ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 288/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 18.11. 2015 la Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosar nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională, obligarea pârâtului la achitarea sumei de 68.053,78 RON, menționată în cererea de rambursare nr. x - Finală din 11.12.2014, aferentă Contractului de finanțare nr. x din 20.12.2013 încheiat între Ministerul pentru Societatea Informațională, pe de o parte și societatea reclamantă, pe de altă parte; cu obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, începând cu data de 11.12.2014 până la plata efectivă.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 31 din 29 martie 2016 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Pentru Societatea Informațională, ca fiind neîntemeiată. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, între Ministerul pentru Societatea Informațională, în calitate de Organism Intermediar, în numele și pentru Ministerul Economiei, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" pe de o parte și S.C. A. S.R.L., în calitate de Beneficiar, pe de altă parte, s-a încheiat Contractul de finanțare nr. x/20.12.2013 cod SMIS 47104, având ca obiect realizarea proiectului "Sistem pentru crearea, prelucrarea și furnizarea unor informații geospațiale pe web tip Business to Consumer". Prin plângerea prealabilă cu nr. 273/18.11.2015 reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat Ministerului pentru Societatea Informațională în temeiul contractului, achitarea sumei de 68.053,78 RON, menționată în cererea de rambursare nr. x - Finală din 11.12.2014 însă nu a primit niciun răspuns. Obiectul litigiului dedus judecății îl constituie obligarea pârâtului Ministerul pentru Societatea Informațională la plata sumei de 68.053,78 RON, menționată în Cererea de rambursare nr. x - Finală din 11.12.2014, aferentă Contractului de finanțare nr. x din 20.12.2013 încheiat între Ministerul pentru Societatea Informațională, pe de o parte și societatea reclamantă, pe de altă parte respectiv obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, începând cu data de 11.12.2014 până la plata efectivă. Curtea constată că ne aflăm în prezența unui contract administrativ respectiv asimilat actului administrativ potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și că la art. 21 alin. (2) din contract părțile au stipulat posibilitatea rezilierii de drept a contractului fără altă formalitate sau punere sub întârziere. În aceste condiții, prin Notificarea nr. x/27.03.2015 privind rezilierea contractului, pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională, în temeiul art. 21 alin. (2) din contract a comunicat reclamantei S.C. A. S.R.L. rezilierea unilaterală de drept a Contractului de finanțare nr. x/20.12.2013, cod SMIS 47104, începând cu data expirării termenului de 30 de zile de comunicare. În motivarea rezilierii, pârâtul a invocat nerespectarea obligațiilor contractuale ce derivă din calitatea de beneficiar a reclamantei raportat la prevederile art. 21 alin. (2) lit. c) din Contractul de finanțare nr. x/20.12.2013 și a arătat că în urma verificării tehnice s-a constatat că modulul de log-in la platforma B2C, așa cum a fost ea descrisă în proiectul tehnic nu funcționează, în consecință platforma B2C nu este funcțională. Art. 21 alin. (3) din contract prevede că "Contractul se consideră reziliat, după punerea în întârziere cu minimum 30 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului de la care contractul este considerat reziliat, prin-o notificare scrisă, fără nicio altă formalitate (...)". Curtea observă că Notificarea privind rezilierea Contractului de finanțare nr. x/20.12.2013, cod SMIS 47104 a fost comunicată reclamantei în data de 07.04.2015 astfel, că rezilierea de plin drept reglementată de părți prin art. 21 alin. (2) și (3) din contractul de finanțare nr. x/20.12.2013 a operat la data de 08.05.2015, adică la expirarea termenului de 30 de la data primirii notificării de către reclamanta S.C. A. S.R.L., nefiind necesară intervenția instanței de judecată pentru a se dispune aplicarea sancțiunii rezilierii. Această modalitate de încetare a contractului constituie o sancțiune dispusă de către administrația publică în temeiul clauzelor contractuale împotriva cocontractantului său, vinovat de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale ținând cont și de principiul proporționalității, consacrat în practica C.E.J. Acesta presupune ca, în cadrul aprecierii constrângerilor legate de diferite măsuri posibile, să se examineze dacă obiectivele urmărite de măsura reținută sunt de natură să justifice consecințe economice negative, chiar considerabile, pentru anumiți operatori (cauza C 58/08 The Queen, la cererea V. Ltd șa). Împotriva hotărârii de reziliere unilaterală a contractului administrativ, particularul cocontractant se poate adresa instanței de contencios administrativ. Curtea constată că Notificarea de reziliere a Contractului de finanțare nr. x/20.12.2013 nu a fost desființată și nici nu face obiectul prezentei cauze verificarea legalității hotărârii de reziliere unilaterală a contractului iar acțiunea în pretenții deduse judecății în această cauză