ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1923/2020

Ședința publică din data de 20 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice, prin Direcția Persoane Fizice cu Risc Fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 ("Legea 554/2004"), au solicitat următoarele:

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamanți au arătat, în esență, hotărârea instanței de fond este rezultatul interpretării și aplicării greșite a normelor de drept material în ceea ce privește natura juridică a adreselor comunicate de pârâtă, respectiv a adresei nr. A_VEF 4838/02.02.2017.

Din analiza în concret a efectelor acestor acte, arată recurenții, rezultă schimbarea față de contribuabil a tipului procedurii de verificare documentare fiscală, din procedură aflată în derulare, în temeiul vechiul Codul de procedură fiscală, într-o procedură nouă, demarată în temeiul Noului Codul de procedură fiscală.

Astfel, aceste avize nu sunt acte premergătoare unui act administrativ final pentru că stabilesc procedura de verificare pe care contribuabilul trebuie să o respecte, cu efect imediat, direct executoriu.

Concluzionând, recurenții arată că actele în discuție sunt acte administrative, iar nu avize sau comunicări ale organului fiscal, pentru că au modificat realitatea existentă în sensul anterior precizat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Recurenții- reclamanți A. și B. au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune în cuprinsul căreia au solicitat anularea Adresei nr. A_VEF 4838/02.02.2017,

Soluționând cauza prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, motiv pentru care reclamanta a formulat prezentul recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Astfel, prin Adresei nr. A_VEF 4838/02.02.2017 de răspuns la solicitările de revocare a avizelor și avizele de verificare nr. 247 și 246, reclamanții au fost înștiințați în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. (6) Codul de procedură fiscală cu privire la desfășurarea unei activități de verificare a situației fiscal personale, începând cu data de 21.12.2016, pentru perioada 01.01.2011 - 31.12.2014.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 -, Semnificația unor termeni:

(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

……….

c)*) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;"

Textele legale ce au stat la baza emiterii avizelor de verificare se regăsesc în Legea nr. 207/2015, având următorul conținut:

Art. 138 alin. (6) din Legea nr. 207/2015: "Dacă organul fiscal central constată o diferență semnificativă între, pe de o parte, veniturile declarate de persoana fizică sau de plătitori și, pe de altă parte, veniturile estimate determinate în baza situației fiscale personale, acesta continuă verificarea prevăzută la alin. (1) prin comunicarea avizului de verificare. Diferența este semnificativă dacă între veniturile estimate calculate în baza situației fiscale personale și veniturile declarate de persoana fizică sau de plătitori este o diferență mai mare de 10% din veniturile declarate, dar nu mai puțin de 50.000 RON."

Art. 141 din Legea nr. 207/2015:

"Avizul de verificare

(1) Avizul de verificare prevăzut la art. 138 alin. (6) cuprinde:

a) temeiul juridic al verificării;

b) data de începere a verificării;

c) perioada ce urmează a fi supusă verificării;

d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a verificării. Amânarea se poate solicita o singură dată, pentru motive justifícate;

e) solicitarea de informații și înscrisuri relevante pentru verificare.

(2) Cererea de amânare prevăzută la alin. (1) lit. d) se soluționează în termen de cel mult 5 zile de la data înregistrării acesteia. în situația în care organul fiscal central a aprobat amânarea datei de începere a verificării fiscale, comunică persoanei fizice data la care a fost reprogramată acțiunea de verificare fiscală.

(3) Prin avizul de verificare, persoana fizică este înștiințată că are dreptul de a beneficia de asistență de specialitate sau juridică."

Din conținutul dispozițiilor anterior citate rezultă că actul administrativ pentru a fi supus cenzurii instanțelor judecătorești trebuie să producă efecte juridice, să creeze, să modifice sau să suprime o situație juridică subiectivă sau obiectivă.

Or, adresele, respective avizele de verificare care fac obiectul cauzei de față, nu au trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii lor nu a fost producerea prin ele însele de efecte juridice separate, specifice dreptului administrativ, ci doar de a le comunica reclamanților existența anumitor împrejurări, necesitatea prezentării unor înscrisurile, în vederea valorificării acestora cu ocazia controlului exercitat de către organele fiscale competente.

În consecință, controlul legalității Adresei nr. A_VEF 4838/02.02.2017, Avizului de verificare nr. x/10.11.2016, respectiv a Avizului nr. x/10.11.2016 nu revine instanței de contencios, aceste acte sunt acte preparatoare, neconcretizând o voință juridică, în sensul atribuit actului administrativ.

Astfel, avizele necesar a fi obținute anterior emiterii actului administrativ sunt operațiuni procedurale prealabile emiterii actului și reprezintă manifestări unilaterale de voință care conțin opinia unei alte autorități sau instituții publice decât autoritatea publică care urmează să emită actul și care condiționează sau, după caz, fundamentează manifestarea de voință a organului administrativ abilitat să emită actul administrativ. Indiferent de categoria din care face parte, avizul nu este susceptibil să producă prin el însuși efecte juridice și, ca atare, nu poate fi atacat direct în contencios administrativ.

Prin urmare, avizul nu este un act administrativ de sine stătător, ci doar o operațiune administrativă foarte importantă, aceasta întrucât, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este numai acel act emis de o autoritate în vederea executării sau organizării legii, susceptibil de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, capabil deci prin el însuși să producă efecte juridice directe. Avizul de verificare fiscală este un act procedural în cadrul verificării fiscale, iar actele administrative care dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice fiscale sunt decizia de impunere și raportul de verificare fiscală.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat judicios prevederile legale aplicabile, motiv pentru care, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 3125 din data de 12 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 3125 din data de 12 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2020.