Decizia nr. 2088/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii și apărările formulate 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13.05.2003, sub nr. x/2003, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Industriei și Resurselor și AAA. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/27.11.2002 emis de Ministerul Industriei și Resurselor pe numele de S.C. AAA. S.A. pentru terenul situat în București, șos. x. 1.

Pârâtul Ministerul Industriei și Resurselor a formulat întâmpinare la data de 29.05.2003 prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive. 1.

Pârâta S.C. AAA. S.A. a formulat întâmpinare la data de 06.06.2003 prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 2. Soluțiile pronunțate în primul ciclu procesual 2.1. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1095/02.07.2003, a admis excepția invocată de pârâta S.C. AAA. S.A. și a respins acțiunea reclamanților pentru lipsa calității procesuale active; de asemenea, a respins ca nefondată excepția invocată de pârâtul Ministerul Industriei și Resurselor. 2.2. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 5738/30.11.2005, a admis recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1095 din 02 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut faptul că acțiunea a fost introdusă sub imperiul Legii nr. 29/1990 care, în art. 1, nu distinge cu privire la sfera de adresabilitate a actului administrativ atacat (normativ sau individual) și nici cu privire la calitatea persoanei care reclamă în raport cu actul atacat. Singura condiție cu privire la reclamant este de a avea drepturi recunoscute de lege în care să se considere vătămat prin actul administrativ atacat. Așadar, calitatea de terți a reclamanților, în raport cu certificatul de atestare atacat, nu îi lipsește pe aceștia de calitatea procesuală activă, câtă vreme ei se consideră vătămați în dreptul de chiriași (prin somația de evacuare emisă de titulara cererii) de a cumpăra apartamentele din imobilul aflat pe terenul ce face obiectul certificatului. A mai arătat instanța de recurs că, în rejudecare, instanța de fond va fi datoare să analizeze existența drepturilor invocate de chiriașii reclamanți, precum și vătămarea acestora prin actul atacat, pe lângă condițiile de legalitate și temeinicie a emiterii actului administrativ. 3. Alte aspecte procesuale Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ la data de 29.03.2006, sub nr. x/2003 (număr în format vechi 3172/2003). La data de 29.05.2006, reclamanții au depus precizări ale acțiunii introductive de instanță. Pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului a formulat întâmpinare la data de 30.05.2006 prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Soluțiile pronunțate în al doilea ciclu procesual 4.1. Curtea de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 92/15.01.2007, a admis exxcepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile invocată de pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanți ca inadmisibilă. 4.2. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 3495/21.09.2007, a admis recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 92/15.01.2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut faptul că reclamanții, în fața instanței de fond, au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, prin adresa din 10 aprilie 2003, și, prin urmare, a dispus ca, în rejudecare, prima instanță să soluționeze cauza pe fond.

Procedura derulată în al treilea ciclu procesual și hotărârea Curții de Apel Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a administrativ și fiscal la data de 22.01.2008, sub nr. x/2007*. 5.1. Prin încheierea de ședință din data de 05.11.2008, cauza a fost suspendată la cererea părților, în baza dispozițiilor art. 155 alin. (2) din C. proc. civ. (1865). La data de 06.10.2009, reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere admisă de instanță. 5.2. Prin încheierea de ședință din data de 03.03.2010, cauza a fost suspendată la cererea părților, în baza art. 155 alin. (2) din C. proc. civ. Prin cererea depusă la data de 04.03.2011, reclamantul BBB. a solicitat repunerea cauzei pe rol, cerere admisă de instanță. 5.3. Prin încheierea de ședință din data de 28.09.2011, Curtea a dispus unirea cu fondul cauzei a excepției lipsei de interes a reclamanților. La același termen de judecată, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie privind terenul ce face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 27.11.2002 emis de Ministerul Industriei și Resurselor. Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de CCC., expert tehnic judiciar în specializarea topografie, cadastru și geodezie, a fost depus la dosar la data de 11.04.2012 . Prin încheierea de ședință din 23.05.2012, Curtea a dispus comunicarea către expert a obiecțiunilor formulate de către pârâta S.C. AAA. S.A. București la raportul de expertiză topo, răspunsul expertului fiind depus la dosar la data de 08.06.2012 . 5.4. Prin încheierea de ședință din data de 31.10.2012, Curtea a dispus suspendarea cauzei, pentru lipsa nejustificată a părților, în baza art. 242 pct. 2 din C. proc. civ. La data de 04.11.2013, reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere admisă de instanță. 5.5. Prin încheierea de ședință din data de 26.02.2014, Curtea a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 155 1 alin. (1) din C. proc. civ. La data de 27.02.2015, reclamanții au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, cerere admisă de instanță. 5.

