Decizia nr. 2005/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 417/2021 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 15.03.2021, reclamanta Asociația Academia Memoriei de la Timișoara a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situații de Urgență, solicitând instanței anularea în parte a Ordinului Șefului Departamentul pentru Situații de Urgență nr. 6578/06.03.2021, respectiv art. 4 pct. 12 din cuprinsul acestuia, precum și, în paralel, a tuturor actelor administrative pe care s-a fundamentat acest act normativ.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 417 din 19 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea formulată de reclamanta Asociația Academia Memoriei de la Timișoara în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul Pentru Situații de Urgență, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Asociația Academia Memoriei de la Timișoara, solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În cuprinsul recursului, recurenta a criticat reținerea instanței conform căreia "libertatea religioasă și exercitarea cultului nu sunt negate", întrucât în cuprinsul acțiunii nu s-a susținut că libertatea de conștiință sub forma libertății religioase ar fi negată, ci s-a afirmat că aceasta nu poate fi nici măcar limitată, în temeiul art. 29 alin. (1) din Constituția României, text normativ care prevede "libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă". A mai arătat recurenta că instanța de fond nu a analizat argumentul său referitor la lipsa de necesitate și de proporționalitate a măsurii dispuse, câtă vreme, în principal, doar persoanele infectate au obligația de a sta acasa.

Apărările formulate de intimați Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situații de Urgență a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: În privința excepției nulității recursului invocată prin întâmpinarea depusă de intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situații de Urgență, se reține că aceasta este neîntemeiată și va fi respinsă, susținerile recurentei din cererea de recurs putând fi încadrate în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pe fondul recursului promovat, se reține că reclamanta Asociația Academia Memoriei de la Timișoara a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare în parte a Ordinului Șefului Departamentul pentru Situații de Urgență nr. 6578/06.03.2021, respectiv art. 4 pct. 12, precum și a tuturor actelor administrative pe care s-a fundamentat acest act normativ. Prin ordinul contestat s-a dispus instituirea măsurii de carantină zonală, începând cu data de 08.03.2021, ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile, până în data de 22.03.2021 ora 00:00 în municipiul Timișoara, comuna Moșnița Nouă, comuna Ghiroda, comuna Giroc și comuna Dumbrăvița, fiind evidențiate expres coordonatele geografice ale perimetrelor vizate de măsură. Criticile recurentei-reclamante au vizat măsura dispusă la art. 4 pct. 12, potrivit căreia se permite oficierea slujbelor religioase cu participarea credincioșilor doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că măsura contestată a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale, fără a se comite un exces de putere, întrucât ea se circumscrie sferei drepturilor care pot fi restrânse de autoritățile competente, potrivit art. 5 alin. (2) lit. d) și alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și nu afectează în mod direct dreptul fundamental privind libertatea conștiinței, așa cum este reglementat în art. 29 din Constituția României și de art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această soluție este împărtășită de către instanța de control judiciar, care constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care pot fi încadrate susținerile și argumentele recurentei-reclamantei. Astfel, recurenta pretinde că instanța de fond a ignorat principiul constituțional conform căruia libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Înalta Curte constată, însă, că prima instanță, fără a nega dreptul la libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase, a reținut corect că prin măsura contestată au dispuse o serie de limitări, respectiv oficierea slujbelor religioase cu participarea credincioșilor doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc, și cu respectarea normei de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, măsurile fiind conforme principiilor constituționale și normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Restrângerea, pe perioada celor 14 zile în care a fost instituită măsura de carantină zonală - prin măsura contestată -, a exercițiului unor drepturi și libertăți se înscrie în limitele conturate de art. 53 din Constituția României și este proporțională cu situația de risc epidemiologic crescut relevată de probele dosarului. În același timp se reține că limitările impuse prin ordinul contestat nu reprezintă restricționări absolute ale accesului cetățenilor în lăcașurile de cult, ci doar pe perioada oficierii slujbelor religioase. Nefondată este și susținerea recurentei vizând pretinsa neanalizare a argumentului său referitor la lipsa de necesitate și de proporționalitate a măsurii dispuse. Contrar susținerilor recurentei, se constată că instanța de fond a analizat aceste argumente ale reclamantei și a reținut corect că analiza de proporționalitate urmărește să stabilească dacă se păstrează un just echilibru între interesele generale ale societății și interesul reclamantului, respectiv dacă ingerința răspunde unei nevoi sociale imperioase. Totodată, curtea de apel a explicat pe larg faptul că autoritățile publice sunt primele care exercită puterea de apreciere asupra necesității ingerinței, la momentul emiterii actelor administrative, iar instanțele judecătorești au un rol esențial în controlul celorlalte puteri ale statului și se asigură că orice legi și măsuri adoptate în perioada de criză respectă statul de drept, drepturile omului și, dacă este cazul, dreptul umanitar internațional. În perioadele de criză, principiul controlului judecătoresc asupra celorlalte puteri ale statului este indispensabil funcționării efective a statului de drept (Declarația de la Geneva adoptată în 2008 de Congresul Mondial al Comisiei Internaționale a Juriștilor privind responsabilitatea judecătorilor și a celorlalte profesii juridice și conduita statelor în situații de criză). Însă, în cauză măsurile contestate se circumscriu sferei drepturilor care pot fi restrânse de autoritățile competente și reprezintă o restrângere, justificată obiectiv, a exercițiului libertății de circulație și a libertății întrunirilor. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că statele au rolul de organizator neutru și imparțial, veghind totodată la amenajarea tuturor intereselor aflate în joc (a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Aktas c. Franței, Bayrak c. Franței, Gamaleddyn c. Franța, Ghazal c. Franței, Singh c. Franței, decizii din 30 iunie 2009). Prin urmare, întrucât măsura contestată a fost stabilită pentru o durată limitată de timp, respectiv 14 zile, Înalta Curte constată că ingerința este una rezonabilă, ce nu încalcă principiul proporționalității astfel cum este reglementat de art. 2 teza a II a din Legea nr. 136/2020. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.