ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.03.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1953/2021

HOTĂRÂRE
26.03.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1953/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 26 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 726 din 5 noiembrie 2020, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Direcția Silvică Suceava în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră Cluj, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 131 din 9 decembrie 2020 a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Suceava, a suspendat judecarea cauzei și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte constată că prin cererea formulată, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Direcția Silvică Suceava în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră Cluj, solicită anularea actului de control nr. 3571/25.08.2020 încheiat de către delegații Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor în cantonul silvic nr. 20 Dâmbeni, din cadrul Ocolului Silvic Broșteni.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 "(1)*) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Deci, art. 10 alin. 1și alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că actul de control nr. 3572/25.08.2020 a fost întocmit de angajați ai ministerului. Aceștia au fost delegați de către MMAP să efectueze controlul ca urmare a unei sesizări înregistrate la minister.

De asemenea, obiectul litigiului îl reprezintă un act emis de o autoritate centrală, motiv pentru care competența de soluționare aparține Curții de Apel.

Având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta R.N.P. Romsilva prin Direcția Silvică Suceava și pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră Cluj, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2327/2021
Ședința publică din data de 9 aprilie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – secț
ÎCCJ 2022-09-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4225/2022
potrivit cărora, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv inst
ÎCCJ 2021-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5710/2021
a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. x/2021 din data de 27.07.2021. Prin sentința nr. 669
ÎCCJ 2021-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4172/2021
t conflictul negativ de competență Prin sentința civilă nr. 1023 din data de 14.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Tribunalului Cluj, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, invocată de instanță din oficiu,
ÎCCJ 2022-10-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4511/2022
/31.03.2020, deținut de R.N.P. - Romsilva - D.S. Botoșani - O.S. Mihai Eminescu, a Raportului nr. x/31.05.2021, ca parte integrantă a acesteia, a propunerii inițiate de Garda Forestieră Suceava prin adresa nr. x/19.08.2021. Pârâtul Minister
Sursă