Prin încheierea de ședință din 13.05.2015, Curtea a dispus suspendarea judecății, pentru lipsa nejustificată a părților, în baza art. 242 pct. 2 din C. proc. civ. Prin cererea formulată la data de 16.05.2019, reclamanții au solicitat repunerea pe rol a cauzei, cerere admisă de instanță. 5.

Prin încheierea de ședință din data de 08.03.2017, Curtea a dispus suspendarea judecății pentru lipsa nejustificată a părților, în baza art. 242 pct. 2 din C. proc. civ. La data de 08.03.2018, reclamanții au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, cerere admisă de instanță. Pârâtul Ministerul Economiei a formulat la data de 05.04.2018 cerere de constatare a perimării. 5.

La termenul de judecată din data de 18.06.2018, Curtea a respins cererea de constatare a perimării, a repus cauza pe rol și a dispus emiterea unei adrese către DDD., administratorul judiciar al S.C. AAA. S.A., pentru a se comunica stadiul procedurii de lichidare judiciară, precum și situația actuală a imobilului în care sunt apartamentele reclamanților. 5.

Prin încheierea de ședință din data de 23.01.2019, instanța de judecată a constatat că expertul nu a răspuns la obiectivul stabilit. La) solicitarea sa, expertul a depus completarea la raportul de expertiză, la data de 19.03.2019, dosar. 5.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1403 din 10.04.2019: - a admis excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii de către reclamanții J., H., I., YY., P., Q., II., KK., JJ., OO., PP., ZZ., SS., TT., XX., QQ., RR., WW., UU., VV. și, în consecință, a respins acțiunea formulată de către acești reclamanți ca fiind lipsită de interes; - a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., K., L., M., O., N., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., DD., FF., GG., HH., LL., MM., NN., F., G. în contradictoriu cu pârâții S.C. AAA. S.A. în faliment, prin lichidator judiciar S.C. DDD.. și Ministerul Economiei; - a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/27.11.2002 emis de Ministerul Industriei și Resurselor în favoarea S.C. AAA.. S.A pentru suprafața de teren de 1986 mp. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond s-a raportat la următoarea situație de fapt: Conform mențiunilor din Procesul-Verbal încheiat la data de 13 septembrie 1941 de Comisia pentru înființarea cărților funciare, proprietarul imobilului situat în Sos. x, compus din teren în suprafață de 2032 mp și 5 corpuri de clădire a fost numitul EEE. . Acest aspect se coroborează cu datele care rezultă din Adresa nr. x/30.06.2003 a S.C. AVL Berceni, care confirmă faptul că imobilul situat în Șos. x, sector 5 a fost proprietatea numitului EEE. și că statul a naționalizat imobilul în baza Decretului nr. 92/1950 (poziția 31). Imobilul a fost administrat ulterior de IAL Nicolae Bălcescu, respectiv de ICRAL Berceni. Imobilul este compus din 3 corpuri de clădire, A, B, C, teren în suprafață de 2378 mp și suprafață construită de 1049 mp . Datele cu privire la fostul proprietar EEE. sunt confirmate și prin adresa nr. x/19.05.2005 a Primăriei București - Direcția evidență imobiliară și cadastrală . În anul 1954, s-a înființat I.M.U.C București, cu sediul în Sos. x. În baza unui contract de închiriere încheiat cu ICRAL în 1971, I.M.U.C. a devenit administratorul imobilelor din Sos. x și 47. Potrivit H.G. nr. 1104/1990, FFF. s-a desființat, iar patrimoniul acesteia a fost preluat de societatea pe acțiuni AAA. S.A., având ca obiect de activitate "producerea și comercializarea utilajelor tehnologice complexe pentru industria chimică, petrochimică, metalurgică, industrie alimentară; proiectare tehnologică și constructivă produse noi, comercializarea produselor, executare lucrări, service, prestare servicii, asistență tehnică." . Prin adresa nr. x/1992, S.C. AAA. S.A. a comunicat către reclamanta G. următoarele aspecte: "Imobilul din Soș. x este repartizat societății noastre ca locuință de serviciu, cu contract de închiriere colectiv la ICRAL, salariații având contracte de închiriere individuale încheiate cu S.C. AAA. S.A., deci noi nu avem dreptul să vindem aceste imobile." . Inițial, societății i s-a emis de către Ministerul Industriei și Resurselor certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/12.07.1993 . Însă, acest certificat a fost anulat prin Ordinul Ministrului Industriilor nr. 1511/1994, ca urmare a procedurilor judiciare, finalizate prin Decizia nr. 702/1995 a Curții Supreme de Justiție . Ulterior, în urma refacerii documentației, pârâtei S.C. AAA. S.A. i-a fost emis certificatul de atestare nr. M03 nr. 8089 din 27.11.2002, în conformitate cu Legea nr. 15/1990 și cu H.G. nr. 834/1991, pentru terenul în suprafață de 1986 