a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.11.2015 adică ulterior rezilierii contractului. Așadar, în lumina clauzelor contractuale și a principiului de drept menționate mai înainte, Curtea reține că prin rezilierea contractului, reclamanta a pierdut în întregime dreptul la finanțarea rambursabilă aferentă Contractului de finanțare nr. x/20.12.2013 și pe cale de consecință, cererea reclamantei de obligare a pârâtului la achitarea sumei de 68.053,78 RON, menționată în Cererea de rambursare nr. x - Finală din 11.12.2014, aferentă Contractului de finanțare nr. x din 20.12.2013 încheiat între Ministerul pentru Societatea Informațională este neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 31 din 29 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond, iar în urma rejudecării cauzei admiterea acțiunii, și drept consecință obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 68,053.78 RON, menționată în Cererea de rambursare nr. x - Finală din 11.12.2014, aferentă Contractului de finanțare nr. x din 20.12.2013 încheiat între Ministerul pentru Societatea Informațională, pe de o parte și recurentă, pe de altă parte, plus la dobânzi legale, începând cu data de 11.12.2014 până la plata efectivă. În ce privește motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ.: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, arată că respingerea acțiunii s-a pronunțat nu în baza admiterii unei excepții de inadmisibilitate sau de orice altă natură, ci pe fondul cauzei, în sensul că s-a constatat că prin rezilierea contractului, reclamanta a pierdut în întregime dreptul la finanțarea rambursabilă aferentă Contractului de finanțare nr. x/20.12.2013. La pagina a 6-a din considerentele hotărârii pronunțate se arată că "(...) notificarea privind rezilierea Contractului de finanțare nr. x/20.12.2013, cod SMIS 47104 a fost comunicată reclamantei în data de 07.04.2015 astfel că rezilierea de plin drept reglementată de părți prin art. 21 alin. (2) și (3) din Contractul de finanțare nr. x/20.12.2013 a operat la data de 08.05.2015, adică la expirarea termenului de 30 de la data primirii notificării de către reclamanta S.C. A. S.R.L., nefiind necesară intervenția instanței de judecată pentru a se dispune aplicarea sancțiunii rezilierii. Apoi, la pagina a 7-a se arată că "(...) Notificarea de reziliere a Contractului de finanțare nr. x/20.11.2013 nu a fost desființată și nici nu face obiectul prezentei cauze verificarea legalității hotărârii de reziliere unilaterală a contractului iar acțiunea în pretenții deduse judecății în această cauză a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.11.2015, adică ulterior rezilierii contractului." Referitor la aceste două constatări, instanța de fond s-a raportat la Notificarea de reziliere ca fiind un act administrativ unilateral ce trebuia atacat separat prin acțiunea de contencios administrativ, anterior producerii efectelor, deci datei de 08.05.2015. Înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ, față de Notificarea de reziliere a Contratului de finanțare menționată mai sus, recurenta reclamantă a depus o contestație la pârâtă, nr. 16961 din 08.04.2015, prin care a arătat obiecțiunile sale cu privire la netemeinicia actului de reziliere, lucru neobservat de instanța de fond și ignorat de pârâta-intimată. Dacă ne raportăm la această contestație, ce poate fi calificată inclusiv ca o plângere prealabilă, atunci se poate observa ca rezilierea de plin drept din 08.05.2015 nu a avut loc, fiindcă era contestată. În aceste condiții, deși se menționează la alin. (4) de la pagina a 7-a din hotărârea instanței de fond că "împotriva hotărârii de reziliere a contractului administrativ, particularul cocontractant se poate adresa instanței de contencios administrativ", instanța a omis să constate că anterior expirării celor 6 luni de la data răspunsului primit la contestația reclamantei (19.05.2015), aceasta a înaintat acțiunea de contencios administrativ, deci în data de 18.11.2015 Menționează că pârâta-intimată nu invocase nici tardivitatea acțiunii și nici inadmisibilitatea acesteia, astfel că nici instanța nu putea să invoce, indirect aceste două excepții care oricum nu au fost puse în discuția părților. Cu privire la cel de al doilea motiv de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., raportat la art. 1550, 1552, 1554 și 1556 din noul C. civ., în cauză nu s-a depus nici cerere reconvențională pentru rezoluțiunea contractului, și nici excepția de neexecutare a contractului nu fusese invocată potrivit art. 1556 din C. civ. Singurul text de drept material invocat de instanța de fond se referă la art. 1270 alin. (1) din noul C. civ., fără a se ține seama de modul cum operează rezilierea contractelor în noua reglementare. Consideră că nici principiul proporționalități, consacrat în practica C.E.J., menționat la pagina a 6-a, ultimul alineat, nu poate fi reținut, obligațiile contractuale fiind îndeplinite în proporție de 100%. Nici respingerea cererii în probațiune nu a fost întemeiată, și nici transparentă, în condițiile în care nu s-a mai trecut la analizarea îndeplinirii angajamentelor contractuale, fiindcă la aceasta se referea pertinența și concludenta efectuării unei expertize informatice-topometrice.