura 4.2 din Dispoziția obligatorie nr. 228/09.09.2015 este nelegală.

În ceea ce privește Măsura 4.3 din Dispoziția obligatorie nr. 228/09.09.2015 - stabilirea persoanei responsabile și recuperarea prejudiciului rezultat din angajări de plată a operațiunilor patrimoniale, organele de control au solicitat notă explicativă privind motivul pentru care amenzile enumerate au fost înregistrate pe cheltuieli și nu au fost recuperate de la persoanele responsabile.

Răspunsul primit a fost că rezultatele anului au fost aprobate de Consiliul de Administrație, respectiv de Adunarea Generală a Acționarilor în această formă incluzând și amenzile din anexă.

Or, chiar dacă amenzile au fost incluse în rezultatul anual și aprobate, nu figurează în bugetele de venituri și cheltuieli.

Astfel, intimata-reclamantă a înregistrat în perioada supusă inspecției, 2011-2014 pe contul contabil 6581 "Despăgubiri, amenzi și penalități", amenzi contravenționale aplicate de organele de politie constând în "neaducerea la forma inițială a carosabilului", "pentru lucrări necorespunzătoare", apoi de Administația Națională Apele Române, Inspectoratul Teritorial de Muncă, CNADNR. Aceste date au fost extrase din Registrele jurnale ale intimatei-reclamante și recunoscute de aceasta prin achitarea lor și cuprinderea lor în rezultatul anual aprobat de Consiliul de administrație.

Prin acțiunea introductivă de instanță s-a susținut că suma de 18,752 RON a fost inclusă în sumele precizate la punctul 8.3 -Alte cheltuieli.

Or, trebuie observat faptul că, în Raportul de inspecție economico -financiară nr. 228/09.09.2015 privind fundamentarea, aprobarea și execuția bugetelor de venituri și cheltuieli, cheltuielile privind amenzile nu au prevedere bugetară, astfel acestea nu au fost aprobate prin Hotărâri ale Adunării generale a acționarilor.

În consecință, corect s-a reținut că, aceste cheltuieli fiind achitate din surse proprii, prin aplicarea vizei de control financiar preventiv, contravin prevederilor pct. 5.7 din NORMELE METODOLOGICE GENERALE referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv ale OMFP nr. 522/2003 coroborate cu prevederile art. 5 alin. (1) și art. 7 din Ordonanța nr. 119/1999.

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul financiar preventiv, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiarăprin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilo publice și în administrarea patrimoniului public.

Raportat la măsura de stabilire a persoanei responsabile și recuperarea prejudiciului rezultat din angajări de plată a operațiunilor patrimoniale, corect s-a reținut faptul că prin plata amenzilor s-a produs o pagubă societății iar pentru a realiza o bună gestiune financiară, conducerea societății are obligația să recupereze acest prejudiciu.

În concluzie, în dezacord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, instanța de control reține că, organele de control au procedat în mod corect prin aplicarea în sarcina reclamantei-intimate a Măsurilor nr. 4.2 și 4.3, contestate în prezenta cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ.., va admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și, casând sentința atacată, va respinge, în tot, acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș împotriva sentinței nr. 44 din 6 februarie 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge, în tot, acțiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2020.