mp, situat în București, șos. x (a se vedea adresa emisă la 6.12.2002 de Ministerul Industriei și Resurselor care precizează că, deși adresa menționată în certificat este Bd. x nr. 47 sector 5, conform documentației care a stat la baza eliberării certificatului, atestarea a privit suprafața de 1986 mp în Șos. x - dosar CAB nr. x 634/1/2003). Prin încheierea nr. 2974 din 17.03.2003 emisă de Judecătoria Sectorului 5 în baza certificatului nr. M03 nr. 8089 din 27.11.2002, s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în CF nr. x în favoarea S.C. AAA. S.A. pentru imobilul situat în Sos. x, în suprafață de 1903,89 mp și construcții C1 - C8 . Conform înscrisurilor de la dosar, autorul pârâtei S.C. AAA. S.A. nu a deținut dreptul de proprietate asupra imobilului teren și construcție aflat în litigiu, ci a beneficiat doar de dreptul de administrare a acestuia, în baza contractului încheiat în anul 1971 cu ICRAL. Prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active cu privire la unii reclamanți, reținând faptul că numai o parte dintre aceștia au făcut dovada existenței unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care pârâta S.C. AAA. S.A. a fost obligată să încheie contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamentele pe care ei le dețin cu titlu de închiriere, în condițiile Legii nr. 85/1992. Curtea de Apel a analizat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii sub două aspecte: 1. interesul reclamanților terți de a formula cererea de față având în vedere calitatea acestora de chiriași în imobilul edificat pe terenul care face obiectul certificatului de atestate contestat; 2. pretinsul interes al reclamanților în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului situat în Șos. x sector 5, având în vedere că actul contestat vizează exclusiv imobilul teren. În ceea ce privește primul aspect analizat, instanța a reținut următoarele: Doar o parte dintre reclamanți au făcut dovada că beneficiază de hotărâri judecătorești prin care pârâta S.C. AAA. S.A. a fost obligată, în mod irevocabil, la încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare pentru unitățile locative din imobilul edificat pe terenul care face obiectul certificatului contestat în prezenta cauză. Având în vedere condițiile interesului legitim, astfel cum sunt statuate în art. 52 din Constituția României și în art. 1 din Legea nr. 29/1990, doar acești reclamanți (alături de membrii familiei lor, titulari ai contractelor de închiriere și beneficiari ai unor hotărâri judecătorești prin care pârâta a fost obligată în mod irevocabil la încheierea unor contracte de vânzare cumpărare) justifică un interes legitim în promovarea prezentei acțiuni, având în vedere dovedirea raportului juridic care creează, în temeiul hotărârilor judecătorești irevocabile, o obligație de a face în sarcina pârâtei S.C. AAA. S.A. În ceea ce privește al doilea aspect analizat, instanța a menționat următoarele: Nu poate fi primită apărarea pârâtului Ministerul Economiei potrivit cu care acțiunea reclamanților este lipsită de interes, deoarece certificatul a cărui anulare se solicită vizează exclusiv terenul și nicidecum imobilul, astfel încât nu ar rezulta vătămarea drepturilor reclamanților. Prezintă relevanță pe acest aspect cele consemnate în încheierea nr. 2974 din 17.03.2003 emisă de Judecătoria Sectorului 5, prin care, în baza certificatului nr. x din 27.11.2002, s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în CF nr. x în favoarea S.C. AAA. S.A. pentru imobilul situat în x, compus din teren în suprafață de 1903,89 mp și construcții x. Raportul de expertiză tehnică topografică elaborat în cauză, astfel cum a fost acesta completat la data de 19.03.2019, a identificat faptul că pe o suprafață de 737,162 mp din terenul în litigiu sunt construite locuințele pentru care o parte dintre reclamanți beneficiază de hotărâri judecătorești prin care pârâta S.C. AAA. S.A. este obligată să încheie contracte de vânzare-cumpărare. Ca atare, reclamanții care beneficiază de hotărâri judecătorești prin care pârâta S.C. AAA. S.A. este obligată să încheie contracte de vânzare-cumpărare pentru unitățile locative din imobilul construcție edificat pe teren, justifică un interes legitim, personal, născut și actual în a solicita anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. În schimb, reclamanții (și membrii familiei lor) care nu beneficiază de hotărâri judecătorești în sensul anterior arătat nu justifică interes în promovarea prezentei acțiuni. În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut următoarele argumente juridice: Pârâta S.C. AAA. S.A. nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, atâta vreme