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Comunicațiilor și Pentru Societatea Informațională a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând conținutul Sentinței civile nr. 31/29.03.2016 apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu este incident în cauza, din moment ce judecătorul a arătat în cuprinsul hotărârii atacate motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția pronunțată, neconstatându-se elemente de contradictorialitate între aceste motive. În privința motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 1550, 1552, 1554 și 1556 C. civ., recurentul critică lipsa enumerării unor articole de drept material prin Sentința nr. 31 din data de 29 martie 2016 pronunțată de către instanța de fond, respectiv, art. 1550, 1552, 1554 și 1556, articole consacrate de C. civ. în materia rezoluțiunii și cea a rezilierii contractelor, considerând ca fiind insuficientă raportarea la un singur articol, art. 1270 C. civ. În speța de față, instanța s-a raportat în expunerea motivelor de drept la acele dispoziții ca fiind necesare cauzei, nefiind obligată la o enumerare a unor articole din moment ce a constatat în mod temeinic puterea executorie a obligațiilor contractuale dintr-un contract administrativ ce a fost reziliat unilateral raportat la art. 7 alin. (18), art. 21 alin. (2) și (3) din Contractul de finanțare nr. x/20.12.2013.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Pentru exercitarea controlului de legalitate, modalitatea cercetării fondului este un element esențial întrucât situația de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situației de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părțile din proces. Astfel, în cazul în care instanța nu a lămurit pe deplin situația de fapt a cauzei, considerentele hotărârii făcând imposibilă examinarea legalității soluției pronunțate, devine incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. În speță, starea de fapt dedusă judecății vizează următoarele: Între părți s-a încheiat Contractul de finanțare nr. x/20.12.2013 cod SMIS 47104, având ca obiect realizarea proiectului "Sistem pentru crearea, prelucrarea și furnizarea unor informații geospațiale pe web tip Business to Consumer". Prin Notificarea nr. x/27.03.2015, pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională, în temeiul art. 21 alin. (2) din contract, a comunicat reclamantei S.C. A. S.R.L. rezilierea unilaterală de drept a Contractului de finanțare nr. x/20.12.2013, cod SMIS 47104, începând cu data expirării termenului de 30 de zile de comunicare. Prin plângerea prealabilă având nr. 273/18.11.2015 reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat Ministerului pentru Societatea Informațională, în temeiul contractului, achitarea sumei de 68.053,78 RON, menționată în Cererea de rambursare nr. x - Finală din 11.12.2014, plata acestei sume fiind solicitată inclusiv prin acțiunea dedusă judecății. Instanța de fond a reținut că cererea de plată nu poate fi primită în condițiile în care reclamanta nu a contestat rezilierea contractului, astfel că reclamanta a pierdut în întregime dreptul la finanțarea rambursabilă aferentă acestuia, judecătorul raportându-se la Notificarea de reziliere ca fiind un act administrativ unilateral ce trebuia atacat separat prin acțiunea de contencios administrativ, anterior producerii efectelor, deci datei de 08.05.2015. În cauză, față de Notificarea de reziliere a Contratului de finanțare menționată mai sus, recurenta reclamantă a depus o contestație la pârâtă având nr. 16961 din 08.04.2015, prin care a criticat implicit și rezilierea, aducând argumente cu privire la nelegalitatea acesteia. Că este așa o demonstrează inclusiv adresa Ministerului, cu nr. x/19.05.2015, înregistrată la reclamantă sub nr. x/20.05.2015, prin care i se răspunde acesteia din urmă la, contestația privind notificarea în vederea rezilierii contractului de finanțare. În aceste condiții, deși se menționează în hotărârea de fond că faptul necontestării rezilierii constituie un impediment în analizarea cererii de plată, instanța a omis să constate că, anterior expirării celor 6 luni de la data răspunsului primit la contestația reclamantei (19.05.2015), aceasta a înaintat acțiunea de contencios administrativ - 18.11.2015. Așadar, se apreciază că recurenta reclamantă a adus argumente cu privire la nelegalitatea rezilierii, inclusiv prin cererea de chemare în judecată, neanalizate de către instanța de fond. Faptul că, prin acțiune, reclamanta a solicitat în mod direct obligarea pârâtei-intimate la plata sumei de 68,053.78 RON, menționată în cererea de rambursare, este o consecință a faptului că nu a acceptat rezilierea unilaterală a contractului administrativ, fiind prezentate pe larg în motivarea acțiunii motivele pentru care nu a fost de acord cu această sancțiune, fiind anexate la acțiune atât notificarea de reziliere, cât și contestația formulată. Pentru o analiză unitară a susținerilor părților și o stabilire corectă a stării de fapt, raportat inclusiv la cele reținute de către instanța de recurs, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În temeiul dispozițiilor art. 496,497 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată sentința și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.