ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2084/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23.06.2016, reclamanta A. SA, a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov și Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Galati-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, solicitând anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/01.06.2016, înregistrată la A. SA, sub nr. x/06.06.2016, și anularea Procesului-verbal de sechestru asigurător nr. x/08.06.2016, și a Procesului-verbal nr. x/08.06.2016, înregistrate la A. SA, sub nr. x/08.06.2016 și y/08.06.2016.

Prin Sentința civilă nr. 3.034 din 14 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov și Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Galati-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, și a anulat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. IFG x/01.06.2016, procesul-verbal de sechestru asigurator nr. x/8.06.2016 și procesul-verbal de sechestru asigurator nr. x/8.06.2016.

Împotriva Sentinței civile nr. 3.034 din 14 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București-Activitatea Juridică-Serviciul Juridic Mijlocii, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, au declarat recurs.

3.1. În motivarea recursului său, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, a arătat, în esență, următoarele:

În cursul litigiului, în apărare, a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Curții de Apel București, motivat de faptul că prin acțiune se solicită anularea unor acte de executare întocmite de către un organ de executare din Galați, soluția fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Pe de altă parte, hotărârea instanței de judecată nu este motivată deoarece pur și simplu a fost preluată părerea exprimată de către una din părțile litigante, aportul judecătorului fiind inexistent.

În conformitate cu prevederile art. 213 alin. (14) din Codul de procedură fiscală, împotriva actelor prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație la executare în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 261 din actul normativ precitat. Față de acest aspect, judecătorul și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești anulând un act de executare deși legislatorul a stabilit o altă cale de anulare a actelor de executare.

3.2. La rândul său, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București-Activitatea Juridică-Serviciul Juridic Mijlocii, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabilii Mijlocii București, a formulat următoarele critici cu privire la soluția pronunțată de către instanța de fond:

În perioada desfășurării verificărilor în privința societății reclamante, aceasta a pus la dispoziția organelor de inspecție fiscală documentele solicitate cu mare întârziere și nu în totalitate, nici până la data declarării recursului reclamanta nedepunând toate înscrisurile solicitate, cu nerespectarea art. 124 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, dispoziție legală care obligă contribuabilul la colaborare cu organele fiscale în legătură cu constatarea stărilor de fapt fiscale.

Este de observat că reclamanta, în criticile referitoare la procesul-verbal nr. x/30 mai 2016, act ce a stat la baza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, invocă chestiuni de fond ce urmează a fi încadrate legal în raportul de inspecție fiscală, dacă este cazul emițându-se decizie de impunere în urma inspecției fiscale. Așadar, criticile sunt prematur formulate, aceste critici putând fi considerate o formă de îngreunare a efectuării inspecției fiscale, ceea ce demonstrează necesitatea menținerii măsurilor asigurătorii.

Prin întâmpinare, reclamanta A. SA, a invocat nulitatea celor două recursuri, motivat de faptul că deși invocă art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., textul legal are în vedere două teze distincte - teza I, încălcarea normelor de drept material; și teza a II-a, aplicarea greșită a acestor norme de drept material, recurentele nu precizează pe care dintre cele două teze înțeleg să-și întemeieze criticile. Simpla indicare a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este în măsură să respecte exigențele menționate în art. 487 și următoarele din același act normativ .

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a normelor legale incidente, Înalta Curte, constată următoarele:

5.1. Excepția nulității recursurilor invocate de către reclamantă, este nefondată și va fi respinsă ca atare de către Înalta Curte.

Din examinarea celor două memorii de recurs, rezulta că în recursul formulat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, se invocă, pe de o parte, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, argumentația dezvoltată tinde să demonstreze aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză. Prin urmare, sunt satisfăcute exigentele legale ale textului sus arătat cu privire la motivarea recursului, consideră Înalta Curte.

În ceea ce privește recursul declarat de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, deși nu se indică motivul de casare din art. 488 din C. proc. civ., recurenta susține în mod expres că în cauză s-a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale aplicabile, ceea ce încadrează critica formulată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

5.2. Prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii numărul x/1.06.2016, organele fiscale au reținut în sarcina reclamantei existența unor obligații fiscale - impozit pe profit și taxă pe valoarea adăugată - în cuantum total de 1.550.256 RON.

S-a apreciat de către organele fiscale că există pericolul ca reclamanta să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să-și risipească patrimoniul, astfel că s-a luat măsura instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor deținute de către această societate, conform prevederilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Conform prevederilor art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, împotriva deciziei de instituire a sechestrului asigurător se poate face contestație la instanța de contencios administrativ competentă .

Reclamanta a uzitat de aceste prevederi legale și a contestat la Curtea de Apel București, decizia mai sus amintită.

