ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1906/2020

Ședința publică din data de 19 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 22.07.2016, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții DGRFP Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu și Administrați Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu - Serviciul Fiscal Orășenesc Mihăilești solicitând instanței:

- anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emisă la data de 24.06.2016 de D.G.R.F.P. Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu - Activitatea de Inspecție Fiscală, cu consecința desființării procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. x/18.07.2016 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu - Serviciul Fiscal Orășenesc Mihăilești, și a adresei de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești din 29.06.2016 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov - Serviciul Fiscal Orășenesc Bragadiru.

Prin sentința civilă nr. 307 din 03 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta DGRFP Ploiești -Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu - Activitatea de Inspecție Fiscală, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 307 din 03 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de recurs, reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se admită cererea sa.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a respins acțiunea subscrisei, limitându-se strict la susținerile pârâtei fără a lua în calcul dispozițiile legale invocate de reclamantă și argumentele pe care le-a prezentat, neanalizând nici implicarea pe care a avut-o în calitate de administrator.

Prin Decizia de instituirea masurilor asigurătorii din 24.06.2016, organul fiscal a dispus instituirea de masuri asigurătorii asupra bunurilor aflate în proprietatea societății, a considerat acest lucru ca fiind insuficient, astfel ca a emis, la aceeași data, același tip de decizie si in ceea ce privește patrimoniul reclamantei, în calitate de asociat și fost administrator, dispunând ca măsuri asigurătorii aplicarea sechestrului asigurător asupra bunului imobil reprezentat de teren in suprafața de 1.203 mp si clădirile Cl-126 mp, C2-22 mp., C3-33 mp., C4 -28 mp. situat in loc. Buturugeni, județul Giurgiu, si instituirea popririi asigurătorii asupra sumelor datorate. subsemnatei de către societatea B. S.R.L., C. S.A., D. S.A. si E. S.A.

Recurenta-reclamantă afirmă că apar ca fiind nelegale măsurile asigurători dispuse și, în consecință, se impunea ca instanța de fond sa dispună anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii ca nelegală și netemeinică, neexistând pericolul la care face referire legiuitorul în cuprinsul art. 213 alin. (2) din Codul de procedura fiscală.

Aceasta afirmă că organul fiscal nu a motivat în niciun mod luarea măsurilor asigurătorii, neinvocând și nedovedind nicio situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului societății, cu consecința periclitării sau îngreunării colectării.

Recurenta susține că în raport de prevederile art. 213 alin. (2) din C. proc. civ. fiscală, o eventuală atragere a răspunderii solidare a fostului administrator nu reprezintă un argument pentru instituirea măsurilor asiguratorii în ceea ce îl privește pe acesta.

În drept, în susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Fnanțelor Publice a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată și mneținerea hotărârii ca temeinică și legală.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 07.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 13 aprilie 2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 14 ianuarie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În ceea ce privește starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că inspectorii fiscali din cadrul A.J.F.P. Giurgiu, Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice, au efectuat o inspecție fiscală la S.C. F. S.R.L., societate al cărei administrator era reclamanta A..

Deoarece în sarcina societății asupra căreia s-a exercitat controlul s-au găsit obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum de 16.913.262 RON, reprezentând impozit pe profit, TVA suplimentar de plată impozit pe salarii, contribuții și majorări de întârziere pentru aceste taxe și impozite, reținute prin Raportul de Inspecție Fiscală F GR 111/24.06.2016 și Decizia de impunere x/24.06.2016, organele de control au apreciat că există aspecte de natură a conduce la deschiderea procedurii de antrenare a răspunderii solidare a doamnei A. cu societatea debitoare S.C. F. S.R.L., în temeiul art. 213 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, privind noul cod de procedură fiscală. În aceste condiții au emis în data de 24.06.2016 decizia de instituire a măsurilor asigurătorii în ceea ce o privește pe debitoarea S.C. F. S.R.L., dar și față de reclamanta A..

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamanta a solicitat să se dispună anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 24.06.2016 de DGRFP - Ploiești, AJFP - Giurgiu, AIF precum și a procesului-verbal de sechestru asigurător nr. x din 18.07.2016 emis de AJFP - Giurgiu, SFO - Mihăilești. Prin aceste acte aministrative s-au instituit în sarcina reclamantei măsuri asiguratorii constând în înființărea popririi asupra disponibilităților bănești și măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile.