cât predecesorul său a preluat doar dreptul de administrare a construcțiilor edificate în baza contractului din anul 1971 încheiat cu ICRAL. De vreme ce autoarea pârâtei avea un drept de administrare asupra construcțiilor, este evident că și succesoarea acesteia, S.C. AAA. S.A., va dobândi un drept similar, astfel încât nu este îndrituită să considere că, deși autoarea a avut un drept de administrare, societății pârâte i s-a transmis un drept de proprietate, prin "efectul legii". Nu se poate reține că, în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, începând din momentul transformării fiecăreia dintre fostele unități economice de stat în societăți comerciale, dreptul de administrare asupra bunurilor aflate în patrimoniul acestora a încetat și, concomitent, s-a născut ex lege dreptul de proprietate privată al societății comerciale respective, astfel că, prin efectul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, dreptul de administrare operativă al antecesoarei a fost convertit în drept de proprietate, o astfel de interpretare și aplicare a dreptului material nu este posibilă. Prevederile art. 1 și art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991 permit societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora să devină proprietare asupra terenurilor necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, prin eliberarea, de către autoritățile competente, a unor certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Condiția anterior expusă nu este îndeplinită în cauza de față, deoarece S.C. AAA. S.A. avea ca obiect de activitate la momentul înființării sale "producerea și comercializarea utilajelor tehnologice complexe pentru industria chimică, petrochimică, metalurgică, industrie alimentară; proiectare tehnologică și constructivă produse noi, comercializarea produselor, executare lucrări, service, prestare servicii, asistență tehnică." 6. Recursurile declarate în cauză și soluția Înaltei Curți asupra acestora Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și DDD.., în calitate de lichidator judiciar al S.C. AAA. S.A. 6.1. Pârâtul Ministerul Economiei a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. (1865), recurentul susține faptul că prima instanță a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile H.G. nr. 834/1991, reținând inclusiv în sarcina Ministerului Economiei culpa în ceea ce privește elaborarea documentației pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. * Recurentul arată că în condițiile în care interesul legitim, personal, născut și actual al intimaților este determinat de hotărârile judecătorești prin care S.C. AAA. S.A. este obligată la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a locuințelor - apartamente, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate are ca efect lipsirea de orice temei juridic a S.C. AAA. S.A. cu referire la terenul ocupat de imobilul cu destinația de apartamente. * În plus de aceasta, curtea de apel a reținut în mod greșit faptul că S.C. AAA. S.A. nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, iar terenul ce face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu îndeplinea condiția prevăzută de art. 1 din H.G. nr. 834/1991, respectiv nu se afla în patrimoniul societății comerciale beneficiare. Instanța de fond trebuia să aibă în vedere conținutul adresei Ministerului Industriei și Resurselor nr. x/6.12.2002 prin care se arată că în valoarea capitalului social au fost cuprinse - pe baza bilanțului contabil încheiat la data de 30.06.1990 - bunurile (clădirile). * Recurentul menționează că prima instanță a interpretat eronat prevederile care reglementează competența sa. În conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991, ministerul de resort atestă prin certificat dreptul de proprietate asupra terenurilor deținute în patrimoniu de către societatea comercială la data înființării acesteia prin hotărâre de Guvern, pe "baza documentațiilor întocmite de Comisia constituită la nivelul societății comerciale și avizată de organele teritoriale de specialitate." Ca atare, în speța de față, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului analizat atestă dreptul de proprietate asupra terenului din patrimoniul societății comerciale reorganizate din unitatea economică de stat FFF. la data înființării acesteia prin hotărâre de Guvern. Dreptul de proprietate al societății comerciale a fost dobândit prin efectul legii (art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990) și nu prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate. În calitate de minister de resort, Ministerul Industriilor (actual Ministerul Economiei) a eliberat, inițial, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/12.07.1993, numai pe baza documentației topografice avizată de organele Oficiului de Cadastru și Publicitare Imobiliară și Departamentul de Urbanism și Amenajare a Teritoriului. Ulterior, după anularea certificatului anterior nominalizat, pârâta S.C. AAA. S.A. a întocmit o nouă documentație pentru o suprafață de teren redusă de 1986 mp. În baza documentației a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/2002. Așadar, răspunderea întocmirii documentației în vederea emiterii certificatului nu revine ministerului de resort. 