Instanța de judecată, prin Sentința civilă nr. 3.034/14 octombrie 2016, a admis cererea formulată de către reclamantă, iar în consecință, a anulat atât decizia de instituire a măsurilor asigurătorii cât și actele subsecvente - procesul-verbal de sechestru asigurător nr. x și procesul-verbal nr. x, ambele din 8 iunie 2016.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că decizia contestată nu este motivată corespunzător, ceea ce echivalează cu o nemotivare, pe de o parte, iar pe de altă parte, că instituirea unor măsuri asigurătorii se justifică prin demonstrarea unei stări de pericol în legătură cu risipirea averii patrimoniului, care să fie actuală și, de asemenea să fie determinată de acțiuni sau inacțiuni ale contestatoarei, iar nu pe probabilitatea apariției în viitor a unei stări de pericol.

5.3. În ceea ce privește recursul declarat de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați:

Nu poate fi primită susținerea recurentei, în sensul că instanța care a pronunțat hotărârea, Curtea de Apel București, este necompetentă material și teritorial pentru că actele de executare au fost întocmite de către un organ fiscal din Galați.

În realitate, observă Înalta Curte, art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, stipulează că se atacă în justiție decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, iar decizia contestată în prezenta cauză este emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov-Activitatea de Inspecție Fiscală, din subordinea Direcției Generale Regională a Finanțelor Publice București, astfel încât în mod corect a fost sesizată cu acțiune în contencios administrativ Curtea de Apel București. Chiar dacă actele subsecvente deciziei au fost întocmite de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, această chestiune nu are relevanță în stabilirea competențe materiale și teritoriale a instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei.

Nici critica conform căreia împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii se poate formula contestație la executare, nu poate fi primită. Art. 213 alin. (14) din Codul de procedură fiscală, care deschide calea de contestare în justiție împotriva unei astfel de decizii, în forma în vigoare la data sesizării instanței de judecată, stipulează în mod expres că o astfel de contestație se îndreaptă la instanța de contencios administrativ, iar nu la instanța de executare, cum eronat pretinde recurenta.

De asemenea, nu se poate susține cu îndreptățire că hotărârea instanței de fond este nemotivată. Achiesarea judecătorului la opinia uneia dintre părțile litigante nu înseamnă că instanța nu și-a motivat hotărârea, respectiv că a preluat necritic susținerile acelei părți. Judecătorul cauzei trebuie să furnizeze propriul răspuns la susținerile părților dintr-un litigiu, cu alte cuvinte, să analizeze efectiv pretențiile deduse judecății și să expliciteze raționamentul pe care și-a fundamentat soluția. Ori, în speță, observă Înalta Curte, judecătorul fondului a indicat motivele pe care se sprijină soluția adoptată, fără a putea susține cu temei, că motivarea furnizată de judecătorul cauzei este o simplă preluare argumentației susținută de reclamanta.

5.4. În ceea ce privește recursul declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabilii Mijlocii București:

Concluzia judecătorului fondului că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii ce a fost contestată în prezenta cauză ar fi nemotivată, respectiv insuficient motivată, este excesivă. Așa cum rezultă din conținutul acestei decizii aflate la dosarul de fond, actul infralegislativ supus controlului judecătoresc în litigiul de față conține motivația organului fiscal care a stat la baza acestei măsuri. Apoi, elementele de fapt învederate de către recurentă nu doar sugerează probabilitatea apariției în viitor a unei stări de pericol, cum susține instanța de fond, ci chiar conturează existența pericolului înstrăinării bunurilor deținute de către reclamantă. Astfel, reclamanta a pus cu mare întârziere la dispoziția inspectorilor fiscali documentele solicitate, și chiar și așa nu în totalitate, nici măcar la data formulării recursului, cu toate că potrivit art. 124 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, avea obligația să colaboreze cu inspectorii fiscali la constatarea stărilor de fapt fiscale. Or, în opinia Înaltei Curți, un astfel de comportament este de natură să creeze temerea că reclamanta încearcă să se sustragă controlului fiscal pentru a evita impunerea, existând un pericol real să-și ascundă patrimoniul, ceea ce justifică măsura instituirii sechestrului asigurător aplicată de către organele fiscale. Cu alte cuvinte, sustragerea de la urmărire nu este doar probabilă, ci posibilă în contextul factual învederat de către organele fiscale cu privire la conduita reclamantei.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că recursul este fondat îl va admite ca atare, și, în consecință, va casa sentința atacată, iar în rejudecare va respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta A. SA.

În schimb, pentru motivele arătate în cuprinsul acestei decizii va respinge, ca nefondat recursul declarat de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor invocată de intimata-reclamantă A. SA.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București-Serviciul Juridic Mijlocii în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București, împotriva Sentinței civile nr. 3.034 din 14 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanta A. SA, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, împotriva aceleiași sentințe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2019.

GGC - OB