ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1909/2020

Ședința publică din data de 19 mai 2020

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2016, la data de 07.12.2016, reclamanta S.C. QSCERT S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informaționala, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice - Axa Prioritara 3 TIC pentru sectoarele privat și public (denumit în cele ce urmează "OI PSF") a solicitat:

- anularea Raportului de control înregistrat la Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informaționala sub nr. x/16.12.2015, în ceea ce privește rezilierea Contractului de finanțare nr. x/23.12.2013, cod SMIS 47236, și recuperarea integrala a finanțării nerambursabile plătite în temeiul acestuia, respectiv suma de 384.960,10 RON;

- anularea Deciziei emise de Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informaționala, înregistrată sub nr. x/07.06.2016, prin care a fost respinsa contestația formulata de subscrisa reclamanta împotriva Raportului de control nr. x/16.12.2015;

- anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, emis de Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informaționala și înregistrat sub nr. x/04.08.2016, privind proiectul "Realizarea unei platforme de comerț electronic pentru comercializarea de echipament de ca calcul", ce face obiectul Contractului de finanțare nr. x/23.12.2013, cod SMIS 47236, precum și a actelor subsecvente, cu consecința stingerii creanței în cuantum de 384.960,10 RON și a penalităților de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 1744 din 12 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

A respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta QSCERT S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. 1744 din 12 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. QSCERT S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre spre o nouă judecată instanței la instanța de fond.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, reclamanta a invocat, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, având în vedere că acest pârât nu a invocat excepția lipsei calității sale procesuale iar Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale acționează în numele și pentru pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, aceasta din urmă fiind responsabil pentru îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor delegate;

- raportul de control este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar recurenta-reclamantă a fost vătămată în drepturile sale rezultate din contractul de finanțare si din legislația europeană si națională;

- autoritatea emitentă a procesului-verbal nu a soluționat contestația în termenul prevăzut de art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv în 30 de zile de la data înregistrării contestației, astfel că sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2002, conform căruia persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, care nu a primit niciun răspuns în termenul de 30 de zile, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 octombrie 2017, intimatul-pârât Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, actele administrative fiind emise cu respectarea dispozițiilor legale și reținând în mod corect situația de fapt.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 29 noiembrie 2017, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată, având în vedere că că emitentul actelor a căror anulare s-a solicitat în cauză este Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, ceea ce, în raportul juridic de drept administrativ, este determinant pentru atribuirea calității de pârât.

Prin rezoluția din 22 noiembrie 2018, instanța constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea în camera de consiliu a raportului privind admisibilitatea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal a stabilit termen de judecată pe fond a recursului la data de 08 septembrie 2020.

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanța, din oficiu a preschimbat termenul de judecată stabilit inițial prin rezoluția din 22 noiembrie 2018 și a stabilit un nou termen de judecată la data de 19 mai 2020.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. QSCERT S.R.L.. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

În consecință, în litigiile care au ca obiect anularea unui act administrativ, calitatea procesuală pasivă va aparține autorității publice care a emis actul respectiv.

Susținerile recurentei legate de împrejurarea că pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene are responsabilitatea gestionării și implementării asistenței financiare nerambursabile alocate programului iar pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale acționează în numele și pentru primul pârât urmează să fie înlăturate având în vedere că actele administrative contestate au fost emise de al doilea pârât iar recurenta nu a fost formulată nicio pretenție concretă în raport cu primul pârât.

Înalta Curte mai reține că excepția lipsei calității procesuale este o excepție de fond, absolută și peremptorie, care poate fi invocată și din oficiu de instanță în baza dispozițiile art. 247 C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte constată că, în mod legal, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

În conformitate cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"(…)

Art. 2.

(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

(…)

c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;

(…)

h) nesoluționare în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen;

(…)

Art. 8.

(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. (…)

Art. 18.

(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

(2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

(3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. (…)".

Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora:

"(…)

Art. 50.

(1) Autoritatea publică emitentă a titlului de creanță în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunța prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestației sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației(…)

Art. 51.

(1) Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

(2) Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. (…)".

Instanța de fond a reținut, în mod corect, că raportul de control este un act prealabil întocmirii procesului-verbal de constatare și nu reprezintă un titlu de creanță.

Înalta Curte reține că raportul de control nu este un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, deoarece nu produce efecte juridice față de reclamantă, respectiv nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Este adevărat că instanța de contencios administrativ este competentă să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, în baza dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu condiția de a fi legal investită cu cererea în anularea actului administrativ.

Cu privire la procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, Înalta Curte reține că acesta reprezintă un act administrativ care constituie titlu de creanță, astfel cum rezultă din dispozițiilor art. 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011.

Dispozițiile art. 47 - art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează procedura de contestare a titlului de creanță, reglementând, printre altele, obligația motivării contestației, posibilitatea suspendării soluționării contestației, soluțiile ce pot fi adoptate prin decizia de soluționare a contestației.

Instanța de fond a reținut, în mod corect, că dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 derogă de la dispozițiile art. 7 și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel încât obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ îl constituie decizia de soluționare a contestației administrative, împreună cu actele la care se referă.

Înalta Curte reține că sesizarea instanței de contencios administrativ și obiectul acțiunii în anulare sunt reglementate de dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 care se completează cu dispozițiile din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în măsura în care nu sunt contrarii normelor juridice speciale din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte mai reține că reclamanta nu a formulat acțiune în anularea deciziei de soluționare a contestației, solicitând instanței de contencios administrativ anularea titlului de creanță constând în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, cu încălcarea dispozițiilor legale anterior menționate, împrejurare care atrage inadmisibilitatea acțiunii.

În concluzie, Înalta Curte reține că cererea de anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este inadmisibilă în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că este inadmisibilă și cererea de anulare a raportului de control.

Pentru aceste considerente, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. QSCERT S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1744 din 12 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2020.