6.2. Pârâta DDD.., în calitate de lichidator judiciar al S.C. AAA. S.A., a solicitat admiterea recursului și: - în principal, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii ca nefondată; - în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei instanței de fond în vederea rejudecării. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (1865), recurenta arată că instanța de contencios administrativ nu are competența să aprecieze dacă terenul litigios pe care se află edificate apartamentele ocupate de intimați era necesar pentru desfășurarea activității societății prin raportare la obiectul său de activitate. În opinia recurentei, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate analizat este lipsită de eficiență practică. În plus de aceasta, ea depășește atât interesul cât și dreptul reclamanților, și, în egală măsură, produce prejudicii în patrimoniului societății. În orice caz, anularea parțială putea viza doar imobilul construcție, aceasta fiind pretenția cu care a fost investită instanța raportat la dreptul și interesul reclamanților. În prezent, imobilul situat în București, Șos. x, sector 5 face obiectul procedurii de valorificare, alături de alte bunuri ale debitorului AAA., conform procedurii falimentului, însă imobilul nu a fost vândut. 4. Procedura derulată în recurs La solicitarea instanței, intimații au făcut precizări cu privire la situația punerii în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în anul 2003 de Judecătoria sectorului 5 București prin care S.C. AAA. S.A. a fost obligată să le încheie contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamentele pe care le ocupă. De asemenea, recurenta DDD. a menționat care este situația juridică actuală a imobilului la care se referă titlul de proprietate contestat în cauză. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor 1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 din C. proc. civ. (1865), Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Controlul judiciar declanșat de intimați are ca obiect verificarea legalității certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/27.11.2002 emis de Ministerul Industriei și Resurselor având ca beneficiar pe S.C. AAA. S.A. și ca obiect terenul situat în București, șos. x, în suprafață de 1986 mp, certificat emis în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și a H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat. Prin încheierea nr. 2974 din 17.03.2003, Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei Sectorului 5 București, în baza certificatului nr. x din 27.11.2002, a dispus întabularea dreptului de proprietate în C.F. nr. x în favoarea S.C. AAA. S.A. pentru imobilul situat în x, compus din teren în suprafață de 1903,89 mp și construcții x. Prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamanții care dețin hotărâri judecătorești prin care pârâta S.C. AAA. S.A. este obligată să le încheie contracte de vânzare-cumpărare pentru unitățile locative din imobilele construcții edificate pe terenul situat în București, șos. x, sector 5 și a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate dedus judecății. Înalta Curte nu împărtășește soluția primei instanțe în ceea ce privește interesul intimaților în raport cu care acțiunea a fost admisă, după cum se va prezenta în cele ce urmează. Într-adevăr, așa cum a evidențiat și judecătorul fondului cauzei, și în procedura contenciosului administrativ trebuie îndeplinite condițiile generale de exercitare a acțiunii civile prevăzute în C. proc. civ., respectiv cele referitoare la capacitatea procesuală, calitatea procesuală, interesul de a acționa și afirmarea unui drept, dar cu luarea în considerare a trăsăturilor specifice raportului de drept public dedus judecății. Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic dedus judecății. Conform dispozițiilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Articolul 52 din Constituția României, revizuită, prevede că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei. Potrivit teoriei generale a dreptului, interesul este o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, iar acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la această regulă generală. Instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului cauzei a interpretat în mod greșit atât dispozițiile de drept comun cât și cele specifice promovării unei acțiuni în contencios administrativ, în ceea ce privește existența interesului ca și cerință pentru promovarea unei acțiuni în justiție. În cauza de față, acțiunea intimaților nu poate fi considerată ca fiind formulată în exercitarea unui interes protejat din punct de vedere legal. Din probatoriul administrat rezultă faptul că doar o parte dintre intimați dețin hotărâri judecătorești prin care recurenta S.C. AAA. S.A. a fost obligată să le încheie contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamentele în care aceștia au calitatea de chiriași, în condițiile Legii nr. 85/1992. În concret, este vorba despre: - sentința civilă nr. 4719/14.10.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2003 (irevocabilă), prin care a fost admisă acțiunea reclamantei MM.; - sentința civilă nr. 4724/14.10.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 în dosarul nr. x/2003 (irevocabilă), prin care a fost admisă acțiunea reclamantului R.; - decizia civilă nr. 1328/06.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost admis apelul declarat de reclamantul M., a fost modificată sentința nr. 4575/07.10.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2003 și a fost admisă acțiunea; - sentința civilă nr. 4721/14.10.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2003 (irevocabilă) prin care a fost admisă acțiunea reclamantului A.; - sentința civilă nr. 4722/14.10.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2003 (irevocabilă) prin care a fost admisă acțiunea reclamantei GGG.; - sentința civilă nr. 4725/14.10.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2003 (irevocabilă) prin care a fost admisă acțiunea reclamantului U.; - sentința civilă nr. 4723/14.10.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2003 (irevocabilă) prin care a fost admisă acțiunea reclamantului CC.; - sentința civilă nr. 4720/14.10.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București (irevocabilă) prin care a fost admisă acțiunea reclamantului HHH.. La dosarul cauzei au fost depuse notificările din data de 18.01.2006 prin care intimații anterior nominalizați au solicitat recurentei S.C. AAA. S.A. executarea hotărârilor judecătorești mai sus arătate în termen de 30 de zile de la data primirii acestora și încheierea contractelor de vânzare-cumpărare. Însă, este de observat faptul că aceste notificări au fost singurele demersuri efectuate de intimați. Conform art. 405 din vechiul C. proc. civ.: "(1) Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu dispune altfel. (…) (2) Termenul începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită. (3) Prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie." În notele scrise depuse la dosar, intimații au menționat faptul că interesul acestora în promovarea prezentei acțiuni în contencios administrativ "este generat de dreptul născut în baza Legii nr. 85/1992." Însă, intimații nu au valorificat hotărârile judecătorești prin care recurenta S.C. AAA. S.A. a fost obligată să le încheie contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamentele în care aceștia au calitatea de chiriași, în condițiile Legii nr. 85/1992. Or, în prezent, dreptul de a cere executarea silită a acestor hotărâri judecătorești, în raport de dispoziția normativă anterior citată, este prescris. În atare situație, intimații nu pot pretinde cu temei faptul că justifică un interes legitim actual în promovarea acțiunii de față. De altfel, chestiunea lipsei de interes a intimaților în formularea acțiunii poate fi privită și dintr-o altă perspectivă. Mai precis, în situația anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/27.11.2002 emis de Ministerul Industriei și Resurselor, beneficiarul acestui act, respectiv recurenta S.C. AAA. S.A., ar fi fost în imposibilitatea de a le încheia contractele de vânzare-cumpărare pentru apartamentele situate în imobilele amplasate pe terenul ce face obiectul acestui act de proprietate. Așadar, intimații nu justifică existența unui drept vătămat sau unui interes legitim privat în vederea promovării acțiunii în contencios administrativ. În consecință, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. (1865) 2. Soluția instanței de recurs și temeiul legal al acesteia Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) și art. 314 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursurile, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamanților. PENTRU ACESTE MOTIVE,