În ceea ce privește măsura înființării popririi, instituită prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii din 24.06.2016, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 5438 din 14 decembrie 2018 Tribunalul Ilfov a admis apelul formulat de către reclamanta A. împotriva sentinței nr. 4919 din 13.12.2016 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. x/2016 și a dispus anularea "măsurii înființării popririi asupra disponibilităților bănești ale contestatoarei A., din 29.06.2016."

În aceste condiții, instanța de recurs apreciază că în ceea ce privește capătul de cerere privitor la anularea înființării popririi asupra disponibilităților bănești din 29.06.2016 emisă de AJFP - Ilfov, SFO - Bragadiru sunt incidente prevederile art. 430 C. proc. civ., intervenind în speță, autoritatea de lucru judecat. Așadar, având în vedere această situație, Înalta Curte va respinge capătul de cerere privitor la desființarea adresei de înființare a popririi din 29.06.2016 emisă de AJFP - Ilfov, SFO - Bragadiru, pentru autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce privește soluția instanței de fond privitoare la anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 24.06.2016 de DGRFP - Ploiești, AJFP - Giurgiu, AIF din perspectiva măsurii asiguratorii a sechestrului asigurator în ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă A., în sensul menținerii acestei măsuri, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită.

În conformitate cu prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2005, se dispun măsuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii și sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Din cuprinsul textului de lege anterior enunțat rezultă că pentru a se justifica instituirea acestei măsuri, organul de control, respectiv intimata-pârâta din cauza dedusă judecății, trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori sa își risipească patrimoniul. Aprecierea acestui pericol trebuie justificată prin raportare la conținutul declarațiilor fiscale și a situației financiare a debitorului, de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și al asociaților/acționarilor majoritari (mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau de insolvabilitate etc).

Or, în cauză, față de cele sus arătate, instanța de recurs apreciază că nu au fost întrunite criteriile cerute de lege pentru instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului în sarcina administratorului S.C. F. S.R.L., A., iar decizia emisă în acest sens de către pârâta este susținută de motive generale, insuficiente pentru instituirea unei astfel de măsuri.

Înalta Curte constată că prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 24.06.2016 de DGRFP - Ploiești, AJFP - Giurgiu, AIF se fac referiri la motivele pentru care se dispun măsurile asiguratorii însă acestea privesc chestiuni care țin de activitatea operatorului economic vizat de control, iar în ceea ce privește motivarea măsurilor asiguratorii în sarcina administratorului, acestuia i se împută conduita prin care nu a solicitat deschiderea procedurii de insolvență a operatorului economic .

Astfel, Înalta Curte apreciază că organul fiscal a avansat o motivare inconsistentă în decizia de instituire a măsurilor asiguratorii care ulterior a condus la emiterea procesul-verbal de sechestru asigurător nr. x din 18.07.2016 emis de AJFP - Giurgiu, SFO - Mihăilești.

Dincolo de această minimă motivație, pârâta nu a relevat date concrete, aspecte certe care să arate că recurenta-reclamantă urmează a avea o conuită de natură să confirme pericolul ca aceasta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Înalta Curte subliniază și că măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului. Nu se poate reține că reclamanta a dovedit rea-credință prin atitudinea de nedeschidere a procedurii de insolvență. De asemenea, simpla alegație potrivit căreia există posibilitatea ca aceasta să-și înstrăineze patrimoniul, care nu este dublată și de indicarea unor indicii concrete deduse din acțiunile efective întreprinse de reclamantă, nu este de natură să justifice luarea unor măsuri asigurătorii cu privire la patrimoniul recurentei-reclamante.

Pentru toate considerentele expuse, constatând că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și va anula decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 24.06.2016 de DGRFP - Ploiești, AJFP - Giurgiu, AIF și va desființează procesul-verbal de sechestru asigurător nr. x din 18.07.2016 emis de AJFP - Giurgiu, SFO - Mihăilești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 307 din 3 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și rejudecând cauza, admite în parte acțiunea.

Anulează decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 24.06.2016 de DGRFP - Ploiești, AJFP - Giurgiu, AIF și în consecință, desființează procesul-verbal de sechestru asigurător nr. x din 18.07.2016 emis de AJFP - Giurgiu, SFO - Mihăilești.

Respinge capătul de cerere privind desființarea adresei de înființare a popririi din 29.06.2016 emisă de AJFP - Ilfov, SFO - Bragadiru, pentru autoritatea de lucru judecat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2020.